Acordare diferenţa drepturi salariale

Sentinţă civilă 404 din 09.03.2010


Prin sentinta civila nr. 404 din 09 martie 2010 a Tribunalului Arad, pronuntata în dosarul nr. 629/108/2010, s-a admis actiunea civila exercitata de reclamanti în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect diferente drepturi salariale rezultate din aplicarea OG nr. 15/2008 modificata prin Legea nr. 221/2008.

În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, prin OG nr. 15/2008 (publicata în Monitorul Oficial nr. 82/01.02.2008) au fost stabilite cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învatamânt, începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008, conform art. 10.

Astfel, art. 1 prevede majorarea salariilor de baza ale personalului didactic din învatamânt, stabilite potrivit prevederilor OUG nr. 68/2004 modificata. Lit. a) a art. 1 stabileste valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru functia de profesor universitar prevazuta în anexa nr. 1.1, în timp ce lit. b) a art. 1 prevede o majorare cu 10%, începând cu 01.01.2008 fata de nivelul din 31.12.2007 a coeficientilor de multiplicare prevazuti pentru functiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fara pregatire de specialitate si pentru functiile didactice auxiliare. Lit. c) a art. 1 stabileste valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru functiile didactice prevazute în anexele nr. 1.2, 2 si 3 dupa cum urmeaza:

„- 1 ianuarie - 31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei;

- 1 aprilie - 30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei, respectiv o crestere de 6%;

- 1 octombrie - 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 291,678 lei, respectiv o crestere cu înca 6%. Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru aceasta perioada poate deveni 299,933 lei, în conditiile realizarii principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv cresterea produsului intern brut, tinta de inflatie, precum si nivelul productivitatii muncii.”

Anexa nr. 1.2 a OG nr. 15/2008 cuprinde coeficientii de multiplicare pentru personalul didactic din învatamântul universitar, anexa nr. 2 – coeficientii de multiplicare pentru personalul didactic din învatamântul preuniversitar, iar anexa 3 cuprinde coeficienti de multiplicare pentru functiile didactice auxiliare din învatamânt.

OG nr. 15/2008 a fost aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/27.10.2008 publicata în Monitorul Oficial nr. 730/28.10.2008. Modificarea adusa art. 1 lit. c a constat în majorarea valorii coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 01.10. – 31.12.2008, cu precizarea ca aceasta reprezinta valoarea de referinta pentru cresterile salariale ulterioare.

La scurt timp a fost adoptata OG nr. 136/28.10.2008 privind stabilirea unor masuri pentru salarizarea personalului din învatamânt în anul 2008 (publicata în Monitorul Oficial nr. 739/31.12.2008), care prin art. 1 lit. b a stabilit valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învatamânt la valoarea de 299,933 lei pentru functiile didactice prevazute la art. 1 alin. 1 lit. c din OG nr. 15/2008, aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008 pentru perioada octombrie - decembrie 2008. Art. 2 al aceleasi ordonante de urgenta a prevazut ca valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învatamânt, stabilita prin Legea nr. 221/2008 sa se aplice doar începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2009.

Ulterior, OG nr. 15/2008 a fost modificata si completata prin OUG nr. 151/2008 (publicata în Monitorul Oficial nr. 759/11.11.2008), care a schimbat titlul OG nr. 15/2008 în Ordonanta privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 si în anul 2009 personalului din învatamânt (art. I pct. 1 al OUG nr. 151/2008). Art. I pct. 2 al aceleasi ordonante de urgenta a prevazut modificarea art. 1 alin. 1 lit. c al OG nr. 15/2008, în sensul stabilirii coeficientului de multiplicare 1,000 pentru functiile didactice prevazute în anexele nr. 1.2, 2 si 3 la valoarea de 299,933 lei pentru perioada 01.10. – 31.12.2008. De asemenea, a fost introdus art. 11 cu urmatorul continut:

„(1) În cursul anului 2009 salariile de baza ale personalului didactic din învatamânt, stabilite potrivit anexelor nr. 1.1, 1.2, 2 si 3, se majoreaza dupa cum urmeaza:

a) pentru perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2009, coeficientii de multiplicare si valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevazuti pentru toate functiile didactice si didactice auxiliare în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a si 3a;

b) pentru perioada 1 martie - 31 august 2009 se va acorda o treime din cresterea salariilor de baza obtinute prin aplicarea coeficientilor de multiplicare si a valorilor coeficientului de multiplicare 1,000 prevazuti pentru toate functiile didactice si didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b si 3b;

c) pentru perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2009, coeficientii de multiplicare si valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevazuti pentru toate functiile didactice si didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b si 3b.

(2) Indemnizatiile pentru persoanele care ocupa functii de conducere specifice, precum si indemnizatiile pentru îndeplinirea unor activitati specifice învatamântului pentru anul 2009 sunt cele prevazute în anexele nr. 4 si 5."

În Monitorul Oficial nr. 804/02.12.2008 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 1221/12.11.2008 prin care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate ridicata direct de Avocatul Poporului si s-a constatat ca dispozitiile OUG nr. 136/2008 sunt neconstitutionale. 

În considerentele sale, Curtea a retinut ca „art. 1 alin. (4) din Constitutie a instituit principiul separatiei si echilibrului puterilor în cadrul democratiei constitutionale, ceea ce presupune, pe de o parte, ca niciuna dintre cele trei puteri nu poate interveni în activitatea celorlalte puteri, iar pe de alta parte, presupune controlul prevazut de lege asupra actelor emise de fiecare putere în parte.” si a constatat ca adoptarea OUG nr. 136/2008 nu a fost motivata de necesitatea reglementarii într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, conform art. 115 alin. (4) din Constitutie, ci, dimpotriva, de contracararea unei masuri de politica legislativa în domeniul salarizarii personalului din învatamânt adoptata de Parlament, astfel ca, prin adoptarea OUG nr. 136/2008, Guvernul a intrat în conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a tarii". De asemenea, Curtea a constatat ca dispozitiile OUG nr. 136/2008 înfrâng si prevederile art. 115 alin. (6) din Constitutie, deoarece „afecteaza drepturi fundamentale, precum dreptul la munca si la protectia sociala a muncii si dreptul la un nivelul de trai decent, asa cum sunt consfintite în prevederile constitutionale ale art. 41 si art. 47 alin. (1). Prin continutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ si dreptul la salariu si dreptul la conditii rezonabile de viata, care sa asigure un trai civilizat si decent cetatenilor.”

Raportat la adoptarea OUG nr. 151/2008, Curtea a avut în vedere faptul ca neconstitutionalitatea retinuta în conditiile aratate mai sus loveste actul normativ în ansamblul sau, astfel ca abrogarea dispozitiilor art. 1 din OUG nr. 136/2008 prin cele ale art. III din OUG nr. 151/2008, ulterior sesizarii instantei constitutionale, nu mai are nicio relevanta pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate.

Ulterior, Guvernul a adoptat OUG nr. 1/2009 privind unele masuri în domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar publicata în Monitorul Oficial nr. 60/30.01.2009, care, prin art. 2, modifica art. 11 alin. 1 lit. a si b din OG nr. 15/2008 aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa cum urmeaza:

"a) pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2009, coeficientii de multiplicare si valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevazuti pentru toate functiile didactice si didactice auxiliare în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a si 3a;

b) pentru perioada 1 aprilie - 31 august 2009 se va acorda o treime din cresterea salariilor de baza obtinute prin aplicarea coeficientilor de multiplicare si a valorilor coeficientului de multiplicare 1,000 prevazuti pentru toate functiile didactice si didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b si 3b;".

În continuare, OUG nr. 31/2009 privind unele masuri în domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar (publicata în Monitorul Oficial nr. 211/01.04.2009) modifica acelasi articol din OUG nr. 15/2008 modificata în sensul introducerii alin. a1: „pentru perioada 1 - 30 aprilie 2009, coeficientii de multiplicare si valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevazuti pentru toate functiile didactice si didactice auxiliare în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a si 3a”. De asemenea, a fost modificata perioada prevazuta de lit. b a art. 11 al OG nr. 15/2008 în sensul reducerii ei la 01.05. – 31.08.2009.

Prin Legea nr. 57/01.04.2009 (publicata în Monitorul Oficial nr. 224 din  07.04.2009) a fost respinsa OUG nr. 136/2008.

Art. 2 al OUG nr. 41/2009 privind unele masuri în domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009 (publicata în Monitorul Oficial nr. 286/30.04.2009) a adus noi modificari art. 11 al OG nr. 15/2008 în sensul schimbarii continutului lit. a1 si a abrogarii lit. b si c din alin. 1 al art. 11.

Prin decizia Curtii Constitutionale nr. 842/02.06.2009 (publicata în Monitorul Oficial  nr. 224/07.04.2009) s-a constat ca dispozitiile art. I pct. 2 si 3 din OUG nr. 151/2008 sunt neconstitutionale

Prin deciziile nr. 984 din 30.06.2009 si nr. 989 din 30 iunie 2009 (publicate în Monitorul Oficial nr. 542/04.08.2009 si, respectiv, nr. 531/31.07.2009) ale Curtii Constitutionale s-a constatat ca dispozitiilor art. I pct. 2 si 3 din OUG nr. 151/2008 pentru modificarea si completarea OG nr. 15/2008  sunt neconstitutionale.

Curtea a retinut în considerentele sale, faptul ca prevederile art. I pct. 2 si 3 ale OUG nr. 151/2008 reduc substantial majorarile salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învatamânt în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008, iar prin Decizia nr. 1.221/12.11.2008 publicata în Monitorul Oficial al României nr. 804/02.12.2008, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionala o reglementare similara adoptata de Guvern tot printr-o ordonanta de urgenta. Astfel, aceleasi argumente sunt aplicabile si cu privire la situatia creata prin adoptarea OUG nr. 151/2008, ale carei dispozitii încalca prevederile art. 1 alin. (4) si (5), art. 41, art. 47 alin. (1), art. 61 alin. (1) si ale art. 115 alin. (4) si (6) din Constitutie.

Asadar, dispozitiile art. 1 din OG nr. 15/2008 au fost readuse la forma prevazuta de Legea nr. 221/2008, fiind înlaturat si art. 11, astfel ca valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este de 400,00 lei cu începere de la 02.12.2008, când a fost publicata în Monitorul Oficial nr. 804/02.12.2008 decizia Curtii Constitutionale nr. 1221/12.11.2008, în conditiile în care potrivit art. 31 din Legea nr. 471992 republicata privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare este definitiva si obligatorie (alin. 1), dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept de la data publicarii deciziilor în monitorul oficial, în conditiile în care prevederile neconstitutionale îsi înceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei (alin. 3).

Prin urmare, ramâne în discutie perioada 01.10.2008 – 02.12.2008 (de la data prevazuta de Legea nr. 221/2008 de acordare a coeficientului de multiplicare 400,00 lei pâna la cea a suspendarii dispozitiilor OUG nr. 136/2008 declarate neconstitutionale), tinând cont de faptul ca pe de o parte, deciziile Curtii Constitutionale produce efecte juridice doar pentru viitor, dar, pe de alta parte, neconstitutionalitatea prevederilor OUG nr. 136/2008 si art. I pct. 2 si 3 ale OUG nr. 151/2008 are drept consecinta înlaturarii si a prevederilor OUG nr. 1/2009, OUG nr. 31/2009, OUG nr. 41/2009 ce au modificat continutul art. 11 al OG nr. 15/2008, articol ce fusese introdus prin art. I pct. 3 al OUG nr. 151/2008 declarat neconstitutional, fara a afecta însa aplicabilitatea OUG nr. 136/2008 si OUG nr. 151/2008 pentru perioada 01.10.2008 – 02.12.2008. 

Însa, art. 269 alin. 1 din Codul Muncii prevede obligatia angajatorului, ca în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa-l despagubeasca pe salariat în situatie în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul.

Or, neplata salariului stabilit prin lege potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii constituie o încalcare a contractului de munca intervenit între angajator si salariat si care atrage raspunderea civila contractuala a celui ce angajeaza, în conditiile în care conform art. 161 alin. 1 din Codul muncii, salariul se plateste în bani cel putin o data pe luna, la data stabilita în contractul individual de munca, în contractul colectiv de munca aplicabil sau în regulamentul intern, dupa caz, iar, potrivit alineatului 4, întârzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acesteia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Având în vedere ca însasi Curtea Constitutionala, prin deciziile de mai sus, a retinut ca prevederile OUG nr. 136/2008 si art. I pct. 2 si 3 din OUG nr. 151/2008 încalca dreptul la munca si la protectia sociala a muncii si dreptul la un nivelul de trai decent, ce sunt drepturi fundamentale prevazute de art. 41 si art. 47 alin. 1 din Constitutia României, este evidenta producerea unui prejudiciul material reclamantilor constând în privarea lor de majorarile salariale prevazute de Legea nr. 221/2008 inclusiv în perioada 01.10.2008 – 02.12.2008.

Prin ordonantele de urgenta ale guvernului în masura în care au fost declarate neconstitutionale s-a realizat, inclusiv, o încalcare a dispozitiilor art. 1 din  Protocolul nr. 1 la Conventie europeana a drepturilor omului, care  prevede ca „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”.

Or, conform jurisprudentei CEDO notiunea de „bun” determina orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica, salariile fiind incluse în categoria drepturilor de creanta cu valoare de bun ocrotit de art. 1 al Protocolului nr. 1 la Conventie.

În plus, prin exceptie de la principiul conform caruia art. 1 al Protocolului nr. 1 nu garanteaza dreptul de a obtine proprietatea asupra unui bun, ci doar respectarea drepturilor existente asupra unui bun, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a admis ca acelasi text protejeaza „speranta legitima” de a obtine un bun, speranta legitima reprezentând astfel tot o creanta certa cel putin din punct de vedere al existentei, dreptul cert al unei persoane de a obtine un bun. Astfel, s-a apreciat în practica CEDO ca daca o persoana are, potrivit legii interne, dreptul de a obtine un bun, iar aceasta este incontestabil, acea persoana are o speranta legitima.

Astfel, în cauza Viasu contra României din 09.12.2008, Curtea a aratat ca „Notiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât si valori patrimoniale inclusiv, în anumite situatii bine stabilite, creante al caror titular demonstreaza ca acestea au o baza suficienta în dreptul intern si în virtutea carora reclamantul poate pretinde ca are cel putin o "speranta legitima" sa obtina exercitarea efectiva a unui drept de proprietate (a se vedea Draon împotriva Frantei [MC], nr. 1.513/03, & 65, CEDO 2005-IX)”.

Or, din moment ce prevederile OUG nr. 136/2008 si ale OUG nr. 151/2008 de modificare a OG nr. 15/2008 astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 221/2008 au fost declarate neconstitutionale, cu consecinta restabilirii dreptului la salariul astfel cum a fost reglementat de Legea nr. 221/2008, este incontestabil, dreptul reclamantilor la dreptul de a obtine aceasta recunoastere a modului de determinare a salariului lor astfel cum a fost stabilit prin legea de mai sus de la data la care aceasta a fost reglementat de actul normativ al Parlamentului, si anume 01.10.2008.

Pe de alta parte, potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate daca aceasta este prevazuta de lege, adica de normele interne aplicabile si daca este impusa de o cauza de utilitate publica. Însa, în cazul reclamantilor nu s-a dovedit ca ingerinta în dreptul reclamantilor cu privire la respectarea drepturilor lor salariale s-a facut cu respectarea limitarilor reglementate de art. 1 din protocolul aditional nr. 1 la CEDO.

Pentru ca o ingerinta sa fie „legala” aceasta trebui, pe de o parte sa fie prevazuta de lege, asigurându-se astfel principiul suprematiei legii, principiu fundamental într-o societate democratica, iar pe de alta parte sa pastreze un just echilibru între cerintele interesului general al comunitatii si imperativele apararii dreptului la respectarea bunurilor  reclamantilor.

Or, Curtea Constitutionala a considerat ca ordonantele de urgenta ale Guvernului analizate în cadrul deciziilor descrise mai sus constituie, prin ele însele, o ingerinta în dreptul la un salariu marit al reclamantilor, încalcând legea si ca normele ordonantelor contracareaza masurile de politica legislativa în domeniul salarizarii personalului din învatamânt adoptate de Parlament.