Contestaţiei formulată de contestator

Sentinţă comercială 26/2015 din 19.01.2015


Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Sentinţa nr. 26/2015

Şedinţa publică de la 19 Ianuarie 2015

Completul compus din:

Judecător sindic ……………….

Grefier …………………….

Pe rol fiind judecarea contestaţiei formulată de contestatorul .....................reprezentat prin  ....................., în contradictoriu cu pârât .....................şi terţ-dobânditor SC P WSRL.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns consilier juridic BD, pentru contestator, practician în insolvenţă DI, pentru SC ………. SRL, lipsă fiind pârâta SC…………… SRL, reprezentat de avocat RF.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, reprezentanta contestatoarei a depus la dosar adresa nr.42442/19.11.2014 emisă de S P C – Regim P de C şi Î a V şi adresa nr…………. din 14.11.2014 emisă de Primăria  care constatându-se cererea în stare de judecată, s-a acordat cuvântul cu privire la excepţiile invocate de pârâta SC …………….. SRL,

Avocat RF a solicitat admiterea excepţiilor invocate prin întâmpinarea depusă la data de 24.10.2014, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului .....................şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Practician în insolvenţă DI a solicitat admiterea excepţiilor.

Consilier juridic BD a solicitat respingerea excepţiilor, iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată.

Practician în insolvenţă DI a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că a procedat la modificarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor, fiind inclusă şi creanţa Primăriei B.-J..

Avocat RF, a solicitat respingerea contestaţiei.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Asupra  contestaţiei de faţă;

La data de 19.09.2014, .....................reprezentat prin  ....................., în contradictoriu cu …………………..şi SC …………….. SRL,  a formulat contestaţie împotriva vânzării a două mijloace de transport, respectiv autotractoare Iveco, respectiv Man, cu factura 352/28.06.2012 de către SC ………… SRL către SC …………… SRL.

În motivare, s-a arătat că, la data de 10.09.2014, SC …………. SRL a depus declaraţia de scoatere din evidenţa impozitelor şi taxelor locale a două mijloace de transport, înregistrată la Primăria oraş ………… sub nr.24657, la care era ataşată sentinţa civilă nr.1375/24.09.2012 a Tribunalului Gorj, prin care a fost admisă cererea de intrare în procedura falimentului.

Cele două mijloace de transport, respectiv autotractoare Iveco, respectiv Man, au fost vândute conform facturii nr. 352/28.06.2012 de către SC ……….. SRL, către SC …………… SRL Tismana, cu suma de 20.026 lei.

Că, potrivit art.264 alin.4 din Codul Fiscal, SC …………… SRL avea obligaţia ca în termen de 30 de zile, să declare la Biroul de Impozite şi Taxe vânzarea autotractoarelor  ori declaraţia de scoatere din evidenţă a unui mijloc de transport a fost înregistrată  după mai bine de 2 ani de la data vânzării, încălcând  prevederile art. 264 alin. 4 Cod fiscal.

Se mai arată în contestaţie, că SC …………..SRL nu a solicitat certificate fiscale pentru vânzarea autotractoarelor, nefiind respectate prevederile art.113 alin.4 din Codul de pr.fiscală, iar potrivit dispoziţiilor Legii 85/2006, atât administratorul judiciar, cât şi lichidatorul  aveau obligaţia să trimită notificări tuturor creditorilor pentru a-şi exprima votul în adunarea creditorilor, să inventarieze creanţele, să verifice data la care s-au născut creanţele. 

Contestatoarea arată că a fost privată de introducerea în termen de cererii de înscriere la masa credală

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Codului Fiscal, Codului de procedură fiscală,  Codului de procedură civilă şi a Legii 85/2006.

În dovedire, s-au depus la dosar copia declaraţiei pentru scoaterea din evidenţă a mijloacelor de transport , factura fiscală nr.352/28.06.2012, nota de plată cu sumele datorate la bugetul local de către SC ………….. SRL.

La data de 24.10.2014, pârâta SC ……………. SRL, a depus la dosar întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei .....................şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului, se arată că în conformitate cu disp.art.79, art.80 şi art.81 din legea 85/2006, acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor poate fi introduse de administratorul judiciar sau după caz de lichidatorul judiciar, iar dacă acesta nu o face, această cerere poate fi introdusă de comitetul creditorilor, în speţa de faţă acţiunea fiind introdusă de creditorul Oraşul ….

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, se arată că potrivit disp.art.81 alin.1 din Legea 85/2006, acţiunea pentru anularea actelor frauduloase poate fi introdusă de administrator/lichidator judiciar în termen de un an de zile de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art.20 alin.1 lit.b, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.

În ceea ce priveşte temeiul de drept al prezentei cereri, pârâta arată că, reclamanta a înţeles să promoveze, în temeiul disp.art.75,contestaţie împotriva tabelului definitiv consolidat şi nu cerere  pentru anularea unor acte frauduloase, în temeiul disp.art.79 şi 80 din Legea 85/2006, astfel pe cale contestaţiei formulate nu se poate solicita anularea transferurilor presupus frauduloase încheiate de debitoare.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

La data de 27.10.2014, lichidatorul judiciar a depus la dosar tabelul definitiv consolidat modificat al creanţelor SC ……… SRL,  Oraşul …………….. figurând înscris în tabel cu o creanţă în sumă de 7311,12 lei, creanţă bugetară.

În şedinţa publică din 27.10.2014, reprezentanta Oraşului ……………, a invederat faptul că temeiul de drept al contestaţia formulate este art.113 Cod fiscal şi art.75 din legea 85/2006, iar la data de 10 noiembrie 2014 a depus la dosar copie după cererea de înscriere la masa credală.

În şedinţa publică din 24.11.2014,  Oraşul …………… a depus la dosar note de şedinţă, însoţite de copiile deciziilor de impunere şi facturile de vânzare-cumpărare ale autovehiculelor de către debitoare din luna iulie 2010 şi septembrie 2011.

Judecătorul sindic, analizând actele şi lucrările dosarului, va respinge excepţiile invocate de pârâta SC …………… SRL, va admite contestaţia la vânzarea autotractoarelor MAN şi IVECO, cu factura 352/28.06.2012 formulată de .....................şi anulând vânzarea va repune părţile în situaţia anterioară, pentru următoarele considerente;

Oraşul .. are calitate procesuală  activă întrucât  prin Biroul de Impozite şi Taxe, colectează sumele reprezentând obligaţii fiscale ale contribuabililor persoane fizice şi persoane juridice, justificând un interes legitim  în raport de prevederile art. 264 alin.  4 Cod fiscal pe care SC …………..i SRL le-a încălcat, întrucât a declarat vânzarea autotractoarelor descrise în acţiunea introductivă, după circa doi ani de la încheierea convenţiei, încălcând termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Potrivit dispoziţiei legale menţionate, orice persoană care dobândeşte/înstrăinează un mijloc de transport sau îşi schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru, are obligaţia de a depune  o declaraţie fiscală cu privire la mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială  îşi are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită.

Totodată, din înscrisurile depuse, instanţa reţine că societatea în procedură, nu a solicitat certificate fiscale pentru vânzarea bunurilor mobile din care să rezulte că au fost achitate obligaţiile fiscale datorate administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială erau înregistrate bunurile înstrăinate, aşa cum dispun imperativ prevederile art. 113 alin. 4 Cod procedură fiscală, vânzarea făcută cu încălcarea acestor norme fiind nulă de drept.

La rândul său, Legea nr. 85/2006, obligă notificarea creditorilor bugetari în vederea înscrierii la masa credală în situaţia deschiderii unei proceduri.

În speţă, Oraşului ………….., i-a fost îngrădit acest drept, o dată, prin omisiunea solicitării certificatului fiscal cu ocazia înstrăinării bunurilor de către SC ………….. SRL şi ulterior, prin lipsa notificării sale în procedura de insolvenţă,  pentru a-i da posibilitatea înscrierii la masa credală în dosarul nr. …….

Ca atare, contestator Oraşul …, prin prisma art. 41, art. 109 Cod pr. civilă, art. 264 Cod fiscal, art. 3 din Legea nr. 85/2006 şi a prezentelor considerente, are calitate procesuală activă, justifică un interes legitim, personal, născut şi actual în formulare cererii de chemare în judecată, excepţia fiind nefondată.

Neîntemeiată este şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în condiţiile în care reclamant Oraşul …………. nu a fost notificat la deschiderea procedurii de insolvenţă, lichidatorul judiciar procedând ulterior la înscrierea acestui creditor la masa credală, aşa cum rezultă din tabloul definitiv al creanţelor SC ………….. SRL.

Declaraţiile pentru scoaterea din evidenţă a mijloacelor de transport proprietatea SC ………… SRL, au fost depuse la 10.09.2014 la Oraşul ………….. – Biroul de Impozite şi Taxe, ori acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 19.09.2014, cu respectarea termenului de prescripţie.

Pe fond,  acţiunea este întemeiată şi dovedită, temeiul de drept fiind dat de dispoziţiile art. 264 Cod fiscal şi 113 Cod de procedură fiscală şi generic pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006, obiectul contestaţiei fiind tocmai anularea vânzării bunurilor debitoarei cu încălcarea normelor legale.

Astfel, societatea vânzătoare la data vânzării nu a obţinut certificat de atestare fiscală, având înregistrate datorii la buget, nu a declarat în termen de 30 de zile vânzarea, societăţile comerciale-părţi în convenţia de vânzare erau administrate şi reprezentate de aceeaşi persoană care îndeplinea atribuţiile de administrator special şi respectiv asociat unic şi administrator societar, fiind deci certă intenţia comună de fraudare a debitorilor SC ……….. SRL, vânzarea fiind făcută cu numai patru luni anterior intrării debitoarei-vânzătoare în faliment.

 La aceasta, se adaugă şi omiterea notificării reclamantului pentru înscrierea la masa credală

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că administratorul special al societăţii debitoare SC ………. SRL, este una şi aceeaşi persoană cu asociatul unic  şi administratorul societăţii terţ dobânditor, respectiv, SC …………. SRL, numita EA.

Este întemeiată susţinerea contestatorului  în ceea ce priveşte prezumţia acordului dintre debitoare şi terţul dobânditor la înstrăinarea bunurilor debitoarei cu încălcarea dispoziţiilor Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, fiind îndeplinite cumulativ –  condiţia încălcării termenului de 30 de zile pentru declararea vânzării, efectuarea vânzării în lipsa certificatului de atestare fiscală, intenţia comună a vânzătorului şi cumpărătorului de a frauda interesele creditorilor vânzătoarei prin scoaterea bunurilor din activele societăţii, atâta timp cât părţile din convenţie  sunt administrate de aceeaşi persoană – E. A., atât societatea vânzătoare cât şi cumpărătoarea fiind de rea-credinţă, vânzarea fiind făcută cu patru luni  înainte de intrarea în faliment a societăţii vânzătoare.

Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor legale menţionate, acţiunea urmează să fie admisă aşa cum a fost formulată, anulată vânzarea bunurilor SC ………….SRL către SC …………. SRL cu factura nr. 352/28.06.2012 la preţul de 20.026 lei  şi repuse părţile în situaţia anterioară.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţiile invocate de pârâta-terţ-dobânditor SC ………….. SRL, J18/……./………., CUI  ……….., cu sediul în ……………., sat …………, judeţul Gorj,  în contestaţia la vânzare bunuri formulată de contestator .....................reprezentat prin  ....................., cu sediul în …………., strada …………., …, judeţul Gorj, Cod fiscal …………, în contradictoriu cu pârâta-vânzătoare SC ………….. SRL cu sediul în …………, …, judeţul Gorj, CUI ………….  reprezentată de lichidator judiciar ………………, cu sediul în Tg-Jiu, str. ., judeţul Gorj.

Admite contestaţia formulată de contestator ORAŞUL ……….., la vânzarea mijloacelor de transport proprietatea SC…………… SRL, autotractoare Iveco, serie saşiu WIMNIVSK00C083483, cu număr de înmatriculare GJ-11-ADO, respectiv MAN serie saşiu WMAN09ZZZIM330125, cu număr de înmatriculare GJ-20-ADO, de către SC …SRL  către SC ………… SRL,  cu factura nr.352 din 28.06.2012 în sumă de 20.026 lei. Anulează vânzarea celor două autotractoare şi repune părţile în situaţia anterioară vânzării.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Ianuarie 2015, la Tribunalul Gorj.

Judecător sindic,

………………………..

Grefier,

………………………..

.