Acţiune în răspundere contractuală – cerere de valoare redusă art. 1025 c. proc. civ.

Sentinţă civilă 9340 din 18.06.2013


Asupra cauzei civile de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 9305/245/2013 reclamanta S.C. M. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. P. D. g. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să-i plătească suma de 2599,21 lei reprezentând c/v marfă livrată şi neachitată, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost legal timbrată.

În motivarea cererii reclamanta a susţinut că în urma relaţiilor comerciale dintre părţi a livrat pârâtei o cantitate de mărfuri, pentru care a emis facturi fiscale, pe care pârâta le-a acceptat însă nu le-a onorat la plată.

În drept reclamanta şi-a întemeiat cererea pe disp. art. 1025 C. proc. civ.

Alăturat cererii reclamanta a depus copiile certificate ale facturilor fiscale neachitate, fişa analitică partener.

Pârâta, a depus formularul de răspuns la cererea formulată prin care a precizat că a solicitat reclamantei compensarea sumelor datorate şi aşteaptă finalizarea cererii sale.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de judecată reţine următoarele:

Între părţi s-au desfăşurat relaţii comerciale în baza cărora reclamanta livrat marfă pârâtei, pentru care a emis facturi fiscale acceptate la plată, însă neonorate în totalitate, rămânând de achitate debitul de 2599,21 lei

Conform art. 1.025 al.1 N.C.proc.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei.

Având în vedere dispoziţiile art. 5 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „Dispoziţiile Codului civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare”, faţă de data emiterii facturilor fiscale (anul 2010) şi data intrării în vigoare a Noului Cod civil (01.10.2011), instanţa reţine că în prezenta cauză este aplicabil Codul civil de la 1864.

În temeiul art. 969 Cod civil de la 1864, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Conform art.11 din Contractul părţilor, „Neachitarea contravalorii facturii de către consumator în termen de 7 zile calendaristice de la data înştiinţării atrage perceperea de penalităţi (…).

Instanţa constată că facturile anexate, necontestate de către pârât, reclamanta a dovedit valoarea obligaţiilor de plată ce revin în sarcina pârâtului.

Factura  reprezinta forma simplifacta a unui contract comercial; numai daca este acceptata, factura are valoarea de mijloc de dovada a obligatiilor (izvorâte din raporturi comerciale) ; acceptarea are semnificatia juridca a celei de-a doua vointe, fara de care nu se poate vorbi de incheirea unui contract; ori în cauză facturile fiscale poartă semnaătura şi sigiliul pârâtei.

Obligaţia de a plăti o sumă de bani este o obligaţie de a da. Creditorul acestei obligaţii, în vederea obţinerii executării ei prin intermediul unei acţiuni în justiţie, are sarcina de a proba existenţa contractului şi executarea propriilor obligaţii. Debitorului îi revine sarcina de a dovedi prin chitanţe executarea obligaţiilor ce îi revin, respectiv a faptul că între cele două entităţi nu mai există nicio obligaţie valabilă, aceasta fiind stinsă prin plată.

În prezenta cauză, reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada existenţei debitului şi executarea propriilor obligaţii, afirmând în acelaşi timp neexecutarea obligaţiilor de către pârât, acestuia din urmă revenindu-i sarcina de a dovedi plata.

Pârâtul nu a solicitat administrarea de probe din care să rezulte că şi-a îndeplinit integral şi la termen obligaţiile în cauză şi nici nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare.

În consecinţă, instanţa va admite acţiunea şi va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2599,21 lei reprezentând contravaloare marfă livrată şi neachitată.

În temeiul art. 1031 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1053 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.