Evacuare 1033 cpc

Dosar nr. 2011/244/2014

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ  Nr. 402/A/2015

Şedinţa publică de la 31 Martie 2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

Pe rol pronunţarea asupra cererii de apel formulată de apelantul reclamant P G în contradictoriu cu intimata pârâtă D M împotriva sentinţei civile nr. 253 C/2014 din 04.12.2014 pronunţată de Judecătoria Huşi în dosarul nr. 2011/244/2014, având ca obiect evacuare art. 1033 CPC ş.u.

INSTANŢA

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 253 C/2014 din 04.12.2014 pronunţată  în dosarul nr. 2011/244/2014,  Judecătoria Huşi a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul P G, în contradictoriu cu pârâta D M şi a  obligat reclamantul să achite pârâtei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamantul P G a solicitat prin intermediul procedurii speciale prevăzute de Codul de procedură civilă, evacuarea pârâtei D M din imobilul situat în mun. Huşi,.

Ce doi au fost căsătoriţi, iar prin sentinţa civilă nr.99 din 21.01.1999 a Judecătoriei Huşi, căsătoria lor a fost desfăcută prin divorţ. Ulterior, prin sentinţa civilă nr.3101 din 08.01.2002 a Judecătoriei Huşi s-a consfinţit tranzacţia privind împărţeala bunurilor dobândite de ei în timpul căsătoriei. Prin această tranzacţie reclamantul a dobândit proprietatea exclusivă asupra imobilului situat în mun. Huşi,.

În tranzacţie, părţile au stipulat că pârâta a primit în schimb suma de 200.000.000 lei vechi cu titlul de sultă.

Cu toate acestea, pârâta a locuit în mod efectiv în imobil, înţelegând să gospodărească împreună cu reclamantul, dar şi cu familia fiicei lor împreună. Mai mult, au întreţinut în tot acest timp imobilul, contractele la utilităţi fiind încheiate pe numele pârâtei ulterior pronunţării divorţului şi respectiv a partajului.

Potrivit dispoziţiilor art. 1033 alin.1 Cod procedură civilă, dispoziţiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de foştii locatari sau alte persoane.

De asemenea, instanţa a mai arătat că în materia acţiunii în evacuare, nu se pune în discuţie însuşi dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar folosinţa acestuia, acţiunea reprezentând un instrument juridic aflat la îndemâna proprietarului sau posesorului unui imobil, pentru apărarea folosinţei bunului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate.

Mai mult, instanţa a constatat că dispoziţiile art.1033-1044 Cod de procedură civilă reglementează procedura evacuării din imobilele folosite sau după caz ocupate fără drept de către foşti locatari sau alte persoane.

În analiza privind îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii de faţă, instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestora.

Cu toate că reclamantul este proprietar exclusiv al imobilului, în cazul de faţă era necesar ca acesta să probeze ocuparea abuzivă a imobilului de către pârâtă. Ori, instanţa a reţinut că din probele administrate nu rezultă că pârâta exercită o ocupare abuzivă, din moment ce ea a locuit dintotdeauna în imobil, a adus o serie de îmbunătăţiri acestuia, a încheiat contractele la societăţile de distribuţie pentru utilităţi. Mai mult, ca o expresie a faptului că prezenţa pârâtei nu este de natură a justifica o ocupare abuzivă, este dată de aceea că fiica părţilor locuieşte împreună cu familia sa în acelaşi imobil.

Din contractul de comodat depus la dosar rezultă că reclamantul împreună cu pârâta au înţeles să dea spre folosinţă imobilul unei societăţi comerciale SC. Chahoud Company SRL., ceea ce atestă că la momentul actual acesta nu mai are folosinţa imobilului.

Într-adevăr, reclamantul a invocat faptul că pârâta locuieşte în imobil, fără a avea un titlu, însă conform noilor prevederi de drept substanţial  calitatea de tolerat este total diferită de cea ocupant abuziv al unui imobil, în cauză, aşa cum am analizat fiind necesar ca reclamantul să dovedească pe calea procedurii speciale că pârâta exercită o ocupare abuzivă.

Faţă de cele arătate, instanţa a  constatat că acţiunea formulată de reclamantul P G în contradictoriu cu pârâta D M este nefondată, şi drept urmare a fost respinsă conform dispozitivului sentinţei.

În baza art.453 Cod procedură civilă, instanţa  a obligat reclamantul (ca parte căzută în pretenţii) să achite reclamantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariu de avocat, dovedit cu chitanţa nr.36 din 09.10.2014 depusă la dosar.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel reclamantul PG, solicitând admiterea apelului şi evacuarea intimatei din imobilul proprietatea sa. În motivare, apelantul a arătat că proprietatea asupra imobilului a dobândit-o în urma unei tranzacţii încheiată cu pârâta şi consfinţită prin Sentinţa civilă nr. 3101 din 08.10.2002, iar cererea de evacuare a fost  formulată pe procedura specială prevăzută de art. 1038 N.C.P.C.. cu respectarea tuturor formalităţilor prealabile cerute de lege, că intimata a contestat titlul său de proprietate formulând o cerere reconvenţională (disjunsă de cererea de evacuare) prin care a solicitat anularea acestui titlu, cerere ce  va fi judecată în procedura dreptului comun. De asemenea, apelantul a arătat că  cererea intimatei de anulare a titlului de proprietate este formulată cu rea-credinţă, iar până la soluţionarea acelei cereri se impune evacuarea intimatei din imobilul - proprietatea apelantului reclamant.

Cererea de apel a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei (conform chitanţei nr. 1132346/20.01.2015 – fila 8).

Intimata  Dinu Maria nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând sentinţa atacata în raport de criticile formulate, actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente în cauză,conform prevederilor art. 479  C.proc.civ., instanţa reţine că apelul  formulat de apelantul P G împotriva sentinţei civile nr. 253C/04.12.2014 a Judecătoriei Huşi este întemeiat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost investită de către apelantul din prezenta cauză cu o cerere de evacuare formulată în temeiul dispoziţiilor art. 1.033 şi urm. C.proc.civ. ce reglementează o procedură specială de evacuare. În temeiul acestor dispoziţii, potrivit art. 1.040 C.proc.civ., locatorul sau proprietarul va solicita instanţei să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu, dacă locatarul sau ocupantul notificat în condiţiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunţat la dreptul său de a fi notificat şi a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul. Astfel, din conţinutul acestor prevederi rezultă locatorul sau proprietarul imobilului poate cere evacuarea locatarului sau ocupantului pentru lipsă. Cele două noţiuni de locatar şi ocupant sunt definite de art. 1.033 alin. 2 lit. b) şi e) C.proc.civ., respectiv prin locatar se înţelege  locatarul principal, chiriaş sau arendaş, sublocatarul sau un cesionar al locatarului, indiferent dacă persoana care solicită evacuarea este locatorul sau sublocatorul ori dobânditorul imobilului, iar prin ocupant se înţelege oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduinţa proprietarului.

În prezenta cauză, instanţa de control judiciar reţine că prima instanţa a stabilit corect situaţia părţilor din prezenta cauză în sensul că apelantul este proprietar al imobilului din care solicită evacuarea intimatei (în temeiul sentinţei civile nr. 3101/08.10.2002 prin care părţile au încheiat o tranzacţie cu privire la imobilul în cauză – fila 4 dosar fond), iar intimata are calitatea de ocupant al imobilul în sensul definit de art. 1.033 alin. 2 lit. e) C.proc.civ., nefiind probată în cauză existenţa unui contract de locaţiune, închiriere sau arendă  care să îi permită să fie considerată drept locatar, conform art. 1.033 alin. 2 lit. b) C.proc.civ.

Însă, prima instanţa a considerat în mod eronat că, pentru a obţine evacuarea intimatei din imobilul proprietatea sa, apelantul trebuia să dovedească faptul că imobilul a fost ocupat în mod abuziv atâta timp cât proprietarul poate obţine evacuarea persoanei care ocupă imobilul proprietatea sa chiar şi în situaţia în care aceasta îl ocupă cu îngăduinţa sa; astfel, prima instanţă a impus apelantului dovada îndeplinirii unei condiţii pe care legea nu o prevede şi nici nu o impune, iar evacuarea unui ocupant al imobilului poate fi cerută atât în cazul în care acesta este ocupat cu îngăduinţa proprietarului ( ceea ce reprezintă situaţia intimatei din prezenta cauză care a rămas în imobilul prin îngăduinţa apelantului proprietar al imobilului şi are astfel calitatea de tolerat), cât şi în cazul în care este ocupat fără îngăduinţa proprietarului ceea ce ar reprezenta situaţia ocupării abuzive la care s-a referit în motivarea sa, prima instanţă.

Nu prezintă relevanţă şi nici nu-i acordă intimatei un drept de folosinţă asupra imobilului încheierea unui contract de comodat împreună cu apelantul, întreţinerea imobilului ori efectuarea unor îmbunătăţiri asupra acestuia sau încheierea contractelor la utilităţi pe numele intimatei,toate aceste împrejurări punând în discuţie alte drepturi decât cel de folosinţă a imobilului. De asemenea, nu prezintă relevanţă nici faptul că apelantul nu mai are folosinţa imobilului ca urmare a încheierii unui contact de comodat, calitatea sa de proprietar dându-i dreptul de a cere evacuarea oricăror persoane ce sunt ocupanţi ai imobilului.

Faţă de toate considerentele anterior expuse, în baza art. 480 alin. 2 C.proc.civ., instanţa urmează să admită apelul formulat de apelantul Popa Gîliţă împotriva sentinţei civile nr. 253C/04.12.2014 a Judecătoriei Huşi pe care o va schimba în tot în sensul că va admite cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâta şi va dispune evacuarea pârâtei  din imobilul, proprietatea reclamantului, situat în mun. Huşi, . În condiţiile în care pârâta este partea care a căzut în pretenţii, instanţa va respinge cererea acesteia de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

În baza art. 482 raportat la art. 453 alin.1 C.proc.civ., instanţa urmează să oblige intimata la plata către apelant a sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat ( conform chitanţelor nr. 764/15.01.2015 şi nr. 774/22.01.2015 – fila 20), instanţa procedând la reducerea onorariului de avocat, conform art. 451 alin. 2 C.proc.civ., şi apreciind că suma de 800 lei este corespunzătoare muncii prestate de către avocat în calea de atac reprezentată de redactarea cererii de apel şi formularea de concluzii orale în faţa instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelantul P G împotriva sentinţei civile nr. 253C/04.12.2014 a Judecătoriei Huşi pe care o schimbă în tot în sensul că:

Admite cererea reclamantului P G în contradictoriu cu pârâta DM.

Dispune evacuarea pârâtei  din imobilul, proprietatea reclamantului, situat în mun. Huşi,.

Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Obligă intimata la plata către apelant a sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 martie 2015.

Domenii speta

Spete similare