Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 684 din 03.03.2009


SENTINŢA CIVILĂ Nr. 684

Şedinţa publică de la 03 Martie 2009

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 23.10.2008 sub nr.5093/327/2008, petentul _ în contradictoriu cu intimata _, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea  procesului-verbal  seria A/200 nr. 0207647/30.10.2006.

În fapt, petentul a învederat că nu a deţinut calitatea de administrator al societăţii agricole _, astfel că nu îi revenea lui obligaţia de a depune situaţia finanaciară la data de 31.12.2005.

Petentul nu şi-a întemeiat în drept plângerea formulată.

În conformitate cu dispoziţiile art.36 din OG nr.2/2001 şi art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 plângerea contravenţională este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În dovedirea plângerii petentul a depus la dosar înscrisuri, respectiv procesul-verbal de contravenţie  seria A/200 nr. 0207647/30.10.2006  (f.3).

La data de 21.10.2008, intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând pe cale de excepţie respingerea plângerii ca tardiv formulată şi pe fondul cauzei respingerea plângerii contravenţionale ca nefondată, precum şi menţinerea procesului-verbal de contravenţie contestat, ca fiind temeinic şi legal.

În fapt, intimata a învederat că, urmare a analizei centralizatoare a agenţilor economici care nu au depus la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea a situaţiilor financiare anuale la data de 31.12.2007, s-a constatat că petentul, în calitate de administrator la _, nu a depus această raportare, încălcând dispoziţiile art.41 al.2 lit.e din Legea nr.82/1991 republicată, motiv pentru care petentul a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 100 lei.

În drept, intimata a invocat dispoziţiile art.115-118 Cod procedură civilă, Legea nr.82/1991.

La termenul de judecată din data de 20.01.2009, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii plângerii contravenţionale invocată de intimată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie seria A/200 nr. 0207647/30.10.2006,  petentul _ a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 1.500 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art.41 al.2 lit.e din Legea nr.82/1991.

S-a reţinut în procesul-verbal că petentul nu a depus la data de 31.12.2005 la Direcţia Generală a Finanţelor Publice situaţia financiară pentru _, conform situaţiei centralizatoare a agenţilor care nu au depus raportare la 31.12.2005.

Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 instanţa analizează legalitatea şi temeinicia procesului-verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii aplicate.

Sub aspectul legalităţii, instanţa reţine că nu sunt incidente cazurile de nulitate absolută şi expresă, prev. de art. 17 OG 2/2001, ce pot fi invocate din oficiu de către instanţă.

În ceea ce priveşte apărare petentei privind neaducerea la cunoştinţa sa a dreptului de a face obiecţiuni la procesul –verbal de contravenţie, aşa cum prevede art. 16 alin.7 din OG 2/2001, instanţa reţine că fiind întocmit în lipsa contravenientului, această dispoziţie nu putea fi aplicată şi nici nu este de natură să atragă o vătămare petentei, deoarece aceasta a putut şi a exercitat efectiv calea de atac a  plângerii contravenţionale împotriva actului de sancţionare, în cadrul căreia s-a exercitat un control independent şi imparţial asupra aspectelor de legalitate şi temeinicie ale procesului-verbal.

Referitor la motivul de nelegalitate invocat de petent privind obligaţia de a încheia procesul-verbal în prezenţa contraveninentului şi a cel puţin unui martor, instanţa, prin raportare la dispoziţiile art. 19 alin.1 din OG 2/2001, reţine că se prevede expres în norma legală posibilitatea încheierii procesului-verbal de contravenţie în lipsa contravenientului, împrejurare ce trebuie confirmată de cel puţin un martor, iar in alin.3 al aceluiaşi articol se prevede expres că în lipsa unui martor asistent care să confirme lipsa contravenientului de la locul încheierii procesului-verbal, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod, exigenţe îndeplinite în cuprinsul actului contestat prin menţionarea la rubrica "alte menţiuni" că se încheie în lipsa contravenientului şi respectiv la rubrica "martor" că acesta lipseşte datorită faptului că la locul constătării nu au acces alte persoane decât agentul constatator. Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază ca neîntemeiată susţinerea petentului că procesul-verbal contestat este lovit de nulitate pentru acest motiv de nelegalitate.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine faptul că răspunderea contravenţională este o răspundere personală, astfel că în cazul în care destinatarul normei legale înţelege să nu se conformeze obligaţiei edictate de aceasta, i se va aplica sancţiunea prevăzută cu efect preventiv şi punitiv.

Obligaţia de întocmi situaţii financiare anuale revine subiectelor de drept prev. de art. 1 din Legea 82/1991 republicată, inclusiv societăţilor agricole, aşa cum rezultă din art. 28 alin.1 raportat la art. 1 din acelaşi act normativ.

Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului societăţii, aşa cum statuează art. art. 10 alin.1 din Legea 82/1991 republicată

Conform art. 42 alin (6) din acelaşi act normativ, amenzile contravenţionale prevăzute la alin. (1) şi (2) se suportă de persoanele vinovate.

Coroborând toate aceste texte de lege, instanţa reţine că obligaţia de a depune situaţia financiară pentru persoanele juridice revine administratorului societăţii.

Or, aşa cum rezultă din actul constitutiv al societăţii agricole _ (fila 30 dosar), petentul _  a fost numai mandatat să îndeplinească formalităţile necesare pentru dobândirea personalităţii juridice şi înscrierii în registrul persoanelor juridice al Judecătoriei Măcin a Societăţii Agricole _.

În condiţiile dovedite că petentul nu a avut niciodată calitatea de administrator al societăţii agricole _, nu se poate angaja răspunderea personală contravenţională a unei persoane fizice pentru fapta altei persoane, chiar dacă agentul constatator s-a aflat în momentul constatării în imposibilitate de a identifica acele persoane care au săvârşit acţiunea de a arunca moloz pe trotuarul din faţa unui bloc.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 34 alin.1 din OG 2/2001, instanţa urmează să admită plângerea contravenţională şi să anuleze procesul-verbal ca netemeinic.