Schimbare încadrare juridică din art.181 C.p. în art. 182 al.2 C.p. în apel, nr. zilelor de îngrijiri medicale nefiind relevant

Prin s.p.nr.199 din 08.04.2008, pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosarul nr.318/260/2008, s-a dispus :

În baza art.29 C.penal raportat la art.181 al.1 C.penal cu aplicarea art.74 al.1 lit.a C.penal şi art.76 al.1 lit.e C.penal, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la vătămare corporală, neurmată de executare, condamnarea inculpatului M.E., fiul lui S. şi E, născut în judeţul Bacău, domiciliat în Moineşti.

În baza art.29 C.penal raportat la art.217 al.1,4 C.penal cu aplicarea art.74 al.1 lit.a C.penal şi art.76 al.1 lit.e C.penal ,pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la distrugere prin incendiere, neurmată de executare,a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 300 lei amendă penală.În baza art.33 lit.a C.penal cu aplicarea art.34 lit.c C.penal s-a dispus contopirea pedepselor aplicate şi aplică pedeapsa cea mai mare de 300 lei amendă penală.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art.63/1 C.penal, în sensul că dacă nu va achita cu rea credinţă amenda aplicată se va dispune înlocuirea ei cu închisoare.

S-au respins ca nefondate pretenţiile civile de 10000 lei formulate de Acăei A.S..În baza art.191 al.1 C.pr.penală a fost obligat inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.193 al.1 C.pr.penală a fost obligat inculpatul către partea vătămată  la 1000 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu apărător ales.Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele :

Între inculpat şi familia M.A. există un conflict mai vechi, concretizat în mai multe plângeri penale, conflict ce a pornit de la faptul că inculpatul are un teren în Moineşti învecinat pe ambele părţi cu terenuri proprietatea familiei M.A..

Inculpatul a formulat mai multe plângeri penale împotriva numiţilor M.A. A.S. şi M.A. L., acuzâdu-i că i-au distrus gardul şi părţile la terenul respectiv şi au săvârşit alte fapte în urma cărora a suferit vătămări materiale şi psihice.

Pe acest fond, în vara anului 2006 inculpatul a decis să sancţioneze singur pe cei doi soţi M.A., pe care-i considera vinovaţi pentru mai multe fapte săvârşite împotriva sa, motiv pentru care în luna august 2006, în timp ce se afla în barul al cărui patron estea contactat un consumator, respectiv pe martorul C.J. şi i-a propus ca în schimbul unei sume de bani să incendieze două autoturisme ale părţii vătămate M.A. A. şi să-i arunce acesteia pe faţă cu o substanţă acidă (vitriol).

Iniţial inculpatul a discutat cu acest C.J. şi cu martorul C.C. în bar, despre neplăcerile pe care i le provoacă familia M.A. a mers cu aceşti doi martori la terenul în litigiu situat în Moineşti, şi după plecarea martorului C. inculpatul a făcut propunerea respectivă numitului C., care i s-a prezentat inculpatului cu o altă identitate, respectiv cu numele de P. şi nu Moineşti, cum e în realitate.

Inculpatul şi martorul C. au făcut schimb de numere de telefon, urmând să stabilească detaliile telefonic şi martorul să execute faptele în timp ce inculpatul se afla pe litoralul românesc în vacanţă.

În timp ce inculpatul se află în vacanţă, martorul a contactat familia M.A. şi cu ajutorul acesteia a sunat la inculpat şi i-a spus că a executat comanda şi i-a cerut bani, inculpatul i-a indicat martorului C. să meargă la vânzătorul de la magazinul său care îi va da 500 lei, ceea ce s-a întâmplat.

Martorii audiaţi în cauză sub prestare de jurământ confirmă situaţia de fapt reţinută: martorul C.J. – exact aşa cum s-a reţinut, martorul C.C. arată că a văzut că inculpatul a discutat cu C. şi ulterior C. i-a relatat despre angajamentul pentru incendiu şi aruncare cu vitriol, la fel a declarat şi martorul P.I.C., iar martora C.A. a relatat o situaţie susţinută de inculpat în sensul că inculpatul a angajat pe C.J. (respectiv P. S.) pentru a-i păzi proprietatea din spate şi că în timp ce se afla la mare, inculpatul i-a cerut să vadă dacă totul e în regulă la proprietatea sa şi dacă e bine să plătească a 2 a zi 500 lei martorului C..

Aceeaşi martora a precizat că între data primei discuţii a inculpatului cu martorul în bar şi data plăţii a trecut aproximativ  o lună şi că nu l-a văzut niciodată pe C. păzind terenul respectiv.

Susţinerile inculpatului în sensul că a angajat pe C.J. (P. S.) pentru a păzi terenul sunt infirmate de declaraţiile martorului F.D. audiat de asemenea sub prestare de jurământ care a relatat că anterior dărâmării porţilor şi gardului la terenul respectiv – survenită în luna august când inculpatul era la mare, el a lucrat împreună cu alţi meseriaşi timp de l lună şi jumătate la construirea gardului şi a fost plătit cu 500 lei, mânare şi băutură şi deşi gardul era stricat deseori noaptea, nu a văzut nici un paznic.

În raport de starea de fapt aşa cum a fost dovedită, instanţa a constatat că faptele săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la vătămare corporală şi distrugere prin incendiere neurmate de executare, prevăzute de art.29 Cod penal raportat la art.l8l al.l Cod penal şi respectiv de art.29 Cod penal raportat la art.217 al.l,4 Cod penal în baza cărora a aplicat inculpatului câte o pedeapsă penală pentru fiecare infracţiune.

Deşi procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice din art.29 Cod penal raportat la art.l82 al.2 Cod penal, apreciind că prin aruncarea cu o substanţă acidă se produce sluţirea şi/sau pierderea vreunui organ, instanţa a apreciat că în lipsa unei constatări clare pe bază de expertiză medico-legală nu se poate aprecia că un astfel de gest ar fi produs consecinţele prevăzute de art.l82 al.2 Cod penal şi prin urmare  nu a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii.

Stabilindu-se vinovăţia inculpatului, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa amenzii penale.

Sub aspectul răspunderii civile, instanţa a reţinut că partea vătămată M.A. A.S. a solicitat 10000 lei daune morale.

Din probele administrate nu reiese că această parte a suferit vreun prejudiciu moral, cu atât mai mult cu cât, aşa cum, reiese din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu este străină de distrugerea gardului şi a părţilor, în timp ce inculpatul se afla la mare şi aflase despre acţiunea acestuia, inculpatul nu a timorat-o, dimpotrivă a stimulat-o la distrugerea acestora.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti şi partea vătămată M.A. A.S..

Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeincie sub următoarele aspecte :

a) La termenul de judecată din data de 11.03.20098 procurorul de şedinţă a solicitat instanţei schimbarea încadrării juridice din faptele deduse judecăţii, în cele prev. de :  art.29 alin.1 Cod penal, raportat la art.182 alin.2 Cod penal şi art.29 alin.1 Cod penal, raportat la art.217 alin.1,4 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, consemnarea din încheierea de şedinţă fiind parţial eronată.

Instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor încă de la acel termen cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice, dar a precizat că se va pronunţa odată cu soluţionarea fondului cauzei.

La pronunţarea hotărârii, instanţa a omis însă a se pronunţa şi cu privire la solicitarea de schimbare a încadrării juridice.

b) În ce priveşte probatoriile, instanţa de judecată a respins cererea părţii vătămate, formulată prin apărătorul ales,. de a audia convorbirile purtate de inculpat cu martorul din lucrări C.J. în legătură cu comiterea faptelor deduse judecăţii, prin acesta încălcând şi principiul nemijlocit administrării probelor.

Suportul magnetic pe care se află înregistrarea acestor convorbiri se află ataşat şi la dosarul de urmărire penală (fl.49).

La termenul din data de 25.03.2008, instanţa a respins proba cu audierea casetei solicitată de către apărătorul părţii vătămate (fl.75) pe motiv că înregistrările acestea ar fi realizate de o terţă persoană faţă de părţi şi fără a avea autorizaţie, ori această motivare contravine total dispoziţiilor art.91/6 alin.2 C.pr.pen.

Aceste înregistrări nu sunt interzise de lege, fiind efectuate cu acordul unuia dintre interlocutori (C.J.) şi nici instanţa nu a făcut referire  la vreun act normativ care le-ar interzice.

De asemenea, înregistrările au fost efectuate de către soţul părţii vătămate şi de aceea se apreciază că nu este vorba despre nici un terţ în interesul legii.

c) Greşita încadrare juridică a faptei, apreciindu-se că este de notorietate faptul că aruncarea cu acid pe faţă unei persoane nu poate produce decât una dintre consecinţele indicate de art.182 al.2 din codul penal.

d) În cauză erau aplicabile dispoziţiile art.75 lit.d din codul penal, având în vedere probatoriul administrat, din care reiese că inculpatul a comis faptele pentru a se răzbuna, întrucât anterior M.A. L. îi distrusese gardul de la proprietatea vecină cu acesta.

e) Calea de atac stipulată de instanţa de fond este greşită în cauză, fiind vorba  despre calea de atac a apelului şi nu a recursului.

f) Pedeapsa aplicată inculpatul este blândă în raport de faptele comise.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei penale apelate.

Apelanta parte civilă a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul laturii civile, considerând că în mod greşit au fost respinse daunele morale, avându-se în vedere faptele reţinute în sarcina inculpatului.

Pentru acest motiv s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate, iar pe fond obligarea inculpatului la plata daunelor morale solicitate la instanţa de fond.

Tribunalul, examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi din oficiu, constată următoarele :

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti nr.1840/P/2006, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.E., pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.29 rap.la art.181 al.1 cod penal şi art.29 rap.la art.217 al.1,4 din codul penal, cu aplicarea art.33 lit.a din codul penal, faptele constând în aceea că în luna august 2006 a instigat o persoană să distrugă prin incendiere 2 autoturisme aparţinând familiei M.A. şi să-i provoace vătămări Alinei Siana (soţie) acte neurmate de executarea faptelor.

Actul de sesizare al instanţei, se întemeiază pe următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor, procesul verbal de confruntare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, atât cele din cursul urmăririi penale, cât şi cele din faza de cercetare judecătorească, Tribunalul apreciază că situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu se confirmă, fiind susţinută de probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei prev. de art.29 rap.la art.181 al.1 din codul penal, Tribunalul apreciază că aceasta nu este corectă pentru următoarele considerente :

Vătămarea corporală gravă, este infracţiunea care se caracterizează de cele mai multe ori prin aceea că, având la bază fie o lovire sau alte acte de violenţă, fie orice altă faptă, implică producerea unor consecinţe mult mai grave decât cele care sunt specifice infracţiunii de lovire sau alte violenţe ori infracţiuni de vătămare corporală.

Potrivit art.182 din codul penal, infracţiunea constă în fapta prin care s-a pricinuit integrităţi corporale sau sănătăţii o vătămare care  necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 zile sau care a produs vreuna dintre următoarele consecinţe : pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionări acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei.

Dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală i se produce victimei o suferinţă fizică sau o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 zile în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă i se produce acesteia o vătămare care necesită îngrijiri mai mult de 60 zile sau una dintre celelalte consecinţe grave prevăzute de text, ceea ce evidenţiază gravitatea sporită a acestei infracţiuni în raport cu prima.

În speţa de faţă, se reţine că pe la mijlocul lunii august 2006, în timp ce se afla la barul administrat de către el, aflat lângă târgul de vechituri din mun.Moineşti, inculpatul M.E. l-a abordat pe martorul C.J. şi i-a propus acestuia, ca în schimbul unei sume de bani să distrugă prin incendiere 2 autoturisme A. proprietatea fam.M.A., iar lui A.S. să-i arunce cu o substanţă în faţă, care să-i provoace vătămări. În acest sens au făcut schimb şi de numere de telefon, iar inculpatul i-a dat martorului respectiv şi de băut.

Iniţial C.J. a fost de acord sau cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă în faţa lui M.E., însă ulterior, el s-a întâlnit cu o rudă de a sa pe nume P.I.C. căruia i-a relatat propunerea pe carte o primise de la inculpat. P.I.C. îi cunoştea pe soţii M.A. şi i-a anunţat pe aceştia, care l-au contactat pe C.J. ce le-a confirmat propunerea făcută de către inculpatul M.E.. 

Pentru a nu crea suspiciuni inculpatul a plecat în acea perioadă la mare promiţându-i lui C.J. că-i va da banii la întoarcere dacă respectă înţelegerea.

Pentru a verifica dacă într-adevăr M.E. dorea să îşi ducă până la capăt intenţiile sale C.J. a fost pus de către partea vătămată să-l sune pe acesta să îi relateze că a incendiat o maşină şi să ceară bani pentru serviciul făcut. Convins fiind că dorinţa sa a fost materializată, inculpatul a dat dispoziţie unei angajate de-a sa să-i dea lui C.J. suma de 500 lei, bani pe care acesta i-a şi încasat.

La scurt timp după acest moment inculpatului de la terenul în litigiu, a fost parţial distrus, astfel încât acesta şi-a întrerupt concediul şi a revenit acasă.

Audiat atât la instanţa de fond cât şi în faţa instanţei de apel, martorul C.J. a relatat detaliat modul în care a fost contactat de către inculpat, discuţiile avute cu acesta, înţelegerea făcută, precum şi faptul că inculpatul i-a spus să-i arunce pe faţă părţii vătămate A.S. cu „vitriol”.

Este de notorietate faptul că aruncarea cu un acid pe faţă unei persoane, nu poate produce decât una dintre consecinţele indicate de art.182 al.2 din codul penal, respectiv  sluţirea.

Prin sluţire  se înţelege o deformare permanentă morfologică estetică, sau doar estetică, prin care se prejudiciază în mod evident conformaţia armonioasă de ansamblu a corpului, a unei regiuni sau a unui segment anatomic. Când se referă la faţă, o asemenea modificare sechelară mai este denumită şi desfigurare.

În cauza de faţă important, însă, nu este atât rezultatul concret al acţiunii inculpatului, cât intenţia lui, directă sau indirectă, în raport cu vătămarea părţii vătămate.

Ori, atunci când i-a cerut martorului C.J., să arunce pe faţa părţii vătămate cu vitriol, inculpatul a urmărit sau cel puţin a acceptat producerea unei vătămări grave, fapta fiind săvârşită în scopul producerii unei consecinţe prevăzute la al.2 al art.182 din codul penal.

Susţinerile instanţei de fond precum că aceasta nu este dovedită pe calea unei expertize medico-legale nu pot fi luate în considerare.

În această situaţie, ar trebui să se accepte că nici faptra prev. de art.29 alin.1 Cod penal raportat la art.181 alin.a Cod penal, nu există şi ar fi trebuit (conform logicii instanţei) să se dispună schimbarea încadrării juridice în cea prev.- de art.29 alin.1 Cod penal, raportat la art.180 alin.1 Cod penal, pentru că nici o apreciere medico-legală cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării părţii vătămate după comiterea unei fapte de genul celei la care inculpatul a instigat, nu există.

În drept, fapta inculpatului instituie elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.29 al.1 rap.la art.182 al.2,3 din codul penal, prin schimbarea încadrării  juridice din art.29 rap.la art.181 al.1 din codul penal, text de lege în baza căruia se va dispune condamnarea sa.

Având în vedere întregul material probator (declaraţiile părţii vătămate şi declaraţiile martorilor audiaţi), se constată că în cauza sunt aplicabile dispoziţiile art.75 lit.d din codul penal, faptele comise de către inculpat fiind săvârşite din motive josnice, respectiv din răzbunare, pentru că anterior soţul părţii vătămate îi distrusese un gard de la proprietatea vecină cu acesta.

Având în vedere însă datele cauzei,  persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, vârsta acestuia, instanţa apreciază că se pot reţine în sarcina acestuia şi circumstanţele atenuante prev. de art.74 lit.a din codul penal.

Fiind stabilită vinovăţia inculpatului, se va dispune condamnarea acestuia, urmând a se ţine seama la individualizarea pedepsei de criteriile generale de individualizare cuprinse în art.72 din codul penal, respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, condiţiile şi împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele, precum, persoana inculpatului care nu mai cunoscut rigorile legii penale până în prezent.

Tribunalul, apreciază că scopul educativ al pedepsei ce se va aplica, poate fi atins şi prin condamnarea la plata unei amenzi penale, avându-se în vedere dispoziţiile art.76 lit.e din codul penal, precum şi dispoziţiile art.29 al.1 din codul penal, în sensul că instigarea neurmată de executarea , se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între minimul special al pedepsei, pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general.

Critica Parchetului în ceea ce priveşte nepronunţarea instanţei de fond odată cu pronunţarea  hotărârii asupra schimbării de încadrare juridică pusă în discuţia părţilor, nu este întemeiată avându-se în vedere faptul că instanţa a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunile cu care a fost sesizată în rechizitoriu, astfel că nu avea obligaţia de a se pronunţa în dispozitivul hotărâri cu privire la încadrarea juridică pusă în discuţie,cu atât mai mult cu cât aceasta a fost motivată în considerentele hotărârii.

Referitor la audierea casetei solicitată de către apărătorul părţii vătămate, se constată că instanţa de fond s-a pronunţat asupra acestei probe pe care a respins-o, întrucât în cauză potrivit art.91/6 al.2 din c.pr.pen. înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Or, în speţa de faţă este vorba despre o convorbire înregistrată de către soţul părţii vătămate, între martorul C.J. şi inculpat, nefiind astfel îndeplinite condiţiile prev. de textul de lege mai sus menţionat.

Cât priveşte calea de atac indicată, în mod greşit de către instanţa de fond, acesta este stabilită de lege, astfel că nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărâri atacate.

Cu privire la apelul declarat de partea vătămată, se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Partea vătămată s-a constitui parte civilă în cauză cu suma de 10.000 lei daune morale.

Chiar dacă acţiunea ilicită a inculpatului sancţionată de prevederile art.29 al.1 rap.la art.182 al.2,3 din codul penal şi art.29 al.1 rap.la art.217 al.1,4 din codul penal, este susceptibilă de a produce suferinţe psihice şi fizice, este lipsită de temei legal, obligarea inculpatului la daunele morale solicitate, în situaţia în care partea vătămată nu a produs un minim de dovezi, în sensul existenţei unui astfel de prejudiciul nepatrimonial.

Mai  mult aşa cum rezultă din probatoriul administrat, partea vătămată  atunci când a auzit de acţiunea  inculpatului, nu a fost afectată ci dimpotrivă a stimulat-o în distrugerea gardului.

În consecinţă, urmează ca în baza art.379 pct.2 lit.a din C.pr.pen. să se admită apelul Parchetului, numai cu privire la soluţionarea laturii penale.

Se va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.29 al.1 rap.la art.182 al.2,3 din codul penal, cu aplicarea art.74 lit.a şi 76 lit.e şi art.75 lit.d codul penal, prin schimbarea încadrării juridice din art.29 rap.la art.181 al.1 cod penal,şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.29 al.1 rap.la art.217 al.1,4 din codul penal, cu art.74 lit.a şi art.76 lit.e şi art.75 lit.d din codul penal, la pedeapsa amenzii penale.

Se va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art.63/1 cod penal.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art.379 pct. 1 lit.b din C.pr.pen. se va respinge ca nefondat apelul declarat de partea vătămată.

Văzând şi dispoziţiile art.192 al.2,3 C.pr.penală;

Domenii speta

Spete similare