Reconstituirea dreptului de proprietate în condiţiile art.13 din legea 18/1991 modificată prin legea 247/2005

Decizie 879/R din 03.07.2007


RECONSTITUIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ÎN CONDIŢIILE ART.13 DIN LEGEA 18/1991 MODIFICATĂ PRIN LEGEA 247/2005

Prin decizia civilă nr. 879/R/3 iulie 2007 Tribunalul Bihor a respins ca nefondat recursul civil introdus de recurentul C.I. în contradictoriu cu intimaţii L.I., F.F., Comisia Locală de aplic. a  Legii 18/1991 Auşeu şi comisia Judeţeană Bihor de aplicare a Legii 18/1991 împotriva sentinţei civile nr. 277/11 aprilie 2007 pronunţată de Judecătoria Aleşd, pe care a menţinut-o întru-totul.

Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond arătând că reclamanţii intimaţi nu au depus cerere de reconstituire după antecesorul lor după apariţia Legii 1/2000 şi a Legii 169/1997, că aceştia nu au vocaţie succesorală pentru că nu şi-au manifestat-o prin acceptare expresă şi nici tacită şi nici nu au deschis moştenirea legală întrucât certificatul de moştenitor eliberat de B.N.P. Lup Constantin arată numai calitatea de moştenitor, nu şi vocaţia succesorală, astfel că prin nemanifestarea de voinţă asupra succesiunii, intimaţii nu au cum să devină succesori ai lui C.I. şi a soţului acesteia.

Tribunalul Bihor a apreciat ca neîntemeiate  criticile şi susţinerile pârâtului, potrivit cărora reclamanţii intimaţi şi defunctul L. Ş. nu au vocaţia succesorală după defuncta C. I., pentru că nu şi-au manifestat-o prin acceptarea expresă a moştenirii, deoarece aceste susţineri trebuiesc coroborate cu prevederile art.13 din L.18/1991, potrivit cărora moştenitorii sunt consideraţi că au acceptat succesiunea, prin cererea pe care o fac comisiei, cât şi cu caracterul special, reparatoriu al acesteia, fiind astfel repuşi în termenul de acceptare a succesiunii, iar în cauză, prin cererea depusă de către antecesorul reclamanţilor intimaţi L. I. şi F. F., defunctul L. Ş., la L.1/2000, pentru terenurile care au aparţinut defunctei L. I. născ. Cipău , rezultă că antecesorul reclamanţilor intimaţi a acceptat succesiunea defunctei L. I., decedată în anul 1992,iar reclamanţii intimaţi L. I. şi F. F. sunt moştenitorii defunctului L. Ş., în calitate de fii, conform certificatului de moştenitor nr.264 din 30.07.2004, eliberat de BNP Curea Lup Constantin - Aleşd.