Conflict de muncă. Neprobarea de către salariat a împrejurării privind lipsa consimţământului său ori a existenţei unui viciu de consimţământ referitor la încetarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor. Consecinţe pe plan procesual.

Domeniul: litigii de muncă

Conflict de muncă. Neprobarea de către salariat a împrejurării privind lipsa consimţământului său ori a existenţei unui viciu de consimţământ referitor la încetarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor. Consecinţe pe plan procesual.

- Codul Muncii, art. 55 lit. b;

Cât priveşte lipsa consimţământului salariatului la încetarea raporturilor de muncă, se reţine că reclamantul nu a dovedit nici lipsa consimţământului şi nici existenţa unui viciu de consimţământ, potrivit art.1206 NCC, precum eroarea, dolul, violenţa.

Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 272 din Codul muncii, în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, însă, în condiţiile în care angajatorul a depus la dosar copia cererii înregistrate la intimată sub nr.1105/14.05.2013 (fila 34 dosar fond), prin care contestatorul a solicitat încetarea relaţiilor contractuale de muncă, în conformitate cu art.55 lit.b din Codul muncii, începând cu data de 28.05.2013, reclamantul este acela care trebuia să-şi probeze susţinerile privind lipsa, respectiv vicierea consimţământului.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALĂ, DECIZIA NR. 1984 DIN 05.12.2014)

Prin sentinţa civilă nr. 6401 din data de 30.05.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă, ca neîntemeiată acţiunea formulată de contestatorul D.D., în contradictoriu cu intimata SC G C.& C SA.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că între părţile litigante au intervenit raporturi de muncă, conform contractului individual de muncă nr.262/18.03.2011, în temeiul căruia contestatorul a fost angajat la societatea intimată pe postul de legător manual. Deşi contractul prevedea o perioadă determinată de 3 luni, prin actul adiţional nr.1/2.04.2012 se modifică prevederile contractului, fără a se menţiona nimic la art.C – durata muncii.

Aşa fiind, instanţa a apreciat că prin derularea în continuare a raporturilor de muncă, părţile au înţeles să încheie actul adiţional pentru o perioadă nedeterminată a muncii.

Prin cererea înregistrată la intimată sub nr.1105/14.05.2013, contestatorul a solicitat încetarea relaţiilor contractuale de muncă, în conformitate cu art.55 lit.b din Codul muncii, începând cu data de 28.05.2013.

Pe cererea formulată de contestator a fost exprimat acordul intimatei pentru încetarea raporturilor de muncă începând cu data propusă de contestator, respectiv 28.05.2013.

Tribunalul a reţinut că, potrivit înscrisurilor prezentate de părţi, în perioada 15.05.2013-27.05.2013 contestatorul urma să efectueze 9 zile de concediu de odihnă.

Cu toate acestea, la data de 24.05.2013, contestatorul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, până în data de 20.08.2013 inclusiv, astfel că potrivit art.50 lit.b din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, contractul de muncă a fost suspendat.

Astfel, din perioada concediului de odihnă au rămas 2 zile de executat după încetarea stării de incapacitate temporară de muncă, respectiv 21 şi 22 august 2013, zile când contestatorul nu s-a prezentat la muncă.

Instanţa nu a reţinut susţinerile contestatorului cu privire la concediul rămas neefectuat aferent anului 2012, având în vedere că la interogatoriu, intimata afirmă că încetarea raporturilor de muncă s-a produs ca urmare a acordului părţilor şi că pentru restul zilelor de concediu neefectuate au fost achitate contestatorului drepturile băneşti aferente.

Afirmaţiile intimatei sunt susţinute de înscrisurile depuse la dosar, astfel că, în total, contestatorul avea dreptul a 21 de zile de concediu de odihnă anual, rămânându-i 5 zile neefectuate aferente anului 2012. Din acest total de 26 de zile, contestatorul în perioada februarie-martie a efectuat 2 zile de concediu de odihnă, rămânându-i 24 de zile.

În perioada 15.05.2013-27.05.2013 contestatorul a solicitat efectuarea a 9 zile de concediu, rămânând un rest de 15 zile, pentru care contestatorul a primit echivalentul bănesc, astfel cum rezultă din fluturaşul de salariu.

La data de 23.08.2013 (a doua zi după încetarea concediului de odihnă, efectuat după încetarea incapacităţii temporare de muncă), intimata a emis Decizia nr.1768 prin care, cu aceeaşi dată încetau raporturile de muncă în temeiul art.55 lit.b din Codul muncii.

Potrivit art.16 alin.1 din Legea nr.158/2005 asiguraţii a căror incapacitate temporară de muncă a survenit în timpul concediului de odihnă sau al concediului fără plată beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, concediul de odihnă sau fără plată fiind întrerupt, urmând că zilele neefectuate să fie reprogramate.

Aşa fiind, Tribunalul a constatat că au fost respectate prevederile art.50 lit.b din Legea nr.53/2003 privind suspendarea contractului individual de muncă pe perioada incapacităţii temporare de muncă, decizia de încetare a raporturilor de muncă (începând cu data de 23.08.2013) operând la data convenită de părţi după epuizarea suspendării şi efectuarea restului de (2 zile) concediu de odihnă întrerupt.

În ce priveşte lipsa consimţământului la darea acordului de încetare a raporturilor de muncă, Tribunalul a reţinut că potrivit art.1.204 NCC consimţământul părţilor trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză.

Întrucât contestatorul nu a dovedit niciun viciu de consimţământ potrivit art.1206 NCC, precum eroarea, dolul, violenţa, aspecte ce trebuiau dovedite de către acesta, în temeiul art.249 NCPC, Tribunalul a înlăturat aceste motive de nulitate a deciziei contestate.

Tribunalul a respins şi cererea subsidiară, vizând obligarea intimatei la plata a 6 salarii compensatorii, având în vedere că nu s-a făcut în niciun fel proba datorării acestor sume angajaţilor pentru care încetarea raporturilor de muncă a survenit ca urmare a acordului dintre părţi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal şi motivat, contestatorul Drăgulin Dobre.

În motivarea apelului, apelantul a arătat că instanţa de fond în mod greşit a considerat că trebuia să facă dovada viciului de consimţământ în condiţiile art.249 C.pr.civ.

Art.272 Codul muncii prevede că în litigiile de munca sarcina probei revine angajatorului.

Aceasta este o normă specială care deroga de la normă generală chiar dacă norma generală a fost edictata ulterior.

Importanta sarcinii probei este deosebită deoarece celui care îi revine sarcina probei şi dovezile administrate sunt insuficiente va pierde.

Astfel ca apelantul nu trebuia să dovedească nimic, iar instanţa nu a cercetat în niciun fel capătul de cerere privitor la lipsa consimţământului.

Aceasta atrage anularea hotărârii şi deoarece este prejudiciat de această judecată făcuta de instanţa de fond solicit în temeiul art.480 alin.3 să se trimită cauza, spre rejudecare, la instanţa de fond.

Dovezile depuse de pârâtă în dovedirea faptului că a efectuat tot concediul sunt false.

Acestea nu sunt semnate de apelant, aspect pentru dovedirea căruia se  solicită proba cu expertiza grafologică. După administrarea acestei probe se va dovedi că mai avea 4 zile de concediu.

Art.16 alin.1 din Legea 158/2005 invocat de instanţa în motivarea prevede că zilele neefectuate se reprogramează, însă în cauză nu a avut loc nicio reprogramare, în condiţiile în care a fost dat afară în momentul când era în concediu.

Evident că instanţa, dacă nu ar fi fost dusă în eroare de intimata prin prezentarea de date false ar fi pronunţat altă soluţie şi nu doar o simplă frază, prin care a consfinţit că a avut dreptate intimată când a desfăcut contractul pe baza convenţiei intervenită între părţi.

Dar instanţa de apel nu are ce să analizeze deoarece instanţa de fond nu a motivat în niciun fel decizia în această privinţa.

Apelantul susţine că nici cererea privind obligarea intimatei la plata a 6 salarii compensatorii nu a fost analizată de instanţă, având acelaşi raţionament în privinţa art.249 C.pr.civ., vs. 272 Codul muncii.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

La termenul de judecată din data de 05.12.2014, Curtea a respins solicitarea apelantului-reclamant privind administrarea probei cu expertiză grafologică, cu privire la semnătura aplicată pe cererile de acordare a concediului nr.3872/21.12.2012 şi nr.512/04.03.2013 (filele 19,21 dosar apel), apreciind că aceasta nu este utilă cauzei.

Analizând apelul declarat, potrivit dispoziţiilor art.476 C.pr.civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Prin cererea dedusă judecăţii în cauza de faţă, contestatorul D.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. G C.& C S.A., să se dispună anularea Deciziei nr. 1768/28.03.2013, obligarea intimatei la reintegrarea contestatorului pe acelaşi post ocupat înainte de data desfacerii contractului de muncă şi obligarea intimatei la plata salariilor lunare de la data desfacerii contractului de muncă, respectiv 23.08.2013, şi până la data reintegrării efective.

În subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata a 6 salarii compensatorii.

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că, la data de 15.05.2013, cu acordul unităţii, contestatorul a intrat în concediu de odihnă, având în vedere că în anul 2012 nu şi-a exercitat acest drept. La data de 23.05.2013, în timp ce contestatorul se afla în concediu de odihnă, şi-a fracturat mâna, motiv pentru care a intrat în concediu medical. Apoi, contestatorul a suferit o afecţiune la coloana vertebrală, astfel încât concediul medical a fost prelungit până la data de 20.08.2013. Contestatorul mai arată că mai avea dreptul la 4 zile de concediu de odihnă, nefiind discuţii din partea angajatorului pe acest aspect.

La data de 23.08.2013 contestatorul a primit din partea intimatei o convocare prin care era invitat în vederea desfăşurării cercetării prealabile legate de absentarea nemotivată de la programul de muncă în perioada 21.08.2013-23.08.2013. Imediat ce contestatorul a primit convocarea s-a prezentat la locul de muncă, însă i-a fost înmânată decizia de desfacere a contractului de muncă prin acordul părţilor.

Reclamantul nu a precizat temeiul de drept al contestaţiei.

Pornind de la obiectul acţiunii deduse judecăţii şi de la temeiurile de fapt invocate în susţinerea acesteia, Curtea constată că raporturile de muncă dintre părţi au încetat prin acordul părţilor, în conformitate cu art.55 lit.b din Codul muncii, începând cu data de 23.08.2013, sens în care a fost emisă de angajator decizia nr.1768/23.08.2013 (fila 7 dosar fond), ce face obiectul contestaţiei de faţă.

Împrejurarea că, anterior emiterii deciziei sus menţionate, salariatul a fost convocat în vederea efectuării unei cercetări disciplinare pentru absentarea nemotivată de la orele de program începând cu data de 21.08.2013, nu este de natură să confere măsurii dispuse de angajator un caracter sancţionator.

De asemenea, împrejurarea că apelantul-reclamant ar mai fi avut de efectuat zile din concediul de odihnă, nu afectează legalitatea şi temeinicia deciziei de încetare a contractului individual de muncă dintre părţi pe baza acordului acestora. Este adevărat faptul că legislaţia muncii stabileşte, prin dispoziţiile art.60 alin.1 lit.h din Codul muncii o interdicţie de concediere a salariatului pe durata efectuării concediului de odihnă, însă, în cauză, apelantul-reclamant nu a fost concediat, contractul individual de muncă încetând la data de 23.08.2013, ca urmare a acordului părţilor.

De altfel, Tribunalul a constatat că în mod corect, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, că intimata-pârâtă a respectat prevederile art.50 lit.b din Codul muncii privind suspendarea contractului individual de muncă pe perioada incapacităţii temporare de muncă, decizia de încetare a raporturilor de muncă (începând cu data de 23.08.2013) operând după epuizarea suspendării şi efectuarea restului de (2 zile) concediu de odihnă întrerupt.

Cât priveşte lipsa consimţământului salariatului la încetarea raporturilor de muncă, se reţine că reclamantul nu a dovedit nici lipsa consimţământului şi nici existenţa unui viciu de consimţământ, potrivit art.1206 NCC, precum eroarea, dolul, violenţa.

Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 272 din Codul muncii, în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, însă, în condiţiile în care angajatorul a depus la dosar copia cererii înregistrate la intimată sub nr.1105/14.05.2013 (fila 34 dosar fond), prin care contestatorul a solicitat încetarea relaţiilor contractuale de muncă, în conformitate cu art.55 lit.b din Codul muncii, începând cu data de 28.05.2013, reclamantul este acela care trebuia să-şi probeze susţinerile privind lipsa, respectiv vicierea consimţământului.

Referitor la dispoziţiile art. 16 alin.1 din Legea nr.158/2005, în conformitate cu care asiguraţii a căror incapacitate temporară de muncă a survenit în timpul concediului de odihnă sau al concediului fără plată beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, concediul de odihnă sau fără plată fiind întrerupt, urmând că zilele neefectuate să fie reprogramate, se reţine că, în cazul contestatorului, este evident că o atare reprogramare a zilelor de concediu de odihnă nu mai era posibilă, acesta fiind îndrituit doar la plata compensării în bani pentru zilele de concediu de odihnă neefectuate, aspect care excede însă cererii cu care instanţa a fost legal învestită.

Nefondată este şi critica apelantului-reclamant referitoare la omisiunea  instanţei de fond de a analiza cererea de obligare a intimatei la plata a 6 salarii compensatorii, aspect cu privire la care în considerentele sentinţei atacate se reţine  că „nu s-a făcut în niciun fel proba datorării acestor sume angajaţilor pentru care încetarea raporturilor de muncă a survenit ca urmare a acordului dintre părţi”.

Într-adevăr, reclamantul nu a indicat niciun temei de drept al unei atare solicitări, situaţie în care această cerere subsidiară apare ca neîntemeiată.

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare