Cerere de valoare redusa

SENTINŢA CIVILĂ NR. 140C

Şedinţa din Camera de Consiliu din data de 12.02.2016

Instanţa constituită din:

Preşedinte – Alina Daniela Ursu

Grefier – Liliana Georgescu

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta … în contradictoriu cu pârâtul …, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la data de 10.02.2016, fiind consemnate în încheierea de amânare de la aceea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea hotărârii pentru astăzi, 12.02.2016, când în aceeaşi compunere, a hotărât:

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11.07.2014 sub număr de dosar  4965/270/2014, reclamanta .. a solicitat instanţei obligarea pârâtului …, la plata sumei de 1738 lei din care 1060 lei debit restant şi 678 lei penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 20.10.2009 între părţi a fost încheiat Contractul de închiriere nr. 5565, având ca obiect închirierea imobilului construcţie tip P, cu o suprafaţă construită de 40 mp şi terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 300 mp. Pârâtul nu a achitat niciodată chiria. Totodată, s-a arătat că la data de 14.10.2013 prin Hotărârea Consiliului Local al Unităţii Administrativ Teritorială … nr. 67 din 14.10.2013 s-a hotărât rezilierea contractelor de închiriere din locaţia …. ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către locatari.

În drept, cererea a fost motivată pe dispoziţiile art. 969 Cod civil şi pe ale art.1429 pct.2 Cod civil din 1864

În probațiune reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, anexând cererii, în copie, următoarele: contractul de închiriere nr. 5564 din 20.10.2009 (filele 10-16 dosar), procesul verbal de predare-primire din 10.09.2009 (fila 14 dosar), Hotărârea nr. 67/14.10.2013 (fila 15 dosar), anexa nr.1 la Hotărâre (file 16-18 dosar).

Cererea a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâtul, deşi i s-a comunicat formularul de răspuns în temeiul art. 1030 alin. 3 Cod procedură civilă, nu a completat acest formular şi nici nu a depus vreun alt răspuns.

La data de 29.07.2014, reclamanta a depus o cerere de majorare a cuantumului creanţei, respectiv la suma de 2399 lei din care 1044 lei debit principal şi 1355 lei penalităţi, anexând  fişa de calcul pentru aceste sume (fila 32 dosar), somație nr. 83/28.07.2014 (fila 33 dosar), somație nr. 216/05.09.2013 (fila 34 dosar).

La data de 23.10.2014 pârâtul a depus la dosar precizări, invocând totodată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru sumele mai vechi de data de 11.07.2011.

La data de 19.11.2014 reclamanta a formulat concluzii cu privire la excepţia invocată, solicitând respingerea acesteia, arătând în esenţă că la data de 06.07.2012 a fost emisă o înştiinţare de plată, iar în anii 2013 şi 2014 au fost emise somaţii de plată care sunt depuse la dosar, acte ce echivalează cu o întrerupere a prescripției. Reclamanta a solicitat și majorarea cuantumului pretențiilor la suma de 4342 din care 2281 lei debit principal și 2061 lei penalități.

Prin sentința civilă nr. 4645 pronunțată la data de 20.11.2014 de Judecătoria Onești a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât și a fost admisă în parte cererea reclamantei, pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumei de 1332 lei reprezentând debit restant, 798,84 lei reprezentând penalități de întârziere și 50 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 372/2015 pronunțată la data de 08.06.2015 de Tribunalul Bacău a fost casată sentința civilă nr. 4645 pronunțată la data de 20.11.2014 de Judecătoria Onești și s-a dispus trimiterea dosarului spre rejudecare.

Dosarul a fost din nou înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 01.09.2015 sub numărul 4965/270/2014*.

La termenul din data de 11.11.2015 instanța a invocat din oficiu excepție prescripției dreptului material la acțiune.

În cursul cercetării judecătorești instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

În temeiul art. 248, alin. 1 Cod procedură civilă, analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține următoarele:

Obiectul acţiunii de faţă îl constituie plata chiriei aferentă perioadei 2009-2013, data scadenţei fiind, pentru ratele trimestriale stabilite contractual, 31.12.2009, 31.03.2010, 31.06.2010, 31.09.2010, 31.12.2010, 31.03.2011, 31.06.2011 şi 31.09.2011.

O primă problemă o constituie lega aplicabilă faţă de data încheieri contractului şi data formulării acţiunii.

Potrivit art. 6 alin. 4 din Codul civil „Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse în întregime dispoziţiilor legale care le-au instituit”.

Având în vedere că în cauză contractul de închiriere nr. 5565 a fost încheiat la data de 20.10.2009, deci anterior intrării în vigoare a noului Cod civil (data intrării în vigoare a acestuia fiind 01.10.2011), se va aplica  Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, iar nu dispoziţiile noului Cod civil. Faţă de dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, instanţa este obligată din oficiu să verifice şi,eventual, să invoce din oficiu împlinirea termenului de prescripţie extinctivă. În acest a dispus şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1/2014 pronunţată într-un recurs în interesul legii, conform căreia „prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, „Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii”.

Fiind un drept de creanţă, termenul general de prescripţie este de 3 ani în materia acţiunilor personale, indiferent de izvorul raportului juridic obligaţional (contractual, delictual). Acest termen începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune sau, în obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, de la data naşterii raportului de drept (art. 7 din Decretul nr. 167/1958).

Întrucât în cauză s-a stabilit un termen de executare, termenul de prescripţie începe să curgă de la expirarea acestui termen şi pentru că este vorba de prestaţii succesive, potrivit art. 12 din Decretul 167/1958, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită.

Deşi contractul de faţă este încheiat de o autoritate publică, în cauză nu este aplicabil termenul de 5 ani reglementat de Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală întrucât chiria nu este o creanţă fiscală deoarece nu provine din raporturi fiscale existente între părţi, ci îşi are izvorul în convenţia părţilor, căreia i se aplică normele de drept privat, deci implicit regulile de drept comun privitoare la prescripţia extinctivă.

Reclamanta a invocat faptul că prin înştiinţarea de plată şi somaţiile din 2013 şi 2014 a intervenit întreruperea prescripţiei conform art. 16 lit. c) din Decretul nr.167/1958. Potrivit art. 16 lit. c şi alin. 2 „Prescripţia este întreruptă (…) printr-un act începător de executare. Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea”.

În ce priveşte înştiinţarea de plată, aceasta nu este un act de executare, ci un act anterior executării silite, astfel că ea nu a dus la întreruperea termenului de prescripţie. Referitor la somaţiile nr. 83/28.07.2014 și nr. 216/05.09.2013 (filele 33-34 dosar), instanţa constată că deşi sunt invocate de aceasta, nu este făcută dovada  comunicării  lor către pârât, situaţie în care efectul lor întreruptiv nu poate fi reţinut.

În consecinţă, dreptul material la acţiune pentru fiecare dintre sumele datorate cu titlu de chirie a început să curgă de la data scadenţei pentru fiecare dintre sumele datorate trimestrial, conform contractului, respectiv de la 31.12.2009, 31.03.2010, 31.06.2010, 31.09.2010, 31.12.2010, 31.03.2011, 31.06.2011 şi 31.09.2011.

Raportat la data introducerii prezentei acţiuni, 11.07.2014, dreptul la acţiune cu privire la sumele scadente anterior datei de 11.07.2011 s-a prescris, singura sumă cu privire la care prescripţia nu s-a împlinit fiind cea scadentă la data de 31.09.2011.

Prin urmare, pentru sumele scadente anterior datei de 11.07.2014 urmează ca instanţa să admită excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, pe cale de consecinţă, să respingă cererea cu privire la suma de 949 de lei reprezentând debit principal.

Ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru debitul principal de 949 de lei, instanţa va constata prescris dreptul material la acţiune şi cu privire la debitul accesoriu – penalităţile convenţionale calculate la acest debit, potrivit art. 1, alin. 2 din Decretul 165/1958.

 Pe fondul cauzei, analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între reclamanta …, în calitate de locator, şi pârâtul …, în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 5565 din 20.10.2009, al cărui obiect consta în cedarea către pârât a folosinţei imobilului construcţie tip P (locuinţă single/duplex) în suprafaţă de 40 mp, suprafaţa utilă 31,70 mp şi a terenului curte – construcţie aferent, în suprafaţă totală de 300 mp, pârâtul obligându-se să achite trimestrial chiria în cuantum de 507 lei/an.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei … nr. 67/14.10.2013 s-a aprobat rezilierea contractelor de închiriere din locaţia Rotunda, ca urmare a neplăţii chiriei timp de 2 (două) semestre succesive şi refuzul de plată nejustificat al chiriei de către chiriaşi.

În perioada 31.12.2009-31.09.2011, U.A.T. … a calculat o chirie restantă de 1044 lei şi penalităţi de întârziere de 1354,54 lei.

În drept, conform art. 1026 Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. De asemenea, cererea introdusă nu trebuie să se regăsească între cele prevăzute de art. 1026 alin. 3 Cod procedură civilă. Raportat la cauza de față, se constată a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1026 și urm. Cod procedură civilă.

De asemenea, instanța reține că sunt incidente situației de fapt anterior descrisă dispozițiile art. 969 alin. 1, art.970 alin. 1 și art. 1169 Cod civil din 1864 dat fiind că raporturile juridice contractuale s-au născut sub imperiul acestor dispoziții legale și față de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009.

Dispozițiile art. 969 alin 1 și art. 970 alin. 1 Cod civil din 1864 consacră principiul obligativității contractului în raporturile dintre părți și principiul executării cu bună credință a convențiilor.

Analizând cererea formulată de reclamantă se constată că inițial a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1060 lei  debit principal reprezentând chirii scadente la data datele de 31.12.2009, 31.03.2010, 31.06.2010, 31.09.2010, 31.12.2010, 31.03.2011, 31.06.2011 și 01.09.2011, ulterior majorându-și pretențiile la suma de 2281 lei debit principal, adăugând și chiriile aferente perioadei 31.09.2011 -31.09.2013, dată la care s-a decis prin HCL nr. 67/2013 rezilierea contractelor de închiriere încheiate.

Instanța constată că această cerere de majorare a pretențiilor a fost făcută după primul termen de judecată.

Conform art. 204, alin. 1 și 3 Cod procedură civilă „Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. (…) Modificarea cererii peste termenul prevăzut la alin. 1 poate avea loc cu acordul expres al tuturor părților. ”

Față de data modificării cererii de chemare în judecată și față de refuzul expres al pârâtului cu privire la majorarea pretențiilor de către reclamantă, instanța constată că cererea de majorare depusă la data de 19.11.2014 este tardiv formulată, astfel că instanța se va pronunța doar cu privire la debitul de 2399 lei compus din 1044 lei debit principal și 1355 lei penalități astfel cum a fost majorat la data de 29.07.2014, majorare depusă în termen.

Referitor la debitul principal în cuantum de 1044 lei, instanța constată că anterior a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru chiriile scadente anterior datei de 11.07.2011, rămânând o singură rată care nu este prescrisă în cuantum de 95 lei, rată scadentă la data de 01.09.2011.

Cu privire la suma de 95 lei, instanţa arată că în materia răspunderii contractuale, câtă vreme creditorul a făcut dovada existenţei unei creanţe, neexecutarea culpabilă se prezumă câtă vreme debitorul nu face dovada faptului plăţii sau al unei cauze exoneratoare de răspundere. Revine aşadar debitorului sarcina de a proba efectuarea plăţii, prin aplicarea principiului general statuat prin dispoziţiile art. 249 Cod procedură civilă, conform căruia acela ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. 

Instanța constată că pârâtul nu a făcut dovada că ar fi achitat sumele pretinse de reclamantă și, în acest context probator, sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile contractuale a pârâtului, motiv pentru care îl va obliga pe pârâtul … la plata către reclamantă a sumei de 95 lei reprezentând contravaloare chirie scadentă la data de 01.09.2011.

În ceea ce privește suma solicitată cu titlu de penalități de întârziere, instanța arată că neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații contractuale atrage răspunderea contractuală a părții care în mod culpabil nu și-a îndeplinit întocmai obligația și a cauzat un prejudiciu celeilalte părți. Potrivit art. 1068 și 1069 Cod civil din 1864, în cazul neexecutării la termen a obligației, creditorul poate cere de la debitor pe lângă obiectul obligației principale și penalitatea, dacă aceasta a fost stipulată pentru simpla întârziere.

Conform art. 7 din contractul părţilor „întârzierea la plată generează penalităţi de întârziere însemnând 0,1% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere”.

Raportat  la suma reprezentând debitul principal pentru care acţiunea urmează să fie admisă, de 95 de lei, penalităţile de întârziere reprezintă suma de 92,245 lei, conform fişei de calcul depusă de reclamantă.

Prin urmare, instanţa reţine că şi clauza penală are caracter obligatoriu fiind asumată prin contract, iar modul de calcul nu  a fost contestat de către pârâtă astfel că urmează să admită în parte şi acest capăt de cerere şi să oblige pârâta să achite reclamantei suma de 92,245 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de la data de 31.09.2011 şi până la 31.05.2014.

Faţă de admiterea doar în parte a acţiunii, în temeiul art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, pârâtul va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de lei constând în onorariul avocatului ales pentru redactarea acţiunii, redus la acest nivel având în vedere atât respingerea în parte a cererii, dar şi faptul că deşi nu respectă o proporţionalitate exactă cu măsura în care acţiunea a fost admisă, este rezonabil să se  acorde la acest nivel faţă de activitatea apărătorului. 

Pentru aceste motive,

În numele legii

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârât.

Admite în parte acţiunea formulată de către reclamanta …, cu sediul în … și sediu procesual ales Cabinet avocat Luncanu Clara, cu sediul în ….  în contradictoriu cu pârâtul …, CNP …, cu domiciliul în …

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 95 de lei reprezentând chirie pentru imobilul ce a făcut obiectul contractului nr. 5565/20.10.2009.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de  92,245 lei, aferent debitului principal de 95 de lei.

Respinge ca prescrisă cererea în privinţa diferenţei de 949 de lei reprezentând contravaloarea chiriei aferentă ratelor scadente anterior datei de 11.07.2011, precum şi în privinţa penalităţilor aferente acestei sume.

Obligă pârâtul la plata sumei de 50 de lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat, având în vedre admiterea doar în parte a cererii.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Oneşti.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.02.2016. 

Domenii speta

Spete similare