Contestaţie împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care s-a menţinut măsura arestării preventive

Prin încheierea din 11 februarie 2014 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. 6046/740/2013/a1 al Judecătoriei Alexandria, în baza art. 207 alin. 4 Cpp., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S.C., măsură ce a fost menţinută.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin încheierea nr. 19 din 6 noiembrie 2013 a aceleiaşi instanţe,  inculpatul S.C. a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în baza art. 149/1 Cpp., rap. la art. 148 alin. 1, lit. c şi f Cpp., conform legii în vigoare la acea dată, măsura fiind prelungită ulterior.

La luarea măsurii preventive şi, ulterior, la prelungirea şi menţinerea acesteia s-a avut în vedere că din materialul probator administrat, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit în data de 19.07.2013 respectiv perioada 30.08.2013 - 28.10.2013, infracţiunile de furt şi furt calificat.

S-a reţinut incidenţa cazurilor prevăzute de art.148 lit. c şi f Cpp., în sensul că faptele sunt prevăzute de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că ar genera un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile determinat de gradul ridicat de pericol social, având în vedere modalitatea de comitere a faptei şi prejudiciul cauzat.

Aceste aspecte se circumscriu dispoziţiilor art. 223 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, în sensul existenţei temeiurilor care justifică măsura preventivă luată împotriva inculpatului, sub aspectul necesităţii acesteia, dat fiind pericolul pentru ordinea publică, precum şi sub aspectul proporţionalităţii ei cu scopul urmărit, având în vedere numărul mare de infracțiuni (7 fapte) săvârşite înainte de trimiterea în judecată.

Potrivit art. 207 alin. 4 şi 6 Cpp., instanţa de judecată verifică din oficiu, periodic, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menţinerea măsurii preventive.

Analizând măsura preventivă luată faţă de inculpatul S.C., în raport cu actele şi lucrările dosarului dar şi cu dispoziţiile legale menţionate, judecătorul de cameră preliminară al instanţei de fond a apreciat că aceasta este legală si temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, nu s-au modificat până la acest moment procesual şi impun în continuare măsura privativă de libertate.

Astfel, din materialul probator administrat la urmărirea penală se reţine că:

La data de 19.07.2013, orele 12.00-15.00, inculpatul S.C. a sustras mai multe bunuri din locuinţa părţii vătămate L.A. care îl găzduia, cauzând un prejudiciu total de 1400 lei (recuperat parţial), iar în perioada 30.08.2013 - 28.10.2013, în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a sustras o bicicletă de pe casa scării blocului -- de pe strada -- din municipiul A. , aparţinând părţii vătămate M.N.I. precum şi mai multe bunuri din locuinţele altor părţi vătămate, în interiorul cărora a pătruns prin efracţie şi escaladare, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, cauzând un prejudiciu total de 5250 lei (recuperat parţial).

De asemenea, se constată că menţinerea  măsurii  preventive este necesară în vederea bunei desfăşurări a procesului penal  şi prevenirii săvârşirii unei noi infracţiuni.

Pe de altă parte, se apreciază că măsura preventivă este, în continuare, proporţională cu gravitatea acuzaţiei, faptele săvârşite se caracterizează în concret, printr-o periculozitate semnificativă, astfel că sunt îndeplinite, în continuare, condiţiile prevăzute de art. 202 alin. 3 Cpp.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul, solicitând lăsarea în libertate, pe motiv că a recunoscut faptele, chiar la urmărirea penală.

Examinând contestaţia potrivit motivelor invocate, judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului constată că nu este întemeiată.

În deplin acord cu opinia exprimată în incheierea atacată, se apreciază că şi în această etapă procesuală, sub imperiul noului Cod de procedură penală, sunt întrunite cerinţele impuse de art. 223 alin. 2 Cpp., privitoare la condiţiile în care poate fi luată măsura arestării preventive, în sensul că din probe rezultă suspiciunea rezonabilă a săvârşirii de către inculpat a unor infracţiuni pentru care şi actualul Cod penal prevede pedeapsa închisorii mai mare de cinci ani (art. 229 alin. 2 Cp – furt calificat).

Nu poate fi omis aspectul că inculpatul, înainte de săvârşirea faptelor ce formează obiectul prezentei cauze, a mai săvârşit alte infracţiuni de acelaşi gen, neînţelegând nimic din clemenţa autorităţilor, continuând să pătrundă în locuinţele mai multor  persoane fizice, prin efracţie şi escaladare, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte pentru a le sustrage bunurile.

Toate acestea denotă o periculozitate sporită a inculpatului, o ameninţare reală pentru ordinea publică şi pentru siguranţa comunităţii care şi-ar vedea periclitate locuinţele şi avutul personal în cazul lăsării în libertate a inculpatului.

Apreciindu-se că temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă se menţin, faţă de dispoziţiile art. 207 alin. 4 Cpp., măsura este apreciată ca fiind necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică şi proporţională cu scopul urmărit – buna desfăşurare a procesului penal.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 205 Cpp., contestaţia s-a respins ca nefondată, inculpatul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 275 alin. 2 Cpp.

Domenii speta

Spete similare