Civil –Revendicare – Respins

Prin Sentinţa civilă nr. 148/05.02.2013 pronunţată de Judecătoria C-lung. Mold. s-a dispus respingerea acţiunii civile având ca obiect „revendicare imobiliară” formulată de reclamanţii Z.N., Z.C., Z.C.R., ,în contradictoriu cu pârâţii, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Bucureşti, Administraţia Financiară Suceava, Consiliul local al municipiului Câmpulung Moldovenesc, A.C.Ş. şi A.M.A., ca nefondată sub aspectul cererii pentru constatarea nulităţii absolute a deciziei privind trecerea în proprietatea statului a imobilelor din litigiu, precum şi capătul de cerere privind intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilelor din litigiu.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în prezenta speţă reclamanţii înţeleg să revendice pe calea dreptului comun conform art.480 cod civil imobilele construcţii şi teren preluate în proprietatea statului cu plată, categorie de imobile pentru care s-a adoptat în vederea revendicării Legea 10/2001, ca lege specială, aplicabilă imobilelor considerate preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Reclamantele însă au precizat în mod expres că nu înţeleg să se folosească de prevederile legii speciale, apreciind că în opinia lor se impune să redobândească aceste imobile pe calea dreptului comun.

Prin sentinţa civilă 250 din 9 februarie 2010 s-a respins acţiunea pentru revendicare astfel cum a fost precizată şi întregită ca inadmisibilă reţinându-se incidenţa celor stabilite în decizia nr.53 din 9 iunie 2008 a ICCJ conform căreia la data intrării în vigoare a Lg.10/2001 acţiunea în revendicare a imobilelor preluate de stat fără un titlu valabil sau prin vicierea consimţământului şi care fac obiectul unor legi speciale de reparaţie nu este admisibilă pe calea dreptului comun, impunându-se urmarea procedurii prevăzute de legea specială, context în care excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi prescripţia dreptului material la acţiune precum şi excepţiile ridicate de Statul Român prin DGFP nu au mai fost analizate.

Prin decizia civilă 1315 din 18 iunie 2012 pronunţată în dosarul 5512/86/2011 a Tribunalului Suceava Secţia Civilă s-a admis recursul formulat de ZN, ZC şi ZCR împotriva aceleiaşi sentinţe 250 din 9.02.20101 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, care a fost casată şi cauza a fost trimisă pentru rejudecare la instanţa de fond.

S-a reţinut în această decizie faptul că recurenţii au criticat dispoziţia instanţei din 27 octombrie 2009 privind administrarea probei cu o expertiză şi revenirea asupra acestei probe întrucât se impunea discutarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, de asemenea s-a reţinut că, critica recurenţilor referitoar4 la discutarea excepţiei fără ca ei să fie prezenţi dar legal citaţi şi având şi reprezentant legal angajat era de asemenea neîntemeiată şi imputabilă lor.

Cu privire la soluţionarea cauzei pe excepţia inadmisibilităţii s-a reţinut o dezlegare de principiu conform căreia persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Lg. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de legea specială şi calea dreptului comun, însă s-a mai stabilit că există şi „excepţii” de la această regulă determinate de identificarea unor motive independente de voinţa acelor persoane şi care le-au împiedicat să utilizeze procedura specială în termenele legale, context în care instanţa de control judiciar a apreciat că există deschisă calea acţiunii în revendicare cu condiţia ca bunul litigios să nu fi fost cumpărat cu bună credinţă şi cu respectarea Lg.nr.112/1995 de către chiriaşi, constatând instanţa că aceste împrejurări nu ar fi fost verificate de către instanţa de fond.

S-a ignorat însă faptul că însăşi reclamantele au precizat în mod expres şi beneficiind de asistenţă juridică specializată că nu doresc să opteze pentru procedura prevăzută de legea specială, că opţiunea lor este pentru procedura prevăzută de dreptul comun şi că în speţă acţiunea este îndreptată chiar împotriva cumpărătorilor imobilului din litigiu, foşti chiriaşi ai acestuia context în care în mod evident instanţa a avut în vedere aceste aspecte la pronunţarea sentinţei, dar instanţa de control judiciar a apreciat că se impune reanalizarea acestei situaţii.

De asemenea s-a recomandat ca în rejudecare să se aibă în vedere cererea de la fila 42 dosar prin care se solicită în contradictoriu cu Statul Român şi Ministerul Finanţelor prin întregirea acţiunii constatarea nulităţii deciziei 515 din 30 noiembrie 1987 privind trecerea în proprietatea statului a imobilului din litigiu şi implicit constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare către pârâţii foşti chiriaşi-familia A., contract autentificat sub nr. 5924 din 5 iunie 2000 şi încheiat cu autorităţile locale şi apoi cererea de intabulare a reclamanţilor în cartea funciară, apreciindu-se că instanţa de fond era obligată să analizeze şi să se pronunţe pe fondul acestor cereri.

S-a mai reţinut de asemenea că excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare nu a fost suficient cercetată prin prisma excepţiilor admise de către instanţa supremă, context în care se impune şi analiza excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi a cererii de nulitate absolută a actului de înstrăinare.

După reînregistre la instanţa de fond pârâţii au depus la dosar o întâmpinare prin care au solicitat să se admită excepţiile anterior invocate şi anume cea privind inadmisibilitatea acţiunii în revendicare şi cea privind prescripţia dreptului la acţiune pentru capătul de cerere vizând nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare …din 5 iunie 2000 încheiat între Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc şi pârâtul A.Ş..

În motivarea susţinerilor din întâmpinare s-a precizat că reclamanţii nu au respectat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Lg.10/2001, că au optat pur şi simplu pentru revendicare, că nu au făcut dovada vreunei situaţii care să le fi exceptat de la procedura specială şi nici a existenţei unor motive independente de voinţa lor care să le fi împiedicat să utilizeze procedura specială prev. de Lg.10/2001.

Au mai arătat pârâţii că imobilul litigios a fost cumpărat cu bună credinţă de către defunctul A.Ş. prin contractul de vânzare cumpărare …./5.06.2000 cu respectarea dispoziţiilor Lg.112/1995 în calitate de chiriaş al imobilului, menţionându-se totodată că imobilul a fost preluat la stat cu titlu valabil în baza Deciziei 515/1987 şi a Decretului 223/1974 cu plata de despăgubiri în cuantum de 80.000 lei (în moneda de la momentul respectiv) achitată de către fosta Administraţie Financiară a Judeţului Suceava, autorului reclamanţilor, care şi atunci şi-a exprimat o opţiune personală şi liberă de a părăsi definitiv ţara.

Se mai precizează că Decizia 1774 din 17 martie 2008 a ICCJ Secţia Civilă stabileşte că „un demers judiciar ce are ca scop redobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv, nu poate fi parcurs decât în condiţiile şi cu respectarea procedurii instituite de Lg.10/2001”.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru capătul de cerere vizând nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare 5924/2000 s-a invocat din nou faptul că reclamanţii erau îndreptăţiţi legal să-şi exercite dreptul procedural în termen de un an de la intrarea în vigoare a Lg.10/2001, că potrivit art.45 al.5 din Lg.10/2001 dreptul la acţiune indiferent de cauza de nulitate, se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a Lg.10/2001, termenul de un an fiind în speţă împlinit la 14 august 2002.

În acest context au arătat pârâţii că modificarea acţiunii la 10 noiembrie 2008 prin care s-a solicitat nulitatea absolută a acestui contract era prescrisă la această dată.

În al doilea ciclu procesual pârâţii au depus la dosar copia contractului de donaţie cu clauză de uzufruct viager şi întreţinere prin care A.Ş. a donat fiului său A. A. cu rezerva dreptului de uzufruct viager imobilul din litigiu la data de 11 iulie 2008 prin contractul autentificat sub nr. 1676, corespondenţă din 18 aprilie 2008 între Instituţia Prefectului Judeţului Suceava şi A.Ş. cu privire la terenul aferent locuinţei şi anexelor gospodăreşti cumpărate în baza Lg.112/1995 prin care i se recunoaşte numitului A.Ş. calitatea de proprietar al locuinţei, planşe foto înfăţişând imobilele din litigiu aşa cum arătau în iunie 2000, când au fost cumpărate de către A.Ş. şi planşe înfăţişând aceleaşi imobile după ce au fost modificate şi renovate de către pârâţii cumpărători.

Cu privire la excepţiile anterior invocate şi repuse în discuţie s-au trimis la dosar puncte de vedere scrise de către Ministerul Finanţelor prin DGFP Suceava care a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în revendicare şi a excepţiei prescripţiei cu privire la capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare a imobilelor în litigiu.

De asemenea Consiliul Local al Municipiului Câmpulung Moldovenesc a trimis punct de vedere scris solicitând admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în revendicare precum şi în ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune s-a apreciat că aceasta ar fi nefondată întrucât nu s-a împlinit termenul de 10 ani prevăzut de art.1900 din codul civil vechi (acţiunea fiind introdusă în anul 2008).

Prin încheierea din 21 decembrie 2012 instanţa a dispus: admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în revendicare cu toate precizările în raport de prevederile art.480 cod civil raportat la prevederile Lg.10/2001 avându-se în vedere că reclamanţii nu au făcut dovada existenţei unor motive independente de voinţa lor care să fi făcut imposibilă în ce îi priveşte urmare a procedurilor prevăzute de legea specială nr.10/2001 în termenele şi condiţiile acolo stipulate, reclamanţii exprimându-şi clar opţiunea de a uza de calea dreptului comun. De asemenea această soluţie a fost motivată şi de faptul că reclamanţii nu au făcut dovada că bunul litigios ar fi fost cumpărat cu rea credinţă de către autorul pârâţilor, pentru ca să fie aplicabile acele situaţii de excepţie la care instanţa de control judiciar a făcut referire prin decizia 1315 din 18 iunie 2012 şi admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune privind petitul din precizări vizând constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare nr….. încheiat între Primăria Câmpulung Moldovenesc şi pârâtul defunct A.Ş. cu privire la imobilele din litigiu, avându-se în vedere prevederile art.45 al.5 din Lg.10/2001conform cărora prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii speciale, termen care a fost prelungit succesiv prin OUG 109/2001 şi OUG 145/2001 şi avându-se în vedere opţiunea expres formulată de reclamanţi şi în acest context faptul că pretenţiile reclamanţilor şi drepturile pârâţilor nu pot fi detaşate de prevederile legislaţiei speciale în materie condiţionat de faptul că situaţiile de excepţie sunt limitative şi impuse numai de demonstrarea de către cei care emit pretenţii pe calea dreptului comun a existenţei unor motive independente de voinţa şi diligenţa lor, care să-i fi împiedicat să-şi valorifice drepturile pe procedura legislaţiei speciale, iar imobilul din litigiu să nu fi fost cumpărat cu bună credinţă de către chiriaş cu respectarea Lg.112/1995. În speţă pârâţii au făcut dovada că autorul A.Ş. a fost chiriaş şi cumpărător de bună credinţă a acestui imobil, în timp ce reclamanţii nu au făcut dovada situaţiei speciale reţinută de instanţa supremă şi mai sus menţionată.

La aceeaşi dată 21 decembrie 2012 s-a acordat termen pentru soluţionarea celorlalte petite din acţiune şi precizări respectiv cele privind nulitatea deciziei 515/1987 şi intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilelor din litigiu.

În ce priveşte cererea pentru constatarea nulităţii absolute a deciziei 515 din 30 noiembrie 1987 privind trecerea imobilului din litigiu în proprietatea statului s-a invocat de către reclamanţi cauza ilicită şi lipsa despăgubirilor, însă din cuprinsul actelor dosarului rezultă cu claritate şi certitudine că decizia 515/1987 a fost emisă de autorităţile locale de la acea vreme la cererea expresă a lui Z.V., care a părăsit România mutându-se cu toată familia în mod definitiv în Germania.

Totodată ca o dovadă a faptului că decizia nu a fost abuzivă şi a fost acceptată ca atare de către autorul reclamantelor este şi faptul că s-au acordat despăgubiri în cuantum de 80.000 lei, sumă care la vremea respectivă nu era chiar de neglijat şi care a fost încasată de autorul reclamantelor şi folosită în interesul familiei lor, fiind acordată în temeiul decretului 449/1985.

Aşa fiind instanţa constată că nu există nici un fel de cauză ilicită sau că aceasta nu a fost dovedită în speţă, situaţia imobilului fiind stabilită la momentul respectiv de legislaţia în vigoare şi de opţiunea proprietarului Z.V.

Aşa fiind urmează a se respinge acţiunea ca nefondată sub aspectul cererii pentru constatarea nulităţii nr.515/30.11.1987 privind trecerea în proprietatea statului a imobilelor din litigiu.

Domenii speta

Spete similare