Plângere soluţie procuror

Sentinţă penală 67 din 03.03.2011


Obiect: Plângere soluţie procuror

SENTINŢA PENALĂ Nr. 67 /03.03.2011

Prin petiţia înregistrată la această instanţă, petentul M.C. a formulat, în baza art. 278 ind 1 Cod procedură penală, plângere împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni administrative, adoptată de procuror la data de 30.08.2010 în dosarul de urmărire penală nr. xxxx/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătorie, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A.N., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal şi aplicarea sancţiunii amenzii administrative în cuantum de 250 lei.

În motivarea plângerii, petentul arată în esenţă că soluţia procurorului este netemeinică şi nelegală, faţă de leziunile pe care le-a suferit prin fapta culpabilă a învinuitului şi faţă de împrejurarea că ulterior a suferit un hematom şi o intervenţie chirurgicală, astfel că se impune efectuarea unei expertize medico-legale, pentru a se stabili existenţa legăturii de cauzalitate între loviturile din data de 26.06.2010 şi noul diagnostic medical, faţă de care a suferit intervenţia chirurgicală.

A ataşat la dosarul cauzei rezultat computer tomograf şi bilet de ieşire din spital/scrisoare medicală.

Intimatul a solicitat respingerea plângerii.

Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, instanţa reţine următoarele :

Aşa cum în mod temeinic şi legal, faţă de probatoriul administrat în cauză, procurorul a stabilit că învinuitul A.N. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că la data de 26.06.2010 acesta l-a lovit pe petent cu o furcă, cauzându-i leziuni vindecabile în 7-8 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. xxx/06.07.2010 (fila 9 din dosar). Vinovăţia învinuitului este dovedită în cauză cu plângerea părţii vătămate, certificatul medico-legal, depoziţia martorului C., declaraţia învinuitului, prin care recunoaşte fapta comisă.

De asemenea, procurorul a apreciat în mod temeinic că aplicarea unei sancţiuni administrative are rolul de a atrage atenţia învinuitului asupra consecinţelor comiterii de fapte antisociale.

Se impune însă desfiinţarea acestei ordonanţe şi trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale, pentru următoarele considerente :

Ulterior pronunţării soluţiei în cauză, petentul a efectuat noi investigaţii medicale, în urma cărora s-a stabilit că prezintă un hematom subdural cronic bilateral fronto-temporo-parietal, conform rezultatului computer tomograf din data de 27.09.2010, diagnostic care a necesitat o intervenţie chirurgicală, intervenţie suferită de petent în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, împrejurare care rezultă din cuprinsul biletului de ieşire din spital, ataşat la dosarul cauzei.

În aceste condiţii, se impune efectuarea unei expertize medico-legale, prin care să se stabilească dacă există legătură de cauzalitate între loviturile aplicate de învinuit şi diagnosticul stabilit în data de 27.09.2010 şi pentru care s-a impus intervenţia chirurgicală şi dacă se menţine nr. de îngrijiri medicale stabilit iniţial prin certificatul medico-legal nr. xxx/06.07.2010.

Funcţie de concluziile expertizei medico-legale se va da în mod corespunzător şi încadrarea juridică a faptei.

În consecinţă, pentru motivele ce preced, în baza art. 2781 alin. 8 lit. b Cod procedură penală, se va dispune desfiinţarea ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale împotriva intimatului, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal.

Domenii speta