Solutionarea cererii de reabilitare judecatoreasca fara ascultarea concluziilor procurorului desi acesta a fost prezent. Nulitate absoluta.

Hotărâre 278 din 21.11.2012


Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de petentul B G V (), împotriva sentinţei penale nr. 200 din data de 8 octombrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sighi?oara, în dosarul penal nr. 1797/308/2012.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă tatăl recurentului, dl.B V, cu procură de reprezentare, lipsă fiind recurentul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că suntem la prima înfăţişare în al doilea grad de jurisdicţie, instanţa fiind sesizată cu recursul declarat de petentul B G V, împotriva sentinţei penale nr. 200 din data de 8 octombrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sighi?oara, în dosarul penal nr. 1797/308/2012.

Sub aspectul titularului, al hotărârii atacate şi al termenului, recursul corespunde exigenţelor legale, însă nu este motivat în scris, iar instanţa este competentă sub toate formele competenţei, să instrumenteze această cale de atac.

Se constată că la dosarul cauzei a fost înaintată, prin registratura instanţei, la data de 20.11.2012, o cerere formulată de recurentul B G V, prin mandatar B V, vizând retragerea recursului declarat; la această cerere fiind ataşată o copie a procurii speciale autentificată prin încheierea nr.4823/C-7374 din 18 iunie 2012, dată de B G V, în faţa consulului României la Paris, pentru tatăl său B V, prin care acesta este împuternicit să întocmească şi să depună cereri în vederea obţinerii actelor necesare procedurii judiciare de reabilitare.

La întrebarea instanţei, domnul B V precizează că semnătura de pe cererea de retragere a recursului, îi aparţine.  Totodată, domnul B V prezintă spre vedere originalul procurii depusă la dosar în copie xerox.

Doamna procuror consideră că mandatul depus la dosar nu este suficient pentru a se putea lua act de retragerea căii de atac, deoarece nu acoperă această ipoteză.

De asemenea, doamna procuror precizează că, în urma verificării conţinutului hotărârii judecătoreşti atacate şi a încheierii în care s-au consemnat concluziile pe fond, a constatat că procurorul nu a formulat concluzii pe fond şi, ca urmare, s-ar impune verificări pentru a se clarifica dacă este vorba despre o simplă eroare materială cu privire la modalitatea în care s-a redactat încheierea, sau, într-adevăr, procurorul nu a participat la judecarea cauzei, deşi participarea lui era obligatorie.

Aşadar, cu privire la cele două chestiuni puse în discuţie, instanţa constată, în primul rând că, domnul B V nu are o procură specială şi nu este nici parte în acest proces pentru a-şi putea exprima opinia în sensul în care a făcut-o în scris, iar prin urmare nu se poate lua act de retragerea recursului, în condiţiile în care pe procura specială depusă la dosar nu este menţionată şi această posibilitate a retragerii căii de atac, nefiind împuternicit în acest sens.

Pe de altă parte, se constată că s-au făcut demersuri în vederea clarificării aspectului invocat de către doamna procuror, respectiv s-a solicitat o copie de pe caietul grefierului care a participat la şedinţa de judecată în care au avut loc dezbaterile în fond a cauzei, au fost comunicate prin fax aceste înscrisuri, iar în urma studierii lor nu s-a identificat, în scris, menţiuni care să cuprindă concluziile procurorului.

În aceste condiţii, instanţa pune în discuţie această chestiune vizând lipsa concluziilor procurorului, având în vedere dispoziţiile art.498 raportat la art.197 alin.1 şi 2 Cod procedură penală.

Doamna procuror, faţă de aceste motive, verificări în fapt şi temeiuri juridice invocate la acest termen, solicită admiterea recursului, casarea integrală a sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, spre rejudecare, fiind incident temeiul prevăzut de art.385 ind.9 pct.5 Cod procedură penală.

Domnul B V lasă la aprecierea instanţei pronunţarea asupra acestei chestiuni.

INSTANŢA

Prin sentinţa penală nr. 200 din 24.02.2006, pronunţată de Judecătoria Sighişoara, în dosarul nr.2335/2005, s-a admis în parte cererea de reabilitare precizată a petentului condamnat B G-V () şi în consecinţă:

A dispus reabilitarea petentului-condamnat de sub efectele condamnării la:

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în baza art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, g, i Cod penal prin S.P. 198/11 aprilie 1997 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc definitivă prin DP 253/8 iulie 1997 a Tribunalului Harghita;

- pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată în baza art. 36 al. 1 din Decretul 328/1966 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal prin SP 376/10 decembrie 2002 a Judecătoriei Sighişoara;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în baza art. 208 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal prin SP 11/8 ianuarie 2003 a Judecătoriei Sighişoara definitivă prin DP 192/1 aprilie 2003 a Tribunalului Mureş.

A respins ca inadmisibilă partea din cerere privind reabilitarea petentului de sub efectele condamnării la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicate în baza art. 208, 209, 41, 99 Cod penal, prin SP 381/15.09.1995 a Judecătoriei Sighişoara.

În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat în cauză, în cuantum de 60 lei, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 3 august 2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sighişoara, aleatoriu în sistem informatizat, sub nr. de dosar 1797/308/2012, cererea formulată de către petentul condamnat B Goergel V, cu datele personale de la dosar, prin care acesta a solicitat ca instanţa, în temeiul prevederilor art. 135-137 Cod penal şi a celor ale art. 494-498 Cod procedură penală, să dispună reabilitarea acestuia de sub efectul condamnărilor pe care le-a suferit.

În considerentele cererii formulate, s-a învederat de către petent că prin sentinţa penală 198 din 11 aprilie 1997, pronunţată în dosarul 654/1997 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, menţinută prin decizia penală nr. 253 din 8 iulie 1997 a Tribunalului Harghita, că această pedeapsă a executat-o în perioada imediat următoare, aflându-se, la data condamnării, în arest preventiv, iar durata acestei măsuri, alături de cea a reţinerii, fiindu-i deduse din pedeapsa ce i-a fost aplicată.

De asemenea, s-a mai arătat de către acelaşi petent că a mai suferit alte două condamnări, la pedepsele de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.11 din 8 ianuarie 2003 a Judecătoriei Sighişoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 192 din 1 ianuarie 2003 a Tribunalului Mureş şi de 7 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 376 din 10 decembrie 2002 a Judecătoriei Sighişoara rămasă definitivă prin neapelare, şi că aceste pedepse au fost contopite prin sentinţa penală nr. 1159/ din 6 august 2003 a Judecătoriei Tg. Mureş, iar pedeapsa rezultată a executat-o în perioada imediat următoare, întrucât la data condamnării se găsea în stare de deţinere.

S-a mai învederat de către petent, că de la data executării acestor pedepse şi până în prezent nu a suferit o nouă condamnare în intervalul de timp prevăzut de art. 135 Cod penal, potrivit şi menţiunilor din cazierul judiciar pe care l-a anexat cererii, iar în această perioadă a avut asigurată existenţa prin muncă cinstită, chiar dacă a fost ocazională, lucrând mai multe perioade de timp în Germania şi a avut o bună conduită, în afara perioadelor cât s-a aflat la muncă în străinătate, locuinţa sa efectivă fiind în municipiul Sighişoara. Cu privire la situaţia despăgubirilor civile s-a arătat de către petent că acestea au fost achitate parţial de către tatăl său, pentru că o bună perioadă de timp s-a aflat în detenţie, iar ulterior nu a avut posibilităţi materiale să le achite, iar în privinţa cheltuielilor judiciare s-a arătat că acestea au fost achitate, acest fapt rezultând şi din certificatul de atestare fiscală emis de ANAF Sighişoara, din cuprinsul căruia rezultă că nu are nici o datorie faţă de bugetul de stat. Petentul a mai susţinut că faptele au fost comise la limita majoratului şi că doreşte să scape de stigmatizarea pe care i-o aduc înscrierile din cazierul judiciar, întrucât beneficiază de o ofertă de muncă în Franţa unde se găseşte de circa 3 ani, iar în prezent urmează cursuri de limbă franceză şi de prim ajutor.

La cererea formulată s-au ataşat de către petent împuternicire avocaţială, certificat de cazier judiciar emis la data de 2 iulie 2012, procură specială autentificată sub nr. 4823/C-7374 din data de 18 iunie 2012 de către Ambasada României la Paris, înscris emis la data de 19 iunie 2012 de către medic generalist Ţ-M O, copie după actul de identitate al petentului, certificat de atestare fiscală emis pe numele petentului la data de 23 iulie 2012 de către A.F.P. Sighişoara, sentinţa penală nr. 1159 din 6 august 2003 a Judecătoriei Tg. Mureş, sentinţa penală 198/11 aprilie 1997 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

Ulterior, în cursul judecării cauzei, s-au mai depus de către petent, pentru susţinerea cererii formulate, Atestate emise la data de 20 septembrie 2012 şi la data de 21 septembrie 2012 de către Primăria localităţii Saint-Pierre les Elbeuf, Atestare emisă de către M.J.C. din Regiunea Elbeuf la 24.09.2012, copie după noul act de identitate al petentului şi copie după sentinţa penală nr. 381 din data 15 septembrie 1995 emisă de către Judecătoria Sighişoara în dosarul nr. 998/1995 (filele 43-54 din dosar).

La solicitarea instanţei s-au remis, pentru dosarul cauzei, extrasul de cazier judiciar cu datele la zi emis de către I.P.J. Mureş (fila 30 din dosar) sentinţa penală nr. 198 din data de 11 aprilie 1997 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc cu menţiunea datei rămânerii definitive (filele 32-40 din dosar) şi s-au ataşat dosarele nr. 210/2002 şi respectiv nr. 2929/2002 ale Judecătoriei Sighişoara.

În temeiul înscrisurilor de la dosarul cauzei, prima instanţă a reţinut că rezultă următoarele:

Petentul condamnat B G V, a suferit următoarele condamnări:

Prin sentinţa penală nr. 198 din 11 aprilie 1997 pronunţată în dosarul nr. 654/1997 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, definitivă la 28 iulie 1997 în urma pronunţării Deciziei penale 253/8.07.1997 a Tribunalului Harghita, în baza art. 208 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în penitenciar, fapta constând din aceea că, în noaptea de 24/25 ianuarie 1997, împreună cu inculpaţii Zaharia Csaba şi Marton Jeno, au pătruns prin efracţie şi escaladare în magazinul „Mercur” din Odorheiu Secuiesc şi, din diversele raioane ale magazinului au sustras haine, încălţăminte, genţi de voiaj, pantofi, ţigări, compact-discuri, valoarea totală a prejudiciului cauzat părţii vătămate SC „XX” SA Odorheiu Secuiesc fiind de 13.532.595 lei, iar prin hotărârea judecătorească menţionată, cei trei inculpaţi au fost obligaţi la plata despăgubirilor civile în cuantumul menţionat către această parte civilă, precum şi la câte 250.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Prin sentinţa penală nr. 376 din 10 decembrie 2002 pronunţată în dosarul 2929/2002 al Judecătoriei Sighişoara, inculpatul B G V a fost condamnat, în baza art. 36 alin. 1 din decretul 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 7 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 Cod penal , art. 64 Cod penal, reţinându-se ca stare de fapt că la data de 17 aprilie 2002, în jurul orelor 16,00, a condus pe str. Plopilor din municipiul Sighişoara, autoturismul marca DACIA 1310, cu nr. de înmatriculare 4-MS-1962, fără a poseda permis de conducere, reţinându-se şi că inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 198/1997 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, din a cărei executare a fost liberat condiţionat la data de 2 iunie 1997, cu un rest de pedeapsă neexecutată de 256 de zile, aflându-se astfel în stare de recidivă postexecutorie conform art. 37 lit. b Cod penal. Prin aceeaşi sentinţă inculpatul a fost obligat, în baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală şi la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Sentinţa a devenit, prin neapelare, definitivă, la data de 29 decembrie 2002 şi a fost pusă în executare ulterior, condamnatul fiind încarcerat, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 731 emis la data de 6 ianuarie 2003, la data de 20 martie 2003.

De asemenea, prin sentinţa penală nr. 11 din 8 ianuarie 2003 emisă de către Judecătoria Sighişoara în dosarul 210/2002 acelaşi inculpat a fost condamnat, în baza art. 208 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 Cod penal, pentru fapta constând în aceea că în luna iunie 2001 inculpatul a sustras de la partea vătămată Măgheruşan Nicoleta din Sighişoara un inel, după care l-a valorificat vânzându-l numitului Niţu Octavian şi obţinând suma de 350.000 lei şi un telefon mobil, cauzându-i părţii vătămate un prejudiciu de 2.000.000 lei la repararea căruia inculpatul a fost obligat prin hotărârea de condamnare, prin care a fost de asemenea obligat şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în proces, în cuantum de 2.000.000 lei, din care 550.000 lei reprezentau onorariul avocatului desemnat din oficiu să îl asiste pe inculpat în cauză.

În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 26/2003, inculpatul a început executarea acestei pedepse la data de 10 octombrie 2003.

Prin Sentinţa penală nr. 1159 din 6 august 2003 pronunţată de către Judecătoria Tg. Mureş în dosarul nr. 4556/2003, s-a admis, în baza art. 449 alin. lit. a, b Cod procedură penală, cererea de contopire de pedepse formulată de petentul condamnat B G V şi, în baza art. 36 alin. 2 Cod penal, coroborat cu art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepsei de 1 an închisoare aplicată petentului prin Sentinţa penală nr. 11 din 8 ianuarie 2003 a Judecătoriei Sighişoara, definitivă prin decizia Tribunalului Mureş nr. 192 din 1 aprilie 2003 şi a pedepsei de 7 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 176 din 10 decembrie 2002 a Judecătoriei Sighişoara definitivă prin neapelare, stabilindu-se ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea – aceea de 1 an închisoare. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei rezultante durata pedepsei deja executate din 10 martie 2003 şi până la zi, s-a efectuat aplicarea art. 64 şi art. 71 Cod penal, menţinându-se starea de detenţie a condamnatului şi s-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise în baza celor două hotărâri de condamnare şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform dispozitivului hotărârii Judecătoriei Tg. Mureş. Din executarea acestei pedepse condamnatul a fost liberat condiţionat la data de 17 octombrie 2003, cu un rest de pedeapsă rămas de executat de 144 zile.

Instanţa de fond, procedând la verificarea cererii deduse judecăţii, în baza prevederilor art. 494 şi următoarele Cod procedură penală prin raportare la dispoziţiile art. 135 şi următoarele Cod penal, constată că aceasta îndeplineşte condiţiile de formă reglementate prin dispoziţiile art. 495 alin. 2,3 Cod procedură penală, ca şi pe cele ale art. 497 Cod procedură penală, iar în urma calculului termenului reglementat prin dispoziţiile art. 135 alin. 1 lit. a Cod penal, combinat cu dispoziţiile art. 136 alin. 1 Cod penal, şi ţinându-se seama că, în cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare curge de la data executării ultimei pedepse, iar durata lui va fi stabilită în raport de condamnarea cea mai grea executată, indiferent dacă sunt susceptibile de reabilitare de drept sau de reabilitare judecătorească, urmând să se aibă în vedere că reabilitarea judecătorească este, în acest caz, singura modalitate de a stinge consecinţele condamnărilor, în cazul liberării condiţionate termenul de reabilitare curgând de la data împlinirii duratei pedepsei, că, în speţă, s-a împlinit termenul de reabilitare pentru condamnările suferite de către petentul condamnat, termenul de reabilitare fiind, în raport de textele de lege citate în cele ce preced, de 5 ani şi 6 luni (4 ani + 1 din durata pedepsei de 3 ani închisoare), iar acesta, calculat de la 13 martie 2004 când se consideră executată ultima pedeapsă din a cărei executare a fost liberat condiţionat, s-a împlinit la 13 octombrie 2009.

Conform menţiunilor din cazierul judiciar, în acest interval, condamnatul nu a suferit o nouă condamnare, aceasta fiind situaţia chiar până la data formulării prezentei cereri, de asemenea, după cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către petent şi emise de către mai multe autorităţi, societăţi şi instituţii franceze, petentul condamnat este reintegrat social şi manifestă o bună conduită, având şi perspectiva unui loc de muncă sigur după terminarea cursurilor de calificare şi pentru însuşirea limbii franceze pe care le urmează în prezent. De asemenea, din evidenţele autorităţii fiscale române nu rezultă că figurează cu debite, în consecinţă cheltuielile judiciare şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, cu privire la acestea din urmă avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 446 Cod procedură penală şi pe cele ale art. 405 Cod procedură civilă, astfel că acestea, chiar în cazul în care nu ar fi fost executate de bună voie sau silit au fost afectate de prescripţia dreptului de a cere executarea silită, astfel că, dată fiind trecerea unui interval de timp substanţial de la data când s-a născut dreptul de a cere executarea silită, deşi condamnatul nu mai deţine vreun înscris privind repararea pagubei, nu se mai poate pune problema, la acest moment, a relei-credinţe a acestuia, chiar dacă acestea nu ar fi fost executate în integralitatea lor.

Ca urmare, prima instanţă a constatat că cerinţele art. 137 Cod penal, sunt deplin realizate în persoana petentului condamnat.

Prima instanţă a mai reţinut că, este adevărat că acesta a suferit şi o altă condamnare, însă aceasta a avut loc pentru o faptă comisă pe când era minor, fiind vorba de condamnarea la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare ce i-a fost aplicată în baza art. 208 al. 1 combinat cu art. 209 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 şi art. 99 al. 3 Cod penal, pentru faptele comise împreună cu inculpatul C M-A, în nopţile de 13/14 martie 1995, 25-26 martie 1995 – 2 fapte şi de 29/30 martie 1995, prin efracţie şi escaladare, în cursul cărora au sustras diverse bunuri de la mai multe părţi vătămate, rezultând că la data comiterii acestora inculpatul B G V, născut la 24 martie 1978, era minor, având vârsta de 17 ani. Ca urmare, avându-se în vedere că prin reabilitare, potrivit art. 133 alin. 1 Cod penal, efectele unei condamnări penale ce constau în interdicţii, incapacităţi şi decăderi, încetează conform art. 109 alin. 3, 4 Cod penal, pedepsele complementare care atrag interdicţii, nu se aplică minorului, iar condamnările pronunţate pentru fapte săvârşite în timpul minorităţii nu atrag incapacităţi sau decăderi, această parte din cererea precizată a petentului condamnat va fi respinsă ca inadmisibilă.

Dacă totuşi, în certificatul de cazier judiciar vor apărea scrise menţiuni legate de această condamnare, petentul are la îndemână prevederile art. 18, şi art. 32 din Legea 290/2004 prin care se reglementează că nu se înscriu în certificatul de cazier judiciar sancţiunile penale pronunţate pentru fapte săvârşite în timpul minorităţii şi că se poate cere rectificarea datelor înscrise sau a notărilor provizorii dacă acestea nu corespund situaţiei reale sau dacă înregistrarea lor nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.

Considerentele în fapt şi în drept care preced, justifică soluţia admiterii în parte a cererii precizate a petentului condamnat B G V,  astfrel că prima instanţă a dispus reabilitarea acestuia de sub efectele tuturor condamnărilor suferite la care s-au efectuat referiri în cererea dedusă judecăţii, mai puţin cu privire la cea care i-a fost aplicată pentru faptele săvârşite în timpul minorităţii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul B G-V, arătând că soluţia pronunţată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică, precizînd că va indica în concret motivele de recurs, după redactarea sentinţei (filele 1-2).

Examinând recursul promovat, din punctul de vedere al motivelor invocate şi prin prisma dispoziţiilor art. 3856 Cod procedură penală, art. 385 ind.8 Cod procedură penală, 385 ind.9  alin. 1 pct. 5, alin.3 Cod procedură penală şi art.385 ind.14 Cod procedură penală, precum şi a art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, instanţa de control judiciar găseşte calea de atac promovată de recurentul-petent fondată, dar pentru următoarele considerente:

În primul rînd, instanţa de control judiciar constată că sentinţa recurată, este lovită de nulitate absolută, în sensul prevăzut de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, ea fiind pronunţată de prima instanţă cu încălcarea dispoziţiilor procedurale în materia reabilitării judecătoreşti, în speţă a reglementărilor prevăzute de art. 498 Cod procedură penală care impun şi ascultarea concluziilor procurorului.

Din actele dosarului de prima instanţă rezultă că, deşi în practicaua sentinţei penale (cauza fiind soluţionată chiar la primul termen de judecată) se face vorbire de prezenţa procurorului la judecarea cererii de reabilitare, cu toate acestea, la dezbateri nu i se dă cuvîntul asupra cererii de reabilitare, acesta neexprimîndu-şi concluziile, fapt care potrivit prevederilor art. 498 Cod procedură penală potrivit cărora: „La termenul fixat instanţa ascultă persoanele citate, concluziile procurorului şi verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru admiterea reabilitării. Când din materialul aflat la dosar nu rezultă date suficiente cu privire la îndeplinirea condiţiilor de reabilitare, instanţa dispune completarea materialului de către persoana interesată, iar dacă consideră necesar, cere de la organele competente relaţii cu privire la comportarea celui condamnat.” raportate la art. 197 alin. 2 Cod procedură penală conform cărora: „Dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.” atrage nulitatea absolută a actului asemenea efectuat.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, sentinţa penală recurată este lovită de nulitate absolută, fiind dată cu nesocotirea prevederilor legale relative la participarea procurorului, astfel încît se impune admiterea recursului, casarea integrală a hotărârii atacată şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, respectiv Judecătoriei Sighişoara, în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. c Cod procedură penală.

În rejudecare, pe lîngă citarea părţilor şi ascultarea lor, se va proceda şi la luarea concluziilor procurorului, iar referitor la modul de soluţionare a cererii, prima instanţă va avea în vedere prevederile art. 135 şi urm. Cod penal, în sensul că în cazul unor condamnări succesive, reabilitarea se acordă persoanei condamnatului, iar nu fiecărei condamnări în parte, aceasta indiferent dacă pentru una dintre ele ar fi incidentă reabilitarea de drept sau ar fi intervenit amnistia. Fără a antama fondul chestiunii, facem doar precizarea că reabilitarea judecătorească priveşte întreg trecutul infracţional al inculpatului, ea neputîndu-se pronunţa parţial, doar pentru unele dintre condamnări, iar în ceea ce prive?te prevederile art. 18 şi ale art. 32 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, ele vizează certificatul de cazier judiciar, iar nu existenţa în sine a condamnării penale, deci a datelor din cazierul judiciar, mai ales că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 290/2004 prevăd expres că: „În ceea ce priveşte persoanele fizice, în cazierul judiciar se înscriu date privind: a) pedepsele, măsurile de siguranţă şi educative, pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive;..”, iar art. 15 din aceeaşi lege prevede că: „ (1) Persoanele fizice înscrise în cazierul judiciar sau cu privire la care s-au făcut notări provizorii se scot din evidenţă dacă se află în una dintre următoarele situaţii:….b) a intervenit reabilitarea judecătorească sau de drept;…”.

Cum dezbaterile în prima instanţă au avut loc chiar la primul termen de judecată – cînd nu s-au ascultat şi concluziile procurorului, pronunţarea sentinţei fiind doar amînată, instanţa de control judiciar nu va indica  ultimul act procedural rămas valabil.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare, din recurs vor rămâne în sarcina statului.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 În temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, admite recursul declarat de petentul B G V (), împotriva sentinţei penale nr. 200 din data de 8 octombrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sighi?oara, în dosarul penal nr. 1797/308/2012.

Casează integral hotărârea atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, respectiv Judecătoriei Sighi?oara.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2012.