Constatare suspendare a raportului de muncă

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.5325/05.10.2004 reclamanta S.C.Herlitz Romania S.A. a chemat în judecată pe pârâtul P S Petru solicitând constatarea suspendării raportului de muncă dintre reclamantă şi pârât începând cu data de 28.03.2001 şi până în prezent.

În motivare s-a arătat că între părţi s-a încheiat un contract de angajare care în raport cu obiectul pe care l-a prezentat a fost considerat ca fiind contract de muncă în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, în baza acestui contract pârâtul se obliga să presteze munca specifică Preşedintelui Consiliului de Administraţie – Director General iar reclamanta să-i plătească o remuneraţie corespunzătoare, că la data de 28.03.2001 pârâtul a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie, prin sentinţa civilă nr.170/2004 Tribunalul Mureş a constatat că demisia pârâtului a vizat exclusiv funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie nu şi pe cea de director, în consecinţă faţă de hotărârea instanţei judecătoreşti singura deducţie logică ar fi în sensul că raportul de muncă a continuat să existe, cu toate acestea nu şi-a produs efectele sale principale  deoarece angajatul P S Petru nu a prestat munca faţă de angajatorul său, la rândul său nici angajatorul reclamant S.C.Herlitz România S.A. în mod reciproc nu a plătit drepturile salariale, atitudinea angajatorului având la bază caracterul sinalagmatic şi cu titlu oneros al contractului, obligaţia angajatorului de plată  a salariului subzistă doar atât timp cât salariatul prestează munca, salariul fiind contraprestaţia muncii depuse, s-au invocat prevederile art.39 lit.a Codul muncii, s-a arătat că faptul că nici una dintre părţi nu a înţeles să pună capăt în mod expres raporturilor de muncă, în condiţiile legii, conduce la ideea că părţile au convenit tacit ca raporturile de muncă să rămână în fiinţă dar ele să fie suspendate, s-au invocat prevederile art.51 lit.g, 49 alin.2 şi 49 alin.4 Codul muncii, că mecanismul suspendării  contractului de muncă în efectele sale principale era funcţional şi anterior datei de 01.03.2003 când a intrat în vigoare noul Cod al muncii, instituţia suspendării existând ca rezultat al doctrinei.

Pârâtul P S Petru a invocat prin întâmpinare şi prin notele scrise depuse la dosar excepţiile necompetenţei materiale a instanţei, tardivităţii introducerii acţiunii, inadmisibilităţii introducerii acţiunii, lipsei de interes, puterii lucrului judecat, litispendenţei, lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reprezentantului reclamantei şi excepţia perimării.

Pe fondul cauzei pârâtul a expus divergenţele dintre el şi ceilalţi acţionari ai societăţii comerciale reclamante din care au rezultat mai multe litigii în justiţie, că reclamanta trebuie să probe în ce măsură i-a asigurat condiţiile impuse prin art.6 alin.1 din Codul muncii, că şi-a desfăşurat activitatea de director al reclamantei şi sarcinile ce derivau din contractul de muncă cu toate piedicile puse de administratorul Horaţiu Nicolau, în condiţiile în care sediul reclamantei se află într-un imobil proprietatea pârâtului.

Prin încheierea pronunţată la termenul din 11.01.2005 s-a dispus suspendarea în baza art.244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă a judecării acţiunii civile până la soluţionarea dosarului penal nr.9188/2004 al Judecătoriei Tg.Mureş.

La data de 30.10.2008 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol.

Prin Încheierea din 18.11.2008 a fost repusă cauza pe rol constatându-se că dosarul penal menţionat, a cărui judecată a fost strămutată la Judecătoria Sinaia, a fost soluţionat definitiv prin decizia penală nr.896/31.10.2007 a Curţii de Apel Ploieşti.

Prin încheierea din 11.12.2008 instanţa a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi excepţia perimării, cu motivarea arătată în cuprinsul încheierii.

La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri în copie: sentinţa civilă nr.170/2004 a Tribunalului Mureş (f.31-34), rechizitoriul din dosarul penal nr.52/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.Mureş (f.62-65), copia sentinţei penale nr.329/2006 a Judecătoriei Sinaia (f.99-104), copia deciziei penale nr.896/2007 a Curţii de Apel Ploieşti (f.105-111), înscrisuri din dosarele nr.2064/102/2007 al Tribunalului Mureş (f.112-115) şi 7830/2003 al Tribunalului Mureş (f.116-122), listing privind societatea comercială reclamantă (f.133-138), sentinţa civilă nr.964/22.05.2008 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr.2064/102/2007 (f.148-153), regulamentul intern şi contractele colective de muncă la nivelul societăţii reclamante din perioada 2000-2009 (f.181-202, 213-262), contract de angajare (f.203-205).

Au fost audiate martorele F M Lşi I G(f.267-268).

Deliberând prioritar asupra excepţiilor necompetenţei materiale, tardivităţii introducerii acţiunii, inadmisibilităţii introducerii acţiunii, lipsei de interes, puterii lucrului judecat şi litispendenţei, excepţii unite cu fondul conform art.137 Cod procedură civilă, tribunalul constată că acestea sunt nefondate, urmând să fie respinse pentru motivele arătate în continuare.

Excepţia necompetenţei materiale nu este întemeiată deoarece obiectul cauzei îl constituie un conflict de muncă vizând constatarea suspendării raportului de muncă dintre societatea reclamantă şi pârât, competenţa revenind tribunalului conform art.2 alin.1 lit.c din Codul de procedură civilă.

Excepţia tardivităţii introducerii acţiunii de asemenea nu este întemeiată deoarece în cauză este vorba despre o acţiune în constatare, imprescriptibilă .

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii introducerii acţiunii de asemenea se constată că este neîntemeiată întrucât societatea comercială reclamantă nu are la dispoziţie o acţiune în realizare în sensul art.111 Cod procedură civilă prin care să poată obţine suspendarea raporturilor de muncă. Faptul că angajatorul poate  dispune suspendarea raporturilor de muncă din iniţiativa sa, în cazurile prevăzute la art.52 Codul muncii, nu înseamnă că el are la dispoziţie o acţiune în realizare, art.111 Cod procedură civilă referindu-se la o acţiune în justiţie şi nu la o măsură ce poate fi dispusă de un angajator conform legislaţiei muncii.

Este neîntemeiată şi excepţia lipsei de interes, societatea comercială angajatoare având interes să obţină o hotărâre judecătorească prin care să se constate suspendarea raportului de muncă cu pârâtul angajat, pentru a o putea opune eventualelor pretenţii privind plata drepturilor salariale ale acestuia, prezenta acţiune în constatare având caracter preventiv, urmărindu-se constatarea inexistenţei dreptului angajatului la salariu.

De asemenea tribunalul constată neîntemeiată şi excepţia puterii lucrului judecat, invocată de pârât prin întâmpinare faţă de soluţionarea dosarului nr.7830/2003 în care s-a pronunţat sentinţa nr.170/2004 a Tribunalului Mureş, deoarece nu există tripla identitate prevăzută de art.1201 Cod civil, obiectul şi cauza fiind diferite, în dosarul nr.7830/2003 s-a soluţionat o acţiune formulată de reclamantul P S pentru obligarea pârâtei S.C.Herlitz România S.A. la plata drepturilor salariale şi operarea înregistrărilor corespunzătoare în carnetul său de muncă.

Pentru aceleaşi motive este neîntemeiată şi excepţia litispendenţei ridicată de asemenea de pârât prin întâmpinare.

Prin întâmpinare pârâtul a mai invocat excepţia puterii lucrului judecat în raport de dosarul nr.3816/2003 al Tribunalului Mureş, ce a avut ca obiect un litigiu comercial între părţi, din motivarea excepţiei (întâmpinarea f.8 dosar) reieşind că pârâtul o invocă în susţinerea tezei sale că Tribunalul Mureş – secţia civilă nu ar fi competent să soluţioneze prezentul litigiu, deoarece în dosarul nr.3816/2003 al Tribunalului Mureş s-a stabilit că litigiile ce au la bază drepturile şi obligaţiile administratorilor se judecă de către secţiile comerciale şi nu de către secţiile civile ale tribunalelor, ceea ce nu este cazul în speţă unde se judecă un litigiu vizând suspendarea raporturilor de muncă.

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul constată acţiunea reclamantei fondată în parte, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Între societatea reclamantă şi pârât a fost încheiat un contract, intitulat în limba engleză „employment contract formanaging director” – contract de angajare pentru director general (depus în traducere legalizată la f.203-205 dosar), contract în privinţa căruia s-a stabilit prin sentinţa civilă nr.170/2004 a Tribunalului Mureş (f.31-34) că este un contract individual de muncă. Contractul a fost semnat de către reprezentantul reclamantei la 28.06.2000 iar de pârât la 30.11.2000.

La data de 28.03.2001 reclamantul a demisionat din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al reclamantei, prin aceeaşi sentinţă menţionată anterior stabilindu-se că demisia nu priveşte şi funcţia de director general.

Din declaraţiile martorilor F M Lşi I G(f.267-268) reiese că din momentul depunerii demisiei pârâtul nu a mai prestat în nici un fel muncă în favoarea societăţii comerciale reclamante.

Cum contractul individual de muncă este un contract oneros şi comutativ, neîndeplinirea de către pârâtul angajat a obligaţiei de a presta munca în favoarea reclamantei angajatoare face ca acesta la rândul ei să nu-i plătească pârâtului drepturile salariale. În acest sens sunt şi clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivelul societăţii comerciale reclamante pentru perioada 2000 – 2009 (f.195,223,233,243,252,260).

Ca atare tribunalul constată întemeiate susţinerile reclamantei că pe perioada cât pârâtul nu a prestat munca raportul de muncă a fost suspendat în efectele sale principale, respectiv angajatul nu a prestat munca iar angajatorul nu a plătit salariul.

Cu privire la perioada 28.03.2001-29.01.2004nu se poate reţine că pârâtul nu a prestat munca deoarece prin sentinţa civilă nr.170/2004 a Tribunalului Mureş societatea angajatoare a fost obligată să-i plătească pârâtului drepturile salariale (f.31-34), implicit recunoscându-se că a prestat şi muncă în favoarea ei.

DE asemenea, nu pot fi reţinute nici susţinerile pârâtului că şi-a îndeplinit toate obligaţiile ce-i reveneau conform contractului de muncă, desfăşurându-şi activitatea la sediul societăţii, sediu ce se află într-un imobil proprietatea pârâtului.

Susţinerile pârâtului sunt contrazise de declaraţiile martorilor audiate, care au putut observa personal că pârâtul nu a mai muncit, o martoră fiind angajată în calitate de şef departament resurse umane iar cealaltă în calitate de director economic la societatea reclamantă, precum şi de faptul că după demisia pârâtului societatea reclamantă şi-a schimbat sediul din imobilul situat în Tg.Mureş, str.Depozitelor nr.20, proprietatea pârâtului, în imobilul situat în Tg.Mureş, str.Depozitelor nr.22, Hala Mare (listingul emis de O:R:C. Mureş f.133-138), astfel că nu se poate reţine că pârâtul şi-ar fi desfăşurat activitatea la vechiul sediu al societăţii reclamante.

Faţă de cele reţinute anterior tribunalul cu majoritate de voturi va admite în parte acţiunea formulată de reclamantă şi va constata suspendarea raportului de muncă intervenit între părţi pe perioada 30.01.2004 – 26.02.2009.

Vor fi respinse celelalte pretenţii ale reclamantei privind  perioada 28.03.2001 – 29.01.2004, astfel cum am arătat.

Domenii speta

Spete similare