Uciderea din culpă

Sentinţă penală 416 din 23.04.2012


Sent.pen.29/23.04.2012, red.P.A.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi nr.347/199/2011/22.03.2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului …, pentru săvârşirea  infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 al. 2.S-a reţinut în sarcina inculpatului, că  la data de 29.04.2011 în jurul orei 21,00, în timp ce conducea autoturismul marca Opel, cu nr. de înmatriculare … pe DN2 din direcţia Piatra Neamţ – către Bacău la kilometrul 355+100m, în localitatea Lespezi, Comuna Gârleni, judeţul Bacău, s-a angajat în depăşirea unui autovehicul, surprinzând pe contrasens şi accidentând mortal din culpă pe  numita …. de 50 de ani localnică , angajată în traversarea drumului în fugă, prin loc nepermis .

Inculpatul, s-a prezentat la instanţă,  solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, conform art.3201 Cod pr. penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 29.04.2011, în jurul orei 21:00, inculpatul … conducea autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare …. pe DN 15 din direcţia mun. Piatra-Neamţ către mun. Bacău, pe raz loc. Lespezi, com. Gîrleni, jud. Bacău, în condiţii de întuneric, cer înnorat, vizibilitate redusă, iluminat  public inexistent şi carosabil uscat. La kilometrul 355 + 100 m, în localitatea Lespezi, autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare …, care circula în faţa învinuitului, a frânat brusc pentru a evita impactul cu un pieton care se angajase în traversarea carosabilului prin loc nepermis şi fără a se asigura.

Inculpatul nu a reuşit să frâneze suficient pentru a evita impactul cu autoturismul din faţa sa, astfel că s-a angajat în depăşire şi a acroşat pietonul pe contrasens. În urma impactului, victima … de 50 ani din comuna Gârleni, sat Lespezi, a decedat.

Inculpatul este posesorul permisului de conducere auto categoria B eliberat de autorităţile române la data de 01.03.2011 cu seria N00239455T.

Prin Buletinul de Analiză Toxicologică-Alcoolemie nr. 937-938/04.05.2011 eliberat de către Serviciul Medicină Legală Bacău s-a stabilit că inculpatul nu se afla sub influenţa alcoolului, însă  conform Buletinului de Analiză nr. 921/03.05.2011 s-a stabilit că victima avea o îmbibaţie alcoolică în sânge de 3,20 g ‰ .

În urma necropsiei efectuate asupra cadavrului victimei, prin Raportul medico-legal nr. 114/02.05.2011 întocmit de către Serviciul de Medicină Legală Bacău, s-a stabilit că moartea acesteia a fost violentă şi s-a datorat politraumatismului: cranian( hemoragie leptomeningeană difuză); vertebral cu fractură etajată mielică de coloană cervicală şi fracturi cu alte localizări: coaste bilaterale, multiple ale membrelor, de bazin etc.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, una dintre concluziile expertului fiind că inculpatul … putea evita producerea accidentului prin oprirea autoturismului înainte de locul impactului cu victima, dacă circula cu autoturismul cu viteza permisă în zonă de 50 km/oră, iar victima accidentului, …, putea evita producerea accidentului dacă se asigura, înainte de a începe traversarea drumului, că manevra se poate efectua fără pericol.

S-a stabilit că, la momentul producerii accidentului, autoturismul condus de inculpate, circula cu o viteză de aproximativ 104km/h pe un sector de drum pe care se afla indicator de limitare a vitezei la 50 km/h şi că, înainte de momentul producerii impactului, după ce iniţiase depăşirea ca urmare a manevrei de frânare a autoturismului din faţa sa, învinuitul nu a putut vedea victima, aceasta fiind în afara câmpului său de vizibilitate.

De asemenea, locul impactului a fost determinat pe banda de circulaţie de sens opus celei din care venea autoturismul, respectiv pe direcţia Bacău-Buhuşi, la 2,25 metri de axa drumului.

La solicitarea organelor de cercetare penală, raportul de expertiză tehnică auto a fost completat cu precizarea că cele două benzi de circulaţie din zona km 355 + 100 m sunt separate de linie continuă, concluzia expertului fiind că învinuitul putea evita producerea accidentului dacă nu se deplasa pe banda de sens opus în manevra de depăşire, încălcând astfel marcajul cu linie continuă.

Fiind audiat, inculpatul susţine că, cu câteva secunde înainte de producerea impactului, autoturismul marca Ford din faţa a frânat brusc, nu a înţeles motivul acestei manevre şi s-a angajat în depăşire pentru a evita impactul cu acesta, moment în care în faţa sa a apărut pietonul care nu se asigurase şi pătrunsese pe direcţia sa deplasare. Nu a reuşit să facă o manevră de evitare a impactului, datorită faptului că victima a apărut brusc în faţa maşinii. Mai precizează că, până la iniţierea depăşirii, a circulat o distanţă considerabilă de drum în spatele autoturismului marca Ford.

Declaraţia învinuitului este parţial confirmată de martori.

Situaţia de fapt reţinută, rezultă din procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, buletinele de analiză toxicologică alcoolemie, declaraţiile părţilor vătămate, raportul medico legal de necropsie, declaraţiile martorilor, expertiza tehnică auto, coroborate cu declaraţiile inculpatului.

În drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzute de art.178 al.2 Cod penal.

La individualizarea judiciară  a pedepsei, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal, gradul de pericol social al infracţiunii împrejurările concrete in care a fost săvârşită  atitudinea victimei care a traversat prin loc nepermis,noaptea, în stare avansată de ebrietate şi fără a avea pe îmbrăcăminte accesorii reflectorizante  sau de a purta o sursă de lumină, dar şi persoana inculpatului care  este infractor primar, este elev cu rezultate bune la învăţătură şi a avut o poziţie sinceră la instanţă.  Urmează ca instanţa să dea eficienţă prevederilor art.3201 Cod pr. penală şi să  reducă cu o treime limitele de pedeapsă.

Urmează, ca instanţa să reţină în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 lit. a, c  şi 76 lit. d Cod penal.

Coroborând gradul de pericol social al infracţiunii cu finalitatea  aplicării sancţiunii penale, instanţa apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins fără executare în regim de detenţie, instanţa urmând să dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei în temeiul art. 81 Cod penal.

Va stabili termenul de încercare conform art. 82 Cod penal şi va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

Având în vedere jurisprudenţa CEDO, în cauzele Sabou şi Pârcălab împotriva României şi Hirst contra Marii Britanii, instanţa, va interzice exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a-II-a, b Cod penal pe durata şi în condiţiile art.71 al.2 Cod penal, pedeapsa închisorii nefiind compatibilă cu exercitarea funcţiilor publice la care se referă textul de mai sus.

În temeiul art.71 al.5 Cod penal, va suspenda pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.

În temeiul art.7 din Legea nr. 76/2008 va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat,

Văzând şi dispoziţiile art. 191 Cod procedură penală;

Urmează ca, instanţa să disjungă latura civilă a cauzei şi să dispună formarea unui nou dosar ce va fi atribuit manual aceluiaşi complet.

1

Domenii speta