Modificare parţială titlu proprietate

Sentinţă civilă 879 din 28.09.2015


Petenta TV, în contradictoriu cu intimaţii CLFFD, CLFFCL şi CJPSDPPS, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa : 1. să constate că suprafaţa de 2.347 mp teren arabil înscris în TP 2259/09.12.1998 poziţia A/1/2 este situată în intravilanul satului B., comuna C.L. la locul numit „Corlăţele” şi nu pe teritoriul administrativ al comunei B. la locul „Ţarna Nouă” – tarlaua 76, aşa cum a fost inscripţionat eronat; 2. să dispună modificarea parţială a TP 2259/09.12.1998 în sensul excluderii de pe acest titlu a suprafeţei de 2.500 mp inscripţionat la poziţia A/1/2, locul „Ţarna Nouă” – tarlaua 76; 3. să dispună obligarea CJS la emiterea unui titlu de proprietate pe numele TD şi TV în care să fie cuprinsă suprafaţa de 2.347 mp situată în intravilanul satului B. la locul numit Corlăţele.

Instanţa a constatat că TV şi/sau TD nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, iar pentru terenul pentru care au formulat cerere (alt teren) li s-a eliberat titlu şi deţin terenul conform punerii în posesie. Pentru terenul în litigiu s-a emis titlul atacat, unde între moştenitori figurează TD. Nu au existat modificări ale limitelor administrativ-teritoriale între comunele B. şi C.L. Petenta încearcă obţinerea unui titlu de proprietate pentru terenul în litigiu fără a parcurge procedura prealabilă şi fără a fi îndreptăţită, încercând să înlăture de la dreptul lor de proprietate alte persoane îndreptăţite care deţin deja titlu de proprietate, astfel că instanţa a respins cererea ca neîntemeiată.