Solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată

procesuale pasive a pârâtei.

S-a respins acţiunea formulată de reclamantul B. C., în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE B. – SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL M., prin  ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE S..

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reţinut că raportul juridic de drept fiscal care a făcut obiectul dosarului nr.9/85/2012 a luat naştere între reclamant şi Serviciul Fiscal Municipal M. (fosta Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului M.), însă, potrivit art.20 alin.4 din OUG nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, toate drepturile şi obligaţiile Administraţiei Finanţelor Publice a mun. M. au fost preluate, prin absorbţie, de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. care, actualmente, are în subordine Serviciul Fiscal Municipal M. Potrivit art.13 alin.1 din HG nr.520/2013 privind organizarea şi funcționarea ANAF, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. este instituția publică cu personalitate juridică, iar conform alin.3 al aceluiași articol, în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică (…), administrații județene ale finanțelor publice, servicii fiscale municipale şi orășenești, precum şi birouri fiscale comunale. Prin urmare Serviciul Fiscal Municipal M. funcționează în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice B. (instituție cu personalitate juridica si care reprezintă statul  potrivit dispozițiilor art.7 pct.32 din HG nr.520/2013).

Pârâta, în baza mandatului nr.1/26.02.2014, a împuternicit pentru a o reprezenta în proces pe mandatara Administrația Județeana a Finanțelor Publice S.

Așadar, excepția a fost respinsă.

Prin sentinţa nr. 2/24.05.2013 pronunțată de Tribunal în dosar nr. 9/85/2012 s-a admis acțiunea reclamantului B. C.  şi au fost obligate pârâtele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE M. şi ADMINISTRATIA FONDULUI DE MEDIU B. la restituirea sumei de … lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare cu dobânda legală aferentă şi cheltuieli de judecată în sumă de … lei.

Prin decizia nr.1/18.11.2013 pronunțată în același dosar, Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul formulat de către SFM M împotriva sentinţei nr. 2/2013 pronunţată de Tribunal, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin cererea de restituire înregistrată la SFM M. sub nr. 4/20.01.2014 (f.27) reclamantul B.C.  a solicitat restituirea taxei în cuantum de …. lei şi cheltuieli de judecată de … lei acordate de instanţa de fond.

Pe cale separată, în prezentul dosar reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată despre care pretinde că au fost efectuate în cadrul dosarului de fond soluționat de Tribunalul Sibiu, respectiv onorariul avocațial de … lei conform chitanței seria C nr. 8 din 20.05.2013.

Potrivit dispozițiilor art. 452 din noul Cod de procedură civilă, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existentei şi întinderii lor, cel mai târziu  la data închiderii dezbaterilor asupra fondului. Momentul până la care se poate face dovada acestora nu era prevăzut în vechiul Cod de procedură civilă la art.274, legiuitorul făcând această precizare pentru a preîntâmpina situațiile de genul celei din prezentul dosar în care partea formulează cerere de acordare a cheltuielilor de judecată după soluționarea cererii sale, pe cale separată. 

In aceste condiții, formularea de astfel de cerere pe cale separată apare ca inadmisibilă, întrucât cheltuielile de judecată se solicită, iar instanța apreciază asupra lor odată cu rezolvarea litigiului care le-a generat. Solicitarea lor ulterior şi pe cale separată nu mai poate fi făcută, în cazul în care partea nu le-a cerut şi nu le-a dovedit în cadrul dosarului în legătura cu care s-au născut, urmând să suporte consecințele neglijenţei sale în acest sens. Fiind un accesoriu şi în legătură directă cu soluția pronunțată, singur judecătorul care rezolvă litigiul (sau instanţa de control) poate aprecia asupra cuantumului acestora, știut fiind că instanța poate, chiar din oficiu să reducă, de exemplu, onorariile avocațiale, atunci când acestea sunt vădit disproporționate în raport cu complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de către avocat, ținând seama de circumstanțele cauzei. A pune în discuție o problemă indisolubil legată de litigiul în care ia naștere ulterior şi separat reprezintă chiar o nouă judecată asupra acestui aspect, întrucât la data soluționării litigiului, judecătorul s-a pronunțat odată asupra cheltuielilor de judecată în sensul acordării  doar a celor care au fost cerute şi dovedite (taxa de timbru). Acordarea de cheltuieli de judecată în această manieră  poate duce la un şir de alte dosare, întrucât, după ce partea câștigă procesul, îşi poate „aminti” că a făcut şi alte cheltuieli de judecată la care se consideră a fi îndreptăţită şi încurajează, pe de altă parte, practica unor justițiabili sau avocați care, după ce se asigură că obțin o soluție favorabilă, procedează la constituirea retroactivă a dovezilor privind efectuarea de cheltuieli în proces, știind că le pot obține. Pentru acestea legiuitorul a reglementat această problemă, dispunând că partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu  la data închiderii dezbaterilor asupra fondului, nicidecum nu le poate cere ulterior, pe cale separată.

Se mai impune precizarea că reclamantul a chemat în judecată doar pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice  B. - Serviciul Fiscal Municipal M., nu şi Administrația Fondului de Mediu care, în calitate de pârâtă în dosarul mai sus menționat a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.  In condițiile în care reclamantul a chemat în judecată doar  pe prima pârâtă, căreia i-a adresat cererea de restituire a sumei  reprezentând taxa de poluare,  aceasta  nu are obligația să-i restituie şi cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat, din moment ce nu a fost obligată prin hotărâre judecătorească să le plătească, ci are obligația de a restitui doar taxa de poluare achitată de către reclamant. In aceste împrejurări reclamantul nu are un titlu de creanță împotriva pârâtei şi acesteia nu-i incumbă  plata onorariului avocațial  de 1.000 lei.

Pentru toate considerentele mai sus invocate, în baza textelor legale arătate, instanța a respins acțiunea ca inadmisibilă.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul B. C. solicitând schimbarea în tot în sensul admiterii acţiunii sale astfel cum a fost formulată.

În motivarea apelului se arată că sentinţa  atacată este nelegală, întrucât nu cuprinde o motivare consistentă, ci una lapidară. Apelantul susţine că instanţa de fond a cuprins în sentinţă starea de fapt şi argumentele părţilor fără a include şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia sa potrivit art. 425, alin. 1 , lit. b C.p.c.

În ceea ce priveşte netemeinicia sentinţei apelate se arată că instanţa de fond a dat o interpretare greşită art. 452 C.p.c, reţinând că solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată este inadmisibilă.

Apelanta arată că nici un text legal nu interzice solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, toate termenele şi condiţiile prevăzute de art. 452 C.p.c referindu-se la situaţia în care cheltuielile sunt solicitate în litigiul iniţial.

Atât timp cât în acel litigiu instanţele nu s-au pronunţat asupra cheltuielilor de judecată, nu se poate opune nici autoritatea de lucru judecat.

În cauză a formulat întâmpinare intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice S. solicitând respingerea apelului ca tardiv, dar şi pe fond ca netemeinic şi nelegal.

Pe cale de excepţie s-a invocat tardivitatea şi lipsa calităţii procesuale pasive a DGRFP B., întrucât între aceasta şi reclamant nu există raport juridic fiscal.

Pe fond se susţine că reclamantul nu face dovada titlurilor executorii opozabile şi susceptibile de punere în executare.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel  şi din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul reţine că apelul este întemeiat şi va fi admis pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare:

În primul rând, excepţia tardivităţii declarării apelului (nemotivată de intimată) este neîntemeiată.

Sentinţa instanţei de fond a fost comunicată reclamantul la 13.06.2014, iar apelul a fost depus la Judecătoria M..(prin fax) la 07.07.2014, deci înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzute de lege pentru formularea cererii de apel.

Ca urmare excepţia tardivităţii se va respinge .

În ceea ce priveşte fondul cauzei, apelul este întemeiat.

Prin sentinţa nr. 2/2013 Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ad. Finanţelor Publice M.  şi a admis acţiunea reclamantului B. C. în contradictoriu cu Administraţia Fondului de Mediu din Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice M., pârâtele fiind obligate să plătească reclamantului taxă de primă înmatriculare, dobânda legală şi … lei cheltuieli de judecată (taxa de timbru).

Întrucât reclamantul nu a solicitat în acel litigiu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat acestea au fost solicitate pe cale separată.

Această cerere este admisibilă atât timp cât, în procesul iniţial, instanţa nu a fost sesizată cu această cerere şi nu s-a pronunţat asupra ei prin admitere sau respingere, indiferent de motiv.

Ca urmare, în baza art. 453 C.p.c, reţinând culpa procesuală a pârâtelor din acel proces se va admite acţiunea şi va fi obligată pârâta să plătească despăgubiri civile de … lei, reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul nr. 9/85/2012 al Tribunalului S. Acestea au fost dovedite cu contractul de asistenţă juridică şi chitanţa seria C nr. 8/20.05.2013, ambele având data anterioară sentinţei nr. 2/2013 a Tribunalului S..

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei DGRFP B. va fi respinsă întrucât potrivit art. 20, alin. 4 din OUG nr. 74/2013, Direcţiile Regionale ale finanţelor publice se subrogă în drepturile şi obligaţiile structurilor absorbite prin fuziune, de la momentul fuziunii.

Pentru aceste motive în baza art. 460 şi 488 C.p.c se va admite apelul şi se va schimba sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii.

În baza art. 453 C.p.c, pârâta intimată va fi obligată şi la plata cheltuielilor de judecată în fond şi în apel (taxă judiciară de timbru).

Domenii speta

Spete similare