Furtul calificat

Sentinţă penală 104 din 19.07.2010


Tip speţă: sentinta penală 104

Titlu: furt calificat

Data speţă: 19.07.2010

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, nr. 544/P/14.12.2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului minor B. C. A. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. g, i, Cod penal, cu aplicarea art. 99 al. 2 Cod penal.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că în noaptea de 06/07.06.2009 în jurul orei 20.00 a pătruns cu ajutorul unei chei în locuinţa părţii vătămate T. G. de unde a sustras bunuri în valoare de peste 200 lei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În noaptea de 06/07.06 2009, în jurul orei 20.00 a mers la domiciliul părţii vătămate cunoscând că nu este acasă şi folosindu-se de o cheie potrivită a descuiat uşa locuinţei de unde a sustras o combină muzicală marca „Domotec” cu boxe şi 3 cd-uri.

Bunurile sustrase au fost duse în comuna B., judeţul N. la locuinţa bunicii sale iar ulterior le-a vândut lui L. V. zis „Corici”, care la rândul său le-a vândut numitului S.A..

Prejudiciul cauzat părţii vătămate este de peste 200 lei. Partea vătămată a recuperat combina muzicală şi boxele dar nu a recuperat cd-urile în valoare de 60 lei.

Conform declaraţiei acestuia însă partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Inculpatul a recunoscut fapta săvârşită.

Fapta de mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al.1-209 al. 1 lit. g, i Cod penal şi este probată cu sesizarea şi declaraţiile părţii vătămate, procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, dovezile de predare primire a bunurilor sustrase, declaraţiile martorilor din lucrări, coroborate cu declaraţiile inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal, cuantumul prejudiciului dar şi pedeapsa inculpatului care este minor, a avut o poziţie sinceră, a mai fost condamnat la pedeapsa de 4 luni respectiv 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform sentinţei penale 46/2010 şi respectiv 95/2010 ale Judecătoriei Buhuşi, faptele pentru care a fost condamnat fiind concurente între ele cât şi cu fapta dedusă judecăţii.

Instanţa va aplica inculpatului dispoziţiile art. 99 al. 2 Cod penal, art. 109 Cod penal, inculpatul fiind minor precum şi dispoziţiile art. 74 lit. c şi 76 lit. d Cod penal privind circumstanţele atenuante.

Expertiza medico-legală psihiatrică concluzionează că inculpatul are capacitate psihică de apreciere critică asupra faptei faţă de care discernământul este păstrat.

Din raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău rezultă că a fost influenţat negativ de comportamentul infracţional al unchiului său matern. Inculpatul are un comportament structurat în timp iar familia nu prezintă garanţii morale şi financiare pentru reintegrarea acestuia în societate.

Instanţa apreciază că scopul preventiv al pedepsei poate fi atins fără executare în regim de detenţie.

Urmează ca instanţa în temeiul art. 85 Cod penal să anuleze suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 46/2010 a Judecătoriei Buhuşi. Va anula şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 95/2010 a Judecătoriei Buhuşi definitive prin neapelare.

Urmează ca în temeiul art. 36 al. 1 coroborat cu art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal să contopească pedepsele de 4 luni şi 6 luni închisoare cu pedeapsa aplicată în cauză în pedeapsa  cea mai grea, faptele fiind concurente.

Va stabili termenul de încercare conform art. 110 Cod penal şi va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

Având în vedere jurisprudenţa CEDO în sensul că interzicerea dreptului de a vota încalcă art. 3 din Protocolul adiţional(cauza Hirst contra Marii Britanii) instanţa va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a Cod penal pe durată şi în condiţiile art. 71 al. 2 Cod penal.

În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal, instanţa va suspenda pedeapsa accesorie

aplicată inculpatului.

Va constata că inculpatul este arestat preventiv într-o altă cauză.

În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală, 998 Cod civil şi 1000 al. 2 Cod civil va lua act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 118 lit. e Cod penal, va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 60 lei dobândită prin infracţiune şi nerestituită părţii vătămate.

Urmează ca instanţa să anuleze formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 46/2010 şi 95/2010 ale Judecătoriei Buhuşi.

Va dispune plata din fondurile MJLC a onorariului pentru apărător oficiu la urmărirea penală şi instanţă pentru inculpat.

P.A.

1

Domenii speta