Civil-fond funciar

DOSAR NR.2669/93/2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ILFOV

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1013/R

Şedinţa publică de la 07.04.2014

Completul compus din:

Preşedinte – D.C.

Judecător – G.P.N.

Judecător – O.E.M.

Grefier – A.V.F.

Pe rol se află soluţionarea contestaţiei în anulare, formulate de contestatoarea A.L.C. împotriva deciziei civile nr..../09.07.2013, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr..../94/2010, în contradictoriu cu intimaţii P.V., P.C., COMISIA JUDEŢEANĂ ILFOV PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 şi S.N., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă pentru contestatoare apărător ales cu delegaţie la dosar, pentru intimaţii P.V. şi P. C. răspunde apărător ales cu delegaţie la dosar iar pentru S.N. răspunde apărător ales cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul Comisia Judeţeană Ilfov pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

La interpelarea Tribunalului, contestatoarea prin apărător învederează că la filele 95-96 în dosarul Tribunalului Ilfov este depusă o copie legalizată a Titlului de proprietate al autorului contestatoarei, solicitând restituirea înscrisului.

Tribunalul aduce la cunoștința contestatoarei că poate intra în posesia înscrisului aflat la filele 95-96 din dosarul Tribunalului Ilfov reprezentând copia legalizată a actului de vânzare cumpărare din 15.11.1939 în condițiile prevăzute de art.129 din Hotărârea CSM nr.387/2005 privind ROI, cu păstrarea la dosarul cauzei a unei fotocopii conformă cu înscrisul.

Intimaţii P.V. şi P.C.prin apărător invocă excepția tardivității formulării contestației având în vedere că Decizia civilă nr..../R din 09.07.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov a fost comunicată contestatoarei la data de 30.12.2013, astfel cum rezultă din dovada de primire de la fila 114 din dosarul Tribunalului Ilfov iar motivarea contestației a fost depusă la data de 25.01.2014, cu depășirea termenului de 15 zile. Față de cele învederate, solicită respingerea contestației în anulare ca fiind tardiv formulată. Solicită cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar dovada achitării onorariului de avocat.

Intimatul S.N. prin apărător solicită admiterea excepției invocată de către intimați  având în vedere că din actele existente la dosar rezultă faptul că termenul de motivare al contestației de 15 zile a fost depășit, respectiv hotărârea a fost comunicată la data de 30.12.2012, contestația în anulare a fost formulată la data de 15.07.2013 iar motivarea contestației a fost depusă la data de 20.01.2014. Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Contestatoarea prin apărător, în temeiul art.319 alin.2 Cod de procedură civilă, solicită respingerea excepției invocată întrucât Codul de procedură civilă nu prevede un termen distinct pentru declarare și un altul pentru motivarea contestației. Arată că numai de la data la care partea a luat cunoștință în mod efectiv de hotărâre poate formula motivele contestației în anulare.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării contestației în anulare.

TRIBUNALUL

Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

Prin Decizia civilă nr..../R/09.07.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr..../94/2010, în majoritate, s-a admis recursul formulat de recurenta reclamanta A.L. C. împotriva sentinţei civile nr..../28.12.2012, pronunţată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr..../94/2010, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi P.V., P. C., COMISIA JUDEŢEANĂ ILFOV DE APLICARE A LEGII nr. 18/991 şi S.N.. A fost modificată in parte sentinta recurata in sensul că:

A fost obligată reclamanta catre paratul P.V. la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata cu aplicarea dispoz.art.274 al.3 C.p.c.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A fost obligată recurenta către intimatul S.N. la plata sumei de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecata făcute in recurs. A fost obligată recurenta către intimatul P.V. la plata sumei de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecata făcute in recurs, cu aplicarea dispoz. art.274 al.3 C.p.c.

În opinia separată s-a admis recursul si s-a casat hotararea atacată cu trimitere spre rejudecare la prima instantă.

Pentru a hotărî astfel, instanta, în majoritate, sub aspectul normelor de procedura a reținut că:

I. Prima critică a recurentei in sensul că prima instanţă nu s-a pronunţat in mod distinct prin dispozitiv asupra fiecărui capăt de cerere din acţiunea principală si asupra cererii reconvenţionale a fost neîntemeiată.

I.1. Astfel in privinţa nepronunţării asupra tuturor petitelor acţiunii principale, s-a observat că prin cererea precizatoare depusă la data de 16.03.2011 (f.108-114) reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a TP nr..../1994 pentru suprafaţa de 8916,42 mp, deţinută de pârâţii P.V. si P.C. cât si a TP nr..../2001 pentru suprafaţa de 653,77 mp deţinută in prezent de pârâtul S.N., cu obligarea acestora să îi lase in deplină proprietate respectivele suprafeţe.

Apărătorul reclamantei prin susţinerile orale consemnate in încheierea de şedinţă din data de 28.04.2011 după depunerea cererii precizatoare a învederat, aspect de care s-a luat act, că acţiunea in revendicare este in subsidiar, principalul capăt de cerere este nulitatea absolută parţială a celor doua titluri de proprietate (f.148). Aceeaşi susţinere a fost reiterată la termenul de judecată din 29.09.2011 când s-a discutat încuviinţarea probatoriului iar reclamanta prin apărător a precizat că acţiunea are un singur capăt de cerere clar - nulitatea absolută a titlului de proprietate emis pe numele celor doi paraţi (f.271-272).

Faţă aspectele de fapt si de drept invocate de reclamantă prin acţiunea precizatoare, tribunalul a observat că revendicarea solicitată nu reprezintă un capăt distinct, de sine stătător, ci este subordonat soluţiei dată pe nulitatea parţială a titlurilor, in plus, este condiţionat de măsura in care prima instanţă se putea considerată învestită cu o acţiune in revendicare de drept comun si o putea analiza pe fond, cât timp dreptul pretins face obiectul unei legi speciale de reparaţie iar reclamanta işi dispută deja in instanţă această pretenţiei in cadrul unui litigiu separat promovat in anul 2009.

Raportat la aceste aspecte si considerentele ce vor fi expuse, Tribunalul a constatat că prima instanţă a analizat in motivarea hotărârii atât susţinerea principală – constatarea nulităţii absolute parţiale a titlurilor de proprietate cât si solicitarea subsecventă – revendicarea respectivelor suprafeţe.

Ca atare, soluţia primei instanţe de respingere in mod global prin dispozitiv a acţiunii, a fost conformă dispoziţiilor art.129 alin.6 C.p.c. (in toate cazurile, judecătorii hotărăsc  numai asupra obiectului cererii deduse judecaţii).

Procedând in acest mod nu a fost adusă reclamantei nicio vătămare in condiţiile art.105 alin.2 C.p.c. si nu a putut fi reţinut motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 C.p.c., cu atât mai mult cu cât partea a avut posibilitatea declarării căii de atac împotriva respectivei hotărâri.

I.2. A fost neîntemeiată critica recurentei si nu a fost incidentă sancţiunea casării hotărârii  pentru nepronunţarea primei instanţe prin dispozitiv asupra cererii reconvenţionale. Intr-adevăr judecătorul fondului nu a analizat in considerente si nu s-a pronunţat prin dispozitiv asupra cererii reconvenţionale  formulate de paratii -reclamanti P.C.si P.V. (cerere depusa la termenul din 16.06.2011 si prin care solicitaseră, in cazul admiterii acţiunii principale, obligarea reclamantei la plata c/val construcţiilor edificate de pârâţi, estimate la 4.000.000 euro f.166-174) dar această omisiune a primei instanţe putea fi îndreptată numai pe calea unei acţiuni de completare a dispozitivului promovată in temeiul dispoziţiilor art.281 ind.2 alin.1 teza a II-a C.p.c. (daca prin hotărârea data instanţa a omis să de pronunţe asupra unei cereri incidentale, se poate cere completarea hotărârii in acelaşi termen in care se poate declara apel sau după caz, recurs împotriva hotărârii), recurenta neavând posibilitatea alegerii altei căi, respectiv a promovării recursului pe acest considerent.

II. Nu a fost incident nici motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 raportat la dispoziţiile art.105 alin.2 coroborat cu art.137 C.p.c. relativ la critica că prima instanţa nu a pus in discuţia contradictorie a părţilor excepţiile invocate in cauză.

Din actele dosarului de fond a reiesit că in cauză au fost invocate două excepţii care au fost unite cu fondul de prima instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 28.04.2011 (f.118).

Astfel, prin întâmpinarea depusă la data de 01.02.2011 paratul P. V. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii in revendicare pentru încălcarea principiului unanimităţii si pentru promovarea ei pe calea dreptului comun după intrarea in vigoare a Legii nr.18/1991 si pana la intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001 (f.22-43). Aceleaşi argumente pe pretenţia in revendicare a reclamantei, dar ca apărări de fond, au fost susţinute si de paratul S. N.prin întâmpinarea depusă la 02.02.2011 (f.93-100), iar ulterior, pe cale de excepţie, de parata P.C., prin întâmpinare (f.174-261).

Asupra excepţiei inadmisibilităţii reclamanta şi-a precizat in scris punctul de vedere prin notele depuse la data de 16.03.2011 (f.115-123) ocazie cu care a depus si acţiune precizatoare(f.108-114).

Totodată, paratul Popescu Virgil a înţeles să invoce oral, in şedinţa de judecată de la termenul din 31.03.2011, iar ulterior si prin note scrise, depuse împreună cu parata P. C., excepţia tardivităţii cererii precizatoare a reclamantei.

Tribunalul a observat că niciuna dintre părţi nu a invocat pe cale de excepţie propriu-zisă, lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, ci doar ca apărare de fond.

La termenul de judecată din 28.04.2011 (f.148) instanţa a dispus unirea cu fondul a tuturor excepţiilor; avându-se in vedere excepţia tardivităţii cererii precizatoare si excepţia inadmisibilităţii acţiunii in revendicare pe cele două aspecte invocate de pârâţi. S-a reţinut din cuprinsul încheierii de şedinţa de la acea dată că deşi nu sunt consemnate susţinerile părţilor pe excepţii, acestea nu s-au opus măsurii instanţei de a le uni cu fondul in temeiul dispoziţiilor art.137 alin.2 C.p.c., achiesând la demersul acesteia de a solicita de la comisia locala înscrisurile ce au stat la baza emiterii celor doua titluri. In acest sens a fost consemnată, de altfel, poziţia apărătorului reclamantei.

Tribunalul a apreciat că a fost respectat principiul contradictorialităţii in condiţiile in care părţile au avut posibilitatea de  a-si expune punctul de vedere pe excepţii atât scris cât si oral, in şedinţa din data de 28.04.2011, precum si in tot cursul judecaţii, inclusiv prin dezbaterile pe fond, de la termenul din 13.12.2012. In acest sens, tribunalul a considerat elocvente poziţiile părţilor consemnate in încheierea din 28.04.2011 când nu au avut obiecţii la măsura unirii cu fondul a excepţiilor, respectiv cea de la termenul din  20.09.2011 (f.271) când au solicitat in mod expres cuvântul pe probe, considerând că nu mai sunt chestiuni prealabile sau excepţii de discutat, termen la care reclamanta a fost prezentă prin apărător, si nu in ultimul rând, poziţia acestora de la dezbaterile asupra fondului, când au avut cuvântul pe toate chestiunile deduse judecaţii.

Mai mult, reclamanta nu poate invoca vreo vătămare in condiţiile in care prima instanţă s-a considerat învestită si a analizat acţiunea astfel cum a fost precizată, iar excepţia inadmisibilităţii revendicării a fost considerată apărare de fond si analizată ca atare in considerente.

III. In considerarea argumentelor deja expuse la pct. II si având in vedere si dispoziţiile art.129 alin.1 si alin.4 C.p.c. precum si ale art.6 din CEDO tribunalul a apreciat critica neîntemeiată si nu o a primit-o in condiţiile in care reclamantei i-au fost încuviinţate cererile de amânare pentru a lua cunoştinţa de apărările si pretenţiile pârâţilor, si-a exprimat punctul de vedere atât scris cât si oral asupra tuturor aspectelor, a avut posibilitatea si a solicitat efectiv probe in dovedirea acţiunii.

IV. Criticile recurentei expuse la pct.1, 2 si 3 au fost neîntemeiate in totalitate întrucât in cauză nu au fost invocate excepţii de procedură sau de fond care să facă de prisos analiza fondului cererii si deci asupra cărora instanţa să se pronunţe in temeiul art.137 alin.1 C.p.c.; prima instanţă a unit cu fondul la termenul din 28.04.2011 excepţiile invocate de pârâţi, aspect consemnat in încheierea de şedinţă de la acea dată când, după cum s-a reţinut, apărătorul reclamantei nu s-a opus acestei măsuri si a fost de acord cu demersul primei instanţe de a solicita înscrisuri in vederea soluţionării excepţiilor si fondului. Faţă de aceste aspecte, tribunalul a apreciat că in mod legal si temeinic prima instanţă a analizat acţiunea precizată a reclamantei, considerându-se investită in termenul legal cu această cerere, respectiv a retinut si analizat ca apărări de fond, susţinerile paraţilor aduse in argumentarea excepţiei inadmisibilităţii revendicări. In aceste condiţii, nepronunţarea primei instanţe in mod distinct pe excepţii nu a fost de natură a aduce vreo vătămare recurentei-reclamante.

VII. Critica nemotivării hotărârii a fost apreciată de tribunal ca neîntemeiată raportat la dispoziţiile art.261 alin.5 C.p.c. întrucât, deşi succintă, motivarea primei instanţe cuprinde esenţialul argumentelor de fapt si de drept ce au condus la formarea convingerii judecătorului in sensul respingerii acţiunii, aspecte ce au fost detaliate de tribunal in cele ce a urmat.

Sub aspectul normelor de drept material

Criticile de la punctele V, VI si VIII au fost analizate global, prin  prisma motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 având in vedere si prevederile art.304 ind.1 C.p.c., invocate de recurentă prin notele scrise depuse la termenul de judecată din 11.06.2013 tribunalul a constatat următoarele:

In fapt, prin Titlul de Proprietate nr..../25.08.1994 pârâţilor P.V.l si P. C. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe totale de 9000 mp situată in T 43, p 230 – intravilan, pe raza satului S., com. S.(f.49). Paratul P.V. figurează înscris cu respectiva suprafaţă la poz.155 in anexa 2 la Hotărârea nr..../25.04.1994 a Comisiei mun. Bucureşti si SAI pentru aplicarea Legii nr.18/1991 (f.83-85).

S-a observat că anterior emiterii titlului, în anul 1992, prin contractele autentificate sub nr..../09.09.1992 (vizând o suprafaţa de 6.600 mp) si nr..../26.09.1992 (teren de 2400 mp) soţii P. au cumpărat suprafaţa totală de 9.000 mp de la numitele B.S., Frimescu M. si R.I., care la rândul lor dobândiseră dreptul de proprietate asupra terenurilor prin adeverinţa nr..../24.08.1992 (pentru o suprafaţa totală de 2,42 ha –f.75) si procesele verbale de punere in posesie nr..../31.08.1992 si nr..../25.11.1992 (f.45, 47, 69-70, 72-73, 75).

Din adeverinţa emisă in anul 1992,copia registrului agricol si extrasul din anexa 3 a reiesit că reconstituirea dreptului pentru o suprafaţa totala de 2,42 ha s-a făcut vânzătoarelor in calitate de moştenitoare ale defunctului R.C. ce figura in registrul agricol cu suprafaţa de 1,76 ha (f.79). Din terenul trecut la rolul autorului o suprafaţa de 1 ha arabil figura in Blidivu , o alta de 0,66 ha - pe raza localit. Snagov cu categoria arabil, iar 0,10 ha – curti, constructii.

Potrivit adresei nr..../17.12.2010 emisă de Comuna S., la nivelul anului 1993 au fost reanalizate cererile de reconstituire la nivelul comunei si urmare a faptului că beneficiarele B.S., F.M. si R.I. înstrăinaseră terenul de 0,90 ha, cumpărătorul P. a fost înscris cu respectiva suprafaţa in anexa 2A, la poz.155 iar vânzătoarele, pentru suprafaţa rămasă de 0,86 ha in anexa 3, la poz.116 (f.250-256).  Odată cu titlul emis soţilor P. s-a eliberat si procesul verbal de punere in posesie pentru suprafata de 9000 mp (f.77), vecinătăţile terenului fiind aceleaşi cu cele consemnate in procesele verbale emise beneficiarelor (f.69-70, 72-73).

In privinţa Titlului de Proprietate nr..../14.06.2001 s-a reţinut că prin acesta a fost reconstituit dreptul pentru o suprafaţă totală de 29.000 mp in Snagov, moştenitorilor defunctului C.N. C., respectiv beneficiarilor R.F., R.S., C. G., T. V. si T.E. (f.261). Pentru autorul acestora, cunoscut si sub numele de T.C.V. există dovezi de înscriere in CAP cu suprafaţa ulterior reconstituită (f.257-261).

Anterior emiterii acestui titlului, beneficiarii au vândut in baza adeverinţei nr..../08.04.1992 si a procesului verbal de punere in posesie nr.../29.03.1993, acte eliberate in baza Legii nr.18/1991, numitului P.G.A. o suprafaţa de 4.000 mp in T6, p 1496 com. S., SAI, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr..../02.08.1995, care la rândul său a înstrăinat tot terenul către cumpărătorii G.V. si S.N., in cote parţi egale, prin actul autentificat sub nr..../05.08.1996 (f.265-270).

In urma partajului autentificat sub nr..../16.08.1999 întregul teren de 4000  mp a revenit in proprietatea paratului S.N.(f.263).

Reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a TP nr..../1994 pentru suprafaţa de 8.916,42 mp si a TP nr..../2001 pentru 653,77 mp invocând in drept dispoziţiile art. III alin.1 lit. a pct. i din Legea nr.169/1997, ale art.8 din Legea nr.18/1991, art.968, respectiv art.480-481 V. C. civ.

Partea a susţinut că terenul de 9.571  mp, cuprins in cele două titluri,  a aparţinut autorului său A.Al. (nascut Ab.), care a deţinut in proprietate o suprafaţă de 10.000 mp situată in com. S., fosta plasa B., teren dobândit prin contractul din 1939 si care a trecut in proprietatea statului prin Decretul nr.92/1950.

Din cuprinsul actului de vânzare-cumpărare încheiat in anul 1939 a reiesit că autorul reclamantei cumpărase o cota de ¼ dintr-un teren de 9571 mp, iar restul de ¾ fusese achiziţionat de coproprietarul C.G.; terenul se învecina la nord si sud cu proprietarii Forec, rest proprietate fosta D. M.R. R., actualmente M.I.T., respectiv C.I. T., iar pe laturile de Vest si est cu lacul S., respectiv drumul ţarinei (f.245-2469).

Prin sentinţa civilă nr..../1960 pronunţată de Tribunalul popular al Raionului S. – Regiunea B. a fost trecută in proprietatea statului o suprafaţă de 9600 mp din com. S. întrucât proprietarul acesteia – Ab.M. părăsise ţara din anul 1945, bunul fiind considerat părăsit (f.242).

Tribunalul a observat pe de o parte că nu exista niciun inscris care să ateste identitatea dintre autorul A. Al.(născut Ab.) si A.M.i, iar pe de altă parte faptul că A.Al.trăia in anul 1997, in acest sens fiind legatul (codicil din  23.04.1997 – f.55-56) prin care a testat in favoarea reclamantei A. C. L. bunurile deţinute in România.

Din coroborarea concluziilor expertului topograf (raport iniţial si răspuns la obiecţiuni) cu înscrisurile comunicate de APPS (f.506-511) a reiesit că in măsura in care Vila 71 a fost retrocedată moştenitorilor numitei N.F., atunci terenul de 9.571 mp din contractul încheiat in anul 1939 s-ar putea suprapune peste o suprafaţă de 8934 mp din TP nr..../1994 si peste 637 mp menţionaţi in TPnr..../2001 (f.293, 296, 506-521).

S-a mai retinut că parata Comisia locala S. a comunicat prin adresa aflata la fila 505 că pentru moştenitorii autorului C.N. C., reconstiturea s-a făcut pe vechile amplasamente.

Judecătorul fondului a reţinut în esenţă, că nu a fost încălcată nicio dispoziţie imperativă de natură să atragă nulitatea parţială a celor două titluri de proprietate, in condiţiile in care motivul de nulitate trebuia să existe la data emiterii actelor, respectiv ca reclamanta nu a formulat nicio cerere de reconstituire a dreptului in baza legilor fondului funciar.

In drept

Potrivit art. III alin 1 lit. a pct. iii din Legea nr.169/1997 „ Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prezentei legi:

a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (iii) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscrişi în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate”.

Astfel, in privinţa Titlului de Proprietate nr.48129/14.06.2001 emis in favoarea moştenitorilor autorului C.N.C., s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.8 din Legea nr.18/1991 cu înscrisurile înaintate de comisia locală, respectiv că autorul cunoscut si sub numele de C.T. a deţinut teren in apropierea Vilei 71, vila N. – menţiune din registrul agricol, imobil cu care s-a învecinat conform înscrisurilor comunicate de RAPPS, iar reconstituirea s-a făcut pe vechiul amplasament – menţiune din adresa Primăriei com. S.. Mai mult, tribunalul a observat că reclamanta s-a îndreptat doar împotriva actualului proprietar al terenului, nechemând in judecată persoanele înscrise in titlu si in contradictoriu cu care ar fi trebuit verificate condiţiile îndreptăţirii la reconstituire. Cum acest aspect nu a făcut obiectul recursului, nu a fost luat in considerare. Susţinerile reclamantei privind uzurparea dreptului autorului său au fost neintemeiate cat timp titlul a fost emis cu parcurgerea procedurii prevăzută de Legea nr.18/1991 si in favoarea persoanelor îndreptăţite la reconstituire.

Relativ la emiterea Titlului de proprietate nr..../25.08.1994 pentru pârâţii Popescu Virgil si Cornelia tribunalul a constatat o situaţie atipică, in sensul că titlul nu a fost eliberat moştenitorilor autorului, îndreptăţiţi la reconstituire ci direct persoanelor care au cumpărat de la beneficiarii dreptului retrocedat, aspect faţă de care in mod corect prima instanţă a constatat că nu este incident niciunul dintre cazurile de nulitate prevăzute in mod expres si limitativ de art. III din Legea nr.169/1997.

Cum s-a reţinut la expunerea situaţiei de fapt, moştenitoarelor autorului R. D. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pe o suprafaţa totală de 2,42 ha prin eliberarea adeverinţei din anul 1992 si au fost puse in posesie efectiva pe o suprafata de 0,90 ha conform  proceselor verbale din acelaşi an, emise in baza Legii nr.18/1991.

In baza  acestor acte, pana la eliberarea titlului de proprietate, moştenitoarele au vândut soţilor P. o suprafaţa totalizând 9000 mp din totalul de 1,76 ha cu care autorul lor figura inscris in registrul agricol. Ca atare, verificarea îndreptăţirii la reconstituire nu s-a analizat raportat la persoana cumpărătorilor ci a vânzătorilor.

Din actele comunicate de comisia locala a reiesit ca autorul beneficiarelor-vânzătoare, R.D. figura înscris in registrele agricole, avea calitatea de cooperator, terenul cu care era trecut in registru, respectiv suprafaţa de 1,66 ha (mai puţin 0,10 ha curţi construcţii), avea categoria arabil, iar 0,66 ha se aflau pe raza localitatii S., caz in care deveneau incidente dispoziţiile art.13 alin2 din Legea nr.18/1991 (forma in vigoare la momentul 1994 când s-a emis titlul) potrivit carora reconstituirea se făcea pe sole aflate la dispoziţia comisiei locale si nu neapărat pe vechile amplasamente; moştenitoarele acestuia formulaseră cerere de reconstituire la nivelul anului 1991 (cum reiese din petitia inregistrata in 1992), fiind astfel îndeplinite cerinţele art.8 din Legea nr.18/1991.

Susţinerile recurentei cu privire la cererile din data de 25.06.1992 ale moştenitoarelor, prin care solicitau reconstituirea in plus, pentru un teren necuprins in registrul agricol, nu vizau terenul de 9000 mp ci diferenţa pana la 2,42 ha pentru care se eliberase adeverinta  nr.../24.09.1992.

Adeverinţa nr..../1992, coroborata cu cele doua procese verbale de punere in posesie pentru suprafata totala de 9000 mp, atesta dobândirea dreptului de proprietate si îndreptăţea beneficiarele să dispună de dreptul dobândit. S-a mai observat că cele doua contracte de vânzare-cumpărare ce au însumat suprafaţa de 9.000 mp s-au încheiat in formă autentică deci cu respectarea regimului juridic impus transmiterii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile.

Mai mult, transmiterea dreptului de proprietate s-a făcut la nivelul anului 1992 deci anterior pronunţării Deciziei nr..../1997 a ICCJ care a stabilit forţa probantă a adeverinţelor emise in baza Legii nr.18/1991.

Totodată, soţii P. au fost înscrişi in anexa 2 b pentru terenul de 0,90 ha cumpărat (anexa in care se treceau inclusiv cooperatorii care nu au adus pământ in cooperativa potrivit HG nr.131/1991 in vigoare la momentul emiterii titlului analizat), iar beneficiarele au fost trecute pentru diferenţa nevândută de 0,86 ha in anexa 3 (cea privind moştenitorii cooperatorilor care au adus pământ în C.A.P.); propunerea comisiei locale a fost validată de comisia judeţeana prin hotărârea emisă in 1994 si necontestată; deci a fost parcursă procedura administrativ-jurisdicţionala prevăzută de Legea nr.18/1991.

Articolul 37 din HG nr.131/1991 prevedea că: „Titlul de proprietate pentru cetăţenii în viaţă se emite persoanelor îndreptăţite (soţ, soţie), iar pentru moştenitori se emite un singur titlu de proprietate pentru terenurile ce au aparţinut autorului lor, în care se nominalizează toţi solicitanţii îndreptăţiţi, urmând ca pentru ieşirea din indiviziune, ulterior aceştia să procedeze potrivit dreptului comun”.

Tribunalul a observat că modificările aduse in timp Legii nr.18/1991 si regulamentelor de punere in aplicare nu au reglementat in mod concret situaţia in care, anterior emiterii titlului de proprietate, beneficiarii reconstituirii au vândut terenurile dobandite in baza adeverinţei si procesului verbal de punere in posesie.

Sunt prevăzute insă dispoziţii, cu caracter general in art. II din Legea nr.169/1997 conform cărora „Dispoziţiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor şi altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor”, respectiv in art.2 alin.2 din Legea nr.1/2001 „Drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverinţe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nici o altă confirmare”, ori  in art. III alin.2 ind.4 din Legea nr.169/1997 potrivit carora „În cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren”. Din aceste prevederi reiese intenţia legiuitorului de menţinere ca valabile a drepturilor dobândite prin actele premergătoare emiterii titlului de proprietate, intenţie care transpune in practică principiul asigurării stabilităţii circuitului civil si care este in concordanţă si cu practica CEDO.

Astfel cum s-a reţinut terenul de 9000 mp era la momentul reconstituirii dreptului arabil intravilan; pe acest teren soţii P. au edificat ulterior construcţii, deci Titlul de Proprietate nr..../1994 a intrat in circuitul civil prin emiterea certificatului de urbanism si autorizaţiei de construire (cum reiese din expertiza de evaluarea imobiliara efectuata la fond). Chiar dacă titlul de proprietate nu a fost emis pe numele moştenitoarelor autorului R.D., persoane îndreptăţite insă la reconstituire după cum s-a văzut, ci direct pe numele cumpărătorilor, dobânditori cu titlu oneros si de bună credinţă la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare (1992) respectiv la data emiterii titlului (1994), constatarea nulităţii lui nu ar fi atras decât emiterea unui nou titlu in favoarea vânzătoarelor, nicidecum a reclamantei, care nu a formulat o cerere in baza Legii nr.18/1991 in termenele legale. O astfel de măsură nu ar fi răspuns protejării unui interes general ci ar fi încălcat in final, principiul securităţii circuitului civil.

Deci, cazul de nulitate prevăzut de art. III alin. a lit. iii din Legea nr.169/1997 nu a putut fi primit, neavând nicio finalitate practică.

Lipsa cauzei si cauza ilicită ori imorală astfel cum sunt reglementate prin art.968 din Vechiul Cod civil nu au fost incidente in speţă  întrucât titlul de proprietate este un act juridic cu regim special care se analizează strict prin prisma dispoziţiilor legilor fondului funciar si numai pentru cauzele de nulitate prevăzute expres de acestea.

Faţă de aceste aspecte, in mod corect a reţinut prima instanţă ca nu este incident niciunul dintre cazurile de nulitate invocate de reclamanta. A fost legală si temeinică constatarea primei instanţe in sensul că reclamanta nu a făcut demersuri in sensul Legii nr.18/1991 si ulterior in baza Legii nr.169/1997, respectiv a Legii nr.1/2000 sau a Legii nr.247/2005 care au stabilit ultimul termen de formulare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate pana la data 30.11.2005. 

Tribunalul a observat din actele dosarului că un astfel de demers nu a existat nici din partea autorului A.Al. (nascut Ab.)  care trăia la nivelul anului 1997 si nici din partea reclamantei care a înţeles să  îşi valorifice dreptul pe calea notificării in baza Legii nr.10/2001, cerere  înregistrată la data de 7.11.2011 (f.51) si care face obiectul cenzurii Tribunalului Bucureşti pe rolul căruia se află dosarul nr..../3/2010, din care a fost disjunsă prezenta cerere si in care nu s-a pronunţat incă o hotărâre.

Neformularea unei cereri in baza Legii nr.18/1991 prezintă o importanţă covârşitoare întrucât lipsa acesteia nu mai legitimează demersul reclamantei. Astfel, toate legile fondului funciar au prevăzut drept condiţie esenţială in analiza îndreptăţirii persoanelor la reconstituire cerinţa ca acestea să fi formulat o cerere scrisă de retrocedare a terenurilor intravilane sau extravilane cu care s-au înscris in CAP sau care le-au fost preluate fara titlu.

In lipsa unei cereri de reconstituire a dreptului, demersul reclamantei de  a solicita nulitatea titlurilor este lipsit de legitimare, conform art. III alin 2 din Legea nr.169/1997 (Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim) si nici nu atrage incidenţa dispoziţiilor art.6 alin.2 ind.1 din Legea nr.1/2000 (În situaţia în care anumite suprafeţe sunt revendicate de două persoane, dintre care una este fostul proprietar, căruia i s-a preluat terenul prin măsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1945 - 1990, şi cea de a doua, persoana căreia i s-a atribuit teren din cel preluat de la fostul proprietar în limita resurselor de teren existente, inclusiv a rezervelor create, se va restitui terenul în natură ambilor solicitanţi. În cazul în care resursele sunt insuficiente, se va atribui în natură terenul persoanei care deţinea actele de proprietate în anul 1990, iar cei care au fost împroprietăriţi cu asemenea terenuri vor fi despăgubiţi în condiţiile legii).

Recurenta a înţeles să invoce in susţinerea acestui motiv de recurs si dispoziţiile art.5 alin 1 din Titlul X din Legea nr.247/2005 conform carora „ (1) Înstrăinările realizate sub orice formă, în temeiul prezentei legi, nu validează titlurile de proprietate ale înstrăinătorilor şi dobânditorilor, dacă acestea erau lovite de nulitate, ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor”,  dar aceste prevederi au fost abrogate prin Legea nr.71/2011 de aplicare a noului cod civil astfel ca nu mai pot fi avute in vedere.

Concluzionând, tribunalul a apreciat soluţia dată de prima instanţă in privinţa nulităţii titlurilor, deşi succint motivata, reţinând doar aspectele esenţiale ce au condus la înlăturarea cauzele de nulitate invocate de reclamanta, ca fiind legală si temeinică.

IX. A  fost legală si soluţia in privinţa revendicării.

Astfel cum a reţinut si prima instanţă, reclamanta a înţeles să valorifice dreptul de proprietate al autorului său pe calea notificării prevăzută de Legea nr.10/2001, solicitare care face in prezent obiectul dosarului nr.19850/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, litigiu a cărui judecată a fost suspendată in temeiul art.244 alin.1 pct.1 C.p.c (potrivit evidentei ECRIS).

In aceste condiţii, prima instanţă a reţinut si aplicat in mod legal îndrumările ICCJ date prin Decizia nr.33/2008 in sensul că nu poate fi analizată pe fond o acţiune in revendicare de drept comun, ce implică identificarea terenurilor si compararea titlurilor autorilor cât timp partea a promovat o acţiune pentru valorificarea dreptului in temeiul legilor speciale de reparaţie, demers ce se află în derulare. Până la finalizarea litigiului promovat in temeiul Legii nr.10/2001, partea nu putea in acelaşi timp să-si valorifice acelaşi drept si pe calea unei acţiuni întemeiată pe dispoz. art.480-481 V C.civ., pentru că s-ar eluda dispoziţiile legii speciale, cum in mod corect a reţinut judecătorul fondului. Mai mult, principiile revendicării invocate de reclamanta in prezentul litigiu (adică identificarea terenurilor, compararea titlurilor autorilor, verificarea in ce masura a fost uzurpat dreptul autorului sau, analiza dreptului dobandit prin contractul incheiat in anul 1939) puteau fi analizate pe fond numai in masura in care, in primul rand, instanta ar fi gasit intemeiate cauzele de nulitate a celor doua titluri de proprietate, si in al doilea rand, daca demersul reclamantei întemeiat pe Legea nr.10/2001 s-ar fi respins iar partea nu ar fi obţinut nicio despăgubire, nici restituirea in natura si nici compensaţii materiale.

In speţă, după cum s-a reţinut, titlurile de proprietate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.18/1991 si deci revendicarea invocata drept consecinta a anularii partiale a titlurilor nu mai avea de ce sas fie analizata. Pe de alta parte, reclamanta a ales sa supuna cenzurii instanţelor dreptul autorului său promovând o acţiune in baza legii speciale (L nr.10/2001), astfel ca nu mai avea deschisa pana la finalizarea respectivului proces, calea unei acţiuni in revendicare de drept comun.

In cadrul unei acţiuni in revendicare de drept comun, ulterioară finalizării procesului derulat in baza Legii nr.10/2001,  partea se poate prevala de prevederile art.1 alin 1 din Primul Protocolul adiţional la CEDO, pentru că la acest moment – nefinalizarea demersului întreprins in baza legii speciale- este prematură analiza dreptului reclamantei in sensul prevederilor  convenţiei. Deci soluţia primei instanţe de respinge ca neîntemeiată a susţinerii reclamantei privind revendicarea terenurilor, ca o consecinţă a anularii parţiale a titlurilor de proprietate, este legală.

X. Tribunalul a apreciat neîntemeiată si aceasta critică întrucât expertul topograf a identificat terenurile deţinute de pârâţi in baza actelor de proprietate deţinute de aceştia. S-a observat că identificarea terenurilor deţinute de părţi nu a fost reţinuta in considerentele sentinţei întrucât prima instanţă a  fost chemată să verifice nulitatea titlurilor prin prisma analizei îndeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr.18/1991 care la momentul anilor 1992 – 1994 nu prevederea reconstituirea pe vechiul amplasament ci pe sole libere aflate la dispoziţia comisiei locale in cazul terenurilor arabile solicitate in zone de câmpie. Nici pe susţinerea subsidiară întemeiată pe principiile revendicării, prima instanţa nu a găsit necesar să facă referire in motivare la identificarea terenurilor deoarece ca nu s-a considerat investită cu o actiune in revendicare de drept comun, soluţie apreciată de tribunal, cum s-a reţinut, ca fiind legala.

XI. Faţă de considerentele expuse la pct. IX si X critica a fost nefondată fiind respinsă.

XII. Critica recurentei cu privire la cheltuielile de judecata la care a fost obligata, a fost întemeiata in parte, după cum urmează:

Prin sentinţa astfel cum a fost îndreptata prin încheierea din data de 06.06.2013 reclamanta a fost obligata să plătească paratilor P. suma de 39.635,67 lei si paratului S. suma de 4100 lei cu titlu  de cheltuieli de judecata.

Din înscrisurile aflate la filele 527-529 a reiesit că suma de 39.635,67 lei a fost achitata de paratii P. cu titlu de onorariu de avocat, acesta fiind de altfel cuantumul cheltuielilor de judecata la care a fost obligata reclamanta catre sotii P.

La dosarul de fond s-a regăsit chitanţa de plata a onorariului de avocat in cuantum de 3.500 lei si a onorariului de expert de 600 lei (1/2 din onorariul expertului topograf), cheltuieli făcute de paratul S.

Temeiul obligării părţii căzută in pretenţii la plata cheltuielilor de judecata îl constituie raspunderea civila delictuala, mai precis culpa procesuală, adică promovarea unui litigiu ce se dovedeşte in final neîntemeiat, care antrenează cheltuieli din partea adversarului in sustinerea apararilor formulate si care îl îndreptăţeşte pe acesta să le recupereze in baza art.274 C.p.c.

In cauză, argumentele invocate de parati, susţinute cu probele administrate (s-a avut in vedere şi expertiza topografica) au fost apte să conducă la înlăturarea pretenţiilor reclamantei si in final la respingerea acţiunii, astfel ca reclamanta s-a aflat in culpa procesuala.

Deci sub aspect, prima instanţa a făcut o legala aplicare a dispoziţiilor art.274 C.p.c.

Sub aspectul aplicării dispoziţiilor art.274 alin.3 C.p.c. critica recurentei a fost întemeiata întrucât paratii P. au formulat in cauza, pe lângă întâmpinare si o cerere reconvenţională, deci prejudiciul de care se făcea  vinovata reclamanta viza doar demersurile întreprinse de parati in susţinerea aparărilor din întâmpinare, nu si cele relative la cererea reconventionala.

Având in vedere acest aspect, precum si cheltuielile de judecata făcute de celalalt parat, tribunalul a redus cuantumul onorariului de avocat solicitat de paratii P. de la 39.635,67 lei la 4.400 lei la care a adăugat onorariul de expert topograf de 600 lei, iar in final, a obligat reclamanta la plata sumei de 5.000 lei catre paratii P.

In privinţa reducerii cheltuielilor de judecata făcute de paratul S.tribunalul a apreciat neîntemeiate susţinerile recurentei, raportat la complexitatea cauzei, durata litigiului si pertinenta apărările paratului ce au condus la respingerea acţiunii reclamantei.

Pentru considerentele expuse, tribunalul in opinie majoritara, a admis recursul si in baza art.312 alin.2 C.p.c. a modificat in parte sentinta recurata in sensul că a obligat reclamanta catre paratul P.V. la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata cu aplicarea dispoz.art.274 al.3 C.p.c, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Referitor la cheltuielile de judecata facute in recurs (f.74-77) si solicitate de intimaţi, tribunalul a retinut, pe de o parte, ca doar un singur motiv de recurs invocat de recurenta a fost găsit fondat, deci sunt incidente dispozitiile art.274 C.p.c. iar pe de alta parte, ca sustinerile intimatilor desi reţinute de tribunal nu au fost justificate decat in limita sumei de 2.500 lei (onorariu de avocat achitat de intimatul S.).

A fost apreciat ca excesiv onorariul de avocat de 27.159,72 lei  solicitat de intimatul P.V., astfel ca a fost redus la suma de 2.500 lei, in aplicarea dispoz. art.274 alin.3 C.p.c.

În opinia separată, instanta, a reținut că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere, ceea ce a atras incidenţa in cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 si 7 Cod proc. civilă coroborat cu art. 312 alin. 5 Cod proc. civilă, in sensul admiterii recursului si casării hotărârii atacate cu trimiterea cauzei, spre o legală şi completă soluţionare, aceleiaşi instanţe de fond.

In acest sens a apreciat că se impune a fi avut in vedere faptul că prin cererea modificatoare ce a stat la baza formarii prezentului dosar (fila 3-4 dosar …/3/2010 al Tribunalului Bucureşti reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune complexă, având două capete de cerere, respectiv:

1.constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. …/25.05.1994 emis numitului P.V.

2.obligarea paratului P.V. de a-i lăsa reclamantei in deplină proprietate si liniştită posesie terenul deţinut de acesta, proprietatea reclamantei, situat in str. … nr. …, oras S., jud. Ilfov, in limitele suprafeţei de 9.077,50 mp

In subsidiar, raportat la principiile comparării de titluri, criteriile de preferinţă prevăzute de dispoziţiile art. 6 alin 1 din Legea 213/1999 si dispoziţiile art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a solicitat reclamanta

1.constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate al numitului Schnecker Neils, in limitele suprafeţei de 493,50 mp

2.obligarea aceluiaşi parat de a-i lăsa in deplină proprietate si liniştită posesie porţiunea in suprafaţă de 493,50 mp, uzurpată din terenul proprietatea sa.

Nu mai puţin, s-a impus a fi reţinut faptul că pârâtii P.V. si P.C. au formulat cerere reconvenţională in cauză (fila 166-173 dosar fond) solicitând ca, in măsura in care acţiunea reclamantei va fi admisă, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 16.626.400 lei (echivalentul a 4.000.000 EUR) reprezentand c./valoarea construcţiilor edificate de ei pe terenul in suprafaţa de 9000 mp situat in S., str. … nr. ...

Prin sentinţa civilă nr…./28.12.2012 Judecătoria Buftea a respins acţiunea astfel cum a fost precizată ca neîntemeiată, obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâţi (filele 583-584 dosar)

In motivarea extrem de succintă a hotărârii a reţinut instanţa de fond că reclamanta nu a formulat cerere de reconstituire in baza Legii 18/1991 ci numai o cerere in baza Legii 10/2001, demers rămas fara finalitate.

S-a reţinut, de asemenea, că acţiunea in revendicare este inadmisibilă, in condiţiile in care reclamanta nu a uzat de prevederile legilor speciale cu caracter reparator, fapt stabilit prin Decizia 33/1998 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie

Aşa stând lucrurile, a apreciat că două sunt aspectele ce conduc la concluzia incidenţei in cauză a dispoziţiilor art. 312 pct. 5 C.pr.civ si anume:

In primul rând  din analiza dispozitivului sentinţei civile recurate s-a reţinut că judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra cererii reconvenţionale formulate de pârâţii P.

Ori potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. 6 din Codul de procedura civila, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

Din aceste dispoziţii legale a rezultat obligaţia instanţei de a se pronunţa cu privire la toate capetele de cerere cu judecarea cărora a fost investită, iar soluţionarea cauzei cu respectarea prevederilor legale invocate trebuie să rezulte din dispozitivul hotărârii.

In al doilea rând a apreciat că menţiunea cu caracter general „respinge acţiunea” utilizată in cuprinsul dispozitivului sentinţei civile recurate nu a putut fi apreciată ca răspunzând exigentei prevăzute de art. 129 alin 6 C.pr.civ si art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu privire la analizarea tuturor capetelor de cerere formulate de către reclamanta, câtă vreme din cuprinsul considerentelor nu rezultă că instanţa de fond ar fi procedat la o analiză a acestora.

Aceasta deoarece, in opinia sa, motivarea unei hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care nu sunt analizate raporturile juridice dintre părţi prin prisma susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar, nu se circumscrie exigentelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. cu privire la elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

A apreciat in acest sens că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, având in vedere că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, din cuprinsul hotărârii judecătoreşti recurate nu a rezultat argumentele de fapt si de drept avute in vedere de judecătorul fondului in analizarea celor două cereri de anulare a unor titluri de proprietate distincte, singura menţiune făcută vizând împrejurarea că reclamanta nu a formulat o cerere de reconstituire in baza Legii 18/1991, ceea ce ar conduce mai degrabă la concluzia unei aprecieri asupra lipsei interesului reclamantei in a formula o acţiune in anulare, cu toate că acţiunea de faţă a fost respinsă ca nefondată.

Nu mai puţin, instanţa de fond nu a analizat deloc acţiunile in revendicare formulate de reclamanta, mărginindu-se să aprecieze că acestea ar fi inadmisibile in măsura in care reclamanta nu a uzat de prevederile legilor speciale cu caracter reparator, judecătorul fondului făcând trimitere la Decizia 33/1998 a ICCJ, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 6 din Convenţie, ale cărui dispoziţii pertinente prevăd următoarele: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...), de către o instanţă independent şi imparţial (...) care va hotărî (...) asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."

Cum Convenţia nu vizează să garanteze drepturi teoretice si iluzorii ci unele concrete si efective, dreptul la un proces echitabil neputând fi apreciat ca efectiv dacă susţinerile părţilor nu au fost analizate, cu alte cuvinte examinate de un tribunal naţional. Art. 6.1 implică, in sarcina instanţelor, obligaţia de a examina in mod efectiv motivele, argumentele si propunerile de probe ale părţilor, sub rezerva aprecierii pertinentei acestora in soluţionarea cauzei (Van de Hurk c. Pays-Bas, hotararea din 19 aprilie 1994, série A no 288, p. 19, § 59)

In aceste condiţii a apreciat că tribunalul era chemat să verifice in recursul de faţă dacă instanţa de fond a îndeplinit această cerinţă a unui examen efectiv si a furnizat un răspuns specific asupra mijloacelor decisive in soluţionarea cauzei. (a se vedea, mutatis mutandis, Donadze c. Georgie, no 74644/01, § 31, 7 martie 2006 si Hiro Balani c. Espagne, hotararea din 9 décembre 1994, série A no 303-B, pp. 29 et 30, §§ 27 et 28).

O astfel de analiză a relevat insă faptul că judecătorul fondului nu a analizat sub nicio formă argumentele prezentate de reclamantă in susţinerea cererii sale de revendicare, mărginindu-se să trimită la Decizia 33/1998 a ICCJ pronunţată in interesul legii

Ori nu poate fi ignorat, in opinia sa, faptul că prin această decizie Înalta Curte de Casaţie si Justiţie nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii acţiunii in revendicare opunând persoane particulare, nefiind sesizată cu această problemă, ci numai asupra admisibilităţii acţiunii in revendicare formulate împotriva statului, ca proprietar al bunurilor confiscate abuziv si care fac obiect al legilor speciale cu caracter reparator.

Nu mai puţin, prin Decizia nr.33/1998 ICCJ nu statuează in mod absolut asupra inadmisibilităţii acţiunilor in revendicare ci doar asupra faptului că, in ce priveşte concursul intre legea generala si cea specială (legea 10/2001), acesta se rezolvă in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres in legea specială.

Nu mai puţin, prin aceeaşi Decizie 33/1998 la care instanţa de fond a facut trimitere se statuează că: „In cazul in care sunt sesizate neconcordanţe intre legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, si Convenţia europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată in cadrul unei actiuni in revendicare, întemeiată pe dreptul comun, in măsura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice”

A rezultat aşadar că, potrivit Deciziei 33/1998, ale cărei dispoziţii sunt obligatorii pentru instanţe, chiar investită cu o acţiune in revendicare îndreptată împotriva Statului, instanţa era ţinută - in măsura in care astfel de apărări ar fi fost invocate in faţa sa - să analizeze dacă nu cumva există neconcordanţe intre legea specială si Convenţia Europeană a Drepturilor Omului si, in cazul in care constată astfel de neconcordanţe, să le rezolve conform dispozitivului Deciziei in interesul legii menţionate.

In aceste condiţii a aprecit că, in lipsa oricăror menţiuni in considerentele hotărârii din care să rezulte că instanţa de fond ar fi analizat acţiunea in revendicare a reclamantei, dispozitivul aceleiaşi hotărâri nu a putut fi apreciat a cuprinde si soluţia asupra acestor capete de cerere.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare reclamanta A.L. C., fără a motiva cererea.

Printr-un memoriu separat, depus la data de 20.01.2014, contestatoarea a motivat contestaţia în anulare apreciind că instanța de recurs nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs invocat în temeiul art.304 C.p.c., respectiv asupra neconcordanței flagrante între dispozitivul hotărârii recurate și considerentele acesteia.

A arătat că instanța de recurs a omis a cerceta și pronunța asupra părții din motivul I de recurs care privea nepronunțarea asupra cererii reconvenționale, nu s-a pronunțat asupra motivului V de recurs, așa cum acesta a fost formulat, în majoritate, nu a examinat și nu s-a pronunțat pe cauza de nulitate invocată de contestatoare prin motivul VI de recurs, VIII și nu a răspuns nici la motivul X de recurs.

În drept contestația în anulare a fost întemeiată pe disp. art.318 C.p.c.

Intimații P.V. și P.C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă/nefondată.

În motivare intimații au arătat că încercările contestatoarei de a identifica critici procedurale care să determine o posibilă rejudecare a litigiului sunt vădit neîntemeiate, nici principiul contradictorialității, nici cel al dreptului la apărare nefiind încălcate, hotărârea contestată fiind legală și temeinică.

În drept au fost invocate disp. art.320 alin.2 C.p.c raportat la art.115-118 C.p.c.

Intimatul S.N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.

În motivare intimatul au arătat că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs invocate iar prin cerere formulată, contestatoarea își exprimă în realitate nemulțumirea față de argumentele ce au condus la respingerea acestora, contestația în anulare fiind și inadmisibilă, nemulțumirea față de judecata asupra fondului nefiind prevăzută de lege printre cazurile exprese și limitative de contestație în anulare.

În drept au fost invocate disp. art.320 alin.2 C.p.c.

La termenul din 07.04.2014, instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii căii de atac pentru nemotivare în termen invocată de către intimații P.V., P.C. și S.N.

Cu privire la nulitatea căii de atac, Tribunalul reţine următoarele:

Analizând coroborat întreaga reglementare procesuală a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, constată că aceasta nu beneficiază de un termen distinct de declarare şi de un alt termen de motivare, atât declararea, cât şi motivarea contestaţiei trebuind a fi făcute în interiorul termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, după distincţiile instituite în dispoziţiile art. 319 Cod procedură civilă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 319 alin. 2 Cod procedură civilă, în cazul hotărârilor susceptibile de a fi aduse la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia în anulare se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar, în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b sau c, iar, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În lipsa unei reglementări amănunţite, normele speciale cuprinse în art. 319-321 Cod procedură civilă se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile de drept comun, principiul fiind pe deplin incident deoarece legiuitorul nu poate statua în mod detaliat toate regulile aplicabile unei căi extraordinare de atac. Astfel, în funcţie de obiectul contestaţiei în anulare, procedura aplicabilă este fie cea pentru judecata în primă instanţă, fie, în cazul în care se contestă o decizie pronunţată de instanţa de recurs, cea aplicabilă în etapa recursului, întrucât fiind o cale de atac de retractare, contestaţia în anulare este de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, ceea ce înseamnă că procedura aplicabilă este cea corespunzătoare etapei procesuale în care a fost judecată pricina finalizată cu hotărârea a cărei anulare se cere.

Având în vedere considerentele anterioare rezultă că, în ipoteza în care hotărârea atacată cu contestaţie în anulare este pronunţată de instanţa de recurs, motivarea căii extraordinare de retractare trebuie făcută prin însăşi cererea de contestaţie sau înăuntrul termenului pentru formularea contestaţiei, nemotivarea în termen atrăgând sancţiunea nulităţii cererii, în temeiul art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă. Aplicarea prin analogie a acestor dispoziţii se justifică prin aceea că atât recursul, cât şi contestaţia în anulare sunt căi extraordinare de atac, astfel încât dispoziţiile procedurale din materia recursului constituie dreptul comun în ceea ce priveşte soluţionarea acestor căi.

Totodată Tribunalul apreciază că norma care stabileşte obligativitatea fundamentării căii de atac este de natură să circumscrie limitele cadrului procesual, astfel încât intimatul să cunoască motivele invocate şi să-şi poată organiza apărarea în consecinţă. În plus, obligativitatea arătării argumentelor pentru care partea înţelege să uzeze de calea de retractare a contestaţiei în anulare într-un anumit interval de timp se circumscrie formalismului absolut necesar reglementării unei căi extraordinare de atac şi dă expresie principiului exercitării cu bună-credinţă a drepturilor procedurale prevăzut de art. 723 Cod procedură civilă, în condiţiile în care părţile au îndatorirea de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului şi de a îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege (art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă).

Tribunalul reţine că decizia a cărei anulare se cere a fost comunicată contestatorului la data de 30.12.2013, iar motivele contestaţiei au fost formulate la data de 20.01.2014, aşadar cu depăşirea termenului legal imperativ reglementat de art. 319 alin. 2 teza a II-a Cod procedură civilă, în condiţiile în care decizia atacată conţinea soluţia de respingere a recursului, astfel încât nu era susceptibilă de aducere la îndeplinire pe cale de executare silită.

Întrucât contestatorul nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă aplicabile prin analogie, neindicând în termen motivele contestaţiei, sancţiunea ce intervine era cea specifică etapei procesuale în care se afla pricina, respectiv nulitatea contestaţiei în anulare, conform art. 306 alin.1 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse va constata nulă contestaţia în anulare, pentru nemotivare.

Văzând dispoziţiile art. 274 cod proc civ va obliga contestatoarea la plata catre intimatii P.V. si P.C. a sumei de 13.764,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecata – onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constata nula contestatia in anulare formulată de contestatoarea A.L.C. împotriva deciziei civile nr..../09.07.2013, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr.12745/94/2010, în contradictoriu cu intimaţii P.V., P.C., COMISIA JUDEŢEANĂ ILFOV PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 şi S.N., pentru nemotivare.

Obliga contestatoarea la plata catre intimatii P.V. si P.C. a sumei de 13.764,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica azi, 07.04.2014.

Preşedinte Judecător Judecător

Grefier

Concept red. gref. V.F.A. – 29.04.2014

Red. Jud: C.D. /2ex/13.06.2014

Jud. recurs : Alina Dumitrescu – Tribunalul Ilfov

Domenii speta

Spete similare