FURT CALIFICAT
SENTINŢA PENALĂ Nr. 50/2012
Şedinţa publică de la 06 August 2012
PREŞEDINTE: A. P.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi nr. 759/P/2010/27.02.2012 înregistrat la Judecătoria Buhuşi sub nr. 321/199/09.03.2012, s-a dispus punerea in mişcare a acţiunii penale şi trimiterea in judecată a inculpatului B. C., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al. 1-209 al. 1, lit. g, i, cu aplicarea art. 41 al. 2 şi 37 lit.a,b C. pen.
S-a reţinut în sarcina sa că în noaptea de 06/07.2010 a sustras prin efracţie din locuinţa părţii vătămate C.J.din oraşul B. bunuri diverse, cauzând acesteia un prejudiciu evaluat la suma de 24.983 lei.
Inculpatul a fost legal citat, s-a prezentat în instanţă şi a recunoscut săvârşirea faptelor aşa cum au fost reţinute prin rechizitoriu, solicitând să se judece potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. pr. pen.
Inculpatul nu şi-a propus probe în circumstanţiere.
Partea vătămată C., prezentă la instanţă s-a constituit parte civilă cu suma de 8000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerecuperate.
Partea vătămată D.nu s-a constituit parte civilă în cauză întrucât nu a cumpărat bunuri de la inculpat.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 06/07.09.2010, inculpatul, prin efracţie, a sustras din locuinţa părţii vătămate C., bunuri evaluate de partea vătămată la suma de 24.973 lei.
Astfel, în seara de 06.09.2010, inculpatul a trecut prin faţa imobilului părţii vătămate situat pe strada L. din oraşul B. şi, constatând în urma observării zonei că în casă nu locuieşte nimeni, a luat hotărârea de a sustrage bunuri. După lăsarea întunericului, în jurul orelor 22,00 inculpatul a pătruns în curtea părţii vătămate prin forţarea zăvorului de la poarta de acces, iar de aici a pătruns în locuinţă după ce a forţat intrarea cu ajutorul unei şurubelniţe. În imobil inculpatul a descuiat cu cheile găsite în locuinţă toate încăperile casei. Din mai multe camere ale locuinţei şi din garaj, inculpatul a sustras bunuri, după cum urmează: o combină muzicală, seturi de lenjerii de pat, seturi de pături, seturi de vase de bucătărie, produse cosmetice, truse de scule, o motocositoare, un aparat de sudură, o motocicletă marca „Honda”-125, o bicicletă de damă şi o roabă. Bunurile cu excepţia motocicletei şi a bicicletei au fost transportate la domiciliul său şi al fraţilor săi cu roaba găsită în garajul părţii vătămate, inculpatul efectuând în cursul nopţii mai multe drumuri, între orele 22,44-24,00.
La data de 09.09.2010 B. a fost prins în flagrant de către Poliţia oraşului B. în timp ce comitea un alt furt, fiind reţinut şi apoi arestat preventiv la data de 10.09.2010 de către Judecătoria B.. Mai multe dintre aceste bunuri au fost vândute de către inculpat şi fraţii acestuia, aceştia din urmă necunoscând provenienţa bunurilor, unor vecini şi unor persoane necunoscute.
O parte a bunurilor sustrase a fost recuperată de către organele de Poliţie de la cumpărătorii de bună credinţă. în cursul anului 2011, după identificarea autorului, fiind restituite părţii vătămate.
Martorul S. a relatat că la data de 17.02.2011, B. – fratele inculpatului, a venit la domiciliul său şi i-a solicitat împrumut suma de 400 Euro, lăsându-i garanţie o motocicletă de culoare argintie marca Honda. La data de 25.03.2011i s-a restituit suma împrumutată ,iar martorul la rândul său a restituit motocicleta.
La rândul său partea vătămată D. a arătat că în mai multe rânduri a cumpărat de la fraţii inculpatului mai multe bunuri ,dar nu a ştiut că provin din furt.
Situaţia de fapt reţinută rezultă din declaraţia inculpatului la urmărirea penală, coroborată cu cea a părţii vătămate, cu cele ale martorilor audiaţi la urmărirea penală, cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiile aferente, cu dovezile de ridicare şi predare ale bunurilor sustrase.
Instanţa va dispune schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea dispoziţiilor art.41 al.2 cod penal acestea ne fiind aplicabile în cauză.
În drept, fapta inculpatului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. g,i cod pen.
Instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art.37 lit.a,b cod penal cu privire la starea de recidivă post executorie şi post condamnatorie.
Starea de recidivă post executorie rezultă din aceea că inculpatul are numeroase condamnări: 3ani închisoare – aplicată prin s.p. 34/2001 a Judecătoriei B.; 3 ani şi 10 luni închisoare – aplicată prin s.p.472/2004 a Judecătoriei B..
Starea de recidivă post condamnatorie rezultă din faptul că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare prin s.p.178/2003 a Tribunalului N. fiind arestat la data de 07.08.2003 şi liberat condiţionat la 21.10.2009 rămânându-i un rest neexecutat de 838 de zile închisoare. Fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită în intervalul de timp de la liberare până la împlinirea duratei pedepsei.
Prin s.p.113/19.12.2011 a Judecătoriei B. acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare instanţa dispunând revocarea liberării condiţionate pentru restul de 838 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p.178/2003 a Tribunalului N.
Inculpatul a fost arestat la data de 09.09.2010 şi liberat la 03.04.2012.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al infracţiunii, împrejurările comiterii ei cuantumul mare al prejudiciului, dar şi persoana inculpatului care are numeroase condamnări, este recidivist, fără ocupaţie, nu a recuperat în totalitate prejudiciul şi este predispus la săvârşirea de fapte penale.
Urmează ca instanţa să dea eficienţă prevederilor art. 3201 al. 7 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea proceselor şi să reducă cu o treime limitele de pedeapsă prevăzută de lege.
Faţă de circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului instanţa apreciază că scopul preventiv-educativ poate fi atins numai cu executare în regim de detenţie.
Urmează ca instanţa să constate revocată liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 838 de zile închisoare (2 ani, 3 luni, 18 zile), rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p3267/2006 a Judecătoriei B..
Va repune în individualitate pedeapsa de 2 ani, 3luni, 18 zile închisoare aplicată prin s.p.113/19.12.2011 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală 262/08.03.2012 a Curţii de Apel B. în pedepsele rezultante de:
1 ) 2 ani, 3 luni, 18 zile închisoare compusă din pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăz. de art. 208 al.1-209 al.1 lit. g,i Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, art. 37 lit.a,b Cod penal şi art.74 lit. c şi 76 lit. d Cod penal, art. 13 Cod penal şi art. 320/1 Cod procedură penală şi restul de 838 de zile închisoare (2 ani, 3 luni, 18 zile) rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.3267/2006 a Judecătoriei B., pentru care s-a dispus revocarea liberării condiţionate conf. art. 61 Cod penal;
2) 2 ani, 3 luni, 18 zile închisoare compusă din pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăz. de art. 192 al.l Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, art. 37 lit. a,b Cod penal, art. 74 lit. c, 76 lit. e, art. 13 Cod penal şi art. 320 Cod procedură penală, precum şi restul de 838 de zile închisoare (2 ani, 3 luni, 18 zile) rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.3267/2006 a Judecătoriei B., pentru care s-a revocat liberarea condiţionată conf. art. 61 Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b cod penal şi 36 al.1 cod penal va contopi pedepsele de 1 an şi respectiv 3 luni închisoare aplicate prin s.p.113/2011 a Judecătoriei B. cu pedeapsa aplicată în cauză, – faptele fiind concurente.
În temeiul art. 39 al.2 C.pen va contopi pedeapsa rezultantă cu restul de 838 de zile închisoare (2 ani, 3luni, 18 zile) rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p.3267/2006 a Judecătoriei B..
În temeiul art. 71 al..2 C.pen. şi în lumina hotărârilor CEDO în cauzele Sabou şi Pârcălab împotriva României şi Hirst contra Marii Britanii va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a IIa, b cod penal , exercitarea funcţiilor la care se referă textul de mai sus, fiind incompatibilă cu pedeapsa închisorii.
În temeiul art.36 al.3 va computa din pedeapsa de executat perioada reţinerii de 24 de ore pe data de 09.09.2010 şi a arestului de la 10.09.2010 la 03.04.2012.
Va anula formele de executare emise în baza s.p.113/2011 a Judecătoriei B..
În ceea ce priveşte latura civilă , având în vedere că inculpatul a fost de acord cu plata despăgubirilor, instanţa în temeiul art.14,346 C.pr.pen. şi art.1357 şi următoarele cod civil, va obliga inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea vătămată Cozma Jeni , conform declaraţiei de constituire parte civilă.
Va lua act că partea vătămată D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Va dispune plata din fondurile M.J a onorarului pentru apărător oficiu la instanţă, pentru inculpat.
Red.P.A.24.08.2012
Judecătoria Târgu Bujor
Furt calificat
Judecătoria Buhuși
Furtul calificat
Tribunalul Bistrița Năsăud
Furt calificat. Diferenţe faţă de abuzul de încredere
Judecătoria Câmpina
INFRACTIUNEA DE FURT CALIFICAT PREV. DE ART. 228 ALIN.1-229ALI. 1 LIT. D CP
Judecătoria Pașcani
Săvârşirii infracţiunilor de furt calificat prev. de art. 228 alin.1 cu 229 alin.1 lit.b, d şi alin.2 lit. b Cod pen precum şi o infracţiune de complicitate la furt calificat art. 228 alin.1 cu 229 alin.1 lit.b C.penal cu aplic. art. 48 alin.1 Cod pen,