Sent.civ.859/14.05.2012, red.-P.A.
Prin cererea înregistrată la data de 20.04.2012 sub nr. 522/199/2012 pe rolul Judecătoriei Buhuşi, reclamanta ….a chemat în judecată pe pârâta ……….. solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8395,34 lei reprezentând c/valoare energie electrică şi penalităţi, precum şi la plata sumei de 618 lei cheltuieli de judecată.
Cererea a fost legal timbrată.
În motivarea de fapt a cererii reclamanta arată că prin contractul de furnizare a energiei electrice încheiat cu pârâta, s-a obligat să furnizeze acesteia energie electrică la punctul de consum situat în localitatea Iteşti sat Iteşti, jud Bacău iar pârâta în calitate de proprietar al punctului de consum s-a obligat să achite facturile la termenul de scadenţă prevăzut de contractul de furnizare a energiei electrice la mici consumatori.
Consumatorul nu şi-a îndeplinit principala obligaţie contractuală aceea de a plăti contravaloarea energiei electrice furnizate şi a serviciilor contractate.
Reclamanta a încercat soluţionarea litigiului comercial pe cale amiabilă prin invitaţia la conciliere din data de 13.10.2011 dar pârâta a refuzat implicit să-şi execute obligaţiile asumate.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Codului comercial, art. 969 si următoarele din Codul civil, art. 7201 Cod procedura civila, contractul de furnizare a energiei electrice Ordinul ANRE nr.5/2003 ,HG nr.1007/2004şi Legea nr.13/2007.
Conform art.242 al.2 Cod pr.civilă reclamanta a solicitat judecata în lipsă.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar : ordin de plată taxă de timbru, un nr. de 3 facturi fiscale şi anexele la aceste facturi, invitaţie la conciliere directă, confirmare de primire, procesul verbal de neprezentare, centralizator calcul penalităţi ,situaţia facturilor neîncasate.
Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a făcut dovada achitării debitului.
Din actele şi lucrările dosarului,instanţa reţine următoarele.
Prin contractul de furnizare a energiei electrice încheiat între părţi reclamanta s-a obligat să furnizeze energie electrică, la locul de consum din com.Iteşti ,sat Iteşti, jud.Bacău.
În baza acestui contract, pârâta în calitate de proprietar al punctului de consum s-a obligat să achite facturile în termenul de scadenţă prevăzut in contractul de furnizare a energiei electrice.
Conform Deciziei ANRE nr. 57/1999 pentru aprobarea contractelor cadru de furnizare a energiei electrice- anexa 1, art.11 din Contractul cadru de furnizare a energiei electrice si Ordinul ANRE nr.5/2003 neachitarea contravalorii facturii de către consumator atrage perceperea de penalităţi.
Consumatoarea nu şi-a îndeplinit principala obligaţie contractuală, aceea de a plăti contravaloarea energiei electrice furnizate şi a serviciilor contractate de ….
Ţinând cont de contractul în vigoare şi de reglementările cadru în materie, sumele solicitate de … sunt datorate în fapt şi de drept de pârâtă . … a încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, conform art.7201, Cod procedură civilă, dar pârâta nu s-a prezentat la concilierea directă, aşa cum reiese din procesul verbal de conciliere directă.
Creanţa este certă ,lichidă şi exigibilă.
Faţă de cele ce preced instanţa va admite acţiunea şi a obliga pârâta la plata contravalorii energiei electrice consumate .
Sub aspectul acordării penalităţilor de întârziere aferente debitului instanţa consideră că această solicitare este întemeiată şi urmează să o admită.
În baza art.274/ Cod pr.civilă va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Judecătoria Caracal
Pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic. Lipsa dovezii refuzului pârâtului de a se prezenta ulterior la notariat pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică prevăzută de legea specială.
Tribunalul Satu Mare
Litigii cu profesioniştii. Clauze abuzive. Contract de credit contractat în CHF
Curtea de Apel Brașov
Terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului - obligativitatea efectuării licitaţiei publice în caz de vânzare, concesionare sau închiriere.
Judecătoria Corabia
Rezolutiunea contractului de vanzare cumparare cu clauza de intretinere. Situatia juridica a actelor de vanzare cumparare incheiate ulterior incheierii contractului de vanzare cumparare cu clauza de intretinere.
Judecătoria Balș
Nulitate absolută parţială contract autentic de vânzare-cumpărare