Plati

Sentinţă comercială 661 din 31.08.2010


Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

Sentinta comerciala Nr. 661

Sedinta publica de la 31.08.2010

Completul compus din:

PRESEDINTE MIHAELA SURDOIU

GREFIER IRINA CALUGARU

Pe rol fiind judecarea actiunii formulata de reclamanta X, cu sediul în..........în contradictoriu cu pârâta Y, cu sediul în ..........

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns reprezentantul reclamantei, avocat A, lipsa fiind pârâta.

Procedura de citare legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta care învedereaza ca la dosarul cauzei au fost depuse întâmpinare si raspuns la întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si exceptia inadmisibilitatii invocate de pârâta si pe fondul cauzei.

Avocat  A  solicita respingerea exceptiilor si admiterea actiunii astfel cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata, învederând ca atâta timp cât între parti a excitat un contract si un act aditional la acesta nu se poate retine ca pârâta nu ar avea calitate procesuala pasiva în acest dosar, iar în ceea ce priveste cea de-a doua exceptie învedereaza ca în conformitate cu dispozitiile art. 155, punct 8 din Codul fiscal factura fiscala se întocmeste numai dupa ce se cunoaste valoarea prestatiilor, or reclamanta a înaintat lunar deconturile semnate de medicul veterinar, deconturi care însa nu au mai fost restituite astfel ca reclamanta a fost în imposibilitate de a emite factura.

 

JUDECATA

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 02.06.2010, sub nr. 8512/318/2010, reclamanta X a solicitat instantei de judecata ca prin sentinta ce va pronunta sa fie obligata pârâta Y la plata sumei de 23.103,37 lei, actualizata la zi cu rata indicelui de inflatie, reprezentând contravaloarea serviciilor efectuate pentru identificarea si înregistrarea animalelor în perioada aprilie-decembrie 2008 si obligarea pârâtei la cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii reclamanta a aratat ca în baza contractului de servicii nr. 92/31.08.2007 a prestat în favoarea pârâtei servicii de identificare si înregistrare a animalelor în perioada 31.08.2007-31.12.2007, pe teritoriul Circumscriptiei Sanitar-Veterinare de Asistenta Crasna, iar prin actul aditional nr. 1/27.12.2007 a fost prelungita valabilitatea contractului mentionat pâna la data de 30.04.2008, pentru serviciile prestate,  pârâta platind pretul convenit prin contracte pe perioada de mai sus.

A mai aratat reclamanta faptul ca în baza adresei nr. 4751/11.04.2008 a Directiei Sanitar Veterinare pentru Siguranta Alimentelor Gorj, activitatea de identificare si înregistrare a animalelor la Circumscriptia Crasna a continuat si dupa data de 30.04.2008, pâna la data de 31.12.2008 si, desi a întocmit documentatia necesara în vederea primirii banilor pentru activitatea prestata în perioada aprilie - decembrie 2008, documentatie ce este avizata si verificata de serviciile de specialitate ale pârâtei, aceasta refuza sa plateasca contravaloarea muncii prestate cu toate ca, însasi pârâta, prin actele emise recunoaste ca a prestat aceste servicii fara a fi platiti.

Au fost anexate în fotocopie contractul de servicii nr. 92/31.08.2007, actul aditional nr. 1/27.12.2007, adresa nr. 4751/11.04.2008, adresa nr.16341/11.12.2008, decontarile justificative pentru efectuarea serviciilor de identificare si înregistrare a animalelor, centralizatorul pentru identificare pe perioada mai-decembrie 2008, adresa nr. 5182/2009.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 969, art. 1073 si urm. Cod civil.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 1498 lei.

Pârâta Y a formulat întâmpinare, solicitând respingerea actiunii formulate de reclamanta, ca neîntemeiata.

Pe cale de exceptie a invocat lipsa calitatii procesual pasive, motivat de faptul ca potrivit art. 4 alin.3 din HG nr. 130/2006 privind organizarea si functionarea ANSVPSA si a unitatilor din subordinea acestora, modificata si completata prin HG nr. 136/2007, presedintele autoritatii este ordonator principal de credite, în aceasta calitate ANSVPSA având obligatia legala si fundamentala de asigurare a alocatiilor bugetare unitatilor subordonate în functie de necesarul justificat al acestora.

 A aratat pârâta ca pâna în prezent forul sau tutelar si în acelasi timp ordonator de credite nu a asigurat alocatiile bugetare necesare, DSVPSA Gorj fiind pusa în imposibilitatea onorarii unor obligatii financiare.

S-a considerat astfel ca actiunea reclamantei este gresit îndreptata împotriva pârâtei, asigurarea alocatiilor bugetare fiind de competenta ordonatorului principal de credite, respectiv Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor cu sediul în Bucuresti, str. Negustori nr. 1B, sector 2.

De asemenea, pârâta a invocat si exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare în judecata din punctul de vedere al neîndeplinirii al procedurii de încasare a sumei cuvenite, reclamanta înainte de a se adresa instantei de judecata având obligatia legala de a emite factura pentru suma pretinsa rezultata din deconturile depuse pentru efectuarea serviciilor de identificare si înregistrare a animalelor, având în vedere dispozitiile art. 155 alin.1 din Codul fiscal.

Pe parcursul cercetarii judecatoresti a fost administrata proba cu înscrisuri.

Analizând cu prioritate exceptiile invocate de pârâta prin întâmpinare instanta constata ca acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 4 pct.2 din contractul de servicii încheiat între parti (fila 6) achizitorul se obliga sa plateasca pretul convenit în contractul de servicii pentru serviciile prestate, astfel ca atâta timp cât a existat un contract valabil încheiat între parti si un act aditional la acesta, pe parcursul activitatii de identificare si înregistrare a animalelor desfasurata în anul 2008 neexistând conflicte legate de faptul ca nu pârâta ar fi cea care trebuie sa plateasca pentru serviciile prestate.

Din continutul art. 5 pct. 1 al conventiei încheiata între parti, rezulta de asemenea ca pârâta este cea care s-a obligat sa plateasca pretul convenit pentru activitatea de identificare si înregistrare a animalelor la care s-a obligat reclamanta.

Faptul ca pârâta nu a mai încheiat un nou contract de servicii dupa data de 01.05.2008 desi avea aceasta obligatie potrivit art. 11 din HG 515/14.05.2008, nu este de natura sa conduca la absolvirea acesteia de plata sumei solicitate deoarece activitatea de identificare si înregistrare a animalelor a continuat la cererea pârâtei, potrivit adresei nr. 4751/11.04.2008 depusa la dosarul cauzei.

De altfel, prin HG 515/14.05.2008 actiunea de identificare si înregistrare a animalelor a devenit obligatorie si în contextul aparitiei în România a pestei porcine, prin actul normativ respectiv prevazându-se si sanctiuni pentru nerespectarea prevederilor acestuia.

Potrivit art.8 si 9 din actul normativ mentionat mai sus, sursele de unde se asigura fondurile necesare realizarii actiunilor privind identificarea si înregistrarea animalelor pe anul 2008 se asigura din veniturile proprii si subventii de la bugetul de stat din bugetul ANSVPSA pe anul 2008.

În aceste conditii instanta nu poate primi apararea pârâtei, în sensul ca presedintele Autoritatii Nationale Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor este ordonator principal de credite si ca ANSVPSA are obligatia legala de asigurare a alocatiilor bugetare unitatilor subordonate în functie de necesarul justificat al acestora.

Prin adresa nr. 16341/11.12.2008 (fila 13) pârâta face cunoscut ANSVPSA ca deconturile reprezentând identificarea din lunile mai-octombrie 2008 au fost trecute pe zero, desi în realitate în fiecare luna a fost efectuata activitatea de identificare a animalelor deoarece nu se puteau desfasura actiunile din programul strategic privind sanatatea animalelor.

Astfel, instanta constata ca pârâta nu numai ca nu a anexat deconturile justificative pe care era obligata sa le aprobe la solicitarile de fonduri pe care le-a facut, ci a informat forul tutelar ca acestea au fost trecute pe zero.

Pentru aceste considerente instanta va respinge exceptia calitatii procesual pasive a pârâtei.

În ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare în judecata pentru neîndeplinirea procedurii de încasare a sumei cuvenite, instanta retine ca potrivit art. 155 alin. 8 Cod fiscal factura fiscala trebuie sa cuprinda obligatoriu printre altele valoarea bunurilor sau serviciilor, însa asa dupa cum rezulta din deconturile justificative depuse la dosarul cauzei privind activitatea de identificare si înregistrare a animalelor pe lunile aprilie-decembrie 2008, acestea au fost verificate de medicul zonal si avizate de compartimentul de specialitate al pârâtei, nefiind însa semnate si de catre directorul unitatii si directorul economic si restituite reclamantei în vederea emiterii facturii.

În aceste conditii, reclamanta neavând aprobate si restituite aceste deconturi cu valoarea serviciilor nu putea sa emita nici o factura, nestiind ce suma i-a fost aprobata.

În consecinta instanta urmeaza sa respinga exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare în judecata.

Pe fondul cauzei, instanta retine ca în baza contractului de servicii nr. 92/31.08.2007, reclamanta X a prestat în favoarea pârâtei servicii de identificare si înregistrare a animalelor în perioada 31.08.2007-31.12.2007, pe teritoriul Circumscriptiei Sanitar-Veterinare de Asistenta Crasna.

Prin actul aditional nr. 1/27.12.2007 a fost prelungita valabilitatea contractului mentionat pâna la data de 30.04.2008,  pârâta platind pretul convenit prin contracte pe aceasta perioada.

Conform adresei nr. 4751/11.04.2008 a Directiei Sanitar Veterinare pentru Siguranta Alimentelor Gorj, activitatea de identificare si înregistrare a animalelor a continuat si dupa data de 30.04.2008, aspect confirmat si prin adresa nr. 16341/11.12.2008, dar si din centralizatorul întocmit de pârâta în care sunt cuprinse activitatile desfasurate si sumele de bani ce trebuiau achitate.

Conform art. 969 Cod civil conventiile legal facute au putere de lege între parti, în speta de fata pârâta aflându-se în situatia de a nu-si fi îndeplinit obligatiile rezultând din contractul încheiat, iar art. 1020 Cod civil stabileste posibilitatea partii care si-a îndeplinit obligatiile ( în speta de fata reclamanta a prestat serviciile la care se angajase prin contracte) de a solicita în instanta ca partea cocontractanta sa-si îndeplineasca si ea la rândul sau obligatiile. Art. 1073 Cod civil instituie regula conform careia creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligatiilor, iar în caz contrar are dreptul la dezdaunare.

Se constata astfel ca în cauza de fata reclamanta a facut dovada creantei sale reprezentând debitul neachitat ca urmare a încheierii contractelor, la plata caruia s-a obligat pârâta prin contractele încheiate, precum si a faptei culpabile a pârâtei constând în neîndeplinirea propriei obligatii de a achita contravaloarea serviciilor prestate.

Fata de aceste considerente, instanta apreciaza ca cererea reclamantei este întemeiata, urmând sa o admita si sa oblige pârâta sa achite reclamantei suma de 23.103,37 lei, actualizata cu indicele de inflatie la data platii efective.

În baza art. 274 Cod de procedura civila instanta va obliga pârâta sa achite reclamantei suma de 2003 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE  MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei Y  si exceptia inadmisibilitatii cererii invocate de pârâta.

Admite actiunea formulata de reclamanta X, cu sediul în ......împotriva pârâtei Y, cu sediul în ............

Obliga pârâta sa achite reclamantei suma de 23.103,37 lei, actualizata cu indicele de inflatie la data platii efective.

Obliga pârâta sa achite reclamantei suma de 2003 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.  Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 31.08.2010.

PRESEDINTE GREFIER

MIHAELA SURDOIU  IRINA CALUGARU

Red MS./Tehn MS

4 ex./30.09.2010