Ordin de protecţie

Prin cererea precizată la data de 05.06.2014, reclamanta a solicitat emiterea ordinului de protecţie a reclamantei şi obligarea pârâtului să păstreze o distanţă minimă de 50 m atât  faţă de reclamantă, cât şi faţă de mama acesteia şi, respectiv, de 100 m faţă de locuinţa acestora şi unitatea de învăţământ frecventată de reclamantă; a mai solicitat interzicerea oricărui contact cu reclamanta, inclusiv telefonic..

Poziţia procesuală a pârâtului:

În cauză, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca nefondată, cu motivarea că, în esenţă, fosta sa soţie poartă întreaga vină pentru comportamentul minorei reclamante în relaţia cu tatăl său,  niciuna dintre afirmaţii neavând suport real.

Instituţia ordinului de protecţie şi textele de lege aplicabile speţei :

Potrivit art. 996 din Noul Cod de procedură civilă, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea unor piedici ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

De esenţa procedurii speciale a ordonaţei preşedinţiale este soluţionarea rapidă a litigiilor care, dacă ar urma calea acţiunii de drept comun, ar avea urmări grave sau ireparabile; mai mult, instituţia ordonanţei preşedinţiale previne continuarea actelor abuzive şi evită sau limitează producerea de prejudicii.

De asemenea, de esenţa ordonanţei preşedinţiale este examinarea sumară a cauzei în ce priveşte condiţiile generale de exercitare a acestei proceduri speciale, astfel încât instanţa să poată aprecia , din punct de vedere al măsurii ce i se cere, care din părţi are în favoarea sa aparenţa unui drept şi justifică un interes legitim.

În ce priveşte condiţiile specifice de exercitare a acestei proceduri speciale, instanţa reţine că admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, şi anume urgenţa, vremelnicia măsurii pe care instanţa urmează să o dispună şi neprejudecarea fondului cauzei, fundamentată pe aparenţa dreptului.

De asemenea, prin modificările şi completările aduse Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prin Legea nr. 25/2012,  s-a instituit măsura ordinului de protecţie care, potrivit art. 26 din lege, se poate emite la solicitarea persoanei a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei.

Astfel, potrivit art. 26 din actul normativ menţionat, persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri - obligatii sau interdictii:

a)evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate;

b)reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei; 

c)limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajata incat agresorul sa nu vina in contact cu victima;

d)obligarea agresorului la păstrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

e)interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza sau le viziteaza periodic;

f)interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima;

g)obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute;

h)incredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora.

Constatările instanţei :

Examinând prezenta cerere prin prisma textelor de lege enunţate şi având în vedere probele administrate la cererea părţilor, instanţa constată că starea de fapt reclamată nu se circumscrie tezelor enunțate la art. 26 din Legea nr. 25/2012 de modificare şi completare a Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi nici nu îndeplineşte condiţiile  art. 996 din Noul Cod de procedură civilă.

În acest sens, răspunzând la interogatoriul luat din oficiu la termenul din 06.06.2014, pârâtul a negat acuzaţiile care i se aduc, precizând că mama minorei reclamante îl împiedică să exercite dreptul la legătura personală cu minora, aşa cum a fost statuat prin hotărâre judecătorească.

Cu prilejul administrării interogatoriului încuviinţat a fi luat, de către reclamantă, pârâtului, acesta a reiterat poziţia procesuală exprimată în cursul interogatoriului luat din oficiu, cu menţiunea suplimentară că, într-adevăr, a solicitat intervenţia poliţiei la data de 25.05.2014, dar condiţionat de atitudinea fostei sale soţii; a regretat abordarea problemei de această manieră.

Martora audiată în cauză la solicitarea reclamantei, având calitatea de asistent social in cadrul Serviciului Public de Asistență Socială, responsabil persoane cu dizabilități și protecția copilului, a declarat că a vizitat familia F. începând cu anul 2005, cu scopul de a evalua starea de sănătate a sorei reclamantei, M-M., care prezintă handicap grav.

Martora a descris vizita efectuată în domicilul minorei reclamante,  la începutul lunii mai anul curent, prilej cu care a observat că pârâtul a bruscat-o pe minora D-G, solicitându-i să se așeze pe canapea pentru a-i face o poză împotriva voinței acesteia; martora a apreciat  acest gest al pârâtului ca o violență psihologică exercitată asupra minorei, dar și ca un comportament defectuos al pârâtului în relaţia cu fiica sa. Martora a infirmat că pârâtul ar fi săvârşit, cu acest prilej, alte fapte de natură a sugera o violenţă psihică asupra minorei.

Martora a apreciat că mama minorei nu exercită nici o influenţă negativă asupra acesteia, minora având capacitatea de a înţelege relaţiile dintre părinţii săi, precum şi faptul că „starea de nevoie în care se află familia sa este generată de refuzul pârâtului de a contribui la cheltuielile de creştere şi educare a minorelor”.

Exemplificând capacitatea minorei de a evalua relaţia cu tatăl său, martora a declarat că minora i-a mărturisit motivul care o determină să se încuie în baie, respectiv, acela că este „foarte supărată pe acesta şi nu doreşte să îl vadă”.

Martora a mai declarat că pârâtul nu exercită violenţe fizice sau psihice asupra minorei, iar violenţele verbale pe care acesta le-a exercitat asupra mamei minorei sunt anterioare anului 2010 – anul în care părţile au declanşat acţiunea de divorţ.

Din relaţiile comunicate de Poliţia municipiului Mangalia rezultă că foştii soţi au formulat plângeri reciproce, toate nefondate.

Raportul de evaluare psihologică a minorei F.D-G, născută la data de 21.09.2006, a concluzionat că minora prezintă o dezvoltare general armonioasă, fără tulburări de comportament, dar cu tendinţe de anxietate şi tensiuni emoţionale cauzate de situaţia conflictulă dintre părinţi.

Potrivit aceloraşi concluzii, nu au fost identificate elemente ale unui abuz fizic sau psiho-emoţional asupra copilului, minora  relaţionând cu fiecare părinte, însă aceasta poate protesta faţă de inconstanţa relaţiilor dintre părinţi prin reacţii de irascibilitate, impulsivitate, care neevaluate sau tratate inconsecvent pot influenţa în mod negativ dezvoltarea ulterioară a personalităţii sale.

Psihologul V.A. a apreciat că este imperios necesară eliminarea factorilor disfuncţionali în cadrul comunicării dintre părinţi, prin departajarea problemelor legate de copil de problemele care privesc viaţa personală a foştilor soţi, cu recomandarea ca fiecare dintre părinţi să fie consiliat psihologic, alături de minoră,  în vederea eficientizării comunicării şi dezvoltării unor capacităţi parentale care să asigure dezvoltarea emoţională a copilului lor.

Înregistrarea audio-video depusă la dosarul cauzei infirmă susţinerile reclamantei privind exercitarea, de către pârât, a unor violenţe verbale sau psihologice asupra minorei, fiind evident că, în lipsa mamei sale, minora nu manifestă reticenţă faţă de tatăl său.

Concluziile instanţei:

Din coroborarea probelor administrate în cauză nu rezultă starea de fapt reclamată şi urgenţa cauzei, respectiv, manifestările de violenţă verbală, psihologică, economică şi socială de natură a atrage, pe calea ordonanţei preşedinţiale, măsuri specifice ordinului de protecţie.

Aşa cum s-a arătat mai sus,  ordinul de protecţie se poate emite, potrivit art. 26 din Legea nr. 25/2012,  la solicitarea persoanei a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei.

În cauza de faţă, evenimentele relatate în cuprinsul cererii de emitere a ordinului de protecţie nu pot fi calificate ca acte de violenţă în vreuna dintre formele prevăzute de lege, astfel încât, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile art. 996 din Noul Cod de procedură civilă coroborat cu art. 26 din Legea nr. 25/2012 de modificare şi completare a Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Drept urmare, instanţa urmează să respingă cererea de ordonanță președințială privind emiterea ordinului de protecţie ca fiind neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare