Divorţ fără minori. Pronunţarea divortului din vina pârâtei. Încetarea regimului matrimonial.

Sentinţă civilă 1070 din 08.10.2013


Dosar nr. 901/228/2013

R O M Â N I A

Operator de date cu caracter personal Autorizaţia nr. 4903

JUDECĂTORIA FĂUREI JUDEŢUL BRĂILA

 

Sentinţa civilă Nr. 1070/2013

Şedinţa publică de la 08 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE: ………………

GREFIER: …………….

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamantul …………….., în contradictoriu cu pârâta ……………., având ca obiect divorţ

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamantul ……., lipsă fiind pârâta …………….

Procedura de citare  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că acţiunea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 39 lei, a fost îndeplinită procedura prealabilă, iar pârâta nu a depus întâmpinare, după care;

Reclamantul …………, arată că insistă în acţiunea de divorţ în a cărui dovedire şi susţinere solicită proba cu înscrisurile din dosar şi proba testimonială cu un  martor a cărui prezenţa a asigurat-o la instanţă.

Instanţa, în temeiul art. 255 cod proc. civilă admite probele solicitate de reclamant,  iar în baza art. 260 cod proc. civilă procedează la administrarea lor, azi în şedinţă publică.

În temeiul art. 312 cod proc. civilă, după depunerea jurământului, instanţa procedează la ascultarea martorului ………, declaraţia acestuia fiind consemnată în procesul verbal care se depune la dosar.

Reclamantul ………, arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi nici probe de solicitat, instanţa declară deschise dezbaterile asupra fondului şi acordă cuvântul reclamantului ………..

Reclamantul ………, solicită ca în baza probelor ce au fost administrate să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâta ………. la data de ……… din culpa exclusivă a acesteia. Fără cheltuieli de judecată.

J U D E C A T A ,

Asupra procesului civil de faţă;

Prin acţiunea civilă legal timbrată, înregistrată la această instanţă la data de 24.04.2013 sub nr. 901/228/2013, reclamantul ……….. a solicitat ca în baza probelor ce se vor administra în cauză să se pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să se declare desfăcută căsătoria din vina exclusivă a pârâtei …………..

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că relaţia dintre părţi s-a deteriorat pe fondul nepotrivirii de caracter, pârâta devenind recalcitrantă şi foarte violentă. 

Reclamantul nu şi-a întemeiat în drept acţiunea.

 Legal citată, pârâta ……… nu s-a prezentat la instanţă, nu a formulat întâmpinare la acţiunea reclamantului şi nu a propus probe în combaterea acţiunii.

Cu ocazia cercetării judecătoreşti s-a administrat proba cu înscrisuri şi s-a audiat martorul ………, la solicitarea reclamantului ………., din a cărui declaraţie reiese că pârâta …………….. 

În cadrul probei cu înscrisuri a fost depus la dosar certificatul de căsătorie seria ……., nr. ……… în original, copie de pe cartea de identitate a reclamantului, legitimaţie pentru transport interurban emisă de D.G.A.S.P.C. Brăila, scrisoarea medicală şi copie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ……….

Din probatoriul administrat în cauză instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Părţile s-au căsătorit la data de …….., potrivit certificatului de căsătorie seria ……, nr. …….. emis de Primăria Com……. acestea fiind pentru a doua oară căsătorite. S-au căsătorit după ce anterior au avut o relaţie de concubinaj din anul 2000. Din căsătoria părţilor nu au rezultat copii.

Deşi au ajuns la o vârstă respectabilă, părţile nu au ajuns nici acum la o armonie.

Potrivit art. 309 din Codul Civil „Soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral. Ei au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat.”

Relaţiile dintre părţi sunt iremediabil vătămate din vina pârâtei deoarece pe fondul consumului de alcool devine foarte agresivă verbal şi fizic, îl ameninţă cu moartea pe reclamant, şi  are  în permanenţă o atitudine negativă faţă de acesta. 

Ca urmare, instanţa în temeiul art. 373 lit. ,,b” Cod civil,  va admite acţiunea formulată de reclamant,  sens în care va declara desfăcută căsătoria din vina pârâtei.

Instanţa urmează să constate, în temeiul art. 385 Cod civil, că regimul matrimonial a încetat între soţi la data introducerii cererii de divorţ , respectiv la data de 24.04. 2013.

Având în vedere că între părţi nu a intervenit o înţelegere, potrivit prevederilor art. 383 alin. 3 C. civil, instanţa se va pronunţa şi cu privire la numele părţilor, urmând să dispună ca fiecare dintre foştii soţi să poarte numele dinaintea căsătoriei, astfel că reclamantul va reveni la numele de ……….. Instanţa va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

Admite ca fondată cererea formulată de reclamantul ……….. în contradictoriu cu pârâta …………..  Dispune desfacerea căsătoriei încheiată la data de ……. şi înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei comunei ……….., sub nr. 1, din culpa exclusivă a pârâtei.Constată că regimul matrimonial a încetat între soţi la data introducerii cererii de divorţ – ……..În temeiul art. 383 alin. 3 cod civil, dispune revenirea reclamantului la numele avut anterior căsătoriei acela de ………… Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare cu privire la celelalte capete de cerere.Cererea de apel se va depune la Judecătoria Făurei.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08.10.2013.

PREŞEDINTE, GREFIER, …………………………. ………………………

Domenii speta