Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 493 din 16.02.2009


Sentinţa civilă nr.493

Sedinţă publică din 16.02.2009

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de ……………. sub dosar nr……….., petenta …………., în contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională de Integritate, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie seria ………………………….

În motivarea plângerii petenta a învederat că procesul-verbal a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor art.16 şi art.17 din OG nr.2/2001, în cuprinsul acestuia nemenţionându-se fapta săvârşită şi data săvârşirii acesteia.

A mai precizat petenta că la data încheierii procesului-verbal, respectiv 28 octombrie 2008, nu avea calitatea de judecător, astfel cum se menţionează în procesul-verbal, şi nu avea un loc de muncă care să fi determinat obligaţia sa de a da o declaraţie de avere şi de interese.

Totodată, a precizat petenta că a depus declaraţiile de avere şi de interese la data de 03 martie 2008, în termenul legal prevăzut de art.42 al.2 din Legea nr.144/2007.

S-a mai menţionat de către petentă că procesul-verbal a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor art.19 şi art.25 alin.2 din OG nr.2/2001, nemenţionându-se în cuprinsul acestuia numele unui martor asistent, iar comunicarea procesului-verbal nu a fost făcută în termenul de o lună.

În drept, petenta şi-a întemeiat plângerea pe dispoziţiile OG nr.2/2001.

În dovedirea plângerii, petenta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: ……………….

La data de 16.01.2009 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale ca nefondate.

În motivare, intimata a învederat că fapta contravenţională a fost săvârşită la sediul instituţiei la care petenta este angajată, acolo fiind locul în care avea obligaţia legală de a completa şi depune declaraţiile de avere şi de interese.

În ceea ce priveşte data săvârşirii contravenţiei, intimata a arătat că Legea nr.144/2007 prevede ca termen limită pentru depunerea declaraţiilor de avere şi de interese, data de 15 iunie, astfel că depunerea lor după acest termen constituie contravenţie.

A mai menţionat intimata că şi critica petentei privind încălcarea dispoziţiilor art.16 alin.1 coroborat cu dispoziţiile art.21 al.3 din OG nr.2/2001, este neîntemeiată întrucât în procesul-verbal a fost menţionată fapta săvârşită, precum şi celelalte elemente care au condus la aplicarea sancţiunii, aceasta fiind corect individualizată.

În ceea ce priveşte lipsa menţionării unui martor în procesul-verbal, intimata a precizat că dispoziţiile referitoare la obligaţia de depunere a declaraţiilor de avere şi de interese sunt de notorietate, nemaifiind necesară menţionarea unui martor în procesul-verbal. Totodată, intimata a mai precizat că lipsa martorului a fost motivată în procesul-verbal.

Cu privire la critica petentei că procesul-verbal a fost transmis după 30 de zile de la data întocmirii, intimata a învederat că plicul ce conţinea adresa de înaintare şi procesul-verbal de contravenţie a plecat din instituţia sa la data de 03.11.2008, Agenţia Naţională de Integritate nefiind răspunzătoare de faptul că petenta nu a fost găsită la domiciliu.

Totodată, intimata a mai precizat că sancţiunea aplicată petentei a fost corect individualizată.

În drept, intimata şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art.115-118 Cod procedură civilă; dispoziţiile Legii nr.144/2007; dispoziţiile OG nr.2/2001.

În dovedirea susţinerilor sale, intimata a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: ……………….

La data de 02.02.2009 petenta a depus la dosar un răspuns la întâmpinare prin care a arătat, în esenţă, că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de contravenţie nu corespunde realităţii, precum şi faptul că agentul constatator a procedat la dresarea procesului-verbal cu nerespectarea dispoziţiilor legale incidente.

În cauză, instanţa a încuviinţat, în temeiul art.167 Cod procedură civilă, proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind legală, pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de  contravenţie seria …………………….. încheiat de către ……………., petenta …………….  a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de ……………lei pentru săvârşirea faptei contravenţionale prevăzute şi sancţionate de art.52 al.1 din Legea nr.144/2007.

S-a reţinut în procesul-verbal de contravenţie că potrivit adresei nr.1A/10.10.2008 emisă de Judecătoria Tulcea, petenta …………….. nu a respectat termenul de depunere a declaraţiei de avere prevăzut de art.42 al.2 din Legea nr.144/2007.

Împotriva procesului-verbal de contravenţie petenta a formulat prezenta plângere în termenul legal prevăzut de art.31 al.1 din OG nr.2/2001.

Conform art.34 din OG nr.2/2001 instanţa analizează legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie şi hotărăşte asupra sancţiunii aplicate.

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal de contravenţie, instanţa constată următoarele:

În ceea ce priveşte susţinerea petentei în sensul că procesul-verbal este lovit de nulitate întrucât a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor art.19 din OG nr.2/2001, în cuprinsul acestuia nemenţionându-se motivele pentru care procesul-verbal a fost încheiat fără indicarea numelui unui martor asistent, instanţa o va respinge, apreciind-o ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.19 din OG nr.2/2001, „procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor (...) În lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.”

Nefiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii exprese, încălcarea acestor dispoziţii poate atrage nulitatea procesului-verbal în condiţiile prevăzute de art.105 al.2 din Codul de procedură civilă, respectiv numai dacă se dovedeşte de către petent că această nerespectare a legii i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Astfel, deşi în procesul-verbal de contravenţie nu s-a menţionat de către agentul constatator motivul pentru care acest înscris a fost întocmit fără indicarea datelor unui martor, instanţa constată că petenta nu a făcut dovada unei vătămări.

Totodată, instanţa mai reţine că rolul martorului asistent este acela de a confirma modalitatea întocmirii procesului-verbal. Or, analizând plângerea petentei, instanţa constată că aceasta nu a contestat întocmirea procesului-verbal în lipsa sa.

Instanţa va înlătura, ca neîntemeiată, şi susţinerea petentei potrivit căreia fapta contravenţională nu a fost descrisă suficient.

Astfel, analizând procesul-verbal de contravenţie, instanţa constată că fapta contravenţională reţinută în sarcina petentei constă în nedepunerea declaraţiei de avere în termenul prevăzut de art.42 al.2 din Legea nr.144/2007.

Potrivit art.52 al.1 din Legea nr.144/2007 nedepunerea declaraţiei de avere şi a declaraţiei de interese în termenele prevăzute de lege constituie contravenţie.

Instanţa apreciază că fapta contravenţională astfel cum a fost descrisă de către agentul constatator se circumscrie dispoziţiilor art.52 al.1 din Legea nr.144/2007, nemaifiind necesare alte menţiuni  pentru ca procesul verbal să fie legal întocmit.

În ceea ce priveşte însă susţinerea petentei în sensul că procesul verbal este lovit de nulitate întrucât nu se prevede în cuprinsul acestuia data săvârşirii contravenţiei, instanţa apreciază ca aceasta este întemeiată.

Astfel, potrivit art. 17 din OG nr.2/2001, lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate ce se constată şi din oficiu.

Analizând procesul-verbal instanţa constată că agentul constatator nu a menţionat în cuprinsul acestuia data săvârşirii faptei reţinute în sarcina petentului.

Potrivit art.42 al.2 din Legea nr.144/2007, „ persoanele prevăzute de lege au obligaţia să depună sau să actualizeze declaraţiile de avere şi de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie, pentru anul fiscal anterior”.

Analizând dispoziţiile legale menţionate anterior, instanţa apreciază, având în vedere şi dispoziţiile art.52 al.1 din Legea nr.144/2007, că acestea reglementează conţinutul constitutiv al faptei contravenţionale, nedepunerea declaraţiilor de avere şi de interese constituind contravenţie începând cu data de 16 iunie.

Instanţa mai reţine că în art.54 al.1 din Legea nr.144/2007 se prevede că dispoziţiile acestui act normativ se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001.

Rezultă, aşadar, că procesul-verbal trebuie întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de OG nr.2/2001.

Or, potrivit art.17 din OG nr.2/2001, lipsa menţiunii din procesul-verbal cu privire la data săvârşirii faptei contravenţionale reţinute în sarcina petentului atrage nulitatea procesului-verbal.

Caracterul imperativ al acestor dispoziţii rezultă din faptul că legiuitorul a prevăzut că în caz de nerespectare a lor nulitatea poate fi constatată şi din oficiu.

Instanţa nu poate primi apărarea intimatei potrivit căreia data săvârşirii contravenţiei este prevăzută de Legea nr.144/2007, ca fiind ulterioară datei de 15 iunie-termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de avere şi de interese.

Deşi în art.42 din Legea nr.144/2007 se face referire la anumite date privind depunerea declaraţiilor de avere şi de interese, instanţa nu poate considera acoperită nulitatea procesului-verbal ca urmare a omisiunii menţionării datei savărşirii faptei în procesul-verbal.

Astfel, instanţa are în vedere că în art.42 din Legea nr.144/2007 se reglementează conţinutul constitutiv al faptei contravenţionale, însă cu privire la normele de procedură, prin art. 531 şi 54  se  face trimitere la disp. OG 2/2001. În consecinţă, omisiunea de a cuprinde în actul de sancţionare data săvârşirii faptei nu corespunde exigenţelor art. 17 din OG 2/2001 atrăgând sancţiunea nulităţii actului de sancţionare, necondiţionată de existenţa unei vătămari, dată fiind caracterul nulităţii prevăzute de a fi o nulitate expresă.

Având în vedere că procesul verbal de contravenţie a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor legale, fiind lovit de nulitate absolută, instanţa apreciază că nu se mai impune verificarea temeiniciei procesului-verbal.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa va admite plângerea, va anula procesul-verbal de contravenţie seria ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, urmând a exonera petentul de plata amenzii aplicate prin procesul-verbal.