Scadenţa obligaţiei de plată a preţului în ipoteza în care părţile nu au stipulat un termen de plată; răspunderea vânzătorului pentru viciile aparente ale bunului vândut

Sentinţa civilă nr. 561/08.03.2014

Contracte

Scadenţa obligaţiei de plată  a preţului în ipoteza în care părţile nu au stipulat un termen de plată; răspunderea vânzătorului pentru viciile aparente ale bunului vândut.

Constată că , prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 29.11.2012 , reclamanta S.C. R. 2000 P.  S.R.L. , cu sediul în A. I. , str. B. , nr. - , jud. A. , a solicitat obligarea pârâtei S.C. S. N. S.R.L. , cu sediul în Ş. M., str. P. , f.n. , jud. S., la plata sumei de 143.880 lei , reprezentând rest de preţ neachitat , precum şi a sumei care reprezintă contravaloarea dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal în cuantum de 143.880 lei , calculată de la data de 3.02.2010 până la plata integrală a debitului principal ; cu cheltuieli de judecată .

În motivarea acţiunii sale , reclamanta susţine că a vândut pârâtei un număr de 12 maşini industriale în valoare totală de 299.880 , pentru care s-a emis factura nr. 5/31.01.2010 , preţ din care pârâta a achitat doar suma de 150.000 lei până în prezent , cu toate că a fost notificată în acest sens .

În drept sunt invocate prevederile art. 1719 , 1721 , 1725 C.civ.

Prin întâmpinarea formulată , pârâta a solicitat respingerea acţiunii , cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată .

În motivarea întâmpinării , pârâta susţine că nu este exigibilă obligaţia de plată a sumei pretinse de reclamantă , pe de o parte , dat fiind faptul că în cuprinsul facturii nu este specificat un termen de plată a preţului , iar , pe de altă parte , având în vedere împrejurarea că între părţi a intervenit o convenţie privind plata în mod eşalonat a facturii , potrivit scadenţarului ataşat întâmpinării , corespunzător căruia plata urma să fie efectuată abia la data de 15.09.2013 .

Pe de altă parte , pârâta susţine că a solicitat reclamantei să înlocuiască produsele defecte livrate , întrucât unele dintre maşinile industriale cumpărate erau nefuncţionale , prevalându-se astfel de excepţia de neexecutare a contractului .

Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa a reţinut următoarele :

Reclamanta pretinde că a vândut şi predat  pârâtei un număr de 12 maşini industriale , în valoare totală de 299.880 lei , iar pârâta recunoaşte că a cumpărat aceste produse .

Pentru încasarea preţului , reclamanta a emis factura nr. 5/31.01.2010 ( fila 9 dosar ) , în cuprinsul căreia sunt identificate maşinile industriale care au făcut obiectul convenţiei părţilor .

Factura nu este semnată sau parafată de către pârâtă prin reprezentantul său legal sau altă persoană desemnată în acest sens .

Părţile nu au consemnat contractul de vânzare cumpărare încheiat în formă scrisă , iar în cuprinsul facturii nu s-au făcut menţiuni privind scadenţa obligaţiei de plată a preţului sau modalitatea de plată a acestuia .

Pârâta a dovedit cu extrasele de cont ataşate întâmpinării că a plătit în mai multe tranşe , în perioada februarie 2010 – decembrie 2011 , o parte din preţul convenit , anume suma de 156.000 lei , restul neachitat din preţ fiind în cuantum de 143.880 lei .

Reclamanta susţine că scadenţa obligaţiei de plată a preţului s-ar fi împlinit la data de 3.02.2010 , dată de la care pretinde dobânda legală , şi că nu a existat o înţelegere între părţi privind plata eşalonată a preţului .

Pârâta , în schimb , afirmă că a existat o asemenea înţelegere , şi că aceasta stă la baza scadenţarului pe care ea l-a întocmit în scris ( aflat la dosar la fila 52 ).

Cert este că acest înscris , care evidenţiază un număr de 41 de rate de plată a preţului , nu este semnat de către societatea reclamantă prin reprezentantul său legal sau altă persoană desemnată în acest sens , şi nici nu este recunoscut de către aceasta ca reprezentând o convenţie între părţi asupra modalităţii de plată a preţului . Ca atare , se reţine că scadenţarul respectiv nu are valoarea probatorie a unui înscris sub semnătură privată .

Cu toate acestea , este evident că reclamanta cel puţin a acceptat tacit , dacă nu chiar expres , plata eşalonată a preţului , având în vedere faptul că aceasta a fost în concret modalitatea de plată a preţului , pârâta efectuând plăţi parţiale cu regularitate aproape lunară în perioada februarie 2010 – decembrie 2011 , fără să existe vreo opoziţie din partea reclamantei .

În acest sens este de reţinut că reclamanta a notificat pârâta doar o singură dată , la începutul anului 2012 pentru plata diferenţei neachitate din preţ ( notificare – fila 8 dosar), fără să fi procedat astfel în perioada celor 2 ani de la încheierea convenţiei , perioadă în care pârâta făcea plăţi în mod eşalonat .

Martora C. E. , care a prestat în favoarea reclamantei servicii de contabilitate şi consultanţă fiscală din 2008 până în prezent , este cea care a ţinut legătura cu directorul societăţii pârâte în perioada plăţilor făcute de aceasta , anume cu martorul P. N. .

 Din declaraţia acestei martore ( fila 73 ) reiese că administratorul societăţii reclamante , care o contacta telefonic pentru a se interesa de plata preţului , a acceptat , în perioada celor doi ani în care pârâta a efectuat în mod eşalonat plăţi în contul preţului , această modalitate de plată ; acesta s-a exprimat tranşant în sensul refuzului unei plăţi eşalonate doar la începutul anului 2012 , când directorul societăţii pârâte i-a prezentat martorei C. E. acel scadenţar , refuzul vizând doar perioada ulterioară acelui moment de la începutul anului 2012 . Un argument în plus în acest sens , este tocmai decizia luată de administratorul societăţii reclamante de a notifica societatea pârâtă doar în primele luni ale anului 2012 ( notificarea comunicată pârâtei , aflată la dosar la fila 8 , nu conţine nici-o dată de întocmire , singurul reper pentru stabilirea reperului temporal al emiterii acesteia fiind data de 20.04.2012 menţionată în cuprinsul notificării ca şi dată desemnată pentru desfăşurarea concilierii directe , dată care este în mod evident ulterioară întocmirii notificării ; un alt reper este indicat de momentul la care pârâta a întocmit un răspuns la notificare – înregistrat la data de 18.04.2012 în evidenţa pârâtei – fila 54 dosar ).

Martorul P. N., director al societăţii pârâte , care s-a ocupat în concret de efectuarea plăţilor în contul preţului , relatează ( fila 75 dosar ) că iniţiativa încheierii convenţiei de vânzare cumpărare a utilajelor a aparţinut reclamantei , şi că , în aceeaşi manieră a fost iniţiat şi un alt contract de aceeaşi natură , ce a fost încheiat de părţi în anul 2009 , reclamanta fiind interesată să îşi vândă utilajele pe care le-a folosit în activitatea sa de producţie , în urma încetării acestei activităţi , atât la sediul său din A. I. , cât şi în cadrul unei firme din Polonia .

Martorul arată că a asistat la discuţia purtată de administratorul societăţii reclamante cu cel al societăţii pârâte atunci când aceştia au decis încheierea contractului de vânzare cumpărare analizat în cauză , context în care administratorul societăţii pârâte i-a pus în vedere că trebuie să plătească iniţial suma reprezentând TVA –ul aferent preţului convenit , până la data de 25 a lunii următoare .

Totodată , martorul susţine că , în acelaşi context , administratorul pârâtei i-a spus că s-ar fi înţeles cu administratorul reclamantei ca restul din preţ să fie plătit în 4 ani , în rate lunare egale , în cuantum de 1.300 – 1.400 euro .

Extrasele de cont ataşate de pârâtă întâmpinării , precum şi situaţia plăţilor efectuate prezentată de reclamantă în înscrisul de la fila 6 , dovedesc faptul că în februarie – martie 2010 , atunci când s-au făcut primele plăţi în contul preţului , pârâta a plătit de două ori câte 25.000 lei , iar în luna iulie a anului 2010 , 20.000 lei , în total 70.000 lei , cuantumul acestor plăţi fiind mai mare decât cel al fiecărei plăţi ulterioare . Suma de 70.000 lei reprezintă aproximativ cuantumul TVA –ului aferent preţului convenit de părţi . Ca atare , se confirmă afirmaţiile martorului privind înţelegerea intervenită între cei doi administratori pentru a se plăti iniţial contravaloarea TVA –ului aferent preţului convenit de părţi , şi , deci , implicit , faptul că restul preţului urma să se plătească eşalonat .

Se reţine , totodată , că reprezentantul în instanţă al reclamantei a făcut referire la plata cu întârziere a ratelor de către pârâtă ; acesta susţine că timp de doi ani s-au plătit ratele la insistenţe ( fapt , de altfel , dovedit cu martora C. ) , deoarece pârâta întârzia cu plata acestora ( încheierea de şedinţă din data de 8.02.2013 – fila 61 dosar ). Poziţia acestuia contrazice vehemenţa cu care reclamanta a negat orice înţelegere privind plata în rate a preţului .

Aşadar , există o serie de argumente care converg înspre a concluziona în sensul că părţile au convenit , odată cu încheierea contractului , plata eşalonată a preţului . Unul dintre argumente este reprezentat şi de existenţa unui contract similar anterior încheiat de părţi ( filele 69 – 72 ) în care părţile au stabilit în scris plata eşalonată a preţului ( care are un cuantum apropiat de cel analizat în cauză – 249.000 lei ) , eşalonare prevăzută pentru o perioadă de 1 an şi 6 luni . Ce nu s-a dovedit , însă , este modalitatea de eşalonare a plăţii , şi termenele de plată , acestea nefiind stabilite de părţi .

Susţinerea pârâtei , în sensul că data ultimului termen de plată convenit ar fi 15.09.2013 , nu poate fi primită , având în vedere faptul că acel scadenţar invocat în apărare nu a fost însuşit de către reclamantă .

Mai mult , afirmaţia directorului societăţii pârâte , în calitatea sa de martor , în sensul că părţile ar fi convenit ca preţul să se achite în 4 ani , nu are relevanţă probatorie , dat fiind faptul că nu se coroborează cu alte elemente probatorii , şi ea aparţine unei persoane care , prin funcţia sa , are interesul să susţină apărarea pârâtei în cauză .

Pârâta a invocat în apărare şi excepţia de neexecutare a contractului , faţă de împrejurarea că două dintre utilajele cumpărate ar fi fost defecte şi , deci , nefuncţionale .

Cele două utilaje au fost identificate de către avocatul pârâtei în şedinţa de judecată din data de 8.02.2013 ( încheiere – fila 61 ) ca fiind cele indicate la poziţia a 2-a şi a 5-a din factură .

Preţul acestor două utilaje este de 64.260 lei , astfel cum reiese din conţinutul facturii ( fila 9 ) , or pârâta a refuzat plata sumei de 143.880 lei .

Martorul P. afirmă în declaraţia sa că ar fi aflat că cele două utilaje nu funcţionau încă din primăvara anului 2010 şi că , pentru că nu a putut folosi cele două utilaje , a sistat plata preţului . Susţinerea acestuia este , însă , infirmată de situaţia plăţilor făcute în contul preţului , care indică faptul că pârâta a făcut astfel de plăţi aproape lunar până în 19.12.2011 ( potrivit extraselor decont depuse de pârâtă în apărare ).

Predarea utilajelor s-a făcut fie la data întocmirii facturii , anume la 31.01.2010 , astfel cum susţine reclamanta la interogatoriu ( fila 58 ) fie înainte de întocmirea facturii – corespunzător declaraţiei martorei C. ; oricum momentul predării acestora nu a făcut obiectul controversei părţilor şi nu are relevanţă stabilirea cu exactitate a acestuia în cauză .

Potrivit declaraţiei martorului P. N. , pârâta a cerut asistenţă tehnică reclamantei pentru rezolvarea problemelor de funcţionalitate a celor două utilaje , sens în care aceasta din urmă a desemnat doi colaboratori ai săi , care au intervenit în vederea reparării acestora , fără succes , însă.

Astfel cum susţine şi martora C. , şi cum reiese şi din declaraţia martorului P. , reclamanta şi-a manifestat disponibilitatea de a ajuta pârâta în continuare pentru aducerea în stare de funcţionare a acelor utilaje , ajutorul oferit a fost , însă , refuzat de către pârâtă , din cauza costurilor presupuse de reparaţii , costuri pe care nu era dispusă să le suporte .

Cert este că din probele administrate nu reiese că părţile s-ar fi înţeles ca utilajele ce fac obiectul convenţiei să fie funcţionale , sau cel puţin să fie verificată funcţionalitatea acestora înainte de încheierea contractului , cu toate că s-ar fi impus o asemenea condiţie tocmai pentru că acestea nu erau noi , ci fuseseră folosite în activitatea de producţie a reclamantei . Mai mult decât atât , este evident că pârâta a preluat bunurile fără să fi procedat la o verificare a funcţionalităţii acestora , martorul P. confirmând că doar după o lună sau două de la predare , a aflat că cele două utilaje sunt defecte .

Vânzătorul nu răspunde de viciile aparente şi despre care cumpărătorul a putut singur să se convingă ( art.1352 vechiul C.civ.) , el este răspunzător doar pentru cele ascunse , pe care cumpărătorul nu le-ar fi putut identifica cu ocazia încheierii convenţiei .

În speţă , pârâta nu a manifestat niciun fel de diligenţă , nici când a încheiat contractul , nici când i s-au predat bunurile , pentru a verifica starea de funcţionare a utilajelor , însă atunci când a făcut-o , a putut constata fără nici-o dificultate că cele două utilaje erau defecte , viciile acestora nefiind nicidecum ascunse .

Chiar să fi fost ascunse viciile , ele ar fi putut fi invocate doar în limita termenului de prescripţie de 6 luni ( prevăzut de art. 5 din Decretul 167/1958 ) ; or , nefiind invocate în termenul de prescripţie , acestea nu pot fi invocate nici pe cale de excepţie în acţiunea vânzătorului pentru plata preţului .

Invocarea excepţiei de neexecutare a contractului influenţează poziţia exprimată de pârâtă în apărare cu privire la neexigibilitatea obligaţiei sale de plată a preţului . Invocarea acesteia presupune existenţa unei obligaţii de plată scadente , care este însuşită de către debitorul ei , pentru că excepţia de neexecutare doar suspendă executarea acestei obligaţii până la executarea obligaţiei celeilalte părţi contractante , care face obiectul excepţiei .

Aşadar , şi din această perspectivă , se poate argumenta în sensul că obligaţia de plată a preţului este scadentă .

Cumpărătorul unui bun este obligat să plătească preţul acestuia – potrivit art. 1361 din vechiul C.civ.

Scadenţa obligaţiei de plată a preţului nu este , în speţă , astfel cum s-a argumentat pe larg în cele ce preced , nici data predării bunurilor , nici data întocmirii facturii , în condiţiile în care a existat o convenţie privind plata eşalonată a acestuia , fără să se poată determina , însă , termenul limită de achitare integrală a preţului .

Prin urmare , solicitarea reclamantei de a fi obligată pârâta la dobândă legală începând cu data de 3.02.2010 , nu are temei .

Reclamanta este îndreptăţită la a primi daune interese pentru neexecutarea obligaţiei de plată a preţului de către pârâtă ( potrivit art. 1082 vechiul C.civ. ) , daune interese care cuprind , pe lângă pierderea suferită şi beneficiul nerealizat de care a fost lipsită ( art. 1084 vechiul C.civ. ) , acesta din urmă fiind reprezentat de dobânda legală penalizatoare , potrivit prevederilor art. 1088 vechiul C.civ. şi cele ale art.3 alin.2 din O.G.13/2011.

În lipsa unei date certe a scadenţei obligaţiei de plată a preţului , aceasta se va acorda doar de la data introducerii acţiunii – 29.11.2012, până la plata integrală a debitului principal .

Pentru considerentele expuse , va fi admisă în parte acţiunea reclamantei , în sensul că va fi obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 143.880 lei , reprezentând rest de preţ neachitat , precum şi suma care reprezintă contravaloarea dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal în cuantum de 143.880 lei , calculată de la data introducerii acţiunii – 29.11.2012, până la plata integrală a debitului principal ; vor fi respinse pretenţiile reclamantei privind dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal , pentru perioada 3.02.2010 – 28.11.2012 .

În temeiul art. 274 C.proc.civ. , având culpă procesuală , pârâta va fi obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parţiale în cuantum de 8.000 lei , raportat la măsura în care a fost admisă acţiunea .

Domenii speta

Spete similare