Înşelăciune în formă continuată sau mai multe infracţiuni distincte. Fals în înscrisuri sub semnătură privată sau fals în înscrisuri oficiale.

Decizie 7 din 15.01.2008


 

Tip document – decizie penală

Nr. document – 7

Data – 15.01.2008

Titlu: Înşelăciune în formă continuată sau mai multe infracţiuni distincte.

Fals în înscrisuri sub semnătură privată sau fals în înscrisuri oficiale.

Domenii asociate – infracţiuni contra patrimoniului

- infracţiuni de fals

Prin sentinţa penală nr. 1779/2007 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr.4544/196/2007 s-a dispus schimbarea încadrării juridice din trei infracţiuni de înşelăciune în forma prevăzută de art. 215 alin. 1,2 şi 3 c.pen.într-o singură infracţiune de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. 1,2 şi 3 c.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 c.pen. şi din două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma prevăzută de art.290 alin. 1 c.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 c.pen. într-o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290 alin. 1 cu aplicarea art.41 alin. 2 c.pen., o infracţiune de fals material  în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. 1 c.pen. şi o infracţiune de uz de fals  prevăzută de art. 291 c.pen.şi în această încadrare inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă totală de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat apel de către parchet,  susţinându-se că în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice.

Referitor la infracţiunea de înşelăciune se susţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 41 alin. 2 c.pen. ci cele ale art. 33 lit. a c.pen., inculpatul săvârşind trei infracţiuni de înşelăciune.

În ce priveşte infracţiunile de fals se susţine că nu sunt incidente dispoziţiile art.288 c.pen. şi art. 291 c.pen. în condiţiile în care inculpatul a falsificat o copie a carnetului de muncă şi nu actul original şi în mod greşit s-a schimbat încadrarea.

Prin decizia penală nr.7/2008 pronunţată de Tribunalul Brăila, definitivă prin nerecurare, s-a respins ca nefondat apelul.

S-a apreciat că fapta inculpatului de a folosi în mod repetat şi la scurte intervale de timp, aceeaşi copie falsificată a buletinului altei persoane şi a unor adeverinţe de venituri pe acelaşi nume, precum şi operarea în acelaşi mod pentru inducerea în eroare a trei părţi vătămate în scopul încheierii unor contracte în mod ilicit întrunesc elementele constitutive ale unei singure infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, existând o singură rezoluţie infracţională.

De asemenea s-a apreciat că falsificarea de către inculpat a unei copii certificate pentru conformitate cu originalul de către deţinătorul carnetului de muncă reprezintă falsificarea unui înscris oficial şi nu a unui înscris sub semnătură privată.