Fond funciar

Sentinţă civilă 692 din 27.10.2009


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TOPOLOVENI

Dosar nr. 706/828/2007

SENTINŢA CIVILĂ NR.692

Şedinţa publică de la 27.10.2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE: O R F, judecător

GREFIER: M P

Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanţii C A. M, C A. C şi pârâţii B GH. G, C L DE F F B, C J DE F F A, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Instanţa constată că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc şedinţa publică din data de 13.10.2009, când susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.706/828/2007, reclamanţii C A M si C A C au chemat in judecata pe pârâtele C La de F F B si C J de F F A, solicitand să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate si punerea in posesie pe o suprafată de 0,3 ha teren intravilan situat in punctul „G” de pe raza comunei B.

În motivarea cererii, se face referire la actul de donaţie încheiat în anul 1946, prin care reclamanta a fost înzestrată la căsătorie de autorii săi B M.V şi M cu suprafata de 0,30 ha. teren cămin de casă situat în punctul G. După încheierea căsătoriei, reclamanta a locuit cu soţul acesteia în comuna L, judeţul D, terenul primit prin înzestrare fiind preluat de C.A.P.B. Reclamanta precizează că suprafaţa de 0,30 ha este înscrisă în registrul agricol al comunei L, la poziţia de rol a soţului C A. Din înscrisul sub semnătură privată denumit contract-chitanţă încheiat în anul 1955, rezultă că vecinul reclamantei D A a cedat societăţii S careul sondei nr.77 din punctul „Gl”, teren învecinat cu I V şi C A. Reclamanta susţine că a formulat cerere de reconstituire pentru suprafaţa de 0,30 ha, în temeiul Legii nr.18/1991, cerere rămasă nesoluţionată.

Cauza a fost trimisă spre rejudecare prin decizia civilă nr.655/R/08.04.2008 pronunţată de T A în dosarul nr.706/828/2007, prin care s-a casat sentinţa civilă nr.786/2007 a J T.

În primul ciclu procesual, la termenele de judecată din data de 06.09.2007 (fila 46) si 01.11.2007 (fila 68), reclamanţii au precizat cererea introductivă, menţionând  că solicită obligarea CL de F F B la punerea in posesie pentru suprafata de 0,26 ha., renunţând la capătul de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate.

Totodată, la termenul din data de 01.11.2007, reclamanţii au precizat vechiul amplasament al terenului de 0,26 ha în litigiu, solicitând punerea în posesie pe această suprafaţă între vecinătăţile: N-B D, S-V I, E-drum comunal, V-pădure.

În rejudecare, reclamanţii au depus la dosar o cerere precizatoare a cererii introductive, prin care au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtii chemaţi în judecată în primul ciclu procesual şi cu pârâtul B Gh.G, să se dispună constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr.88154/1996 emis pe numele pârâtului B Gh. G pentru suprafaţa de 0,22 ha. teren intravilan situat în tarlaua 16, cu vecinătăţile N, E, V-drum şi S-V N, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,04 ha. teren intravilan situat în comuna B, în punctul „Vatră sat”, obligarea C L de F F B la punerea în posesie a reclamanţilor pe vechiul amplasament al suprafeţei de 0,30 ha din punctul „Vs” cu vecinătăţile: N-B D (N) şi şcoală, E-drum, S-V I, V-pădure, obligarea pârâtelor comisia locală şi comisia judeţeană de fond funciar la întocmirea documentaţiei şi eliberării titlului de proprietate pe această suprafaţă precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii precizatoare, se susţine că autorul comun C A a deţinut pe raza comunei B anterior cooperativizării, suprafaţa de 0,30 ha. teren situat în punctul „V s” cu vecinii: N-B N, E-drum, S-V I şi D A, V-pădure. În dovedirea dreptului primar de proprietate, reclamanţii fac referire la următoarele înscrisuri: chitanţa-contract datată 09.11.1955, din care rezultă că numitul D A a deţinut teren în punctul respectiv învecinat cu A C şi I (N) V; schiţa întocmită de pârâtul B Gh.G care atestă că autorul comun a împărţit terenul deţinut în acel punct în patru loturi copiilor săi; cererea formulată de autorul pârâtului, B V.G, către autorităţile locale la data de 31.05.1962 prin care îşi exprima acordul să cedeze teren pentru şcoală, sub condiţia de a primi teren în schimb din proprietatea lui C A; rolul agricol al autorului B V.G.

Prin întâmpinarea de la fila 24 depusă la dosar în rejudecare, pârâta comisia locală a solicitat respingerea cererii, susţinând legalitatea titlului de proprietate emis în favoarea pârâtului B Gh.G pentru terenul primit în schimbul cedării terenului său, în vederea construirii şcolii din G. Pe de altă parte, reclamanţii nu au făcut dovada dreptului primar de proprietate pentru alte terenuri în afara suprafeţei de 0,26 ha validată.

În probaţiune, în condiţiile disp.art.167 Cod proc.civilă, instanţa a administrat la propunerea părţilor probele cu înscrisuri, interogatoriu, relaţii de la P comunei B, martori şi expertiză de specialitate, probe din aprecierea cărora se reţin următoarele aspecte:

Prin cererea înregistrată la P comunei B sub nr.854/29.11.2005, reclamanta C A. M, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata totală de 2,6 ha teren arabil, în calitate de mostenitoare a autorilor B M.V şi B V.M, cerere parţial admisă prin hotararea nr. 97/2006 a comisiei judeţene de fond funciar, reclamanta fiind validată cu suprafata de 0,26 ha. teren arabil pe raza comunei Bogaţi (filele 22, 23 dosar fond).

Reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren s-a produs în considerarea menţiunilor înscrise la rolul agricol al soţului reclamantei C A în registrul agricol al comunei L, unde figurează cu suprafaţa de 30 arii teren arabil situat în punctul B - G (fila 16 dosar fond).

În primul ciclu procesul, pârâta C L de F F B a invocat în apărare faptul ca terenul având amplasamentul pe care reclamanţii solicita punerea in posesie este deţinut în mod legal de B Gh.G, în baza titlului de proprietate nr.88154/1996, persoană chemată în judecată de reclamanţi în rejudecarea cauzei, pentru a se constata nulitatea absolută a titlului de proprietate eliberat în favoarea acestuia.

Analizând antecedenţa raportului juridic născut prin eliberarea titlului de proprietate nr.88154/1996, se constată că pârâtul B Gh.G este beneficiarul reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafaţa totală de 3 ha. şi 7000 m.p.teren situat pe raza comunei Bogaţi (fila 71).

Actele în considerarea cărora s-a emis titlul de proprietate contestat au fost comunicate la dosar de pârâta comisia locală în primul ciclu procesual - cererea nr.507/12.03.1991 (fila 61) şi declaraţia datată 31.05.1962 (fila 72), fiind validat prin hotărârea nr.54/1991 a C J de F F A (fila 59).

De remarcat este că prin declaraţia olografă din data de 31.05.1962, tatăl pârâtului, B V.G, a înţeles să predea prin schimb, S P al Com.B, un teren cămin de casă, situat în satul G, în pct.V S, „pentru construcţia unui local de şcoală”, solicitând să i se dea în schimb teren „din fosta proprietate a lui C A, aflată la G.A.C B”.

Acest înscris face dovadă deplină în privinţa apărărilor invocate prin întâmpinare de C L de F F B, în susţinerea legalităţii titlului de proprietate nr.88154/1996 emis în favoarea pârâtului, pentru terenul primit în schimbul cedării terenului său, în vederea construirii şcolii generale din G.

Potrivit adeverinţei de rol nr.717/2001 (fila 18 dosar recurs), tatăl pârâtului, B V.G, a fost înscris în rolul agricol al comunei Bogaţi în perioada anilor 1956-1958 cu suprafaţa totală de 3,93 ha teren agricol situat pe teritoriul acestei comune.

Atât actele enumerate de reclamanţi în motivarea cererii precizatoare - depusă la dosarul de rejudecare, cât şi titlul de proprietate nr.88154/1996 emis pe numele pârâtului, au fost transpuse în teren de expertul numit în cauză pentru a lămuri aspectele menţionate în încheierea de şedinţă de la fila 65.

În lucrarea de la fila 120, expertul a concluzionat faptul că suprafaţa de 0,26 ha. reconstituită în patrimoniul reclamantei nu a făcut obiectul actului de donaţie încheiat în anul 1950, aspect învederat de reclamanţi în primul ciclu procesual şi consemnat în încheierea de şedinţă de la fila 68.

Expertul a constatat că terenul nu este liber, fiind ocupat de pârât şi SC P.

Concluziile raportului de expertiză nu impun însă compararea actelor de proprietate ale părţilor litigante, nefiind într-o acţiune petitorie, ci verificarea legalităţii actelor emise în beneficiul părţilor cu respectarea dispoziţiilor Legii fondului funciar,  în forma actului normativ de la data emiterii actelor juridic.

Având în vedere aspectele analizate, instanţa constată că titlul de proprietate nr. 88154/1996 a fost legal emis în favoarea pârâtului B Gh.G,  astfel încât capătul I al cererii precizatoare formulată de reclamanţi este neîntemeiat.

 Aceeaşi concluzie caracterizează şi petitul II al cererii precizatoare, întrucât  reclamanta nu a uzat de căile de atac speciale împotriva hotărârii comisiei judeţene de fond funciar nr.97/2006 rămânând definitivă în privinţa întinderii dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,26 ha validată.

De altfel, reclamanta avea posibilitatea depunerii unei cereri de reconstituire pentru diferenţa de 0,04 ha conform procedurii reglementată de Legea nr.247/2005, însă nu a formulat o astfel de cerere.

Referitor la capătul de cerere vizând punerea în posesie, solicitarea reclamanţilor este în parte întemeiată în limita suprafeţei de 0,26 ha validată prin hotărârea nr.97/2006, pentru care C L de F F B nu a realizat operaţiunea de punere în posesie în conformitate cu prevederile art.27 din Legea nr.18/1991 R, aşa încât instanţa va obliga pârâta să efectueze punerea în posesie a reclamanţilor pe o suprafaţă de 0,26 ha teren situată în intravilanul comunei B.

Următoarele etape în procedura reconstituirii dreptului de proprietate se pot analiza numai după şi în măsura îndeplinirii efective a operaţiunii de punere în posesie, pe bază de măsurători topografice şi eliberarea procesului-verbal de punere în posesie pe numele reclamanţilor, obligaţii stabilite în sarcina comisiei locale de fond funciar.

Potrivit disp. art.5 lit.c) din H.G nr. 890/2005, comisiile comunale stabilesc mărimea si amplasamentul suprafetei de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau propun alte amplasamente, când vechiul amplasament este legal atribuit altor persoane.

În considerarea argumentelor de fapt şi de drept reţinute, instanţa va admite în parte cererea precizată formulată de reclamanţi şi va obliga pârâta C L de F F B la punerea în posesie a reclamanţilor pe o suprafaţă de 0,26 ha teren situată în intravilanul comunei B.

În temeiul art. 52 alin.3 din Legea nr.18/1991 R, va obliga pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Bogaţi la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanţilor în sumă de 1000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite în parte cererea precizată formulată de reclamanţii C A. M, C A. C, domiciliaţi în comuna Ludeşti, judeţul Dâmboviţa în contradictoriu cu pârâţii B GH. G, domiciliat în comuna Bogaţi, sat Glâmbocel, judeţul Argeş, C L  F F B, cu sediul în comuna Bogaţi, judeţul Argeş şi C J DE F F A, cu sediul în mun.P, Piaţa V M, nr.1, judeţul A.

Obligă pârâta C L de F F B la punerea în posesie a reclamanţilor pe o suprafaţă de 0,26 ha teren situată în intravilanul comunei B.

Obligă pârâta C L de F F B la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanţilor în sumă de 1000 lei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.10.2009.

Preşedinte,

O R F Grefier,

M P ?

Red.O.R.F.

Dact.E.D.

Ex.7/27.11.2009