Prima instanţă. Liberare provizorie sub control judiciar. Distincţie intre admisibilitarea în principiu şi admiterea cererii

Sentinţă penală 96 din 03.11.2011


Prima instanţă. Liberare provizorie sub control judiciar. Distincţie intre admisibilitarea în principiu şi admiterea cererii

Inculpatul  BAE a  formulat la instanţă cererea de liberare provizorie ce formează obiectului dosarului de faţă.

  Analizând probele aflate la dosarul cauzei, tribunalul reţine că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul BAE este neîntemeiată.

Art.1602 Cod procedură penală prevede că liberarea provizorie  sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.

În speţă, inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor  de trafic de droguri de risc, faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi pedepsită cu închisoare de la 3 – 15 ani şi  deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă prev. şi ped. art. 4,  al. 1 din Legea nr. 143/2000, faptă pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Se constată că sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de  art. 1608 Cod procedură penală astfel încât cererea inculpatului este admisibilă în principiu, însă este nefondată cu privire la condiţiile de fond.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale, tribunalul va reţine că  sunt suficiente  probe şi indicii temeinice de natură a justifica presupunerea rezonabilă că este posibil ca inculpatul să fi participat la comiterea faptelor pentru care este în prezent cercetat.

Instanţa apreciază că nu este suficient să se constate că sunt  îndeplinite condiţiile art. 1602 Cod procedură penală pentru a se impune punerea în libertate provizorie a unui inculpat arestat.

Art. 1602 Cod procedură penală stabileşte condiţiile pozitive de admisibilitate a unei astfel de cereri, iar al. 2 exemplifică unele cauze în care este  exclusă  acordarea liberării provizorii.  Enumerarea din art. 1602 al. 2 Cod procedură penală nu are semnificaţia „per a contrario” că, ori de câte ori nu se constată unul din aceste  cazuri, cererea de liberare provizorie trebuie admisă. Instanţa trebuie să ia în considerare toate  circumstanţele cauzei,atât cele referitoare la faptă şi pe cele referitoare la persoana inculpatului,urmând a analiza  dacă se poate atinge scopul care a fost avut în vedere la luarea  măsurii privative de libertate şi printr-o libertate condiţionată sub control judiciar.

Tribunalul constată că, la acest moment, se impune în continuare  privarea de libertate a inculpatului, pentru atingerea scopurilor prev. de art. 136 Cod procedură penală. Inculpatul nu este privat de libertate doar pentru a asigura prezenţa sa la desfăşurarea  procesului penal, ci şi în considerarea pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea genera punerea sa în libertate, în raport de gradul de  pericol social al faptelor presupus a fi comise.

Faţă de natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului subzistă temeiurile care au dus la arestarea preventivă a acestuia.

Se mai constată că faptele pentru care este cercetat inculpatul se referă la consumul şi traficul de droguri de risc, iar lăsarea în libertate a  inculpatului ar presupune accesul liber al acestuia la activităţile ilicite anterioare.

Referitor la existenţa de circumstanţe sau împrejurări de natură să se răsfrângă asupra situaţiei juridice a inculpatului, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, aspectul că acesta are un loc de muncă stabil, că are relaţii personale cu o anumită persoană, constituie elemente ce vor fi pertinente şi concludente în momentul procesual în care instanţa, ca urmare a finalizării cercetării judecătoreşti, va adopta o soluţie conform art. 345 Cod procedură penală.

Totodată, punerea în libertate a inculpatului, prin admiterea cererii de faţă, după un timp relativ scurt în care acesta a fost supus măsurii arestării preventive, ar crea în rândul comunităţii locale şi regionale un sentiment de neîncredere faţă de modul de administrare şi eficienţa justiţiei şi un sentiment de insecuritate generat de cele menţionate.

Din analiza probatoriului administrat până în acest moment în cauză şi în special a înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate între inculpatul BAEşi fratele său şi alte persoane se confirmă existenţa de indicii temeinice cu privire la implicarea inculpatului într-o activitate de distribuire de droguri, iar percepţia publică este aceea că persoanele aflate sub influenţa unor atari substanţe au discernământul diminuat, stare în care pot avea comportamente antisociale dintre cele mai grave ca natură şi ca rezultate.

Cât  priveşte  pretinsele dubii relative la natura substanţelor identificate în sacii de plastic găsiţi la domiciliul inculpatului, tribunalul reţine că asupra produselor şi resturilor vegetale identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare s-au efectuat teste pentru decelarea unor substanţe prohibite de lege, teste care au relevat prezenţa în masa vegetală şi în resturile vegetale a Tetrahidrocannabinolului (THC). Rezultă din aceasta că inculpatul a desfăşurat activităţi având ca obiect material produse care conţineau substanţe definite de lege ca droguri de risc. În consecinţă, susţinerile inculpatului în dovedirea temeiniciei cererilor formulate, aşa cum a analizat instanţa în considerentele  expuse fie nu sunt întemeiate, fie nu sunt  concludente şi pertinente.

Pentru toate aceste motive cererea formulată, deşi admisibilă în principiu, nu este fondată.

De asemenea, pentru toate aceste considerente legate de circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, şi, deopotrivă,de circumstanţele personale ale inculpatului se reţine că  prin  punerea acestuia în libertate sub control judiciar s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică, iar măsurile alternative la detenţie ar fi insuficiente pentru a înlătura această stare de pericol.

Totodată, se constată că nu sunt îndeplinite nici  condiţiile art.139 alin.1 Cod procedură penală, nefiind justificată înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură mai puţin restrictivă, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara.

Pentru aceste considerente, tribunalul urmează ca în baza art. 1608 Cod procedură penală să admită în principiu cererea.

În baza art.1608a  alin.6 Cod procedură penală, va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul BAE.