Cerere de reabilitare (art.494 şi următoarele C.p.p., art.134 şi următoarele C.p.)

Obiect: cerere de reabilitare (art.494 şi următoarele C.p.p., art.134 şi următoarele C.p.).

Sentinţa penală nr. 60/19.02.2010

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, petentul C.X. a solicitat să se constate intervenită reabilitarea sa de drept.

În motivarea cererii, acesta a arătat că, prin sentinţa penală nr. 121/15.02.2006 care a fost dată în dosarul nr. xxxx/200x al Judecătoriei, a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 CP, la 3 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de 2 ani şi 3 luni, precum şi faptul că în acest termen nu a mai săvârşit nicio altă infracţiune.

În drept, petentul a invocat dispoziţiile art. 134 C.P. şi art. 111 C.P.C.

În dovedirea cererii, a depus sentinţa penală nr. xxx/15.xx.20xx a Judecătoriei, şi chitanţe care atestă plata cheltuielilor judiciare, certificat de naştere, act de identitate.

Din oficiu instanţa a dispus: întocmirea unui Referat de către Biroul Executări Penale al Judecătoriei, cu privire la rămânerea definitivă a sentinţei penale depuse de petent ( fila 13 ), ataşarea dosarului nr. xxx/20xx şi ataşarea fişei de cazier a condamnatului ( fila 20 ).

Faţă de actele şi lucrările cauzei, analizând cererea petentului prin prisma art.134 C.P., instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. xxx/15.xx.20xx a Judecătoriei, petentul a fost condamnat la 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 CP. În baza art. 81 CP, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni.

Conform referatului Biroului Executări Penale al Judecătoriei ( fila 13 ), sentinţa penală nr. xxx/15.xx.20xx a rămas definitivă la 11.05.20xx, prin decizia penală nr. 2xx/R/xx.xx.20xx a Tribunalului Neamţ, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată D.I..

Până la data împlinirii termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei de condamnare, petentul nu a mai suferit alte condamnări, astfel cum reiese din fişa sa de cazier judiciar ( fila 20 ).

Faţă de cele expuse, situaţia condamnatului se circumscrie prevederilor art. 86 C.P.

Astfel, conform dispoziţiilor articolului citat, reabilitarea de drept a persoanei fizice are loc dacă condamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art. 83 şi 84 CP.

Aşa fiind, cererea petentului condamnat este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile legale pentru constatarea reabilitării de drept.

În acord cu prevederile art. 192 alin. 3 C.P.P., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Obiect: ucidere din culpă, art. 178 Cod penal

Sentinţa penală Nr. 708/04.03.2010

Prin rechizitoriul înregistrat la această instanţă, Parchetul de pe lângă Judecătorie a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului X.I., cu datele de stare civilă din dispozitiv, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1,2 Cod penal.

Se reţine în esenţă în actul de sesizare a instanţei că la data de 26.10.2007, inculpatul circula cu autoturismul marca VW Transporter cu nr. NT.XX.XXX în direcţia T-U, iar pe raza comunei P., a fost orbit de luminile unui autovehicul care circula din sens opus, astfel că a virat brusc dreapta, accidentând mortal pe Y. J., cât şi pe bovina care era însoţită de acesta.

S-a mai reţinut că inculpatul a încălcat obligaţia impusă de art. 114 pct. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 R privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că în cazul în care din sens contrar se apropie un autovehicul, de la distanţa de cel puţin 200 m, să fie folosite luminile de întâlnire, concomitent cu reducerea vitezei; de asemenea, a încălcat dispoziţiile art. 49 pct. 1 din regulament, circulând în localitate cu o viteză de aproximativ 58 km/h; că şi victima a concurat la producerea evenimentului rutier, conducând bovina pe partea dreaptă a drumului public în direcţia de mers Z.-U, pe timp de noapte, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, contrar prevederilor art. 162 pct. 3 şi art. 163 lit. d din acelaşi regulament.

Prin sentinţa penală nr. xxx/xx.xx.20xx, a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, de asemenea, a fost obligat la plata despăgubirilor materiale şi morale către părţile civile, şi a cheltuielilor judiciare către acestea şi către stat.

Prin decizia penală nr. 126/A/xx.xx.20xx, Tribunalul Neamţ a respins ca nefondate apelurile părţilor vătămate Y.E., Y. I., V. M. şi V. N. A., de asemenea, a admis apelul inculpatului X.I., împotriva aceleiaşi sentinţe penale nr. xxx/xx.1x.20xx şi, în consecinţă, a respins ca nefondată cererea părţii vătămate Y.E., privind obligarea inculpatului la plata prestaţiei periodice lunare.

Prin decizia penală nr. 3xx/14 mai 20xx, Curtea de Apel Bacău a admis recursurile inculpatului şi ale părţilor civile şi, în consecinţă, a desfiinţat în totalitate decizia tribunalului, precum şi sentinţa instanţei de fond, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă – Judecătoria .

S-a reţinut în decizia de casare că cele două instanţe nu au lămurit pe bază de probe şi faţă de menţiunile din procesul verbal de cercetare la faţa locului şi expertiză, susţinerile părţilor civile cum că victima nu circula pe şosea, ci pe acostament şi că nu era obligatoriu să poarte vestă reflectorizantă întrucât afară era lumină, precum şi susţinerile inculpatului precum că victima circula pe şosea, şi nu pe acostament; că prima instanţă a acordat într-o modalitate defectuoasă părţilor civile despăgubiri, fără a specifica dacă suma acordată se cuvine fiecăreia dintre ele ori global, deşi, referitor la daunele morale, nu acelaşi a fost prejudiciul nepatrimonial încercat, spre exemplu, de partea civilă Y.E. care a convieţuit cu victima timp de mai mult de 30 de ani, faţă de partea civilă V. N. A. – nepoata victimei.

A mai reţinut instanţa de recurs că tribunalul, atunci când a înlăturat prestaţia periodică la care a fost obligat inculpatul faţă de partea civilă V. E., a reţinut în motivare că aceasta nu este în nevoie, fiind pensionară, fără a verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 998 Cod civil referitor la condiţiile răspunderii civile delictuale.

Prin aceeaşi decizie penală, Curtea a menţinut actele procedurale efectuate în cauză până la data de 16.10.2008 inclusiv şi a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

În rejudecarea cauzei în fond după casare, s-a dispus introducerea în cauză a asigurătorului de răspundere civilă auto SC ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM SA, motivat de faptul că la data producerii accidentului autoturismul inculpatului era asigurat pentru răspundere civilă auto, respectiv cu poliţa rca seria RX, nr. 000xxxxxx din 17.07.20xx, cu valabilitate pentru perioada 20.07.20xx-19.01.20xx (fila 62 din dosar).

 Părţile vătămate, prin apărător ales, s-au constituit părţi civile în cauză cu suma de 30.000 lei, reprezentând c/val. cheltuielilor ocazionate de înmormântarea defunctului şi a pomenirilor ulterioare, precum şi cu suma de 200.000 lei cu titlu de daune morale, respectiv câte 50.000 lei pentru fiecare parte civilă; Y. I., soţia supravieţuitoare a victimei Y. J., a solicitat obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice în sumă de 1000 lei lunar.

În cauză, instanţa a dispus efectuarea unei anchete sociale la ultimul domiciliu al defunctului Y. J., concluziile acestei anchete fiind consemnate la dosarul cauzei.

De asemenea, s-a dispus audierea părţii vătămate Y. I. şi a martorelor A. M. şi A.R., ale căror declaraţii au fost consemnate la dosarul cauzei.

Analizând probele administrate în dosarul cauzei, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt :

La data de 26.10.2007, inculpatul circula cu autoturismul VW Transporter cu nr. NT.XX.XXX. în direcţia T-U şi ajungând în localitatea P., la un moment dat, a fost orbit de farurile unui alt autoturism ce circula din sens opus; în acest moment, inculpatul a virat dreapta, aşa cu el însuşi a declarat (fila 22 dosar iniţial de fond), când are loc impactul, atât victima Y. J., cât şi bovina pe care o conducea decedând.

Cu privire la dinamica producerii acestui eveniment rutier, instanţa reţine că iniţial a fost acroşată bovina şi apoi victima Y. J..

Astfel, Y.E., care la acel moment circula cam la 10 metri în spatele soţului său, care la rândul său conducea bovina, a declarat că a auzit „două bufnituri” succesive (fila 50 din dosar); coroborând această declaraţie cu schiţa producerii accidentului (fila 16 d.u.p.), se poate concluziona că iniţial a fost lovit animalul şi proiectat lateral către gardul curţii din apropiere, iar apoi a fost acroşat Y. J..

De asemenea, din cuprinsul planşelor foto existente la dosarul de urmărire penală (filele 12,13,14,15), rezultă că cele două corpuri proiectate au poziţii diferite, de unde concluzia că dinamica producerii accidentului este diferită cu privire la fiecare în parte.

Astfel, animalul a fost lovit cu partea laterală faţă a furgonetei şi proiectat în acea direcţie, aşa cum rezultă din schiţa producerii accidentului, iar victima a fost lovită cu partea frontală dreapta a furgonetei, fiind proiectată spre înainte. În acest sens, pot fi avute în vedere şi urmele lăsate pe autovehiculul implicat în accident (filele 14,15,17 d.u.p.), dar şi poziţia victimei, respectiv cu capul şi trunchiul pe acostament şi cu picioarele pe partea carosabilă, fiind astfel evidentă împrejurarea că impactul a avut loc în afara părţii carosabile sau la limita cu carosabilul.

Concluziile expertului tehnic judiciar, care a întocmit raportul tehnic judiciar auto în dosarul de urmărire penală, cum că bovina l-ar fi acroşat pe pieton, nu pot fi reţinute, pentru motivele care au fost mai sus expuse, dar şi din considerentul că traiectoria acesteia a fost cu totul diferită faţă de cea a victimei, avându-se în vedere şi disproporţia mare de greutate dintre bovină şi victimă.

Din cuprinsul expertizei tehnice auto, rezultă că la momentul producerii accidentului, viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat a fost de 58 km/h, peste limita legală admisă în localitate, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 49 pct. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 R privind circulaţia pe drumurile publice. Instanţa mai reţine că inculpatul a încălcat şi dispoziţiile art. 114 pct. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 R privind circulaţia pe drumurile publice, articol care prevede că în cazul în care din sens contrar se apropie un autovehicul, de la distanţa de cel puţin 200 m, să fie folosite luminile de întâlnire, concomitent cu reducerea vitezei până la limita evitării oricărui pericol.

Din schiţa producerii accidentului rezultă că partea carosabilă în locul în care a avut loc accidentul este de 8 m, deci banda de circulaţie este de 4 m, suficient de largă pentru a fi dat inculpatului posibilitatea evitării accidentului.

Reţinerea atât în actul de sesizare a instanţei, cât şi în raportul de expertiză tehnică judiciară auto, a împrejurării că victima a încălcat prevederile art. 162 pct. 3 şi art. 163 lit. d din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 R privind circulaţia pe drumurile publice, întrucât nu a purtat pe timp de noapte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, nu poate fi primită, din următoarele considerente :

Art. 162 pct. 3 din regulament prevede că atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, turmele trebuie împărţite în grupuri bine separate între ele pentru a nu îngreuna circulaţia celorlalţi participanţi la trafic, fiecare grup având cel puţin un conducător

Acest text de lege nu este aplicabil în cauză, deoarece se referă la conducerea animalelor pe drumurile publice, mai exact la situaţia în care sunt conduse mai mult de un animal pe acest sector de drum.

În situaţia în care pe drumul public este condus un singur animal, sunt incidente prevederile art. 163 alin. 2 lit. a din acelaşi regulament, conform cărora persoanele care conduc animale izolate sau de povară sunt obligate să se deplaseze pe acostament, sau în lipsa acestuia pe marginea cât mai din dreapta a carosabilului.

Din probele administrate în cauză, rezultă că victima Y. J. se deplasa împreună cu bovina pe spaţiul verde imediat în apropierea părţii carosabile.

Astfel, partea vătămată Y.E. a declarat că atât victima cât şi bovina nu se deplasau pe carosabil, ci pe „zoană”, respectiv pe acea porţiune reprezentând un trotuar neamenajat de lângă şanţul drumului, bovina circulând pe partea dreaptă a „zoanei”, iar soţul său lângă bovină, pe „zoană”, în partea dinspre asfalt ( a se vedea declaraţia martorei – fila 50 din dosar). Această concluzie se poate desprinde cu uşurinţă şi din dinamica producerii accidentului; astfel, aşa cum s-a arătat şi mai sus, victima a fost proiectată spre înainte, aşa cum rezultă din schiţa producerii accidentului, poziţia victimei şi a autovehiculului lipit de acostament, proces verbal de cercetare la faţa locului.

Chiar dacă, aşa cum rezultă din probatoriul administrat, la momentul producerii accidentului era înserat, respectiv în jurul orelor 18-19.00, acest fapt nu are importanţă în soluţionarea cauzei, atâta timp cât s-a dovedit că victima nu circula pe carosabil, nici măcar pe acostament, astfel încât nu avea obligaţia de a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante.

Cu atât mai mult, dacă victima circula pe carosabil sau pe acostament, inculpatul avea obligaţia să respecte şi dispoziţiile art. 123 alin. 1 lit. d din regulament, conform cărora conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi şi 50 km/h în afara localităţilor la trecerea pe lângă animale care sunt conduse pe partea carosabilă sau pe acostament.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine că culpa exclusivă în producerea accidentului aparţine inculpatului.

În drept, fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, în formă calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. 1,2 Cod penal.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată, instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al infracţiunii, circumstanţele concrete în care a fost comisă, persoana inculpatului, care a avut o poziţie procesuală nesinceră şi nu a informat instanţa că este asigurat, dar care este la prima abatere de la legea penală, că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă mai mare de 6 luni, iar pedeapsa ce urmează a fi aplicată de instanţă nu depăşeşte 3 ani astfel că, în raport de aceste criterii, se reţine că scopul educativ şi preventiv al pedepsei va putea fi realizat prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, cu aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei; în aceste sens, instanţa va atenţiona pe inculpat cu privire la situaţiile care atrag revocarea acestui beneficiu şi va face aplicaţia dispoziţiilor art. 71 alin. 5 Cod penal.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa reţine următoarele :

Părţile vătămate V. M. şi Y. I. sunt fiicele defunctului, partea vătămată V. N. A. este nepoata defunctului, iar partea vătămată Y.E. este fosta soţie a acestuia.

Referitor la cererea acestora de obligare a inculpatului la plata daunelor materiale reprezentând c/val. cheltuielilor ocazionate de înmormântarea defunctului şi pomenirile religioase ulterioare, precum şi c/val. bovinei decedată în urma accidentului produs de inculpat, se reţine, din probele administrate în cauză, respectiv din depoziţiile martorilor V.L. şi A. M. (filele 66, 67 dosar iniţial de fond) că victima Y. J. a beneficiat de o înmormântare „ca a unui om gospodar”, la înmormântare au participat în jur de 100 de persoane, s-au respectat şi tradiţiile religioase ulterioare, bovina omorâtă valora în jur de 2000-2500 lei.

Logic şi evident că tradiţiile religioase constând în înmormântare şi pomeniri ulterioare au fost suportate în primul rând de Y.E., cea care i-a fost soţie defunctului şi care a convieţuit cu acesta din anul 1958 şi până la decesul soţului.

Din înscrisurile ataşate la dosarul cauzei, respectiv chitanţele şi facturile aflate la filele 86-126 dosar iniţial de fond, dar şi cele ataşate la dosar de apărătorul părţilor civile cu ocazia dezbaterilor pe fond, rezultă că cea mai mare parte a acestor cheltuieli au fost suportate de partea vătămată V. M. – fiica defunctului.

În consecinţă, instanţa apreciază c/val. acestor cheltuieli la suma de 15.000 lei în patrimoniul părţii civile V. M. şi la suma de 5000 lei în patrimoniul părţii civile Y.E..

Instanţa mai reţine că părţile vătămate au suferit şi un prejudiciu moral urmare a decesului victimei Y. J. (soţ, tată şi bunic), produs prin fapta culpabilă a inculpatului.

Fapta ilicită a acestuia a cauzat părţilor vătămate suferinţe de ordin psihic, date fiind legăturile afective dintre acestea şi victimă.

Astfel, martorii audiaţi în cauză au declarat că victima era foarte ataşată atât de soţie, cât şi de copii, că nepoata V. N. A. a fost crescută de mică de către bunicii săi.

Acordarea unor compensaţii materiale părţilor vătămate, în acest sens, este justificată, acestea fiind destinate să creeze condiţii de viaţă care să aline într-o oarecare măsură suferinţele psihice ale acestora, cu atât mai mult cu cât pierderea este iremediabilă.

Este evident însă că, ca şi întindere, părţile vătămate au suferit un prejudiciu moral diferit, avându-se în vedere că partea vătămată Y.E. a convieţuit efectiv împreună cu victima încă din anul 1958, au locuit şi gospodărit împreună în toată această perioadă, aşa cum rezultă din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, dar şi din cuprinsul anchetei sociale.

În aceste condiţii, instanţa cuantifică prejudiciul moral suferit de partea vătămată Y.E. la suma de 40.000 lei şi la suma de 25.000 lei prejudiciul moral suferit de celelalte părţi vătămate în parte.

Cât priveşte solicitarea părţii vătămate Y.E. privind acordarea unei prestaţii periodice lunare, instanţa reţine că această cerere este justificată.

Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, aceasta a convieţuit efectiv împreună cu victima încă din anul 1958, au locuit şi gospodărit împreună în toată această perioadă, chiar dacă se pronunţase pe cale judecătorească desfacerea căsătoriei prin divorţ, relaţiile dintre cei doi au rămas în continuare foarte bune, ca cele dintre soţi, victima Y. J. era foarte activ în gospodărie, efectua toate activităţile agricole, era „talpa casei”, aşa cum a declarat martora A. M. (fila 51 din dosar), şi cum rezultă şi din cuprinsul anchetei sociale întocmită în cauză.

În aceste condiţii, partea vătămată, urmare a faptei ilicite a inculpatului, a suferit o diminuare a condiţiilor de trai şi este îndreptăţită ca şi în viitor să beneficieze de acelaşi nivel de trai pe care l-ar fi avut dacă soţul său nu deceda.

Avându-se în vedere că victima nu realiza venituri stabile din pensie, dar efectua toate activităţile în gospodărie şi cele agricole, instanţa apreciază că suma de 200 lei lunar este de natură să asigure părţii vătămate acelaşi nivel de trai.

Cât priveşte persoana ce va fi obligată la plata despăgubirilor mai sus stabilite, instanţa reţine următoarele :

La data producerii accidentului, autoturismul inculpatului era asigurat pentru răspundere civilă auto, respectiv cu poliţa rca seria RX, nr. 000xxxxxx din 17.07.20xx, cu valabilitate pentru perioada 20.0x.20xx-19.01.20xx (fila 62 din dosar).

Conform dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, „despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite”.

Jurisprudenţa naţională a statuat deja că răspunderea asigurătorului nu este una solidară cu a inculpatului, ci este o răspundere izvorâtă din efectul legii speciale în domeniul asigurărilor.

Astfel, din dispoziţiile art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, asigurarea obligatorie de răspundere civilă vizează autovehiculul înregistrat în România şi nu persoana deţinătoare a acestuia, proprietar sau nu.

În accepţiunea acestui act normativ, în materia asigurărilor răspunzător pentru producerea accidentului şi, pe cale de consecinţă, a despăgubirilor, nu este persoana – indiferent de persoana acesteia, ci autoturismul asigurat.

Dispoziţiile legii sunt foarte clare în această privinţă, art. 57 din lege stabilind că „drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia (…)”.

Asigurătorul este ţinut să acorde despăgubiri ca efect al contractului de asigurare şi în virtutea legii, urmare a producerii riscului asigurat.

În consecinţă, pentru prejudiciile suferite de persoanele vătămate prin producerea unui accident de autovehicule, se angajează răspunderea asigurătorului, şi nu a persoanei vinovate de accident.

Instanţa mai reţine că, în legislaţia internă, limita minimă de despăgubire pentru decese şi prejudicii fără caracter patrimonial, în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate este de 750.000 Euro (Ordinul CSA nr. 11/2007).

Faţă de toate acestea, în baza textelor de lege menţionate, instanţa va obliga pe asigurător să plătească părţilor vătămate sumele de bani mai sus stabilite cu titlu de despăgubiri, materiale, morale şi prestaţie periodică.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar în baza art. 193 Cod procedură penală, la plata cheltuielilor judiciare către părţile vătămate.

Domenii speta

Spete similare