Paternitate. Stabilire. Tăgadă paternitate. Termen legal prescripţie.

Sentinţă civilă 143 din 29.01.2013


Dosar nr. 1120/228/2012

Codul operatorului de date personale: 4903

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA FĂUREI JUDEŢUL BRĂILA

 

Sentinţă civilă Nr. 143

Şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2013

 

Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile având ca obiect tăgadă paternitate formulată de reclamanta C.A.I., în contradictoriu cu pârâtul C.A.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit atât reclamanta C.A.I., pârâtul C.A.,  autoritatea tutelară Primăria Jirlău, jud. Brăila, cât şi martorul C.I..

Instanţa, având în vedere că lipsesc părţile, în temeiul art.104 alin. 13 din R.O.I. al instanţelor judecătoreşti, lasă cauza la a doua strigare.

 La apelul nominal făcut în şedinţă publică la a doua strigare au lipsit părţile.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă arătându-se că procedura este completă, acţiunea este timbrată, cauza se află la al 3-lea termen de judecată fiind amânată pentru lipsa părţilor şi pentru administrarea probelor solicitate de reclamantă, după care: 

Instanţa constată cauza în stare de judecată  potrivit  dispoz.art.150 c.pr.civ. şi o reţine spre soluţionare;

J U D E C A T A ,

Asupra acţiunii civile de faţă ;

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 1120/228/2012 la data de 12.07.2012 reclamanta C.A.I., a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pârâtul C.A., solicitând ca în baza  probelor ce se vor administra în cauză să se pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să se constate că pârâtul nu este tatăl minorului C.D.I., născută la 26.11.2011.

Din actele şi lucrările  dosarului ,instanţa reţine următoarele :

Prin cererea sa reclamanta arată că  este căsătorită cu pârâtul C.A. din 29 ianuarie 1994, iar în urmă cu 4 ani părţile s-au despărţit în fapt, reclamanta plecând din domiciliul conjugal la domiciliul părinţilor, unde a iniţiat o relaţie  de concubinaj cu numitul C.I.  şi că în urma relaţiilor de concubinaj cu acesta s-a născut la data de 26.11.2011 minorul C.D.I.. 

Legal citat,  pârâtul nu s-a prezentat la instanţă, nu a formulat întâmpinare şi  nu a  propus probe  în combaterea acţiunii  reclamantei.

În dovedirea acţiunii sale reclamanta a propus proba cu martori, interogatoriul pârâtului, anchetă socială şi proba cu înscrisuri  în care sens a depus la dosar copie carte de identitate eliberată de SPCLEP Făurei, copie certificat de naştere şi copie  a certificatul de naştere. 

Analizând probele administrate în cauză instanţa constată că minorul C.D.I. s-a născut  la data de XX în  urma relaţiilor de concubinaj dintre reclamantă şi numitul C.I. şi că pârâtul C.A.  nu este tatăl copilului .

Instanţa şi-a format această convingere având în vedere declaraţia depusă la dosarul cauzei prin care martorul C.I.  recunoaşte că este tatăl minorului C.D.I. dar şi din referatul de anchetă socială întocmit de autoritatea tutelară a Primăriei Jirlău, jud. Brăila din care rezultă că pârâtul C.A. recunoaşte că nu este tatăl minorului.

În aceste condiţii instanţa  apreciază că este cu neputinţă ca pârâtul C.A.  să  fie tatăl  minorului C.D.I., născut la data de XX.

Potrivit art.429 cod civil  acţiunea în tăgada paternităţii poate fi  pornită de soţul mamei  , de mamă, de tatăl biologic  precum şi de copil iar  conform art.431 al.1 cod civil , acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită  de către mamă în termen de 3 ani  de la naşterea copilului .

În speţa de faţă minorul C.D.I. a cărei paternitate  este tăgăduită de mama sa,  s-a născut la 26.11.2011 iar acţiunea acesteia  din urmă a fost formulată în temeiul legal de prescripţie de 3 ani.

Potrivit art.434 cod civil orice persoană interesată poate cere oricând  instanţei să constate că nu sunt întrunite condiţiile pentru ca prezumţia de paternitate să se aplice  unui copil înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din căsătorie.

Ca urmare , instanţa  va admite ca fondată acţiunea reclamantei şi în  temeiul probelor administrate şi a dispoz.art.429 cod civil, 431 şi 434 cod civil urmează a admite şi a constata că pârâtul C.A.  nu este tatăl minorului C.D.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN N UMELE LEGII

H O T  Ă R Ă Ş T E :

A D M I T E ca fondată  acţiunea civilă formulată de reclamanta  C.A.I., în contradictoriu cu pârâtul C.A.

Constată că pârâtul  C.A.  nu este tatăl minorului C.D.I.Dispune radierea din actul de naştere al minorului nr. XX (certificat de naştere seria XX, nr. XX) de la rubrica ,,TATĂL” (Numele de familie şi prenumele) a numelui şi prenumelui C.A..

CU APEL în termen de 15 zile de la  comunicare.

PRONUNŢATĂ în şedinţă publică azi, 29 IANUARIE 2013.PREŞEDINTE , GREFIER,