Cerere de acordare facilităţi fiscale

Sentinţă civilă incheiere din 07.07.2014


ÎNCHEIERE DIN DATA DE 07.07.2014

Obiect: cerere de  acordare facilităţi fiscale 

Potrivit dispoziţiilor art.42 alin.2 din O.U.G. nr.80/2013: „Instanţa acordă persoanelor juridice, la cerere, facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti, în următoarele situaţii:

a) cuantumul taxei reprezintă mai mult de 10% din media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate;

b) plata integrală a taxei nu este posibilă deoarece persoana juridică se află în curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt, în condiţiile legii, indisponibilizate.”

Totodată, potrivit alineatului 3 al aceluiaşi articol: „În mod excepţional, instanţa poate acorda persoanelor juridice reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în alte cazuri în care apreciază, faţă de datele referitoare la situaţia economico-financiară a persoanei juridice, că plata taxei de timbru, la valoarea datorată, ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a persoanei juridice.”, în timp ce art.42 alin.4 din actul normativ menţionat anterior stipulează că: „Reducerea taxei de timbru poate fi acordată separat sau, după caz, împreună cu eşalonarea sau amânarea plăţii.”

Instanţa constată că reclamanta a depus la dosar, în justificarea cererii de ajutor public judiciar, situaţia privind venitul net înregistrat de aceasta în perioada martie 2014 – mai 2014, nr……. din 05.06.2014. Din această situaţie rezultă că venitul net înregistrat de reclamantă în luna martie 2014 a fost de 815.765 lei, în luna aprilie 2014 a fost de 889.462 lei, în timp ce în luna mai 2014, reclamanta a înregistrat o pierdere de 584.355 lei.

Având în vedere datele furnizate de către reclamantă, instanţa reţine că media venitului net pe ultimele trei luni de activitate, conform art.42 alin.2 lit.a din O.U.G. nr.80/2013 este de 373.624 lei, în timp ce taxa judiciară stabilită de instanţă este de 2.488,54 lei. Astfel, cuantumul taxei judiciare nu reprezintă mai mult de 10 % din media venitului net pe ultimele trei luni de activitate.

Din înscrisurile depuse la dosar, nu s-a putut stabili dacă reclamanta se află în vreo situaţie excepţională care ar impune reduceri, eşalonări sau amânări la plata taxei judiciare, întrucât din datele referitoare la situaţia economico-financiară a persoanei juridice reclamante nu rezultă că plata taxei de timbru, la valoarea datorată, ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a acesteia.

Faptul că în luna mai 2014, reclamanta a înregistrat pierderi în activitatea curentă nu poate fi reţinută de către instanţă drept un factor decisiv în reducerea, eşalonarea sau scutirea taxei judiciare de timbru, din moment ce nu sunt îndeplinite condiţiile legale impuse de O.U.G. nr.80/2013, iar pierderile financiare pot reprezenta o situaţie de excepţie, iar nu una cu caracter de continuitate.

Pe cale de consecinţă, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de acordare facilităţi fiscale formulată de reclamantă.