Pretenţii

Sentinţă civilă 449 din 23.04.2013


PRETENTII

(SENTINTA CIVILA NR. 449/23.04.2013 – DOMENIU: PRETENTII)

Reclamantul UC i-a chemat în judecata pe pârâtii DG si GG, solicitând instantei sa-i oblige la plata echivalentului sumei de 5000 euro, constând în valoarea autoturismului care a fost distrus din culpa sa.

Instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului Drelciuc Gheorghe, a admis în parte actiunea si l-a obligat pe pârâtul GG la plata sumei de 4000 EURO cu titlu de despagubiri si a sumei de 2061 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre reclamant si la plata sumei de 1000 lei cu titlu  de cheltuieli de judecata catre pârâtul DG. Instanta a retinut ca la data de  23.07.2012, autoturismul marca Audi A6 cu nr. de  înmatriculare SV -91 –CRS, proprietate a reclamantului si condus de acesta a fost implicat într-un accident pe DN 17 între localitatile Frasin si Gura Humorului ca urmare a faptului ca  a intrat în coliziune cu o bovina proprietate a pârâtului GG lasata nesupravegheata, bovina decedând pe loc. În urma impactului autoturismul a  fost avariat în totalitate, fiind vândut de catre reclamant potrivit contractului de vânzare cumparare pentru un vehicul folosit depus la fila 42 dosar, pentru suma de 4000 lei.

Prin procesul verbal de contraventie seria CP  nr. 1021603  din 23.07.2012 întocmit  de un agent din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, necontestat de persoana sanctionata,  a fost sanctionat contraventional cu amenda în cuantum de 140 lei, pârâtul DG, în calitate de persoana care avea obligatia de a supraveghea bovina.

Or din materialul probator, rezulta faptul ca pârâtului DG i se încredintase numai paza materiala a animalului implicat în accident, pârâtul GG ramânând în continuare proprietarul bovinei si cel care se serveste de aceasta. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de un animal revine proprietarului animalului  conform art. 1375 Cod civil. În ceea ce priveste întinderea prejudiciului,  având în vedere devizul proforma, data cumpararii de catre reclamant a masinii (21.12.2011), pretul platit (6 500 EURO), faptul ca pâna în momentul producerii accidentului (23.07.2012) prin folosirea nemijlocita a masinii a crescut gradul de uzura, precum si pretul primit în momentul vânzarii masinii, instanta apreciaza ca suma de 4000 EURO reflecta prejudiciul suferit de reclamant din punct de vedere material.

Domenii speta