Neacordarea indeminizaţiei de disozitiv în cazul salariaţilor din cadrul Primăriilor

Sentinţă civilă 740/D din 29.04.2009


Prin cererea inregistrata la tribunalul Bacau sub numarul 354 din 20.01.2009, reclamanţii C.I. , A.D. , T.D., Ţ.A.G. , T.V.  au chemat in judecata pârâţii Unitatea Administrativ Teritoriala S. si Primarul comunei S. pentru ca prin hotărâre sa fie obligaţi la alocarea, calcularea si plata indemnizaţiei de dispozitiv în cuantum de 25% din salariu de baza , începând cu 01.01.2006 si până la data încetării raporturilor de serviciu , actualizat cu indicele de inflaţie la data plaţii respective, precum si completarea corespunzătoare a carnetului de munca.

Motivându-si actiunea reclamanţii au aratat ca fac parte din personalul contractual in cadrul aparatului administrativ al comunei S. si ca potrivit punctului 9.2 si 31.1 din Ordinului M.A.I. nr. 496/2003 trebuie sa beneficieze de indemnizaţie de dispozitiv in cuantum de  25% .

In drept, au invocat dispozitiile Ordinului MAI nr. 496/2003, art. 13 din Legea nr. 138/1999, Legea nr. 554/2004 si art. 111 si 119 din Codul muncii.

La dosar s-au depus cărţile de munca, contractele individuale de munca  si mai multe hotărâri reprezentând practica judiciara.

Din analiza actelor si lucrărilor dosarului, instanta constata urmatoarele:

Reclamanţii fac parte din personalul contractual in cadrul aparatului administrativ al comunei S..

Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii “cadrele militare în activitate, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili beneficiază de o indemnizaţie de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază”.

Potrivit art. 1 din legea citata “Dispoziţiile prezentei legi se aplică personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei”.

In conformitate cu prevederile art 47 si 49 din aceeasi lege, personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art. 1 ,  care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile şi indemnizaţiile acordate acestora.

In aplicarea Legii nr. 138/1999 a fost emis Ordinul M.I. nr. 275/2002 modificat si completat prin Ordinul M.A.I. nr. 496/2003.

In conformitate cu dispozitiile art 75 si 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate  trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

Astfel, dispoziţiile Ordinului nr. 496/2003 al Ministrului Administraţiei şi Internelor, invocate de reclamanţi, nu pot  reglementa acordarea indemnizaţiei de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază decât  personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor, altfel s-ar adăuga la Lege- contrar dispozitiilor mai sus citate.

Este adevărat că prin Ordinul 30/2007 Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a reorganizat şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative – nou înfiinţat a căpătat noi atribuţii şi în domeniul administraţiei publice, însă dispoziţii legale,  care să extindă acordarea indemnizaţiei de dispozitiv şi la lucrătorii din structurile administraţiei publice nu există.

Având în vedere şi considerentele deciziei nr. 818/2008 a Curţii Constituţionale, potrivit căreia instanţele de judecată nu pot înlocui norme de drept cu unele create pe cale judiciară şi nici nu le pot înlocui cu prevederi cuprinse în alte acte normative, tribunalul va respinge acţiunea ca nefondată.