Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 519 din 17.02.2009


SENTINŢA CIVILĂ NR. 519 din 17 febr.2009

Deliberând asupra prezentei cauze, având ca obiect plângere contravenţională, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 5.06.2008 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. …/327/2008, petentul … a  solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea procesului verbal seria CC nr. 0117470/05.06.2008 încheiat de intimatul …

În motivarea plângerii, petentul arată că nu se face vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinută în sarcina sa prin procesul – verbal seria CC nr.  0117470/05.06.2008 deoarece nu a consumat nici un fel de băuturi alcoolice în acea dimineaţă.

În drept, petentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile OUG 195/2002.

Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă prin reprezentant, deşi a fost legal citat, depunând raportul agentului constatator ( f. 9).

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat proba cu înscrisuri şi cu martori (termenul din 21 octombrie 2008) , instanţa încuviinţând în parte probele solicitate în sensul că s-a încuviinţat numai audierea martorului …

Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi de timbru judiciar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

Prin procesul verbal seria CC nr. 0117470/05.06.2008 încheiat de intimatul …, petentul … a fost sancţionat contravenţional de către intimatul .. cu avertisment şi amendă de 450 lei deoarece a condus autoturismul Mercedes Benz pe strada Lac Ciuperca din Municipiul Tulcea iar la punerea în mişcare de pe loc nu a acordat prioritate de trecere pentru autoturismul cu nr. …, intrând în coliziune.

De asemenea a fost testat alcoolscop cu aparatul Drager, rezultatul fiind 0,24 mg/alcool pur în aerul expirat, faptele fiind prevăzute de art. 135 lit. f din RA OUG 195/2002 şi art. 102 din OUG 195/2002.

Deşi martorul încuviinţat de instanţă a fost încuviinţat la mai multe termene cu mandat de aducere, având în vedere că acesta nu s-a prezentat, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 188 alin. 3 Cod procedură civilă, în sensul că a păşit la judecată.

Din interpretarea sistematică a art.16 si 34 din OG nr. 2/ 2001 rezultă că procesul verbal de contravenţie face dovada situaţiei de fapt până la proba contrară, proba care trebuie făcută de petenta.

În art. 16 se prevede că procesul verbal trebuie să cuprindă menţiuni privind descrierea faptei contravenţionale cu arătarea datei, orei şi locului unde a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurările care pot servi la aprecierea gravităţii faptei.

Art. 34 precizează faptul că instanţa ascultă pe cel care a făcut plângerea şi celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului verbal.

Cercetând procesul-verbal de constatare a contravenţiei sub aspectul  legalităţii întocmirii şi observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa constată că procesul-verbal seria CC nr. 0117470/05.06.2008, încheiat de intimată cuprinde toate menţiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancţiunea nulităţii absolute.

Relativ la temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, instanţa va avea în vedere probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte susţinerea petentului că nu a consumat băuturi alcoolice în ziua respectivă, această afirmaţie nu a fost probată în cauză.

Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei face prin el însuşi dovada situaţiei de fapt reţinute de agentul constatator şi nu mai trebuie completat cu alt mijloc de probă extrinseci, iar instanţa de judecată este abilitată de lege să verifice legalitatea şi temeinicia acestuia.

Faptul ca procesul verbal, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului cât timp acesta nu face proba contrarie, nu constituie o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, ci o modalitate de  stabilire legală a vinovăţiei în raport cu art. 6 alin. 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului..

Văzând şi dispoziţiile art. 1169 - Cod Civil în conformitate cu care cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie sa o şi dovedească, or în speţă, petentul nu a făcut dovada că situaţia de fapt reţinută în procesul - verbal nu corespunde realităţii, instanţa reţine că acesta săvârşit contravenţiile reţinute  în sarcina sa.

Pentru considerentele expuse, instanţa va respinge plângerea ca nefondată.