Somatie plata

Sentinţă civilă 522 din 17.02.2009


SENTINŢA CIVILĂ NR. 522

S-a luat în examinare în vederea pronunţării, cererea având ca obiect somaţie de plată, formulată de creditoarea ……prin mandatar S.C. ………. S.R.L. , ……….. în contradictoriu cu debitorul …………..

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 12 februarie 2009, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

În vederea deliberării, instanţa a amânat pronunţarea cauzei la această dată şi a hotărât următoarele:

JUDECĂTORIA :

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea somaţiei de plată  la data de 16.01.2009 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. ……/327/2009 S.C. ………S.R.L. în calitate de mandatar al creditoarei S.C. ………S.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să someze debitorul  ………..  să achite creditoarei 225,06 lei contravaloare servicii, 584, 89 lei, penalităţi de întârziere şi 167,42 lei reprezentând costuri de încetare, precum şi să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii  se arată că, în fapt, între subscrisa S.C. ……..S.A. şi debitorul ……… s-a încheiat contractul nr. 5637861/ 31.10.2006 prin care creditoarea furniza servicii de telefonie mobilă în schimbul obligaţiei debitorului de a achita contravaloarea acestor servicii. Deoarece debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia, creditoarea este în măsură să perceapă  penalităţi de întârziere.

Creditorul arată că creanţa este certă, lichidă, exigibilă.

În drept, creditoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile OG 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, 969, 1073, 1101 şi 1111 c.civ.

Debitorul …….. nu a depus la dosar întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă spre a-şi exprima poziţia procesuală faţă de cererea creditoarei, deşi a fost legal citată in acest sens.

În dovedirea cererii creditoarea a depus la dosar următoarele înscrisuri:  procură (5), extras de cont (f.7), contractul nr. ………../ 31.10.2006 (f. 9-18), facturi fiscale ( f. 8, 20, 21).

Acţiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru 39 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei.

În fapt,în baza art. 7.4. coroborat cu art. 9.4.  din contractului nr. ………1/ 31.10.2006 ( f. 9-18 ) debitorul s-a obligat să achite integral facturile pentru furnizarea serviciilor la cursul oficial de schimb leu/euro al BNR de la data emiterii facturii.

Potrivit art. 9.3. orice reclamaţii privind facturile vor fi semnalate în scris Serviciului Relaţii cu Clienţii în termen de maxim 30 zile calendaristice de la data facturii în cauză, iar la sfârşitul acestei perioade suma facturată este considerată ca fiind în mod irevocabil acceptată la plată.

Conform art. 9.5., pentru sumele neplătite la termen , creditorul va aplica penalităţi de 0,5 % pe zi de întârziere, iar totalul penalităţilor poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt datorate.

Potrivit art. 15 din contract costurile de încetare înainte de expirarea perioadei iniţiale reprezintă valoarea abonamentului lunar aferent perioadei rămase până la terminarea perioadei iniţiale de contract, dacă abonamentul a fost încheiat în urma unei promoţii ……….. costurile de încetare înainte de expirarea perioadei iniţiale vor include, pe lângă suma menţionată şi valoarea discount-ului oferit.

Fata de cele expuse,instanţa reţine că, în condiţiile în care contractul reprezintă legea părţilor în virtutea art. 1 C.com. rap. la art.969 C.civ.ce consacra principiul forţei obligatorii a contractului - pacta sunt servanda -,în speţă creditoarea este titulara unui drept de creanţă împotriva debitoarei, creanţa fiind reprezentată de penalităţile de întârziere, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă şi probată în condiţiile art. 46 C.com. corelativă obligaţiei acesteia din urmă de a plăti sumele menţionate în petitul cererii, obligaţie pe care debitoarea nu a executat-o.

În soluţionarea cererii instanţa va avea în vedere că potrivit dispoziţiile art.1 din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plata –această procedură „ se desfăşoară la cererea creditorului în scopul realizării de bună-voie sau prin executare silită a creanţelor certe,lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani , asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atesta drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii”.

Ca atare, reţinând că în speţă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţia legală mai sus arătată , creditoarea fiind titulara unui drept de creanţă împotriva debitoarei,obligaţia acesteia rezultând dintr-un contract comercial, creanţa fiind certă, lichidă si exigibilă, conform art.379 C.pr.civ., instanţa urmează să admită cererea de faţă şi va dispune somarea debitoarei să achite creditoarei 225, 06 lei contravaloare servicii, 584, 89 lei penalităţi de întârziere şi 167, 42 lei reprezentând costuri de încetare.

Conform art. 274 C.pr.civ. faţă de soluţia de admitere a cererii instanţa urmează a dispune obligarea debitorul ………., aflat în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată către creditoare, în cuantum de 39.30 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbrul judiciar. 

2

Domenii speta