Accesul liber la justiţie - art. 6 cedo

Prin sentinţa civilă nr. 924 din 15.05.2014 pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosarul nr. 6499/299/2014 a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa sentinţa civilă de mai sus instanţa de fond a reţinut următoarele:

Conform art. 248 alin. 1 cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 2 alin. 12 din Legea nr. 192/2006, instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. 1 lit. a)-f).

Instanţa reţine că speţa de faţă se încadrează în dispoziţiile art. 601 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 192/2006.

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei reiese faptul că, în speţa de faţă, reclamanta nu a făcut dovada participării la şedinţa de informare privind medierea.”

Împotriva  sentinţei civile nr. 924 din 15.05.2014 pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosarul nr. 6499/299/2014 a declarat recurs reclamanta O.P. S.A.,solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei , reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului se arată că prin efectul Deciziei nr. 266/07.05.2014 pronunţată de Curtea Constituţională a României art. 2 alin. 12 din Legea nr. 192/2006 a fost declarat neconstituţional, încălcând flagrant dreptul privind liberul acces la justiţie, astfel că dispoziţiile legale de mai sus nu pot produce nici un efect neputând sta la baza unei hotărâri judecătoreşti.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare la dosar.

În recurs nu s-au administrat probatorii noi.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de recurs reţine următoarele:

 Ca o garanţie a respectării drepturilor omului, Convenţia prevede în art.6, pct.1 dreptul oricărei persoane la un proces echitabil: ”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului, pe  întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată strict necesară de către tribunal, atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

Rezultă că, în accepţiunea Convenţiei, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente  din care unul este accesul liber la justiţie. Accesul liber la justiţie este consacrat, ca drept cetăţenesc fundamental şi prin art.21 din Constituţia României, prin art.10 din Declaraţia universală a drepturilor omului, precum şi prin art.14 pct.1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Accesul liber la justiţie reprezintă facultatea fiecărei persoane de a se adresa unei instanţe judecătoreşti pentru apărarea drepturilor sale sau valorificarea intereselor sale legitime, iar procedură constând în informarea asupra existenţei unei legi apare, neîndoielnic, ca o încălcare a dreptului de acces la justiţie, ce pune asupra justiţiabilului o sarcină inoportună, cu atât mai mult cu cât procedura se rezumă la o simplă obligaţie de informare, şi nu la încercarea efectivă de soluţionare a conflictului prin mediere, astfel încât participarea părţilor la şedinţa de informare în faţa mediatorului este una cu caracter formal.

De altfel, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 266/07.05.2014, publicată în M.O. nr. 646/25.06.2014 a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 2 alin. (1) şi (1^2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt neconstituţionale.

Faţă de cele reţinute mai sus Tribunalul, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. 2 şi  5 Cod de procedură civilă urmează să admită recursul, să caseze sentinţa civilă recurată şi să  trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Judecătoria Moineşti.

Domenii speta

Spete similare