Privatizare. Încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spaţiul afectat unui cinematograf. Calitate procesuală pasivă.
Oficiul Naţional al Cinematografiei are doar un drept de administrare asupra spaţiilor destinate cinematografelor, neputând dispune de acestea în nume propriu.
Aceste active fac parte din patrimoniul Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor ,,România Film’’, singura în măsură să dispună vânzarea sau încheierea unor contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere directă, conform Normei metodologice din 06.01.2000 aprobate prin Ordinul nr. 1/2000 al Oficiului Naţional al Cinematografiei.
Prin acţiunea formulată la 19.03.2001, reclamantul RFM Int. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul Naţional al Cinematografiei, pentru a fi obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare pentru Cinematograful ,,Bulevard’’ din Constanţa.
S-a menţionat că societatea reclamantă exercită un drept de folosinţă asupra acestui spaţiu, în temeiul contractului de închiriere nr. 44/1997, ale cărui efecte au fost prorogate şi în 2000.
În conformitate cu prevederile art. 1 din Ordinul nr. 1/ 2000, pârâtul ar fi trebuit să procedeze la vânzarea acestor active, utilizate în baza contractelor de închiriere, de asociere în participaţiune sau de locaţie a gestiunii.
Reclamantul a susţinut că deşi a adresat pârâtului o cerere în acest sens, nu a primit nici un răspuns.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a titularului pretinsei obligaţii ce face obiectul acţiunii.
Excepţia este întemeiată.
Temeiul juridic al acţiunii îl constituie, astfel cum a menţionat şi reclamanta, dispoziţiile Ordinului Preşedintelui Oficiului Naţional al Cinematografiei nr. 1/ 2000 privind aprobarea vânzării şi încheierii contractelor de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare de active disponibile din patrimoniul Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor ,,România Film’’.
Art. 5 alin. 2 din O.U.G. nr. 67/1997 (modificat prin Legea nr. 22/1999) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Cinematografiei şi constituirea fondului cinematografiei naţionale, prevede că în patrimoniul cinematografiei naţionale, aflat în administrarea Oficiului Naţional al Cinematografiei, sunt incluse şi cinematografele aflate în administrarea O.N.C., prin intermediul R.A.D.E.F. România Film.
Din contextul dispoziţiilor menţionate rezultă că pârâtul Oficiul Naţional al Cinematografiei are doar un drept de administrare asupra imobilului în discuţie, neputând dispune de acesta în nume propriu.
Ordinul nr. 1/2000 al O.N.C. prevede, la rândul său, că demersurile pentru efectuarea procedurilor de vânzare ori de încheiere a contractelor de leasing cu utilizatorii acestor spaţii revine Consiliului de administraţie al R.A.D.E.F.
În consecinţă, acţiunea a fost formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală.
(sentinţa civilă nr. 512 COM/ 31.01.2002, irevocabilă prin nerecurare)
Tribunalul Olt
Cererea de obligare a paratei la majorarea capitalului social
Curtea de Apel Craiova
Măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil preluat abuziv. Privatizarea unităţii deţinătoare. Calitatea procesuală pasivă a AVAS în cazul în care este parte în cauză dar nu s-a urmat procedura administrativă faţă de aceasta.
Tribunalul Constanța
Privatizare. Vânzare de active. Obligaţia de încheiere a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin transformarea contractului de asociere în participaţiune. Acordul de voinţă al părţilor
Curtea de Apel Timișoara
Asociaţie constituită în vederea cumpărării acţiunilor emise de societatea la care statul este acţionar majoritar (P.A.S.). Succesor cu titlu particular a membrului asociat. Angajarea răspunderii pentru evicţiune de către membrul asociat împotriva acti
Curtea de Apel Constanța
Legea nr. 10/2001. Dispozitie emisa de unitatea detinatoare prin care s-a dispus acordarea de masuri reparatorii în echivalent constând în atribuirea de titluri de valoare nominala folosite exclusiv în procesul de privatizare. Intrarea în vigoare a L...