Furtul (art.228 ncp) al.1, 229 al.1 lit. d si al.2 lit. b din C.p. cu aplic. art.77 al. 1 lit. a din C.p. si cu apl. art.41 al. 1 din C.p., art. 48 din c.p. rap.la art. 228 al.1, 229 al. 1 lit. d si al. 2 lit. b din C.p.

Sentinţă penală 252/2015 din 23.01.2015


Dosar nr. 18614/280/2014

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

SENTINŢĂ PENALĂ Nr. 252/2015

Şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE G.C.V.

Grefier F.S.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti reprezentat prin procuror

B.C.

Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe inculpatii M.G.R., M.A., S.V.Oşi pe parte vătămată SC General Trust Argeş SRL, având ca obiect furtul (art.228 NCP) al.1, 229 al.1 lit. d si al.2 lit. b din C.p. cu aplic. art.77 al. 1 lit. a din C.p. si cu apl. art.41 al. 1 din C.p., art. 48 din c.p. rap.la art. 228 al.1, 229 al. 1 lit. d si al. 2 lit. b din C.p.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinită, fara citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invedereaza ca dezbaterile in fond asupra cauzei au avut loc in şedinţa publica din data de 22.01.2015, susţinerile parţilor si concluziile reprezentantului Parchetului fiind consemnate în scris in încheierea de rămânere in pronuntare din acea data, încheiere ce face parte integranta din prezenta sentinţa.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, reţine următoarele:

Prin rechizitoriul numărul 5011/P/2014 din data de 25.07.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 30.07.2014 sub număr de dosar 18614/280/2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor: M.G.R., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat , prevăzută de art. 228 al. 1 c. p şi art. 229 al. 1 lit. d şi al. 2 lit. b  C.p. cu aplic. art. 77 al. 1 lit. a in condiţiile art. 41 al. 1 din CP., M.A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 48 rap. la art. 228 al. 1 c. p şi art. 229 al. 1 lit. d şi al. 2 lit. b  C.p. cu aplic. art. 77 al. 1 lit. a in cond. art 41 al. 1 din CP. şi  S.V.O, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat , prevăzută de art. 48 rap. la art. 228 al. 1 c. p şi art. 229 al. 1 lit. d şi al. 2 lit. b  c.p. cu aplic. art. 77 al. 1 lit. a C.p.

În cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut, în esenţă, că în data de 05.07.2014 inculpatul M.G.R. a sustras, ajutat de către inculpaţii M.A. şi S.V.O, ulterior pătrunderii fără drept, prin escaladare, în sediul profesional al Sc General Trust Argeş Srl, mai multe bunuri, respectiv un aparat de sudură, instalaţii electrice auto şi alte piese auto, aparţinând persoanei vătămate SC General Trust Argeş SRL.

Situaţia de fapt mai sus menţionată a fost reţinută în baza următoarelor  mijloace de probă: declaraţia persoanei vătămate (f. 24-26), proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe foto (f. 30-39), proces-verbal de confirmare întocmit de către agenţii de securitate din cadrul Quartz Security Control (f. 40), proces-verbal de investigaţii la Spitalul Judeţean Argeş- Secţia UP (f. 41), proces-verbal de investigaţii cu privire la citirea cipului încrustat în cabalina ce a tractat atelajul hipo (f. 44), proces verbal de predare-primire (f. 45), declaraţiile martorilor P.M., B.I.C., V.A., R.M.S., G.A. (f. 46-63), procese-verbale de recunoaştere după planşă fotografică şi planşe foto aferente (f. 65-124), declaraţiile inculpatului M.G.R. (f. 133-134, 136-137,140-143), declaraţiile inculpatului M.A. (f. 151-152, 154-155,158-161), declaraţiile inculpatului S.V.O (f. 169-179), alte înscrisuri.

S-a mai învederat în actul de inculpare faptul că inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor.

În cursul judecăţii, inculpaţii, la termenul din data de 11.12.2014, s-au prevalat de dreptul de a nu da nicio declaraţie, precizând doar că recunosc săvârşirea faptelor şi îşi menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală.

Ca urmare a faptului că instanţa a constatat îndeplinite condiţiile pentru aplicarea procedurii speciale de judecată, în faza de judecată nu au fost administrate alte probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere, depuse la dosar de inculpaţi (f. 188-198).

La dosarul cauzei au fost înaintate, la solicitarea instanţei cazierele judiciare ale inculpaţilor (f. 103-106).

De asemenea, au fost înaintate următoarele înscrisuri: relaţii scrise, emise de Penitenciarul Colibaşi (f. 129-131), Sentinţa penală nr. 398/22.02.2011 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin nerecurare la data de 16.03.2011 (f. 140-147), Sentinţa penală nr. 334/10.02.2010, definitivă prin Decizia penală nr. 819/MF/R/16.12.2010 a Curţii de Apel Piteşti (f. 148-153), Decizia nr. 13/MF/20.05.2010 a Tribunalului Argeş (f. 154-161),  Decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 819/R/16.12.2010 (f. 162-167),  Sentinţa penală nr. 684/14.04.2009 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin Decizia penală nr. 240/R/08.04.2010 a Curţii de Apel Piteşti (f. 168-172), Decizia penală nr. 22/MF/10.12.2009 a Tribunalului Argeş (f. 173-179), Decizia penală nr. 240/R/08.04.2010 a Curţii de Apel Piteşti (f. 180-185).

Partea vătămată SC General Trust Argeş SRL, prin adresa nr. 1976/08.07.2014 a învederat că bunurile sustrase au fost recuperate şi nu se constituie parte civilă în cauză (f. 28 d.u.p.).

Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Potrivit declaraţiei inculpatului M.G.R. (f. 140-142 dup), coroborată cu cele ale inculpaţilor M.A. (f. 158-161) şi S.V.O (f. 176-179) rezultă că în data de 05.07.2014, în jurul orelor 11.00, cei trei inculpaţi au plecat de la domiciliul inculpatului M.A. cu un atelaj hipo pentru a căuta materiale feroase.

Când au ajuns în zona hotelului Celly, situat în apropierea autostrăzii Bucureşti – Piteşti au observat în curtea SC General Trust Argeş SRL, mai multe bunuri din material feros, şi au hotărât să pătrundă în incinta curţii societăţii cu scopul de a le sustrage.

Astfel, inculpaţii s-au deplasat cu atelajul hipo în spatele curţii acestei societăţi şi, deoarece gardul era destul de înalt, inculpatul M.G.R. l-a escaladat, fiind ajutat de inculpaţii S.V.O şi A..

După ce a pătruns în incinta respectivului sediu profesional inculpatul M.G.R. a sustras un aparat de sudură, instalaţii electrice auto şi alte piese auto. Inculpatul a improvizat un suport pentru a sări gardul împrejmuitor al societăţii, după care a înmânat bunurile sustrase inculpaţilor M.A. şi S.V.O. După înmânarea bunurilor indicate în cele de mai sus peste gard, inculpatul M.G.R. a părăsit incinta societăţii şi împreună cu ceilalţi doi inculpaţi au început să încarce bunurile sustrase în căruţa cu care anterior se deplasaseră.

Când inculpatul M.G.R. a dorit să se întoarcă în incinta societăţii pentru a sustrage şi alte bunuri a observat un echipaj de la firma de pază şi protecţie Quartz Security Control.

În acest context, inculpaţii au abandonat bunurile sustrase şi au început să fugă cu atelajul hipo, fiind urmăriţi de către echipajul firmei de pază. Întrucât drumul pe care au încercat inculpaţii să-şi asigure scăparea prezenta denivelări, căruţa s-a dezmembrat, iar inculpaţii S.V.O şi M.A. au reuşit să sară din căruţă şi să fugă, inculpatul M.G.R. fiind prins şi imobilizat de membrii echipajului firmei de pază până la sosirea organelor de poliţie.

Aspectele faptice sus menţionate reies şi din declaraţiile martorilor P.M., R.M.S., V.A., G.A. şi B.I.C..

În drept, fapta inculpatului M.G.R. din data de 05.07.2014, de a sustrage, ajutat de către inculpaţii M.A. şi S.V.O, ulterior pătrunderii fără drept, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în sediul profesional al SC General Trust Argeş SRL, mai multe bunuri, respectiv un aparat de sudură, instalaţii electrice auto şi alte piese auto, aparţinând persoanei vătămate SC General Trust Argeş SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b din Codul penal cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a din Codul penal şi cu aplicarea art. 41 alin. 1 coroborat cu 43 alin. 5 din Codul penal.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului M.G.R.(f. 104-105), reiese că prin Sentinţa penală nr. 1617 din 29.08.2011 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin Decizia Penală nr. 549 din 03.10.2011 a Tribunalului Argeş s-a dispus repunerea în individualitatea lor a pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 396/2011, Sentinţa penală nr. 684/2009, Sentinţa penală nr. 72/2008, Sentinţa penală nr. 2136/2005 şi Sentinţa penală nr.  334/2010, fiind aplicată o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni, menţinută revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 2136/2005, M.G.R, având de executat 3 ani şi 6 luni închisoare.

A fost arestat la data de 12.04.2010 şi liberat condiţionat la data de 23.09.2013, având un rest rămas neexecutat de 17 zile.

În consecinţă, se constată că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat,  în stare de recidivă postexecutorie, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 41 alin. 1, coroborat cu art. 43 alin. 5 C.p.

Fapta inculpatului M.A., care, în data de 05.07.2014, împreună cu inculpatul S.V.O, l-a ajutat pe inculpatul M.G.R., atât să pătrundă fără drept, prin escaladare, în sediul profesional al SC General Trust Argeş SRL, de unde acesta a sustras mai multe bunuri, respectiv un aparat de sudură, instalaţii electrice auto şi alte piese auto, aparţinând persoanei vătămate SC General Trust Argeş SRL, cât şi să treacă bunurile sustrase peste gardul societăţii, şi să le încarce în mijlocul de transport, în urma unei înţelegeri prealabile ,întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 48 din Codul penal rap. la art. 228 alin. 1 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b din Codul penal cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a din Codul penal şi cu aplicarea art. 41 alin. 1 coroborat cu art. 43 alin. 5 din Codul penal.

Din cuprinsul fişei de cazier judiciar a inculpatului M.A. rezultă că prin Sentinţa penală nr. 398 din 22.02.2011 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin nerecurare la data de 09.03.2011, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzut de art. 208 alin. 1 209 alin. l lit. a, i, g din Codul penal 1969, fiind liberat condiţionat la data de 06.02.2013, având un rest de pedeapsă, rămas neexecutat de 221 de zile.

Se constată că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat, în stare de recidivă postexecutorie, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 41 alin. l coroborat cu art. 43 alin. 5 din Codul penal.

Fapta inculpatului S.V.O, care, în data de 05.07.2014, împreună cu inculpatul M.A., l-a ajutat pe inculpatul M.G.R., atât să pătrundă fără drept, prin escaladare, în sediul profesional al SC General Trust Argeş SRL, de unde acesta a sustras mai multe bunuri, respectiv un aparat de sudură, instalaţii electrice auto şi alte piese auto, aparţinând persoanei vătămate SC General Trust Argeş SRL, cât şi să treacă bunurile sustrase peste gardul societăţii, şi să le încarce în mijlocul de transport, în urma unei înţelegeri prealabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 48 din Codul penal raportat art. 228 alin. 1 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b din Codul penal cu aplicarea 77 alin. 1 lit. a din Codul penal.

Referitor la infracţiunea de furt calificat, există o acţiune de luare a unui bun din detenţia posesorului legal, fără consimţământul acestuia, producându-se rezultatul prevăzut de lege, respectiv o micşorare a patrimoniului părţii vătămate, între acţiune şi urmarea socialmente periculoasă existând un raport de cauzalitate directă. Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu intenţie directă, urmărind producerea rezultatului păgubitor, existând şi scopul însuşirii pe nedrept a bunurilor sustrase.

De asemenea, în cazul infracţiunilor de complicitate la furt calificat, inculpaţii S.V.O şi M.A. au ajutat la realizarea elementului material al infracţiunii de furt calificat.

S-a reţinut varianta calificată a infracţiunii de furt, prevăzută de art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 3 C.p., deoarece furtul a fost realizat prin escaladarea gardului împrejmuitor şi violarea sediului profesional al părţii civile.

De asemenea, s-a reţinut pentru cei trei inculpaţi circumstanţa agravantă, prevăzută de art. 77 alin. 1 lit. a C.p., respectiv săvârşirea infracţiunii de trei persoane împreună, în condiţiile complicităţii concomitente.

La individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpaţilor pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor, instanţa va reţine criteriile prevăzute de art. 74 N.C.p., respectiv  împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Referitor la inculpatul M.G.R., se constată că acesta este cetăţean român, în vârstă de 24 de ani, fără studii, fără ocupaţie, căsătorit şi are numeroase antecedente penale.

Acesta are în întreţinere 3 copii minori.

Inculpatul M.A. este cetăţean român, în vârstă de 24 de ani, fără studii, fără ocupaţie, necăsătorit şi are numeroase antecedente penale.

Inculpatul S.V.O este cetăţean român, în vârstă de 26 de ani, fără studii, fără ocupaţie, necăsătorit, cunoscut cu antecedente penale.

Inculpatul are 3 copii minori.

Reţine de asemenea instanţa că infracţiunea săvârşită este de o gravitate deosebită, valoarea bunurilor sustrase, fiind considerabilă.

Faptul că prejudiciul a fost recuperat nu poate fi reţinut în favoarea inculpaţilor, având în vedere că acest aspect nu s-a datorat conduitei acestora.

În plus, trebuie observată şi uşurinţa cu care inculpaţii au luat hotărârea sustragerii bunurilor, intenţia acestora fiind spontană.

Conduita inculpaţilor după săvârşirea infracţiunilor a fost de recunoaştere a faptei săvârşite, sens în care sub acest aspect se va da eficienţă dispoziţiilor art. 396 alin. 10 C.p.p., privind reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege.

Faţă de toate aceste circumstanţe reale şi personale instanţa va aplica inculpaţilor M.G.R. şi M.A. pedeapsa de 3 ani închisoare, luând în calcul faptul că inculpaţii au săvârşit infracţiunea în stare de recidivă postexecutorie, liberarea condiţionată fiind recent dispusă, prin raportare la data săvârşirii prezentei infracţiuni. Totodată, la stabilirea pedepsei s-a avut în vedere şi circumstanţa agravantă a săvârşirii infracţiunii de trei persoane împreună.

Având în vedere faptul că în privinţa inculpatului S.V.O, nu s-a reţinut starea de recidivă, instanţa va aplica acestuia pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Pedepsele, astfel stabilite, vor fi executate potrivit dispoziţiilor art. 60 N.C.p.

În baza art. 72 alin. 1 N.C.p. instanţa va deduce din pedepsele aplicate, pentru fiecare inculpat în parte, durata reţinerii din data de 05.07.2014 şi a arestării preventive din data de 06.07.2014 la zi.

Instanţa constată faptul că inculpaţii sunt şi în prezent arestaţi preventiv. Analizând această măsură, instanţa va avea în vedere că în cauză a reţinut existenţa unor probe din care reiese cu certitudine săvârşirea infracţiunilor de către inculpaţi, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 223 C.p.p. vizând săvârşirea unei fapte de natură penală. De asemenea, instanţa consideră că pericolul concret, pe care inculpaţii îl prezintă pentru ordinea publică subzistă şi la acest moment ţinând cont de criteriile analizate la momentul dispunerii executării pedepsei şi în special de circumstanţele de ordin personal, respectiv numeroasele antecedente penale care demonstrează obişnuinţa săvârşirii de infracţiuni, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 223 alin. 2 C.p.p. Faţă de acestea, constatând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, în baza art. 399 C.p.p. instanţa va dispune menţinerea acesteia cu privire la inculpaţii M.G.R., M.A. şi S.V.O.

Ca urmare a aplicării unei pedepse cu închisoarea, în baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal raportat la 65 N.C.p. va interzice inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b N.C.p.

De asemenea, va aplica inculpaţilor, cu titlu de pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b N.C.p. pe o perioadă de 3 ani. 

Aplicarea acestei pedepse complementare se impune având în vedere că infracţiunea săvârşită de inculpaţi implică din partea acestora un grad ridicat de ignorare a valorilor sociale ocrotite de lege ce este incompatibil cu profilul psihologic pe care trebuie să îl îndeplinească o persoană care exercită o autoritate publică.

În ceea ce priveşte latura civilă, va constata că persoana vătămată SC General Trust Argeş SRL nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În temeiul art. 274 alin 1 şi 2 N.C.p.p. va obliga pe inculpaţii M.G.R., M.A. şi S.V.O să achite către stat suma de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (fiecare câte 500 de lei), din care suma de 1000 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.

Cheltuielile judiciare constând în onorariul avocatului din oficiu în sumă de 900 de lei (300 de lei pentru fiecare inculpat, respectiv delegaţie nr. 3643/28.08.2014), vor rămâne în sarcina statului conform art. 274 alin. 1 teza finală N.C.p.p. şi se vor plăti din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

I. Condamnă pe inculpatul M.G.R., in prezent incarcerat la PNT Colibasi,  la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1 combinat cu art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b N.C.p. cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a şi art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 N.C.p. în condiţiile art. 396 alin. 10 N.C.p.p. (faptă săvârşită la data de 05.07.2014), parte vătămată fiind SC General Trust Argeş SRL.

Pedeapsa va fi executată în condiţiile art. 60 N.C.p.

În baza art. 65 N.C.p. aplică inculpatului pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b N.C.p. 

Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b N.C.p. pe o perioadă de 3 ani.

Conform art. 399 alin. 1 N.C.p.p. menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul M.G.R..

În baza art. 72 alin. 1 N.C.p. compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 05.07.2014 şi a arestării preventive din data de 06.07.2014 la zi.

II. Condamnă pe inculpatul M.A., incarcerat la PNT Colibasi, la pedeapsa de 3 ani  închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 48 alin. 1 raportat la art. 228 alin. 1 combinat cu art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b N.C.p. cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a şi art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 N.C.p. în condiţiile art. 396 alin. 10 N.C.p.p. (faptă săvârşită la data de 05.07.2014), parte vătămată fiind SC General Trust Argeş SRL.

Pedeapsa va fi executată în condiţiile art. 60 N.C.p.

În baza art. 65 N.C.p. aplică inculpatului pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b N.C.p. 

Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b N.C.p. pe o perioadă de 3 ani.

Conform art. 399 alin. 1 N.C.p.p. menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul M.A..

În baza art. 72 alin. 1 N.C.p. compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 05.07.2014 şi a arestării preventive din data de 06.07.2014 la zi.

III. Condamnă pe inculpatul S.V.O. in prezent incarcerat la PNT Colibasi,  la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni  închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 48 alin. 1 raportat la art. 228 alin. 1 combinat cu art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b N.C.p. cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a N.C.p. în condiţiile art. 396 alin. 10 N.C.p.p. (faptă săvârşită la data de 05.07.2014), parte vătămată fiind SC General Trust Argeş SRL.

Pedeapsa va fi executată în condiţiile art. 60 N.C.p.

În baza art. 65 N.C.p. aplică inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b N.C.p. 

Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b N.C.p. pe o perioadă de 3 ani.

Conform art. 399 alin. 1 N.C.p.p. menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul S.V.O.

În baza art. 72 alin. 1 N.C.p. compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 05.07.2014 şi a arestării preventive din data de 06.07.2014 la zi.

Constată că persoana vătămată SC General Trust Argeş SRL nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În temeiul art. 274 alin 1 şi 2 N.C.p.p. obligă pe inculpaţii M.G.R., M.A. şi S.V.O. să achite către stat suma de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (fiecare câte 500 de lei), din care suma de 1000 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.

Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2015.

Preşedinte,

G.C.V.

Grefier,

F.S.