Fond funciar

Prin sentinţa civilă nr. 274/10.04.2008 a Judecătoriei Buhuşi  a fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă având ca obiect modificare titlu de proprietate formulată de către reclamantul C.A. şi P.M. în contradictoriu cu C.L. Filipeşti, C.J. Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, T. I., T. C. şi T. G..

Au fost obligate reclamantele să plătească pârâţilor 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

În data de 17.03.1991 autorul pârâţilor, T. Gh., a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate (fila 52 dosar), înregistrată la Primăria comunei Filipeşti, judeţul Bacău, sub numărul 1630 solicitând restituirea terenurilor ce au aparţinut bunicului său P.D., decedat la data de 01.05.1976 (conform certificatului de deces nr. 072016/03.05.1976).

În urma demersurilor efectuate, a fost eliberat titlul de proprietate nr. 134185/09.12.1994, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de 2 ha 3400 m.p., teren situat în comuna Filipeşti, judeţul Bacău.

În titlul de proprietate a fost înscrisă ca titular, în calitate de moştenitor îndreptăţit după P.D., doar T. Gh., acesta formulând cerere în nume propriu. Pe de altă parte, instanţa reţine ca şi împrejurare necontestată, coroborată cu întreaga documentaţie  înaintată de către cele două Comisii, că reclamantele nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după bunicul lor  P.D., prezenta acţiune fiind practic o asemenea cerere.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv: actele de stare civilă depuse de reclamanţi, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, copie de pe registrul agricol din perioada anilor 1959 – 1962 precum şi celelalte înscrisuri înaintate de Comisii, instanţa constată că pretenţia reclamantelor este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 8 alin. 3 Lg. 18/1991, beneficiază de prevederile acestei legi şi implicit de dreptul la reconstituirea proprietăţii, moştenitorii îndreptăţiţi care au formulat cerere  în acest sens.

În cauză reclamantele invocă împrejurarea că cererea formulată de autorul pârâţilor, T. Gh. este făcută şi în numele lor, în  baza unui mandat tacit. În acord cu toate regulile instituţiei mandatului, prevăzute în art. 1532 - 1559 C. civ. instanţa urmează să constate că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate fiind un act care implică o manifestare de voinţă producătoare de efecte juridice  cuprinsă într-un înscris având natura juridică a unui înscris sub  semnătură privată, şi mandatul acordat celui care o formulează trebuie să îmbrace aceeaşi formă – scrisă, ad probationaem. Cu alte cuvinte, valabilitatea însăşi a mandatului nu este afectată de lipsa formei scrise atâta timp cât cei ce invocă mandatul pot proba existenţa lui.

Potrivit dispoziţiilor înscrise în art. 1169 C. Civ, reclamantele, invocând existenţa unui mandat, aveau obligaţia de a proba această împrejurare. Chiar şi în situaţia în care, în temeiul art. 1191 alin.3 C. civ., constatând acordul pârâtelor la încuviinţarea probei testimoniale, instanţa a admis această probă pentru dovedirea existenţei unui mandat verbal dat autorului pârâtelor, nici una din declaraţiile martorilor audiaţi nu este concludentă întrucât toţi susţin că nu cunosc dacă între reclamante şi autorul pârâţilor a fost exprimat un asemenea mandat, situaţie în care existenţa unui atare mandat nu a fost dovedită. De altfel, reclamantele au invocat, mai degrabă existenţa unui mandat tacit, pe care instanţa o apreciază ca neconcludentă în raport cu cerinţa impusă de art. 8 alin. 3 Lg. 18/1991, aceea a existenţei cererii. În plus, instanţa reţine în cauză natura de mandat special, a mandatului ce ar putea fi dat în vederea depunerii cererii de reconstituire (mandatul special fiind cel care se dă pentru o singură operaţiune juridică – în speţă, formularea cererii de reconstituire). Aşa cum se arată în mod constant în doctrină, cel puţin oferta de mandat special trebuie să îmbrace formă scrisă, condiţie care în litigiul de faţă nu este îndeplinită.

Aşadar, chiar dacă, în principiu, dispoziţiile art. 1533 C. civ. indică posibilitatea valabilităţii unui mandat tacit, această formă a mandatului are un caracter de excepţie şi face, de regulă, referire, la cazuri expres prevăzute de texte de lege particulare, cum ar fi, spre  exemplu, dispoziţiile art. 35 alin. 2 C. fam. O atare dispoziţie derogatorie, în cazul mandatului special analizat nu există în materia fondului funciar, iar o interpretare prin extinderea legii ar fi extrem de vătămătoare  pentru consecinţele juridice pe care le-ar avea, toţi moştenitorii nediligenţi putând invoca, în contra celor care au făcut cerere, existenţa unui atare mandat. În speţa de faţă instanţa mai reţine şi că relaţia părţilor, veri primari, coroborată cu împrejurarea că reclamantele, până în anul 1999 veneau în sat o dată sau de două ori pe an (declaraţiile martorilor reclamantelor T.A. şi B.Z., filele 89 - 90 dosar), formează mai degrabă prezumţia simplă că mandatul nu numai că nu a fost dovedit, dar nici nu a existat.

În doctrină, se admite cu caracter excepţional, că mandatul tacit ar produce efecte dacă cererea este formulată şi în numele altui moştenitor îndreptăţit care, prin manifestări neîndoielnice de voinţă, acceptă consecinţele juridice ale unui atare mandat. În speţă însă, cererea lui T. Gh. este formulată în nume propriu, deci nici  această ipoteză nu poate fi reţinută.

Faptul că în prezent reclamantele cultivă un teren care ar fi putut aparţine lui P.D. este o împrejurare mult ulterioară momentului la care reclamantele susţin că „au dat în mod tacit mandat” şi  nu poate avea natura unei împrejurări de fapt care să facă neîndoielnică intenţia părţilor anterior sau concomitent cu formularea cererii de reconstituire.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs reclamantele.

În motivarea recursului se arată faptul că după apariţia Legii  18/1991 autorul pârâţilor a fost mandatat de către reclamante să formuleze cerere şi în numele acestora ca moştenitori după P. D. Existenţa mandatului tacit rezultă din faptul că reclamantele stăpânesc terenul pe care l-au împărţit de comun acord cu autorul pârâţilor şi din faptul că după anul 1999 reclamantele s-au întors în localitatea de baştină şi dacă nu ar fi ştiut că nu figurează pe titlu ar fi formulat cereri la Legea 247/2005.

În apărare intimaţii nu au depus întâmpinare.

În recurs recurentele reclamante au depus înscrisuri şi două declaraţii extrajudiciare, declaraţii care faţă de dispoziţiile art. 305 Cod procedură civilă nu pot fi avute în vedere la judecata recursului.

În cursul judecării recursului a decedat recurenta C.A.  în cauză fiind introduşi moştenitorii acesteia: C. I. în calitate de soţ supravieţuitor şi C. Gh. Gh. în calitate de descendent  de gr. 1.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de recurs invocate constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 8 al. 3 din Legea 18/1991 stabilirea dreptului de  proprietate asupra terenurilor se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate.

Recurentele reclamante invocă existenţa unui mandat tacit, pe care l-au dat defunctului T. Gh., în vedere reconstituirii dreptului de proprietate după defunctul P.D. în ceea ce le priveşte.

Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond este posibilă formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate prin mandatar însă este necesar ca mandatul să fie în formă scrisă.

Practica judiciară şi doctrina a admis în mod excepţional posibilitatea existenţei unui mandat tacit, în cazul în care un comoştenitor îndreptăţit a fost trecut în cererea de reconstituire de către un alt comoştenitor.

Doar în aceste condiţii se admite existenţa mandatului tacit şi dacă cel trecut în cererea de reconstituire acceptă consecinţele juridice ce decurg din formularea cererii.

Or, în prezenta cauză cererea de reconstituire a dreptului de proprietate după defunctul P.D. a fost formulată doar de către T. Gh. singur, nefiind menţionate numele reclamantelor.

Ceea ce invocă reclamantele: posesia terenurilor, plata impozitelor, neformularea unor cereri de reconstituire în temeiul Legii 247/2005 sunt elemente ulterioare formulării cererii de reconstituire de către defunctul T. Gh. şi nu sunt de natură a dovedi existenţa unui mandat  tacit de vreme ce recurentele nu se regăsesc în cuprinsul acestei  cereri.

Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurenţii la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător în favoarea intimatei T. I..

Domenii speta

Spete similare