Determinante în hotărârea instanţei sunt ataşamentul copiilor faţă de părinţi, interesul de a-şi păstra locuinţa, şcoala etc., şi nu în cele din urmă opţiunea acestora

Drept civil

Decizie civilă

Minori

Determinante în hotărârea instanţei sunt ataşamentul copiilor faţă de părinţi, interesul de a-şi păstra locuinţa, şcoala etc., şi nu în cele din urmă  opţiunea acestora.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., dec. nr. 86/A/22 octombrie 2009)

Prin sentinţa civilă nr. 1391 din 12 martie 2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul civil nr. 3198/190/2008, s-a admis acţiunea de divorţ formulată de reclamantul V. P. împotriva pârâtei V. O. M.

S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta V. O. M. (în dosarul nr. 3238/190/2008 conexat la prezentul dosar) şi, în consecinţă: a fost desfăcută, din vina ambilor soţi, căsătoria încheiată între părţi la data de 1.05.1993 şi înregistrată sub nr.19/1993 la Consiliul local al comunei Nimigea; s-a dispus ca pârâta să-şi reia numele avut anterior căsătoriei, acela de „S.”; a fost încredinţat reclamantului spre creştere şi educare pe minorii T.M., născut la data de 12.03.1997 şi A.A., născut la 29.05.2000 şi obligă pârâta să plătească în favoarea acestora o pensie de întreţinere în cuantum de câte 100 lei lunar pentru fiecare, începând cu data pronunţării prezentei sentinţe şi  până la majoratul minorilor.

S-a respins cererea pârâtei de a i se încredinţa minorii spre creştere şi educare, formulată în cadrul acţiunii reconvenţionale, ca fiind neîntemeiată.

Au fost compensate cheltuielile de judecată în întregime.

Împotriva  sentinţei expuse a declarat apel în termen legal pârâta V. O. A., solicitând  admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi a încredinţării către pârâta reclamantă reconvenţională spre creştere şi educare a minorilor T. M.  – născut la 12.03.1997 şi A. A., născut la 29.05.2000, cu obligarea intimatului la plata pensiei de întreţinere, cu cheltuieli de judecată.

Apelul este nefondat.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor aduse prin motivele apelului şi a probelor noi administrate în apel, tribunalul  constată că măsura încredinţării copiilor T. M. şi A. A. către tatăl reclamant este una judicioasă şi în concordanţă cu interesul actual şi concret al celor doi copii.

Este de necontestat faptul că ambii părinţi au atât condiţii materiale cât şi morale  pentru creşterea şi educarea celor doi copii.

Sub acest aspect, afirmaţiile apelantei cu privire la latura violentă a pârâtului nu sunt susţinute de probe. Martorul C. D. audiat în apel a declarat că doar „din auzite” ştie că reclamantul ar fi avut manifestări violente faţă de pârâtă, iar  certificatul medico-legal din 7.07.2009 (din perioada în cadre dosarul de divorţ era deja în calea de atac) se referă tot la pârâtă şi nu se coroborează cu nici o altă probă în sensul că leziunile traumatice se datorează agresiunii din partea reclamantului. Nici măcar procesul verbal de contravenţie depus la dosarul cauzei nu atestă exercitarea unor violenţe de către reclamant faţă de pârâtă, ci se referă la faptul că  reclamantul a schimbat butucul de la uşă pentru ca pârâta să nu poată intra în locuinţă.

Chiar dacă ar fi real, un atare comportament violent în perioada în care părţile au neînţelegeri ireconciliabile (pârâta nici nu a apelat hotărârea sub aspectul divorţului) nu duce, în sine, la concluzia  că pârâtul nu ar fi un tată bun şi că  ar exercita violenţe faţă de copii săi.

Dimpotrivă, atât probatoriul administrat în faţa instanţei de fond, cât şi declaraţiile date de martorii audiaţi în apel, a relevat preocuparea deosebită a reclamantului faţă de cei doi copii, cu care petrecea vacanţe fără participarea mamei, chiar şi anterior destrămării relaţiilor de căsătorie.

În ceea ce priveşte programul de lucru al părinţilor, se observă că atât reclamantul cât şi pârâtul lucrează, având uneori timp liber limitat, însă aceasta nu înseamnă că nu ar putea şi unul şi celălalt să se ocupe de creşterea şi educarea celor doi copii, care nu mai sunt la vârsta la care să necesite prezenţa permanentă a părintelui. În plus, reclamantul este ajutat de tatăl, respectiv sora sa, aşa cum aceasta din urmă a şi declarat în faţa instanţei de apel.

În aceste condiţii determinante în hotărârea instanţei sunt ataşamentul copiilor faţă de părinţi, interesul de a-şi păstra locuinţa, şcoala etc., şi nu în cele din urmă  opţiunea acestora.

În speţă, cei doi băieţi, audiaţi atât în faţa instanţei de fond, cât şi în apel, au avut o opţiune fermă de a rămâne în grija tatălui, iar audierea prelungită în apel, în lipsa părţilor, a demonstrat că părea copiilor nu este una influenţată. În această privinţă  declaraţia martorului C. D. apare ca fiind nesinceră, de vreme ce copii, care nu mai sunt la o vârstă fragedă, au adus o serie de argumente în susţinerea opţiunii făcute, iar ataşamentul deosebit faţă de mamă nu a putut fi descoperit în ciuda insistenţelor instanţei în acest sens.

De asemenea, necesitatea păstrării mediului şcolar, al cercului de prieteni, a locuinţei în care cei doi copii au fost obişnuiţi, converg spre soluţia adoptată de instanţa de fond, în sensul încredinţării copiilor la tată.

Instanţa apreciază că la momentul actual, schimbarea mediul în care copii trăiesc, impunerea convieţuirii cu actualul bărbat din viaţa mamei, ar avea efecte  traumatizante pentru cei doi copii, şi mai cu seamă pentru A., care a avut probleme de natură psihologică pe care tocmai le-a depăşit.

Trebuie subliniat faptul că scindarea ocrotirii părinteşti, urmare a divorţului părinţilor, nu este o pedeapsă pentru soţul căruia nu i-au fost încredinţaţi, şi nici nu trebuie să conducă la încetarea relaţiilor dintre soţul căruia nu i-a fost încredinţat copilul şi copil. De asemenea, măsura nu este una irevocabilă, în sensul că în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la adoptarea acesteia, se poate solicita instanţei modificarea ei, respectiv reîncredinţarea minorilor.

Având în vedere considerentele expuse şi în baza art. 296 din Codul de procedură civilă, tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat, cu consecinţa păstrării în întregime a hotărârii atacate.

În temeiul prevederilor art. 274 din Codul de procedură civilă, apelanta va fi obligată să plătească intimatului suma de 1.200 lei, cheltuieli de judecată în apel, justificate prin plata onorariului avocaţial.

Domenii speta

Spete similare