Constată că prin actiunea inregistrată pe rolul acestei instante la data de 8.04.2015 sub nr. 1567/260/2015, reclamanta BE, a solicitat in contradictoriu cu pârâtul CS, ,stabilirea domiciliului minorului la dânsa si exercitarea in comun a autoritatii părintesti cu privire la acest minor.
Actiunea a fost legal timbrată cu chitanta anulată la dosar.
Analizând actele dosarului, instanta retine următoarele:
Constată că din căsătoria părtilor a rezultat minorul S, care in urma hotărârii de divort nr. 1824/2011, a fost incredintata spre crestere si educare la acea dată tatălui.
Părtile au 3 copii, dintre care in prezent 2 sunt majori, minor fiind doar SC
Prin cereri la dosar pârâtul arată instanţei ca este de acord cu stabilirea in prezent a acestuia la reclamantă şi pe exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi.
Prin această cerere practic pârâtul achiesează la pretenţiile reclamantei, existând acord de voinţă cu privire al solutionare amiabilă a acţiunii.
Instanta apreciind pozitia părtilor dar şi prevederile art. 496 pct 2 C.civ . va admite actiunea reclamantei si va stabili domiciliul minorului S născut la xxx1999, la mamă.
Raportat la art. 483 C. civ. tinând cont de conivenţa părtilor va dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată in comun de către ambii părinti.
Va lua act că nu s-au au mai solicitat cheltuieli de judecată.
Tribunalul Vrancea
Masura speciala prevazuta de Legea 272/2004. Caracterul termenului de sesizare a instantei.
Judecătoria Buzău
MINORI SI FAMILIE. STABILIRE DOMICILIU MINORI
Curtea de Apel Constanța
Cerere anulare decizie emisă de Agenţia judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială pentru recuperarea sumelor încasate cu titlu de indemnizaţie creştere copil. Neîmplinirea termenului de prescripţie a dreptului pârâtei de a recupera suma de bani.
Judecătoria Buzău
REINCREDINTARE MINOR-SCHIMBAREA IMPREJURARILOR AVUTE IN VEDERE LA INCREDINTAREA MINORULUI
Judecătoria Calafat
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 1102