Fond funciar

Sentinţă civilă 1994 din 02.03.2011


Operator 2445

DOSAR NR. 26433/318/2010

ROMANIA

JUDECATORIA TG -JIU, JUDETUL GORJ

SECTIA CIVILA

Sentinta civila nr. 1994

Sedinta publica din  02.03.2011

Presedinte. Berculescu  Luminta

Grefier: Bara  Elena 

Pe rol fiind judecarea asupra actiunii civile formulata de catre reclamanta SC I. SA, împotriva pârâtelor V. E., si K. A. M., si în contradictoriu cu intimatele CLT a L 18/1991 si CJG, având ca obiect fond funciar .

La apelul nominal facut în sedinta publica, au lipsit partile, reclamanta fiind reprezentata de avocat S.C., iar pârâta K. A. de avocat V. I. .

Procedura de citare  legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, s-a pus în discutia partilor exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei în promovarea prezentei cauze, si s-a dat cuvântul partilor pe exceptie.

Avocat V. I., pentru pârâta K. A. M., a solicitat admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantei în promovarea actiunii si respingerea actiunii.

Avocat S.C. pentru reclamanta a solicitat respingerea exceptiei si admiterea actiunii.

J U D E C A T A

Obiectul cererii de chemare în judecata si argumentele reclamantei:

Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg Jiu sub nr. 26433/318/2010 reclamanta SC I. SA, împotriva pârâtelor V.E.si K. A. M. si în contradictoriu cu intimatele CLT de aplicare a L 18/1991 si CJG, a solicitat instantie ca prin sentinta ce se va pronunta, sa se constate nulitatea absoluta partiala a HCJ 2622/30.04.1999, pozitia 10 din anexa, respectiv pentru terenul în suprafata de 3230 mp. situat în intravilanul mun. Tg Jiu, tarlaua 61 parcela 7/1, a HCJ 2641/14.04.1999 pozitia 11 din anexa, precum si constatarea nulitatii partiale a procesului verbal de punere în posesie din 24.06.2009 emis pârâtelor, pentru terenul în suprafata de 3230 mp., situat în intravilanul mun. Tg Jiu, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii reclamanta a aratat ca asa cum rezulta din procesul verbal de punere în posesie din 24.06.1999 eliberat pârâtelor VE si KAM, de pârâta CLT, acest proces verbal si titlu de proprietate nr. 1351900 din 01.09.2009 au fost emise în baza HCJ 2622/1999 si HCJ 2641/14.05.1999, prin care pârâtelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza L 18/1991, pin validarea cererii de reconstituire înregistrata sub nr. 6458/15.02.1999.

Reclamanta considera ca aceste hotarârii si pe cale de consecinta procesul verbal de punere în posesie sunt lovite de nulitatea absoluta partiala, întrucât cererea de reconstituire validata prin cele doua hotarâri a fost formulata în numele pârâtelor, mostenitoare ale lui V.V., de numitul A.I., fara ca acesta sa fie împuternicit în acest sens, de cele doua pârâte.

S-a mai aratat ca cele doua hotarâri emise de CJG, sunt lovite de nulitate absoluta, întrucât au fost date cu încalcarea disp. art. 9 din Legea 18/1991, deoarece reconstituirea dreptului de proprietate, prin aceste hotarâri pentru pârâtele mostenitoare ale lui V.V s-a facut în mod nelegal, acestea fiind decazute din dreptul de a formula cerere de reconstituire.

Reclamanta arata ca terenul în litigiu în suprafata de 3230 mp. situat în intravilanul mun. Tg Jiu, în tarlaua 61 parcela 7/1, era proprietatea statului si în administrarea reclamantei, la 01.01.1990, ulterior, aceasta obtinând certificat de atestare a dreptului de proprietate seria MO 7 nr. 0005/15.06.1993, pentru terenurile în suprafata de 45.477,12 mp., din care face parte si terenul în litigiu, dreptul de proprietate al acesteia fiind transcris potrivit legii si deci opozabil erga omnes, inclusiv pârâtelor, astfel ca în opinia reclamantei, reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren se putea face numai prin ordinul prefectului la propunerea Primariei Mun. Tg Jiu, în conditiile prevazute de disp. art. 36 din Legea 18/1991.

În drept actiunea a fost întemeiata pe dispozitiile L 18/1991 modificata prin Legea 247/2005 si HG 890/2005.

În dovedirea actiunii, reclamanta a înteles sa se foloseasca de proba cu înscrisuri.

Pozitia procesuala a pârâtilor:

Pârâta KAM, a formulat întâmpinare, prin care a invocat exceptia autoritatii lucrului judecat, exceptia lipsei calitatii procesuale active si exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare în judecata, iar pe fondul cauzei respingerea actiunii.

Pârâta a aratat ca în dosarul nr. 10922/2001 având ca obiect revendicare, aceeasi reclamanta a avut calitatea de pârâta si a formulat cerere reconventionala, prin care a solicitat constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate emis în temeiul hotarârilor a caror nulitate absoluta se solicita în prezenta cauza.

Prin sentinta civila nr. 1877/2003 definitiva prin decizia civila nr. 767/A/2003 a Tribunalului Gorj si irevocabila prin decizia nr. 3898/2003 a Curtii de Apel Craiova, cererea reconventionala a pârâtei reclamante a fost respinsa, aceasta fiind obligata sa lase în deplina proprietate si posesie terenul în suprafata de 3230 mp., ce face parte din suprafata înscrisa în titlu si validata spre reconstituire prin hotarârile a caror nulitate absoluta .

Fata de aceasta precizare, pârâta, prin aparatorul sau, considera ca exista putere de lucru judecat, atunci când reclamantul urmareste acelasi scop, respectiv valorificarea dreptului de proprietate asupra unei parti din terenul atribuit pârâtei, chiar daca temeiul de drept nu este identic.

Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, pârâta arata ca societatea reclamanta este o societate în procedura de lichidare judiciara, astfel încât aceasta nu poate sta în judecata în nume propriu, ci numai prin administratorul judiciar, iar cu privire la exceptia inadmisibilitatii actiunii, pârâta arata ca hotarârea comisiei de fond funciar se ataca cu plângere în termen de 30 de zile de la data emiterii în procedura speciala a legii fondului funciar si nu cu mai mult de 20 de ani de la emitere, prin procedura dreptului comun, asa cum s-a procedat în speta.

Sustinerile pârâtei referitoare la calitatea procesuala a reclamantei, în sensul ca aceasta a intrat în procedura insolventei, fiind numit lichidator judiciar, au fost confirmate de catre reprezentantul comisiei locale si de altfel si de catre aparatorul reclamantei, care a solicitat un termen de judecata pentru a depune procura din partea lichidatorului judiciar.

În conditiile art. 137 C.p.c., instanta se va pronunta cu prioritate asupra exceptiilor invocate, iar în ordinea de solutionare a exceptiilor invocate de catre pârâta, instanta va analiza exceptia calitatii procesuale active a reclamantei, fiind o exceptie peremtorie de fond, care tine de exercitiul dreptului la actiune.

Referitor la aceasta exceptie, în opinia instantei este întemeiata, având în vedere faptul ca reclamanta intrând  în lichidare judiciara interesele societatii urmeaza sa fie reprezentate în instanta  de catre lichidatori ,acestia fiind continuatorii societatii în lichidare  având , potrivit prevederilor Legii 31/1990, obligatia sa execute si sa termine toate operatiunile comerciale referitoare la lichidare , ei urmând a reprezenta interesele societatii în instanta.

Reclamanta la data promovarii cererii de chemare în judecata intrase deja în procedura lichidarii , ca efect al dizolvarii sale,ea nu a intrat în lichidare în cursul cercetarii judecatoresti , situatie în care ar fii fost incidente dispozitiile art. 243 pct. 5 cu privire la suspendare  astfel ca  în opinia instantei  reclamanta, persoana juridica aflata în lichidare nu are calitate procesuala activa întrucât nu exista identitate între aceasta si titularul dreptului subiectiv dedus judecatii  interesele acestei societati în instanta nu se pot face decât de catre lichidator.

Persoana juridica aflata în lichidare îsi pastreaza capacitatea civila pe toata durata lichidarii , însa , fata de capacitatea de folosinta anterioara intrarii în lichidare , este vorba numai despre o capacitate de folosinta limitata la aptitudinea de a a avea drepturile si obligatiile necesare realizarii activului si platii pasivului. Capacitatea de exercitiu, inclusiv cea procesuala,  se realizeaza prin intermediul lichidatorilor , deci lichidatorii fiind cei care vor sta în proces în numele societatii aflate în lichidare .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de pârâta KAM.

Respinge actiunea formulata de reclamanta SC I. SA, împotriva pârâtelor V. E., si K. A. M., si în contradictoriu cu intimatele CLT a L 18/1991 si CJG.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din 02.03.2011  la Judecatoria Tg.Jiu.

 

Presedinte,

LUMINITA BERCULESCU Grefier,

ELENA BARA

Red. LB

Tehnored. E.B. 21 Martie 2011- 7 ex.

1