Procedura insolvenţei

Sentinţă civilă 823 din 09.09.2015


Urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenţei, administratorul judiciar, prin raportul întocmit în baza art. 92 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, a propus intrarea debitorului în faliment.

Se constată că, în cadrul adunării creditorilor din data de 1.06.2015 nu a fost aprobat de către adunarea creditorilor planul de reorganizare, astfel încât, fiind îndeplinite condiţiile intrării debitorului în procedura falimentului, potrivit art. 145 alin. 1, lit. B din Legea 85/2014, judecătorul sindic nu putea decât lua act de situaţia creată şi aplicând dispoziţiile legale incidente, să dispună intrarea debitoarei în faliment.

Faptul că, ulterior adunării creditorilor, s-a aprobat planul de reorganizare al altei societăţi, pentru care debitoarea a garantat obligaţiile asumate, este lipsit de efecte juridice deoarece nu rezultă că, printr-o altă adunare a creditorilor, luată în termenul stipulat de lege pentru aprobarea unui plan de reorganizare, aceştia ar fi aprobat un alt plan, nici că, împotriva hotărârii creditorilor prin care s-a respins planul, ar fi fost exercitată şi admisă o acţiune în anularea adunării, astfel încât, situaţia de fapt nu s-a schimbat.

Prin Decizia civilă nr. 1004/A/09.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 823/09.09.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4272/108/2014, cu următoarea argumentaţie:

Prin sentinţa civilă nr. 823/09.09.2015 pronunţată în dosarul nr. 4272/108/2014, Tribunalul a aprobat propunerea administratorului judiciar E SPRL; a dispus intrarea în faliment a debitorului SC TS T.I. SRL; a desemnat lichidator pe E SPRL; a dispus dizolvarea societăţii debitoare şi a constatat încetarea de drept a dreptului de administrare al debitorului; a dispus notificarea intrării debitorului în faliment, creditorilor şi ORC de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă; a dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat următoarele: în cadrul procedurii insolvenţei deschisă împotriva debitorului  SC TS T.I. SRL prin  sentinţa civilă nr. 285 din data de 03.09.2014 pronunţată în prezentul dosar de Tribunalului Arad, administratorul judiciar, prin raportul întocmit în baza art. 92 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, a propus intrarea debitorului în faliment; în cadrul adunării creditorilor din data de 1.06.2015 nu a fost aprobat de către adunarea creditorilor planul de reorganizare; au fost îndeplinite condiţiile intrării debitorului în procedura falimentului, potrivit art. 145 alin. 1, lit. B din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, ca unică soluţie pentru satisfacerea creanţelor creditorilor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel  SC TS T.I. SRL, prin care a solicitat  desfiinţarea sentinţei apelate, încuviinţarea continuării procedurii  de reorganizare conform unui lan confirmat de adunarea creditorilor.

În motivare arată că judecătorul sindic a aprobat  propunerea administratorului judiciar de intrare a societăţii în faliment  pe considerentul  că adunarea creditorilor din 01.06.2015 nu a aprobat planul de reorganizare.

Această hotărâre nu mai era actuală la data pronunţării sentinţei (09.09.2015), atunci când creditorii  au analizat situaţia financiară a societăţii şi posibilităţile de redresare în condiţiile continuării activităţii, susţine apelanta.

De asemenea, apelanta mai arată că în dosarul de insolvenţă nr. 4273/108/2014 al Tribunalului Arad privind  societatea WPR SRL s-a aprobat planul de reorganizare în Adunarea creditorilor din 11.09.2015, compusă din aceeaşi creditori garanţi (majoritari). În consecinţă, urmează a fi confirmat şi planul de reorganizare al societăţii debitoare SC T.I. SRL, în acest sens efectuându-se demersurile necesare.

Apelanta concluzionează că nu este de acord cu intrarea în faliment şi dizolvarea societăţii, care are potenţialul  de a funcţiona profitabil şi de a ajuta financiar debitorul principal la bancă, respectiv SC WPR SRL.

În drept, invocă prevederile Legii nr. 85/2014 coroborat cu art. 466 şi următoarele Ncpc.

Intimatul E SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC TI SRL, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat, ca în măsura în care apelul este întemeiat şi fondat, să se dispună admiterea acestuia.

În motivare, arată că la data  votării  planului de reorganizare, tabelul definitiv de creanţe al societăţii debitoare cuprindea  creanţe în cuantum de 15.554.667 lei; din acestea 11 .144.453 lei reprezintă creanţe ale BT şi ale BCF, acordate societăţii SC WPR SRL, de asemenea în insolvenţă, pe tabelul de creanţe al acesteia fiind cuprinse creanţele menţionate garantate de debitoarea din prezentul dosar; ulterior la data de 11.09.2015 s-a aprobat reorganizarea societăţii SC WPR SRL.

De aceea, intimatul apreciază că debitoarea nu poate fi sancţionată cu falimentul, concluzionând că s-ar impune admiterea apelului declarat.

În drept, invocă  prevederile art. 205 Ncpc şi art. 145 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006.

Examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor art. 476 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

La fond, s-a reţinut corect faptul că, urmare a deschiderii procedurii prin  sentinţa civilă nr. 285 din data de 03.09.2014 pronunţată în prezentul dosar de Tribunalului Arad, administratorul judiciar, prin raportul întocmit în baza art. 92 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, a propus intrarea debitorului în faliment.

Se constată că, în cadrul adunării creditorilor din data de 1.06.2015 nu a fost aprobat de către adunarea creditorilor planul de reorganizare, astfel încât, fiind îndeplinite condiţiile intrării debitorului în procedura falimentului, potrivit art. 145 alin. 1, lit. B din Legea 85/2014, judecătorul sindic nu putea decât lua act de situaţia creată şi aplicând dispoziţiile legale incidente, să dispună intrarea debitoarei în faliment.

Faptul că, ulterior adunării creditorilor, s-a aprobat planul de reorganizare al altei societăţi, pentru care debitoarea a garantat obligaţiile asumate, este lipsit de efecte juridice.

Din înscrisurile existente la dosar, nu rezultă nici că, printr-o altă adunare a creditorilor, luată în termenul stipulat de lege pentru aprobarea unui plan de reorganizare, aceştia ar fi aprobat un alt plan, nici că, împotriva hotărârii creditorilor prin care s-a respins planul, ar fi fost exercitată şi admisă o acţiune în anularea adunării, astfel încât, situaţia de fapt nu s-a schimbat.

Textele aplicate de prima instanţă, îşi păstrează incidenţa, în speţă, raportat la situaţia dedusă analizei de legalitate pe care o face instanţa.

Chiar dacă, din punct de vedere al oportunităţii ar părea a fi în favoarea debitoarei aprobarea unui plan, aceasta nu s-a realizat, iar legea nu permite, în condiţiile speţei, adoptarea unei hotărâri, în absenţa realizării voinţei creditorilor în sensul reorganizării.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus enunţate, cum nu s-au evidenţiat şi probat motive care să conducă la schimbarea sau anularea sentinţei atacate, aceasta fiind legală, Curtea, cu aplicarea disp. art. 480 NCPC, a respins apelul, fără cheltuieli de judecată.