Ordonanţă de plată

Sentinţă civilă 1370 din 22.10.2014


Dosar nr. 1944/308/2014

Operator de date cu caracter personal 3192

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA

CIVIL

ÎNCHEIEREA Nr. 1370/2014

Şedinţa publică de la 22 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE Gabriela Boşoteanu

Grefier Anca Bichis

Pe rol pronunţarea cauzei civile privind pe creditoarea SC T. SRL PRIN REPREZENTANT LEGAL şi pe debitoarea SC C.D.L.J. SRL PRIN REPREZENTANT LEGAL, având ca obiect ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20.10.2014, iar susţinerile şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când Judecătoria având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru azi, 22.10.2014 .

INSTANŢA

Prin cererea de emitere a ordonanţei de plată formulată de reclamanta SC T. SRL, la 16.09.2014 împotriva pârâtei SC COM D.L. Jr. SRL s-a cerut anularea ordonanţei împotriva societăţii debitoare pentru plata sumei de 2400 euro, echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând contravaloare factură fiscală nr. MST 00000000455/11.06.2014, neachitată de către debitoare.

În motivarea cererii a arătat că între societatea creditoare şi societatea debitoare a intervenit Comanda de transport nr. 15/04.06.2014 prin care aceasta din urmă şi-a asumat obligaţia de a transporta 20 mc lemn de foc, pentru creditoare către beneficiarul EMA Electromaschinenbau din Austria, 8572 Barnach, Hemmerberg 72. Această comandă prevedea ca data de încărcare, data de 06.06.2014 şi de descărcare la 10.06.2014, în Austria. În acest sens creditoarea a emis Avizul de însoţire primar pentru material lemnos nr. 2180169/06.06.2014 necesar transportului efectuat de debitoare, ce însoţea marfa transportată de aceasta cu ansamblu auto (TIR) înmatriculat cu nr. B 112 CDJ şi B 212 CDJ. S-a emis, de asemenea şi scrisoarea de transport (CMR), ca act necesar şi doveditor al transportului, act care nu i-a fost încă înapoiat de către debitoare, ca dovadă că acest transport a ajuns la destinaţie şi a fost semnat ca atare de către destinatar.  Însă, datorită faptului că acest transport efectuat de societatea debitoare a ajuns la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlag în data de 10.06.2014, ora 15.30, acest aviz de însoţire marfă nr. 2180169/06.06.2014 era expirat din data de 09.06.2014, ora 10.00, astfel cum au constatat agenţii de Poliţie ai oraşului Nădlag, jud. Arad. Ca urmare se încheie procesul verbal seria AP nr. 0135190/10.06.2014 prin care societatea debitoare este sancţionată pentru încălcarea disp. art. 19 al. 1 lit. e coroborate cu  disp. art. 32 din Lg. Nr. 171/2010/R, pentru fapta de a fi transportat marfa pe ruta Sibiu – PTF Nădlag cu Avizul de însoţire primar nr. 2180169/06.06.2014 expirat din data de 09.06.2014. Sancţiunile aplicate au fost cea principală a amenzii contravenţionale în cuantum de 10.000 lei şi cea complementară de confiscare a mărfii, în tem. Art. 19 al. 1 din acelaşi act normativ Lg. Nr. 171/2010/R, adică a celor 32 mst de lemn, care erau transportaţi de către debitoare pentru societatea creditoare, în baza comenzii de transport. Conform art. 11 pct. 3 din Convenţia CMR de la Geneva din data de 19.05.1956 la care România a aderat prin Decretul nr. 451/20.11.1972” transportatorul este răspunzător ca şi un comisionar de consecinţele pierderii sau utilizării inexacte a documentelor menţionate în scrisoarea de trăsură şi care o însoţesc sau care i s-au predat”. În cazul de faţă societatea debitoare este responsabilă pentru neîncadrarea în termenul legal de valabilitate a avizului primar de însoţire nr. 2180169/06.06.2014, termen care este de 72 ore de la data plecării transportului. Mai mult, conf. art. 1959 al. 2 din C.civ., „ transportatorul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin întârzierea ajungerii la destinaţie…”. Potrivit  art. 1967 din C.civ., debitoarea, în calitate de transportator, avea obligaţia de a preda bunurile transportate la locul şi în condiţiile convenite… fiind răspunzător pentru prejudiciile cauzate prin întârziere. Potrivit art.  1968 din C.civ., obligaţia debitoarei este statuată clar de a transporta bunurile predate pentru transport până la destinaţie. Însă, aşa cum creditoarea a arătat, debitoarea nu şi-a îndeplinit această obligaţie din culpă proprie şi imputabilă prepuşilor săi, şoferii ansamblului auto (TIR) înmatricula cu nr.  B 112 CDJ şi B 212 CDJ, care nu au respectat termenul legal de 72 de ore pentru a ajunge la PTF Nădlag, în baza Avizului primar de însoţire marfă nr. 2180169/06.06.2014. Rezultă clar faptul că nu au fost îndeplinite  obligaţiile legale şi cele contractuale stabilite între părţi ca, din pricina întârzierii pe  care debitoarea a cauzat-o transportului pe care trebuia să-l efectueze, marfa societăţii creditoare a fost confiscată la PTF Nădlag şi se află acum în custodia Ocolului Silvic Pecica, jud. Arad, fiind predată de organele de poliţie care au dispus confiscarea acesteia în custodie spre păstrare, prin procesul verbal de dare în custodie nr. 124883/10.06.2014. Din cauza acestei întârzieri datorate exclusiv culpei debitoarei, marfa nu a ajuns la timp la destinatarul din Austria, beneficiarul şi cumpărătorul mărfii societăţii creditoare transportate de debitoare. Această marfă transportată de debitoare şi  confiscată din culpa acesteia, era cumpărată de beneficiarul din Austria, EMA ELECTROMASCHINENBAU  de la creditoare pentru suma de 2400 euro, conform facturii fiscale emise nr. MST 0000000454/06.06.2014. În urma acestei neîndepliniri a obligaţiei de livrare a mărfii către beneficiar, debitoarea ne-a cauzat un prejudiciu de 2400 euro echivalent cu preţul de achiziţie de către cumpărător/beneficiar, care a refuzat plata acestei mărfi, în mod întemeiat, având în vedere că aceasta nu i-a mai fost livrată din culpa debitoarei, în calitate de transportator. În acest sens, în urma discuţiilor purtate cu reprezentatul societăţii debitoare, iniţial acesta a ost de acord să suporte aceste costuri şi şi-a asumat culpa în neefectuarea transportului şi nelivrarea mărfii, sens în care s-a emis factura  MST00000000455/11.06.2014, pe care debitoarea a acceptat-o prin Aranjamentul de plată nr. 845/11.06.2014, aranjament prin care se obliga la plata acestei facturi până în data de 13.06.2014 şi care priveşte contravaloarea încărcăturii de lemn reţinute de poliţia Nădlag. Din acest aranjament de plată rezultă cu evidenţă că debitoarea şi-a acceptat şi îndeplinit obligaţia contractuală asumată de livrare marfă. Creditoarea şi-a arătat deschiderea spre negociere şi rezolvare a acestei situaţii pe cale amiabilă, însă discuţiile dintre creditoare şi debitoare nu au dus la nici un rezultat, având în vedere poziţia rigidă de care debitoarea a dat dovadă pe parcursul negocierilor. Deşi debitoarea şi-a recunoscut culpa prin Aranjamentul de plată, ulterior a  refuzat fără explicaţie sau temei să plătească această factură nr. 00000000454/2014. Creditoarea a fost de bună credinţă şi a achitat toate transporturile pe care debitoarea le-a efectuat şi care au ajuns la destinaţie, conform comenzii. Potrivit legii creanţa pe care o deţinem împotriva societăţii debitoare. Are caracterele cerute de lege pentru a constitui titlu executoriu şi a fi executată silit, prin forţa de constrângere a statului: este certă, lichidă şi exigibilă ( art. 662 coroborat cu art. 1013 din C.p.c.). Creditoarea consideră că sunt întrunite condiţiile cerute de disp. art. 1013 şi urm. din C.p.c., pentru admisibilitatea cererii creditoarei şi pentru emiterea ordonanţei de plată, în conf. cu art. 1021 al. 1 şi 3 C.p.c. Creditoarea a mai arătat că a efectuat procedura prealabilă prev. de art. 1014 din C.p.c.,  şi a formulat şi a trimis prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat o somaţie către debitoare, însă aceasta nu a răspuns în nici un fel acestei proceduri prealabile a somaţiei şi, astfel este nevoită să continue procedura judiciară în vederea recuperării creanţei.

Creditoarea şi motivat cererea în drept pe disp. art. 1013, 1015 şi urm. Din C.p.c., art. 113 al. 1 pct. 3 din C.p.c., privind competenţa teritorială a prezentei cereri de emitere a ordonanţei de plată.

A anexat împuternicirea avocaţială, taxa judiciară de timbru, comanda de transport nr. 15/04.06.2014, proces verbal seria AP nr. 0135190/10.06.2014, plus anexe, proces verbal de dare în custodie nr. 124883/10.06.2014, factura fiscală nr. MST 00000000454A/06.06.2014.

Pârâta a depus întâmpinare la data de 15.10.2014 solicitând suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea dosarului nr. 16377/280/2014 a Judecătoriei Ploieşti, având ca obiect plângere contravenţională împotriva procesului verbal de sancţionare contravenţională seria AP nr. 0135190/2014.

În considerentele plângerii a mai arătat că între debitoare şi creditoare au intervenit 3 comenzi 15/2014, 16/2014 şi 17/2014, prin care  debitoarea a efectuat 3 transporturi. În baza comenzilor creditoarea s-a obligat să achite debitoarei suma de 880 euro/transport. Corespondenţa dintre debitoare şi creditoare s-a purtat atât telefonic cât şi pe-mail. Avizele de însoţire a mărfii au fost transmise fără să se menţioneze data şi ora încărcării. Marfa transportată în baza comenzilor 16/2014 şi 17/2014 a fost încărcată în data de 06.06.2014 la începutul zilei, astfel că au ajuns în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlag în termenul legal. Marfa transportată în baza comenzii 15/2014 a fost încărcată mai târziu şi pe traseu şoferul de tir a întâmpinat restricţiile de circulaţie, ajungând la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlag, după expirarea celor 72 de ore. Debitoarea arată prin înscrisuri faptul că s-a stat la Punctul de Trecere a Frontierei mai mult de 12 ore. După întocmirea proceselor verbale de contravenţie, întocmite de către IPJ Arad prin care atât  debitoarea cât şi creditoarea au fost sancţionate, administratorul societăţii creditoare a început să facă presiuni asupra debitoarei prin care o obliga pe aceasta să plătească contravaloarea mărfurilor transportate, emiţând în acest sens factura 455/11.06.2014 nesemnată şi neştampilată de către debitoare. Administratorul societăţii creditoare a emis factura fiscală nr. 455/11.06.2014 prin care a menţionat „ că vinde debitoarei lemnul reţinut la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlag” şi angajamentul de plată nr. 845/11.06.2014 totodată făcând presiuni asupra debitoarei pentru semnarea angajamentului de plată. A profitat de ocazie, ameninţând că nu va descărca marfa şi nu va plăti transporturile ajunse la destinaţie dacă debitoarea nu semnează angajamentul de plată. Semnarea şi ştampilarea angajamentului de plată nu reprezintă o acceptare de plată a facturii fiscale nr. 455/11.06.2014. Consimţământul debitoarei a fost smuls prin violenţă. Potrivit art. 1217 C.civ. „ constituie violenţa şi temerea insuflată cu ameninţarea exerciţiul unui drept făcută cu scopul de a obţine avantaje injuste”. Exercitarea dreptului este deturnată de la scopul său şi capătă un caracter abuziv ceea ce este de natură să-l scoată de sub protecţia legii”. Tirurile care au efectuat transporturile în baza comenzilor nr. 16/2014 şi 17/2014 şi pe care creditoarea nu mai voia să le descarce, urmau să efectueze alte curse pentru care s-au semnat contracte, astfel că, debitoarea a fost forţată să semneze angajamentul de plată 845/11.06.2014. Creditoarea a indus debitoarei teama prin care a arătat că nu mai descarcă maşinile, aflate la destinaţie prin urmare debitoarea a semnat acest angajament de plată contrar voinţei acesteia. Debitoarea contestă angajamentul de plată, apărarea presupune administrare de probe incompatibile cu procedura ordonanţei de plată şi mai mult decât atât debitoarea a contestat procesul verbal de contravenţie seria AP nr. 0135190/2014 care este în curs de soluţionare la Judecătoria Ploieşti. Creditoarea nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă deoarece nu  sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 662 C.p.c. Debitoarea mai invocă şi forţa majoră întrucât restricţiile de circulaţie nu depind de transportator. Potrivit al. 2 art. 1959 din C.civ., „transportatorul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin întârzierea ajungerii la destinaţie, cu excepţia cazului fortuit şi a forţei majore.

În probaţiune debitoarea solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, audierea martorilor, adresa la CNADNR prin care se comunică restricţiile de circulaţie din acea perioadă.

În drept, art. 209 şi art. 1018 C.p.c., art. 1616 şi urm. Din C.civ.

A depus la aceeaşi dată cerere reconvenţională contra reclamantei pentru emitere ordonanţă de plată pentru suma de 600 euro, reprezentând transportul realizat în baza comenzii nr. 15/2014 până la Punctul de trecere al Frontierei Nădlag, rămas neachitat de către reclamantă.

Prin Încheierea din 20.10.2014 instanţa a disjuns cererea reconvenţională din acest dosar, formându-se nr. dosar nou 2349/308/2014 al Judecătoriei Sighişoara cu termen la 10.11.2014 C1.

Cu privire la cererea de suspendare a judecăţii, instanţa a dispus respingerea ei, având în vedere că durata procedurii de ordonanţă de plată este de 45 de zile, recomandarea finalizării procedurii de emiterea ordonanţei de plată de 45 zile de la introducerea cererii, conform art. 1022 al. 1 C.p.c.

Instanţa reţine din înscrisurile depuse la dosar şi din explicaţiile şi lămuririle părţilor următoarele:

Între reclamantă şi pârâtă a intervenit comanda de transport nr. 15 din 4.06.2014, prin care pârâta s-a obligat să efectueze transport de lemne de foc, 20 mc (32 mst) pentru reclamantă către beneficiarul Ema Electromaschinenbau din Austria 8572 Barnbach, Hemmerberg 72, pentru suma de 880 euro/transport. Încărcarea trebuia să aibă loc la 06.06.2014 şi descărcarea în Austria la 10.06.2014. Avizul de însoţire al mărfii avea nr. 2180169/06.06.2014 şi materialul lemnos urma să fie transportat cu auto TIR înmatriculat cu B 112 CDJ şi B 212 CDJ. Acest transport efectuat de debitoare a ajuns la punctul de frontieră Nădlag în 10.06.2014 ora 15.30, iar avizul de însoţire al mărfii era expirat din 09.06.2014, ora 10.00, motiv pentru care s-a  încheiat procesul verbal de contravenţie seria AP nr. 013190/10.06.2014 în sarcina pârâtei pentru încălcarea prevederilor referitoare la transportul de marfă cu aviz de însoţire primar expirat pe ruta Sibiu - PTF Nădlag.

Pârâtei i s-a aplicat amendă contravenţională şi s-a dispus confiscarea mărfii celor 32 mst, de lemn transportaţi de către pârâtă în baza comenzii 15/2014.

Reclamanta considerând vinovat transportatorul pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate prin contract, comandă, în considerarea dispoziţiilor art. 1959 C.civ., şi respectiv pentru neajungerea materialului lemnos la beneficiarul din Austria, acesta fiind confiscat de la pârâtă, a obţinut printr-un angajament de plată nr. 845/11.06.2014  o amânare din partea pârâtei de plată a întregii contravalori a încărcăturii de lemn reţinute la Poliţia Nădlag, echivalentul contravalorii facturii fiscale MST nr. 00000000454/06.06.2014.

În somaţia de plată formulată reclamanta invocă acest angajament de plată care constată în favoarea sa o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de plată a unei sume de bani asumată de pârâtă, conf. art. 662, 1013, 1021 al. 1 şi 3 C.p.c., realizând anterior şi procedura prealabilă prev. de art.  1014 C.p.c, art. 193 C.p.c.

Pârâta în schimb contestă creanţa, arătând că faptele susţinute de reclamant nu sunt totalitate adevărate, că marfa transportată în temeiul comenzii nr. 15/2014 a fost încărcată mai târziu de 06.06.2014 şi din cauza restricţiilor de circulaţie, tirul a ajuns la Punctul de Trecere Frontieră Nădlag, după expirarea celor 72 ore, respectiv la 10.06.2014, ora 15.30, iar avizul de însoţire al mărfii pentru materialul lemnos nr. 2180164/06.06.2014 necesar transportului era expirat din  09.06.2014, ora 10.00. Pârâta arată că, din înscrisurile depuse, „protocolul activ-zilnică şofer”, şoferul tirului Robu Ionuţ Silviu a stat la punctul de frontieră mai mult de 12 ore şi din ascultarea acestuia, în calitate de martor, s-ar putea elucida cauza întârzierii, care nu îi este imputabilă pârâtei. Pe de altă parte, administratorul creditoarei, prin presiuni şi ameninţări, că nu va descărca celelalte maşini aflate la destinaţie cu transporturile în baza  celor 2 comenzi nr. 16/2014 şi 17/2014 a obţinut angajamentul de plată din partea pârâtei pe care aceasta îl contestă arătând că nu l-ar fi dat în alte circumstanţe şi nu-şi asumă întreaga responsabilitate, ori în plus, a contestat procesul verbal de contravenţie, existând speranţa recuperării materialului lemnos confiscat şi predarea lui către creditoare. A invocat forţa majoră în neexecutarea comenzii, arătând că transportatorul, respectiv pârâta nu a ajuns la destinaţie din cauză de forţă majoră, restricţii de circulaţie.

În speţă, instanţa reţine că pârâta contestă creanţa, nu recunoaşte angajamentul de plată ca fiind dat liber, susţinând consimţământul obţinut prin constrângere, a arătat că pentru a răspunde transportatorul, pârâta pentru prejudiciul cauzat, reclamanta prin întârziere/respingere la destinaţie trebuie administrate probe astfel încât numai în cadrul unei proceduri de drept comun, fiind acestea admisibile.

Instanţa apreciază că sunt necesare probe, altele decât înscrisurile şi lămuririle date în cauză, motiv pentru care în temeiul art. 1020 al. 2 C.p.c. va respinge cererea creditoarei reclamante.

Potrivit art. 1020 C.p.c. (1). dacă debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă contestaţia este întemeiată în baza înscrisurilor de la dosar şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditoarei prin încheiere. (2). Dacă apărările de fond formulate de debitoare presupune administrarea altor probe decât cele prevăzute la al. 1, iar acestea ar fi administrate potrivit legii, în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de plată prin încheiere. (3) în cazurile prev. de art. 1, 2 creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.

În speţă nu s-a ajuns la o înţelegere cu privire  la plată, după ascultarea reprezentantului fiecărei părţi creditor şi debitor; debitorul a formulat apărări de fond care presupun administrarea altor probe decât cele prev. de art. 1020 al. 1 C.p.c., respectiv înscrisurile şi explicaţiile lămuririle părţilor, iar acestea sunt admisibile potrivit legii în procedura de drept comun (precum interogatoriul părţilor, ascultarea martorului, şoferul Robu Ionuţ Silviu evaluarea prin expertiză a materialului lemnos confiscat după întreprinderea demersurilor de recuperare a lui), instanţa respinge cererea creditoarei prin încheiere.

Astfel Judecătoria Sighişoara, competentă material, ,potrivit art. 95 pct. 1 lit. j C.p.c., art. 98 al. 2 C.p.c., art. 1015 C.p.c., art. 130 al. 3 C.p.c.,  art. 113 al. 1 pct. 3 C.p.c., constată că sunt necesare şi alte probe pentru înţelegerea/desluşirea adevăratelor circumstanţe în care s-au creat aceste raporturi juridice dintre părţi, va respinge cererea reclamantei creditoare. Nu s-au depus dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată de către debitoarea pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În tem. art. 1020 C.p.c.

Respinge cererea creditorului SC T. SRL, cu sediul în Sighişoara, jud. Mureş având J 26/182/1993 prin administrator S.F.A., privind ordonanţa de plată împotriva debitorului SC COM D.L. Jr. SRL, nr. ORC Arge? J 03/484/2011, cu sediul în sat Bascov, Comuna Bascov, jud. Arge?, prin administrator L.C..

Potrivit art. 1020 al. 3 C.p.c., creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.

În tem. art. 1023 al. 2 C.p.c.,  împotriva încheierii de faţă poate fi introdusă de către creditor cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării ei.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.10.2014.

Preşedinte,

Gabriela Boşoteanu

Grefier,

Anca Bichis

Red. BG/tehnored. AB

4 exemplare - 22.11.2014