Schimbarea din funcţia de conducere

Schimbarea din funcţia de conducere, urmată de oferirea unui post de execuţie pe care contestatorul nu l-a acceptat, nu s-a prezentat la muncă la noul post, ceea ce a dus la concedierea sa disciplinară

La data de 5 09 2012, contestatorul X s-a adresat Tribunalului Dolj cu o contestaţie împotriva deciziei nr 103/17 08 2012 emisă de intimata Y, solicitând să se constate nulitatea absolută a deciziei, reintegrarea pe postul deţinut anterior şi obligarea intimatei la plata despăgubirilor salariale reactualizate.

In fapt, a arătat că prin contractul individual de muncă nr 086/2007 a fost angajat în funcţia de director economic pe durată nedeterminată.

Prin hotărârea Consiliului de Administraţie nr 69/17 07 2012 a fost eliberat din funcţia de director economic, după care, s-a procedat la întocmirea unui act adiţional la contractul individual de muncă prin care i s-a oferit postul de economist, post care era al altui salariat aflat în concediu medical, astfel că durata acestuia era determinată.

Fiind o modificare unilaterală a contractului de muncă hotărârea Consiliului de Administrate a fost atacată în instanţă, formând obiectul dosarului nr 13330/63/2012.

Mai arată că nu a fost de acord să semneze actul adiţional la contractul individual de muncă,  consimţământul salariatului fiind o condiţie esenţială pentru încheierea sa valabilă, astfel că prin nesemnarea actului adiţional consideră că actul respectiv nu a existat.

Neavând raporturi juridice cu pârâta în funcţia de economist decizia de încetare a contractului individual de muncă din postul de economist este un act juridic lipsit de obiect.

Arată că au fost încălcate prevederile art 252 alin 2 lit a din Codul Muncii deoarece nu a fost descrisă fapta, nu s-a arătat în concret care sarcini de serviciu nu au fost îndeplinite de salariat, în ce zile a lipsit de la serviciu.

Mai consideră că decizia este netemeinică deoarece în perioada 17 06 2012 – 17 08 2012 s-a prezentat zilnic la serviciu fiind nevoit să stea pe hol din cauza pârâtei. Si-a îndeplinit sarcinile de serviciu

In drept, şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 1179 cod civil, art 57 şi 252 din Codul muncii.

A depus la dosar decizia contestată nr 103/17 08 2012, adresa nr 7908/13 08 2012, raportul per salariat din registrul REVISAL,  dovada contestării hotărârii Consiliului de Administraţie nr 69/17 07 2012.

La termenul din 24 10 2012 intimata a solicitat înaintarea dosarului la completul investit cu soluţionarea dosarului 13330/63/2012 în vederea conexării.

Prin încheierea din 25 10 2012 instanţa a respins cererea de conexare a celor două dosare.

Prin încheierea din 21 11 2012 instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art 244 cod pr civilă, până la soluţionarea dosarului nr 13330/63/2012.

La 18 11 2013 contestatorul a solicitat reluarea judecăţii ca urmare a finalizării dosarului 13330/63/2012.

Prin încheierea din 11 12 2012 instanţa a încuviinţat ambelor părţi proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi cu interogatoriul propus de contestator, interogatoriu la care pârâta a răspuns în scris la următorul termen.

Instanţa a invocat din oficiu excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere contestată în raport de prevederile art 252 lit a,b şi c din Codul muncii, punându-le în vedere părţilor să formuleze concluzii scrise cu privire la această excepţie

Intimata a depus la dosar toate actele care au stat la baza emiterii deciziei de concediere contestată nr. 103/17 08 2012 şi a formulat concluzii scrise, în care formulat apărările pe care apoi le-a susţinut oral în faţa instanţei la termenul din 22 ianuarie 2014, în sensul respingerii excepţiei nulităţii absolute.

De asemenea contestatorul a formulat concluzii scrise în care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii absolute a deciziei pentru încălcarea prevederilor art. 252 alin. 2 literele a,b,c din codul muncii.

Prin sentinţa nr. 354/29.01.2014 pronunţată în dosarul nr. 14900/63/2012 a fost admisă în parte contestaţia, s-a constat nulitatea  absolută a deciziei de concediere nr. 103/17.08.2012 emisă de intimată, au fost respinse celelalte capete de cerere referitoare la reintegrare şi la plata drepturilor salariale aferente de la concediere până la reintegrare, a fost obligată intimata să plătească contestatorului 500 lei cheltuieli judiciare, instanţa reţinând următoarele :

Prin contractul individual de muncă nr 086/2007 contestatorul a fost angajat în funcţia de director economic pe durată nedeterminată la unitatea intimată.

Prin hotărârea Consiliului de Administraţie nr 69/17 07 2012 a fost eliberat din funcţia de director economic, după care, s-a procedat la întocmirea unui act adiţional la contractul individual de muncă prin care i s-a oferit postul de economist, post care era al altui salariat aflat în concediu medical, astfel că durata acestuia era determinată.

Considerând că a avut loc o modificare unilaterală a contractului de muncă, contestatorul a contestat în instanţă hotărârea Consiliului de Administrate nr 69/17 07 2012, contestaţia sa formând obiectul dosarului nr 13330/63/2012, ce a fost soluţionat prin respingerea contestaţiei prin sentinţa nr. 2196/28.02.2013 pronunţată de Tribunalul Dolj, sentinţă menţinută de Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 8321/19.09.2013.

Prin decizia nr. 103/17.08.2012 intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului  - economist în cadrul Compartimentului Achiziţii Publice  în temeiul art. 61 litera a din codul muncii pentru săvârşirea unor abateri disciplinare grave: neprezentarea la locul de muncă oferit de regie, nerezolvarea nici unei sarcini de serviciu.

Instanţa constată că decizia contestată încalcă prevederile art. 252 literele a,b, c din codul muncii deoarece nu descrie faptele ce constituie abatere disciplinară reţinute în sarcina contestatorului, nu arată care sunt prevederile legale încălcate de contestator, nu arată care sunt motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului formulate cu ocazia cercetării disciplinare, acestea fiind elemente esenţiale ale deciziei de concediere,  ce trebuie să se regăsească în cuprinsul deciziei sub sancţiunea nulităţii absolute.

Astfel potrivit art. 252 alin. 2 din codul muncii, decizia de sancţionare disciplinară trebuie să cuprindă  în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute următoarele elemente:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Decizia contestată a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 252 (fost 268) alin 2 lit. a din codul muncii, deoarece nu cuprinde menţiunile privind descrierea faptei săvârşite, in ce a constat aceasta, (ce trebuia să facă salariatul conform atribuţiilor stabilite prin contractul individual de muncă şi fişa postului şi ce a făcut sau nu a făcut, ce atribuţii a încălcat sau nu a îndeplinit corespunzător), când a fost săvârşită, pentru ca in raport de aceste menţiuni să se poată verifica dacă constituie sau nu abatere disciplinară, dacă e prevăzută ca atare  in lege sau in regulamentul de ordine internă , ori in contractul colectiv de muncă .

Prezentarea foarte generală a faptei nu este suficientă deoarece nu oferă salariatului posibilitatea să cunoască fapta ce i se impută, posibilitatea să se apere şi nici instanţei nu-i oferă posibilitatea să verifice dacă contestatorul a săvârşit sau nu fapta pentru care este sancţionat .

Cu atât mai mult este esenţială menţionarea faptei in decizie cu cât potrivit art.79 din codul muncii angajatorul nu mai poate invoca in fata instanţei alte motive de sancţionare decât cele consemnate in decizie.

De asemenea, în decizia contestată nu s-au menţionat prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, prevederi  ce trebuie menţionate obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute conform de art. 252 (fost 268) alin. 2 lit. b din codul muncii.

În acest fel nu se poate verifica de instanţă dacă faptele reţinute în sarcina contestatorului, descrise în decizie, constituie sau nu abatere disciplinară în sensul prevăzut de art. 247 alin. 2 din codul muncii.

Potrivit art. 247 alin. 2 din codul muncii, „Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.

Aşadar, pentru ca o faptă să constituie abatere disciplinară trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 247 alin. 2 din codul muncii şi să fie prevăzută  ca şi abatere disciplinară de  statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, neputând fi sancţionată ca şi abatere disciplinară orice faptă a salariatului.

Având în vedere că decizia contestată încalcă prevederile art. 252 (fost 268)  alin. 2 lit. a şi b din codul muncii deoarece nu cuprinde prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, instanţa va admite contestaţia şi  va constata nulitatea absolută a deciziei

În ce priveşte motivul de nulitate absolută constând în încălcarea prevederilor art. 252 (fost 268)  alin 2 lit c din codul muncii instanţa constată că este întemeiat, deoarece era necesar să se menţioneze motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea, menţiuni care lipsesc din cuprinsul deciziei.

Ca urmare instanţa va admite în parte contestaţia, va constata nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 103/17.08.2012 emisă de intimată.

Pe de altă parte instanţa reţine că după eliberarea contestatorului din funcţia de director, acestuia i s-a oferit postul de economist aşa cum rezultă din adresa nr. 6995/19.07.2012 însă acesta a refuzat acceptarea noului post aşa cum rezultă din procesul verbal  nr. 7256/26.07.2012, în care s-a consemnat faptul că acestuia i s-a adus la cunoştinţă fişa postului şi a refuzat să o semneze, adresa nr. 7257/26.07.2012 prin care i s-a transmis fişa postului, adresa nr. 7264/26.07.2012 în care se consemnează că i-a fost transmis actul adiţional la contractul  individual de muncă şi fişa postului.

Refuzul contestatorului de a accepta noul post oferit de intimată rezultă explicit şi din faptul că nu a semnat actul adiţional la contractul individual de muncă, dar şi din susţinerile contestatorului din cuprinsul prezentei contestaţii.

În aceste condiţii instanţa reţine că după eliberarea contestatorului din funcţia de director raporturile de muncă ale acestuia cu intimata au încetat definitiv deoarece contestatorul nu a acceptat noul post oferit, cel de economist, nefiind de acord să semneze actul adiţional la contractul individual de muncă,  consimţământul salariatului reprezentând o condiţie esenţială pentru încheierea sa valabilă, astfel că prin nesemnarea actului adiţional consideră că actul respectiv nu a existat.

Neavând raporturi juridice cu pârâta în funcţia de economist decizia de încetare a contractului individual de muncă din postul de economist este un act juridic lipsit de obiect.

Din aceste considerente instanţa consideră că decizia contestată nr. 103/17.08.2012 emisă de intimată este nulă absolut, motiv pentru care instanţa va constata nulitatea sa absolută.

În ce priveşte capetele de cerere referitoare la reintegrarea pe postul deţinut anterior şi plata drepturilor salariale aferente de la concediere până la reintegrare, instanţa constată că sunt neîntemeiate câtă vreme postul din care a fost concediat cel de economist nu a fost acceptat de contestator.

În cazul constatării nulităţii deciziei de concediere, sau al anulării sale de către instanţă, reintegrarea salariatului se face pe postul deţinut anterior concedierii, post din care a fost concediat. Ori in cazul de faţă contestatorul a fost concediat dintr-un post pe care nu l-a acceptat, nu l-a avut niciodată în cadrul intimatei, cel de economist, astfel că nu este posibilă reintegrarea şi nici plata drepturilor salariale de care a fost lipsit aferente acestui post.

Pentru aceste motive va respinge capetele de cerere referitoare la reintegrare şi la plata drepturilor salariale aferente de la concediere până la reintegrare.

În baza art. 274 din codul de procedură civilă, va obliga intimata la 500 lei cheltuieli de judecată către contestator, jumătate din cuantumul solicitat şi dovedit, proporţional cu capetele de cerere admise.

Domenii speta

Spete similare