Suspendarea executării pe cale de ordonanţă preşedinţială

Sentinţă civilă 728 din 24.03.2010


Obiect: suspendarea executării pe cale de ordonanţă preşedinţială

Sentinţa civilă nr. 728/24.03.2010

Constată că prin cererea înregistrată la această instanţă C.X. a solicitat suspendarea executării titlurilor executorii în baza cărora s-a emis somaţia nr. xxxxx/6 oct.20xxx şi procesul-verbal de sechestru pentru bunurile imobile nr.2xxxx/5.xx.20xx emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală –Direcţia Regională pentru accize şi Operaţiuni Vamale.

În motivare a arătat că a luat cunoştinţă că este dat în debit la Direcţia Regională pentru accize şi Operaţiuni Vamale cu suma de 2.037.857,08 lei, reprezentând taxe vamale, accize tutun şi taxe de import dar că el nu a ştiut despre acest debit.A menţionat în continuarea motivării că face parte dintr-o familie modestă şi a mers în străinătate la muncă, că a lucrat la descărcat marfă şi acestea au fost surprinse probabil în ilegalitate, iar el fiind străin şi necunoscând limba, a fost găsit el vinovat deoarece a fost învinovăţit pe nedrept de acele persoane care intraseră în conflict cu legea. Pentru a-şi dovedi nevinovăţia, avocatul său din Viena continuă demersurile juridice şi că până la dovedirea nevinovăţiei sale se impune suspendarea executării. A solicitat judecata în lipsă.

În dovedire a depus la dosar o adresă primită de la avocatul său, din Viena, însoţită de traducerea legalizată în limba română.

În drept s-au invocat prevederile art.581 şi art.399-401din codul de procedură civilă, art.172-194 din OUG nr.92/2003.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii cu motivarea că aceasta este inadmisibilă.

În fapt, somaţia nr.xxxxx/6 oct.20xx şi procesul-verbal de sechestru pentru bunurile imobile nr.25147/5 11 2009 emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Regională pentru accize şi Operaţiuni Vamale au fost comunicate pârâtului în baza titlului executoriu nr. Zahl: xxxxx/xxx/34/20xx emis la 14 mai 20xx de Oficiul Vamal Viena (Zollamt Wien) , cu confirmare de primire, la 9 oct.20xx. Având în vedere acest fapt, a solicitat ca instanţa să constate că acţiunea reclamantului a fost formulată cu mult peste termenul legal de 15 zile de la data comunicării, termen prevăzut de 401 din codul de procedură civilă şi prin urmare contestaţia sa este tardivă.

În plus, acţiunii reclamantului i se opun prevederile art.172(alin.2) din OUG nr.92/2003 pricind codul de procedură fiscală, cu completările şi modificările ulterioare care stabilesc că ; „dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art.403 din codul de procedură civilă nu sunt aplicabile”.

În dovedire a comunicat instanţei copia dosarului de executare nr. xxxx/20xx, conţinând actele de executare din acest dosar, respectiv titlul executoriu primit din Viena, cu traducere, somaţia şi procesul-verbal privind calculul sumelor prevăzute în titlul executoriu, dovada întârzierii formulării contestaţiei, cu confirmarea de primire din data de 9 octombrie 20xx.

Prin contestaţia înregistrată la această instanţă sub nr. xxxx/321/20xx acelaşi contestator a formulat contestaţie împotriva executării silite începută împotriva sa de către Direcţia Regională pentru accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, în baza aceluiaşi titlu executoriu emis de Oficiul Vamal din Viena şi a solicitat şi suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei.

A motivat că în mod nejustificat s-a emis somaţia nr.22473/6 oct.2009 şi procesul-verbal de sechestru nr.xxxxx/xx xx 20xx pentru bunurile imobile proprietatea sa –teren situat în comuna Vânători-Neamţ judeţul Neamţ pentru că el nu este vinovat de producerea vreunui prejudiciu dar că a fost înştiinţat că are de plată 2.037.857,08 lei reprezentând taxe vamale, accize tutun şi taxe de import.

A invocat în drept aceleaşi texte de lege ca şi la cererea de suspendare pe cale de ordonanţă, a depus la dosar copii supă somaţie şi procesul-verbal de sechestru, adresa primită de la avocatul său, din Viena, însoţită de traducerea legalizată în limba română.

Contestatorul a solicitat conexarea cauzelor, iar cu privire la excepţia tardivităţii invocată de intimată a arătat că el nu a formulat tardiv contestaţia, a primit la 9 oct.2009 plicul cu înştiinţarea de privind debitul său şi că în termen legal de 15 zile el s-a adresat unui avocat din Viena pentru a continua demersurile în vederea stabilirii nevinovăţiei sale, fapt pe care îl poate dovedi cu adresa de la avocatul său din Viena .

 Contestaţia a fost timbrată cu 194 de lei taxă de timbru şi 0,30 lei timbru judiciar.

În temeiul art.242 din codul de procedură civilă a solicitat judecata în lipsă.

Intimata a solicitat conexarea cauzelor având în vedere strânsa legătură dintre ele, astfel că prin încheierea de şedinţă din 24 03 2010 s-a dispus conexarea.

Analizând probele dosarului, constată următoarele :

Având în vedere prevederile legale referitoare la suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială, respectiv prevederile art.172(alin.2) din OUG nr.92/2003 pricind codul de procedură fiscală, cu completările şi modificările ulterioare care stabilesc că ; „dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art.403 din codul de procedură civilă nu sunt aplicabile”, urmează a se respinge cererea reclamantului de suspendare pe cale de ordonanţă preşedinţială a executării silite.

Cu privire la contestaţia la executare şi cererea de suspendare a executării până la soluţionarea contestaţiei, instanţa are în vedere excepţia tardivităţii invocată de intimată şi constatând că acesta este întemeiată, urmează a o admite şi a respinge contestaţia şi cererea de suspendare formulată de contestator.

Potrivit prevederilor 401 (1) din codul de procedură civilă contestaţia se face în termen de 15 zile de la data când : a) contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare”.

În cauză, contestatorul a luat cunoştinţă de existenţa actului de executare la data de 9 octombrie 2009, potrivit confirmării de primire de la dosar, iar contestaţia a fost înregistrată la această instanţă peste termenul de 15 zile, la 23.xx.20xx.

Nu are relevanţă în cauză faptul că el a consultat un avocat din Viena şi că urma ca acesta să se ocupe de cazul său.