Recurs. Litigiu comercial. Competenţă materială a instanţei.

RECURS. LITIGIU COMERCIAL.

COMPETENŢA MATERIALĂ A INSTANŢEI.

(Tribunalul Călăraşi, Decizia Civilă nr. 51/14 Aprilie 2011)

 Prin acţiunea introdusă la Judecătoria Călăraşi la data de 14 octombrie 2010  şi înregistrată sub nr. - /202/2010, reclamantul SERVICIUL PUBLIC CENTRALE TERMICE ŞI ADMINISTRARE FOND LOCATIV a chemat în judecată pe pârâta S.C. Tpentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 131.104,53 lei, reprezentând chirie restantă şi la plata sumei de 90.639,39 lei, reprezentând c/valoare penalităţi.

 Prin întâmpinarea - cerere reconvenţională formulată în cauză, pârâta a invocat, pe cale de excepţie, lipsa calităţii procesual active a reclamantului şi, pe fond, a solicitat, în principal, respingerea acţiunii reclamantului în totalitate, iar în subsidiar a solicitat compensarea sumelor pretinse cu titlu de chirie cu sumele investite în imobil şi obligarea reclamantei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

 Prin sentinţa civilă nr. -/13 decembrie 2010, Judecătoria Călăraşi a luat act că pârâta a renunţat la susţinerea excepţiilor de netimbrare şi a lipsei calităţii  procesual active a reclamantei S.P.C.T.A.F.L. Călăraşi.

 A admis acţiunea introdusă de reclamantul SERVICIUL PUBLIC CENTRALE TERMICE ŞI ADMINISTRARE FOND şi a obligat pârâta către acesta la plata sumei de 134.104,53 lei cu titlu de chirie restantă şi la 90.639,39 lei penalităţi.

 A respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă împotriva reclamantului.

 Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtă SC T, criticând-o pentru nelegalitate.

 În motivare, recurenta arată că faţă de dispoziţiile art. 282 pct. 1 Cod Procedură Civilă şi de valoarea litigiului, care este peste 100.000 lei, apreciază ca trebuie calificata calea de atac ca fiind apelul si nu recursul.

 Recurenta invoca şi prevederile art. 304 pct. 3 C Pr Civ, întrucât s-a încălcat competenta materiala de judecare a cauzei, raportat la art. 2 pct. 1 lit. a C. Pr. Civ. potrivit căruia „tribunalul este competent sa judece cererile in materie comerciala al căror obiect are valoare de peste 100.000 lei.”, ori valoarea obiectului acţiunii reclamantului este de 134.104,53 lei, la care se adaugă suma de 90.639,39 lei cu titlu de penalităţi.

 De asemenea, recurenta arată că litigiul este de natura comerciala, raporturile juridice sunt reclamate ca fiind stabilite in baza unui contract de concesiune pe o durata determinata a unei clădiri si teren aferent construcţiei proprietate publica.

 Instanţa de fond nu si-a verificat competenta si in mod greşit a soluţionat cauza. De altfel, vazand ca s-a incheiat si procedura potrivit art. 720 indice 1 C Pr Civ, urma sa observe ca litigiul este de natura comerciala, nu numai datorita calităţii societăţii angajate in raportul contractual, dar si a faptului ca contractul de care face vorbire reclamanta este de natura unui contract administrativ comercial, asa cum este prevăzut de către OUG 34/19.04.2006, modificata cu OUG 76/2010.

 Consideră recurenta că instanţa de fond a apreciat în mod greşit ca este vorba de contravaloarea unei chirii stabilita printr-un act adiţional, întrucât actul adiţional nu are la baza un act de închiriere asa cum susţine reclamanta, contractul de închiriere incheiat sub nr. -/01.09.2004 fiind reziliat prin sentinta civila nr. -/30.10.2006, rămasa definitiva si irevocabila, a Judecătoriei Călăraşi. Acest contract fusese incheiat in urma unei încredinţări directe a punctului termic nr. 10, dar după rezilierea contractului, procedura impusa de OUG 34/2006 modificata cu OUG 76/2010 este cea de scoatere la licitaţie a bunurilor sau a unor astfel de contracte de achiziţie de natura publica.

 Astfel, instanţa de fond nu a avut in vedere nici natura contractului, pronunţând o sentinţa netemeinica si nelegala.

 In ceea ce priveşte cererea reconventionala, recurenta arată că instanţa de fond, analizând pretinsul contract in fiinţa si actele adiţionale la acesta, a respins-o, apreciind ca lipsite de relevanta probele solicitate in legătura cu cheltuielile efectuate pentru consolidarea clădirii si îmbunătăţirile efectuate. Desi susţine ca actul adiţional produce efecte intre parti, conform clauzelor convenite, clauze care conturează natura juridica a actului, neobservand ca acest act este incheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale de ordine publica, fiind nul, ajunge la stabilirea naturii juridice a actului in mod eronat.

 Totodată, instanţa de fond a apreciat in mod greşit ca nu a evaluat obiectul acţiunii si ca nu a plătit contravaloarea taxei de timbru datorate, desi valoarea obiectului acţiunii a fost determinata, dar nu s-a calculat si nu s-a pus in vedere taxa de timbru. De altfel, instanţa constata ca, nefiind plătită taxa de timbru, in considerente menţionează ca anulează cererea reconventionala ca netimbrata, iar in dispozitiv respinge cererea reconventionala. Este o contradicţie intre motivare si dispozitiv, care nu poate fi îndreptata decât prin constatarea nulităţii hotărârii.

 În drept invocă dispoziţiile art. 304 pct. 3, pct 7, pct 8, pct 9 C. proc. civ.

 Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei.

 Intimatul arată că între părţi s-a încheiat un contract de închiriere conform art. 1 din HCL nr. 55/27.03.2003 emisă de Consiliul Local al Municipiului Călăraşi.

 Preţul reprezentând chirie pentru folosinţa spaţiului a fost stabilit prin hotărâri ale Consiliului Local, astfel că în mod eronat, în cuprinsul recursului/apelului, SC T face trimitere la concesiune şi procedura prealabilă ca fiind elemente ce determină încadrarea juridică.

 Referitor la procedura prealabilă, intimatul arată iniţiază şi utilizează un astfel de mijloc cu toţi debitorii în scopul urmărit şi de dispoziţiile legale, respectiv, evitarea unui proces.

 Lipsa unei licitaţii în acest scop s-a datorat lipsei ofertelor depuse pentru PT 10, contractul fiind încredinţat la un interval de timp destul de lung, prin încredinţare directă şi în scopul evitării degradării şi sustragerilor ce aveau loc.

 Consideră intimatul că instanţa în mod corect a soluţionat cauza, reţinând în acest sens faptul că valoarea debitelor la data promovării acţiunii se încadrau în dispoziţiile legale privind competenţa materială a Judecătoriei.

 Pe fondul cauzei, intimatul arată că din cuprinsul acţiunii rezultă singurul motiv invocat şi susţinut prin promovarea recursului /apelului îl reprezintă îmbunătăţirile efectuate imobilului PT 10, însă acestea au fost solicitate prin cerere reconvenţională fără a se plăti taxele corespunzătoare şi fără a prezenta documente în acest sens.

 Mai mult, la nivelul SP CTAFL există un proces verbal de compensare prin care c/v îmbunătăţirilor a stins o parte din sumele datorate şi care nu au făcut obiectul pretenţiilor. De altfel, SC T a recunoscut debitul pe care şi l-a însuşit conform procesului verbal de conciliere nr. - din 21.09.2009 şi a predat obiectul închirierii conform Procesului verbal nr. -/31.08.2009, iar pe rolul Tribunalului Călăraşi există o acţiune promovată de SC T prin care contestă valabilitatea actului adiţional la contractul de închiriere nr. -/01.09.2004, acţiune ce face obiectul Dosarului nr. -/116/2001.

 În concluzie, intimatul solicită respingerea recursului/apelului ca neîntemeiat şi nemotivat.

 Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Tribunalul constată următoarele:

 Potrivit dispoziţiilor art. 84 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşit. În această situaţie, în exerciţiul rolului activ, judecătorul trebuie să dea calificarea exactă a căii de atac în funcţie de prevederile legii.

 În speţă, faţă de valoarea obiectului litigiului, prin încheierea pronunţată la data de 17.03.2011, tribunalul a calificat calea de atac împotriva sentinţei civile nr. -/13.12.2010 a Judecătoriei Călăraşi ca fiind apelul.

 Cu privire la competenţa materială de judecare a cauzei, tribunalul constată că motivul invocat de recurentă cu privire la acest aspect este întemeiat, întrucât imobilul ce face obiectul contractului de concesiune invocat drept temei pentru plata chiriei restante este cuprins în Inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului Călăraşi, după cum rezultă din anexa nr. 2 publicată în Monitorul oficial al României nr. 630 bis din 26.08.2002 (filele 31- 33 dosar fond).

 Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 66 din OUG nr. 54/2006 aplicabile în speţă, tribunalul apreciază că instanţa competentă pentru soluţionarea litigiului este Tribunalul Călăraşi - secţia de contencios administrativ, motiv pentru care va face aplicarea art. 297 alin. 2 Cod procedură civilă şi va anula sentinţa civilă nr. -/13.12.2010 a Judecătoriei Călăraşi, urmând a dispune înaintarea prezentului dosar pentru repartizare aleatorie.

1

Domenii speta

Spete similare