Drept civil.
Decizie civilă
Fond funciar.
Sub aspectul dreptului ce s-a solicitat a fi reconstituit sunt relevante şi aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 modificată, în speţă solicitându-se diferenţa de suprafaţă dintre cea recunoscută potrivit legilor fondului funciar şi cea avută în proprietate.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., dec. nr. 249/2008, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 157/2008 pronunţată de Judecătoria Beclean a fost admisă plângerea petentului S. E. împotriva hotărârii nr. 642/2007 a Comisiei judeţene Bistriţa-Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, dispunându-se modificarea acestei hotărâri în sensul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea petentului asupra întregii suprafeţe de 208,3 teren cu vegetaţie forestieră situată pe raza localităţii Piatra, comuna Chiuza.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Comisia judeţeană Bistriţa-Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Recursul este nefondat.
Sub aspectul dreptului ce s-a solicitat a fi reconstituit sunt relevante şi aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 modificată, în speţă solicitându-se diferenţa de suprafaţă dintre cea recunoscută potrivit legilor fondului funciar şi cea avută în proprietate.
Sub acest aspect tribunalul reţine poziţia Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Chiuza, care confirmă dreptul la restituire şi asupra suprafeţei de 108,33 ha, pe baza dovezilor prezentate.
Critica referitoare la termenul de formulare a cererii de reconstituire în privinţa suprafeţei de 108,33 ha este neîntemeiată, întrucât în mod corect prima instanţă a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. 8 din H.G. nr. 890/2005.
Critica privitoare la neurmarea procedurii administrative de reconstituire a dreptului de proprietate în condiţiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000, Legii nr. 169/1997 este neîntemeiată, întrucât accesul liber la justiţie, respectarea termenului rezonabil, impun concluzia potrivit căreia instanţa este competentă să aprecieze asupra solicitării de reconstituire pentru diferenţa de suprafaţă (judecător Marian Nicolae).
Judecătoria Novaci
Contestaţie HCJ de invalidare
Judecătoria Topoloveni
fond funciar
Judecătoria Moinești
Frontiera
Judecătoria Motru
Constatare drept de superficie. Condiţii de admisibilitate. Pentru constituirea dreptului de superficie se cere în primul rând dovedirea dreptului de proprietate asupra construcţiei, iar în al doilea rând, fie existenţa unei dispoziţii legale, fie o ...
Curtea de Apel Oradea
Legea nr. 18/1991. Lipsa calitatii procesuale active a tertilor prev. de art. 32 alin. 2 din lege, în cazul în care nu justifica un interes legitim în constatarea nulitatii contractului de vânzare - cumparare.