Obiect furtul (art.208 C.p.) al. 1 rap. la art. 209 al. 1

Sentinţă penală 1755/2014 din 15.04.2014


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

Dosar nr. 27017/280/2013

SENTINŢĂ PENALĂ Nr. 1755

Şedinţa publică de la 15 Aprilie 2014

Completul constituit din:

PREŞEDINTE A.M.D.

Grefier F.L.C.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti reprezentat prin

procuror M.D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat O.G.L. şi pe părţile civile SC Farm Dona 64 SRL Prin Reprezentant I.C., parte civilă SC Comevtag SRL Prin Reprezentant D.I.L. parte civilă SC Eva Medical Farm SRL Prin Reprezentant R.V., parte civilă SC Praxis Srl Prin Reprezentant B.D. parte civilă SC Picolo Ivona Srl Prin Reprezentant S.B., parte civilă SC Darido Business Srl Prin Reprezentant O.F., având ca obiect furtul (art.208 C.p.) AL. 1 RAP. LA ART. 209 AL. 1 -

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns inculpatul aflat în stare de arest preventiv asistat de avocat din oficiu A.O., lipsă fiind părţile civile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că a fost înaintată fişa de cazier a inculpatului, au fost ataşate din oficiu sentinţa penală 2724/23.05.2013, decizia penală nr. 602/26.09.2013 şi încheierea din data de 09.07.2013, pronunţată în dosarul nr. 8925/280/2013, după care:

Inculpatul, având cuvântul, arată că nici una dintre societăţi nu se constituie parte civilă. Are gradul I de handicap. Recunoaşte săvârşirea faptelor, motiv pentru care solicită aplicarea procedurii simplificate.

În temeiul art. 375 alin. 1 Cod proc. penală instanţa procedează la ascultarea inculpatului, susţinerile acestuia fiind consemnate într-o declaraţie, ataşată la dosar.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, arată că este de acord cu cererea inculpatului privind aplicarea disp. art. 375 Cod proc. penală.

Instanţa admite cererea inculpatului privind aplicarea disp. art. 375 alin. 1 Cod proc. penală.

Instanţa pune în discuţie schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e cu aplic. art. 41 alin. 2 şi a art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal în art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 37 lit. A cod penal şi art. 5 Cod penal. 

Reprezentanta parchetului şi apărătorul inculpatului, având pe rând cuvântul, arată că sunt de acord cu schimbarea încadrării juridice.

Instanţa, în temeiul art. 386 Cod proc. penală, schimbă încadrarea juridică a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e cu aplic. art. 41 alin. 2 şi a art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal în art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 37 lit. a cod penal şi art. 5 Cod penal.

Reprezentanta parchetului şi apărătorul inculpatului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză instanţa constată terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, apreciază că din probele administrate în cauză rezultă săvârşirea cu vinovăţie a faptelor reţinute în sarcina inculpatului. Solicită condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal şi art. 5 Cod penal, în condiţiile art. 57 Cod penal, a se aplica acestuia pedepsele accesorii, a se deduce din pedeapsă perioada în care inculpatul s-a aflat în stare de reţinere şi arest preventiv, a se revoca suspendarea condiţionată a pedepsei de doi ani închisoare şi executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă, a fi obligat la despăgubiri în măsura în care au fost dovedite şi la cheltuieli judiciare către stat. Pe starea de arest a inculpatului pune concluzii de înlocuire a acesteia cu măsura controlului judiciar.

Apărătorul inculpatului, având cuvântul, solicită a se avea în vedere că inculpatul recunoaşte şi regretă săvârşirea faptelor, solicită a se avea în vedere disp. art. 374 şi 376 Cod proc. penală cu privire la criteriile de individualizare ale pedepsei, a se face aplic. art. 74 şi 76 Cod penal. Pe starea de arest arată că lasă la aprecierea instanţei.

Inculpatul, având cuvântul, arată că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptelor. Solicită să fie pus în libertate. Arată că este bolnav. Este de acord cu achitarea prejudiciului de 1000 lei.

Instanţa, considerându-se lămurită, declară închise dezbaterile şi reţine cauza spre soluţionare.

INSTANŢA

Asupra cauzei penale de faţă :

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti nr. 7146/P/2013 din data de 13.12.2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului O.G.L. pentru săv. infr. de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit.e cu aplic.art.41 alin.2 şi art.37 alin.1 lit.a C.p., constând în aceea că în stare de recidivă postcondamnatorie, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în loc public, la datele de 04.09.2013, 01.10.2013, 15.10.2013, 12.11.2013, 21.11.2013, 30.11.2013 şi 03.12.2013 a sustras şi după caz a încercat să sustragă bunuri din posesia părţilor vătămate SC Farm Dona 64 SRL , SC Comevtag SRL , SC Eva Medical Farm SRL, SC Praxis SRL , SC Picolo Ivona SRL ,  SC Darido Business SRL .

In cursul urmăririi penale partea vătămată SC PRAXIS SRL a învederat constituirea de parte civilă în cauză cu suma de 110 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, celelalte părţi vătămate întrucât şi-au recuperat prejudiciul menţionând că nu mai au pretenţii faţă de inculpat.

In cauză, în raport de intrarea în vigoare a Noului Cod Penal şi a Noului Cod de Procedură Penală s-a procedat – în conformitate cu disp. art.6 din Legea nr.255/2013 – la trimiterea cauzei judecătorului de Cameră Preliminară pentru a se proceda potrivit disp. art. 342 şi art.348 NCPP – prin încheierea de şedinţă din data de 04.02.2014.

Prin încheierea pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu la data de 27.02.2014 instanţa, constatând – conform art. 346 alin.2 C.p.p. – legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală a dispus începerea judecăţii.

La termenul de judecată din data de 15.04.2014 instanţa a procedat la audierea inculpatului O.G.L., acesta precizând că recunoaşte faptele astfel cum au fost reţinute prin actul de sesizare al instanţei, solicitând ca judecarea cauzei să se realizeze în baza probelor administrate în faza de urmărire penală – declaraţie fila 125 dosar, cerere încuviinţată de instanţă.

Examinând în probatoriu administrat în cauză constând în declaraţii reprezentanţi părţi civile, depoziţii martori, procese verbale încheiate de către organele de cercetare penală cu ocazia depistării inculpatului, proces verbal de prindere în flagrant, declaraţii inculpat, precum şi celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei instanţa reţine următoarele:

La data de 01.10.2013, orele 17.00, inculpatul s-a deplasat la punctul de lucru al SC COMEVTAG SRL, din mun. Piteşti, jud. Argeş. Societatea are ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul al produselor alimentare, nealimentare şi a băuturilor alcoolice, cu autoservire. Inculpatul a luat un coş pentru cumpărături şi a luat de pe rafturile magazinului o cutie de bere Timişoreană, pe care a pus-o în coş. S-a deplasat apoi la raionul cu băuturi spirtoase şi a luat o sticlă de coniac Alexandrion de 700 ml, în valoare de 40 lei, pe care a ascuns-o la brâu, sub haine. Acţiunea inculpatului a fost observată de martorele D.I.L., vânzătoare, şi M.M., clientă. La casa de marcat, martora D.I.L i-a cerut inculpatului să scoată de la brâu sticla de Alexandrion, lucru pe care inculpatul 1-a făcut, predând bunul martorei.

Aşa rezultă din procesul-verbal încheiat de poliţişti cu ocazia depistării inculpatului (f. 22), declaraţia martorei M.M. (f. 23, 24), declaraţia martorei D.I.L. (f. 25-27), dar şi din declaraţiile date de inculpatul O.G.L. în etapa actelor premergătoare (f. 101,102).

La data de 15.10.2013, partea vătămată SC EVA MEDICAL FARM SRL, prin  reprezentantul R.V., a formulat plângere penală împotriva persoanei neidentificate care, în aceeaşi zi, în jurul orelor 13.45, a sustras de la punctul de lucru al farmaciei, din

mun. Piteşti, str. Pieţei Trivale, un aparat pentru aerosoli (nebulizator) în valoare de 184,4 lei (f. 28).

Partea vătămată a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală un suport optic ce conţine înregistrările video din perioada săvârşirii furtului. Din planşa fotografică întocmită după înregistrările video (f. 34-37), se observă că la data de 15.10.2013, orele 14.00, O.G.L. intră în farmacie şi sustrage un obiect, pe care îl ţine în aşa fel încât să nu fie observat de personalul farmaciei, după care părăseşte incinta. Martora R.S.R., angajată a farmaciei, a arătat că în jurul orelor 13.30 a aşezat pe raft aparatul de aerosoli marca Bioexpert, iar în jurul orelor 14.00 a constatat lipsa acestuia (f. 31).

Ascultat în etapa actelor premergătoare, inculpatul O.G.L. a arătat că nu îsi aminteşte dacă s-a aflat la data de 15.10.2013 în farmacia respectivă sau dacă a sustras bunul. (f. 103)

La data de 12.11.2013, inculpatul O.G.L. s-a deplasat la magazinul Praxis din mun. Piteşti, str. Libertăţii. A mers la raionul cu băuturi alcoolice si a luat două sticle de vin Segarcea, în valoare de 110 lei, pe care le-a ascuns la brâu. Acţiunea inculpatului a fost surprinsă de sistemul de supraveghere a magazinului, iar martora C.F. a observat în direct pe monitoare modul în care inculpatul a sustras cele două sticle de vin.

In momentul în care martora a observat că inculpatul a ascuns sticlele de vin la brâu, a chemat angajaţii firmei de pază SC QUARTZ SECURITY SRL, martorii V.A. şi N.D..

Angajaţii au încuiat uşile magazinului, aşteptând ca inculpatul să treacă de casele de marcat. Inculpatul a trecut de casele de marcat şi a ieşit din magazin, ocazie cu care cei doi agenţi de pază l-au oprit, iar asupra lui au găsit cele două sticle de vin, ascunse la brâu.

Aşa rezultă din procesul-verbal de depistare încheiat de organele de poliţie (f. 40), declaraţia martorei C.F. (f. 41-43), procesul-verbal încheiat de lucrătorii de poliţie şi de angajaţii firmei de pază (f. 47), declaraţia martorului V.A. (f. 50-52), declaraţia martorului N.D. (f. 53-55).

La data de 21.11.2013, orele 17.20, inculpatul O.G.L. s-a deplasat la magazinul SC PRAXIS SRL, din mun. Piteşti, Aleea Voinicilor nr. 7A şi, fără a lua coş de cumpărături., a mers la raionul cu produse cosmetice, de unde a luat două deodorante Garnier, în valoare de 24 lei. In momentul în care ascundea bunurile în buzunarul interior al hainei, a fost surprins de martora A.E.A, care i-a atras atenţia că 1-a observat, astfel că inculpatul a scos din buzunar deodorantele şi le-a predat martorei. Aceste aspecte sunt reţinute pe baza procesului-verbal de depistare încheiat de poliţişti (f. 59), declaraţia martorei A.E.A. (f. 60-63), declaraţia martorei P.E. (f. 64-66).

 La data de 30.11.2013, orele 14.00, inculpatul O.G.L. s-a deplasat la SC PICOLO IVONA SRL din mun. Piteşti, str. Bibescu Vodă, bl. A, parter, jud. Argeş, şi a mers la raionul de băuturi spirtoase. De acolo, inculpatul a luat două sticle de whiskey Red Labei, în valoare de 164 lei, pe care le-a ascuns sub haină, după care a ieşit din magazin fără a plăti produsele. Martora M.C. a observat acţiunea inculpatului pe camerele de supraveghere ale magazinului, astfel că, după ce inculpatul a părăsit magazinul, martora M.C. şi colega sa - martora M.F. au ieşit după inculpat şi l-au condus înapoi în magazin. I-au solicitat inculpatului să scoată sticlele din haină, lucru pe care acesta 1-a şi făcut. A predat cele două sticle reprezentanţilor magazinului, însă una din ele a fost scăpată pe jos în momentul predării, astfel că s-a spart. În sensul celor menţionate mai sus se reţin procesul-verbal încheiat de organele de poliţie cu ocazie depistării inculpatului (f. 71), declaraţia martorei M.F.M.(f. 72-74), declaraţia martorei M.C. (f. 75-77), declaraţia martorului Ciobanu Stelică-Eugen (f. 78).

 La data de 03.12.2013, orele 11, inculpatul O.G.L. s-a deplasat la magazinul SC DARIDO BUSINESS SRL din mun. Piteşti, Aleea Pieţei Trivale. Profitând de faptul că angajatele - martorele O.F. şi G.I.C  erau ocupate să servească alţi clienţi, inculpatul a deschis unul din congelatoarele magazinului, a luat 4 caserole cu carne, în valoare de 31,60 lei şi a ieşit din magazin fără a le plăti. A fost observat de lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei nr. 3 de Poliţie Piteşti şi depistat imediat după ce a ieşit din magazin, având asupra sa bunurile sustrase .Aşa rezultă din procesul-verbal de prindere în flagrant (f. 80), declaraţia martorei O.F. (f. 81-83), declaraţia martorei G.I.C.(f. 84, 85), declaraţia martorului V.C.N. (f. 86, 87).

Situaţia de fapt mai sus expusă se probează cu următoarele mijloace de probă:

procesul-verbal întocmit de poliţişti cu ocazia depistării inculpatului (f. 13), declaraţia martorei D.E. (f. 14-16), declaraţia martorei I.C. (f. 17,18)

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, audiat fiind în cursul urmăririi penale (f.99, 102, 105 – 108), inculpatul O.G.L. a recunoscut în parte săvârşirea faptelor în modalitatea sus descrisă, în faţa instanţei de judecată, acesta manifestând o atitudine sinceră, materializată în recunoaştere şi regret, în acest sens reţinând faptul că – în şedinţa publică din data de 15.04.2014 inculpatul a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 374 alin.4 C.p.p. respectiv solicitând ca judecata să aibă loc exclusiv în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, precizând că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptei – declaraţie fila 120 dosar.

In şedinţa publică din data de 15.04.2014 instanţa – raportat la dispoziţiile Noului Cod penal şi Noului Cod de Procedură Penală – a procedat în conformitate cu disp. art.386 C.p.p. la schimbarea încadrării juridice în ceea ce priveşte infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului în actul de sesizare al instanţei, respectiv din infracţiunea de furt calificat în formă continuată prev. şi ped. de art. 208 alin.1 rap. art. 209 alin.1 lit.e C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.37 alin.1 lit.a C.p. în infracţiunea de furt în formă continuată prev. şi ped. de art. 228 alin.1 C.p. cu aplic.art. 41 alin.2 C.p., art.37 lit.a C.p. şi art.5 C.p.

Situaţia de fapt astfel fiind reţinută instanţa constată că în drept faptele inculpatului O.G.L. care în stare de recidivă postcondamnatorie, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în loc public, la datele de 04.09.2013, 01.10.2013, 15.10.2013, 12.11.2013, 21.11.2013, 30.11.2013 şi 03.12.2013 a sustras şi după caz a încercat să sustragă bunuri din posesia părţilor vătămate SC Farm Dona 64 SRL , SC Comevtag SRL , SC Eva Medical Farm SRL, SC Praxis SRL , SC Picolo Ivona SRL ,  SC Darido Business SRL , întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt prev. şi ped. de art. 228 alin.1 C.p. cu aplic. art. 41 alin.2 C.p.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. şi ped. de art.72 C.p., respectiv gradul de pericol social concret al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Noului Cod Penal, împrejurările şi urmările faptei comise, reţinând în acest sens faptul că prejudiciul a fost acoperit în mare parte prin restituire, inculpatul manifestându-şi disponibilitatea cu privire la acoperirea prejudiciului cauzat părţii vătămate SC Praxix SRL, persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, suferind multiple condamnări pentru săvârşirea unor infracţiuni de aceeaşi natură – furt calificat aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar aflată la fila 95 dosar, considerente în baza cărora se va orienta la o pedeapsă cu închisoarea, urmând a da eficienţă în cauză disp. art. 374 alin.4 C.p.p. rap. art.396 alin.10 C.p.p., pedeapsă care să fie de natură a atrage atenţie inculpatului  asupra caracterului antisocial al faptei sale şi a-l determina ca pe viitor să se abţină de la astfel de gesturi.

Parcurgând fişa de cazier judiciar a inculpatului precum şi sentinţa penală nr. 2724/23.05.2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti , definitivă prin d.p. nr. 602/R/26.09.2013 a Curţii de Apel Piteşti instanţa constată că inculpatul O.G.L. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infr.prev. şi ped. de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit.e şi g C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p., în cond. art. 3201 C.p.p. , cu executare în condiţiile art.81 C.p. respectiv prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, fixându-se un termen de încercare de 4 ani.

Raportat la data săvârşirii faptei deduse judecăţii în prezenta cauză, precum şi la data rămânerii definitive a sentinţei penale sus menţionate respectiv 26.09.2013, instanţa constată că inculpatul O.G.L. a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa prin rechizitoriul nr. 7146/P/2013 înăuntrul termenului de încercare de 4 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 2724/23.05.2013 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin Decizia penală nr. 602/R/26.09.2013 A Curţii De Apel Piteşti, în cazul acestui inculpat fiind aplicabile şi dispoziţiile privind recidiva postcondamnatorie prev. şi ped. de art. 37 lit.a C.p.

In consecinţă, instanţa va constata aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 83 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul în care înăuntrul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune.

Va dispune ca inculpatul O.G.L. să execute pedeapsa de 2 ani închisoare alăturat pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă penală – respectiv pedeapsa de 1 an închisoare stabilită în raport de criteriile de individualizare sus reliefate, precum şi disp. art. 374 alin.4 C.p.p. rap. art.396 alin.10 C.p.p.

Ca modalitate de executarea pedepsei instanţa va face aplicarea în cauză a disp. art. 57 C.p. , respectiv în condiţii de penitenciar, apreciind că numai astfel pedeapsa va avea consecinţe asupra conduitei viitoare a condamnatului influenţând mentalitatea şi deprinderile acestuia, în sensul înlăturării celor antisociale prin constrângerea la care este supus condamnatul.

Constatând că prin s.p. nr. 2724/23.05.2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a perioadei reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 04.04.2013 la zi, iar prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 09.07.2013 în dosarul nr. 8925/280/2013 al Curţii de Apel Piteşti a fost înlocuită măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispunându-se punerea de îndată a inculpatului, instanţa urmează a face aplicarea în cauză  disp. art. 72 C.p. privind deducerea perioadei sus menţionate, din pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă penală; în lumina aceloraşi prevederi legale instanţa va dispune deducerea şi a perioadei în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în prezenta cauză, începând cu data de 03.12.2013 la zi.

Având în vedere schimbarea de încadrare juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului, ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod Penal şi aplicării dispoziţiilor privind legea penală mai favorabilă, cu consecinţa reţinerii în cauză a prevederilor art. 228 alin.1 C .p. – vizând săvârşirea infracţiunii de furt simplu, pedepsit în noua reglementare cu închisoare de la 6 luni la 3 ani alternativ cu amendă, instanţa apreciază că în speţă nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere iniţial la luarea măsurii preventive a arestului în ceea ce –l priveşte pe inculpat, dar raportat la gravitatea faptei îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile prev. de art.211 C.p. rap. art.215 C.p. privind măsura controlului judiciar ce urmează a fi impus inculpatului.

Se va face aplicarea în cauză a disp. art.215 alin.1 C.p.p. potrivit cărora, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a)să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat;

b)să informeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinţei;

c)să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. 2 c.p.p. pe timpul controlului judiciar impune inculpatului să respecte următoarea obligaţie:

-să nu depăşească raza teritorială a comunei Băbana, jud. Argeş., decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei. 

În baza art. 215 alin. 4 c.p.p. va desemna Postul de Poliţie al com. Băbana, jud. Argeş pentru a supraveghea respectarea de către inculpat a obligaţiilor impuse de către instanţă

În baza art. 215 alin. 3 c.p.p., va atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Ca o consecinţă a reţinerii în cauză a disp. art.399 alin.1 C.p.p. , privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea  mandatului de arestare nr. 26044/280/2013 din 03.12.2013 emis de Judecătoria Piteşti, dacă nu este reţinut sau arestat  în altă cauză.

In ceea ce priveşte latura civilă a cauzei se constată că partea vătămată SC PRAXIS SRL a învederat în cursul urmăririi penale constituirea de parte civilă în cauză cu suma de 110 lei, reprezentând despăgubiri civile, solicitare în raport de care urmează a se face în speţă aplicarea disp. art. 19 C.p.p. rap. art.397 C.p.p. şi art.998 – 999 Cod civil, cu consecinţa admiterii acţiunii civile astfel cum a fost formulată şi obligarea inculpatului către această parte civilă la plata sumei de 110 lei.

Va lua act că părţile vătămate SC Farm Dona 64 SRL ,SC Comevtag SRL , SC Eva Medical Farm SRL ,SC Picolo Ivona SRL , SC Darido Business SRL nu s-au constituit în cauză părţi civile.

 În baza art.274 alin.1 Cpp va obliga inculpatul la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli  judiciare către stat, din care suma de 500 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale, urmând ca suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu să fie avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Condamnă inculpatul O.G.L.,  la pedeapsa de 1 an  închisoare pentru săvârşirea  infracţiunii de  furt prev. şi ped. de art. 228 alin 1  Cp., cu aplic. art.41 alin. 2 c.p.., art. 37 lit. a c.p., în condiţiile art. 374 alin. 4 c.p.p. rap. art. 396 alin. 10 c.p.p., cu aplic. art. 5 c.p.

În baza art. 83 c.p. revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sent. Pen. nr. 2724/23.05.2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti, def. Prin dec. Pen. nr. 602/26.09.2013 a Curţii de Apel Piteşti şi dispune executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă penală, în total de executat 3 ani închisoare în cond. art. 57 c.p.

În baza art. 71 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a, teza a II-a  şi lit. b C.pen, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 72 c.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive respectiv de la data de 04.04.2013 la  data de 09.07.2013, precum şi începând cu data de 03.12.2013 la zi.

În baza art. 399 alin. 1 c.p.p. rap. art.211 c.p.p., art. 215 c.p.p. dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul O.G.L  , cu măsura controlului judiciar.

În baza art. 215 alin. 1 c.p.p. , pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a)să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat;

b)să informeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinţei;

c)să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. 2 c.p.p. pe timpul controlului judiciar impune inculpatului să respecte următoarea obligaţie:

-să nu depăşească raza teritorială a comunei Băbana, jud. Argeş., decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei. 

În baza art. 215 alin. 4 c.p.p. desemnează Postul de Poliţie al com. Băbana, jud. Argeş pentru a supraveghea respectarea de către inculpat a obligaţiilor impuse de către instanţă

În baza art. 215 alin. 3 c.p.p., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea  mandatului de arestare nr. 26044/280/2013 din 03.12.2013 emis de Judecătoria Piteşti, dacă nu este reţinut sau arestat  în altă cauză.

În baza art. 19 c.p.p. rap. art. 397 c.p.p. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Praxis SRL; obligă inculpatul către partea civilă la plata sumei de 110 lei, reprezentând despăgubiri civile.

Ia act că părţile vătămate SC Farm Dona 64 SRL , SC Comevtag SRL , SC Eva Medical Farm SRL , SC Picolo Ivona SRL , SC Darido Business SRL,  nu s-au constituit în cauză părţi civile.

 În baza art.274 alin.1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli  judiciare către stat, din care suma de 500 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale, urmând ca suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu să fie avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la  comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 15 aprilie 2014.

Preşedinte,

A.M.D.

Grefier

L.F

Domenii speta